Opera lui George Călinescu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Opera lui George Călinescu cuprinde o retrospectivă a lucrărilor de critică, eseistică, istorie literară, estetică şi beletristică ale lui George Călinescu (1899-1965).
Cuprins |
[modifică] Istoricul literar
[modifică] Istoria literaturii ca ştiinţă inefabilă şi sinteză epică
[modifică] Istoria literaturii române de la origini până în prezent
Monumentala sa lucrare, Istoria literaturii române de la origini până în prezent (1941), masurind exact 948 de pagini "in quarto", urmăreşte, într-o viziune declarat impresionistă, apropiată de ideile programatice din Estetica lui Benedetto Croce, care nu exclude însă studiul sistematic, academizant, erudit, evoluţia fenomenului literar românesc, integrat în fiecare clipă într-un context ceva mai larg, cel al literaturii universale, cu scăpărătoare caracterizări de autori şi descrieri remarcabile ale unor opere literare. Istoria sa constituie şi azi scheletul oricărui curs de istorie a literaturii române, deşi pe unele perioade, alte istorii literare o depăşesc în exactitate. S-a spus despre aceasta istorie literară, unică în Europa, în genul ei, că e un veritabil roman critic, luându-se în considerare portretele fiecărui scriitor în parte, care pot fi opera unui mare romancier. Opera lui Călinescu, porneşte de la primele atestări documentare în limba română, de la Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung şi ajunge în epoca imediat contemporană autorului, adică în epoca interbelică. Opera lui George Călinescu nu avea practic un model european, există foarte puţine asemenea opere de sinteză, o istorie a literaturii engleze Histoire de la littérature anglaise (1864) scrisă de Hypolitte Taine, şi una a literaturii franceze cu ilustraţii a lui Gustave Lanson. Călinescu a combinat cele două surse şi a obţinut un hibrid extrem de interesant. Cu menţiunea că nici o istorie literară europeană de autor nu-şi propunea acest obiectiv extrem de ambiţios de a duce istoria literaturii de la origini până în prezentul momentului scrierii ei. Evident G. Călinescu a avut avantajul unei relative scurtimi a istoriei literaturii române, care explodează la noi după revoluţia paşoptistă. Titlurile capitolelor au de obicei o valoare simbolică şi au devenit chei ale înţelegerii literaturii române. Fiecare articol este ilustrat cu fotografia autorului, şi cu diverse documente de epocă. Cum era firesc cu cât se depărtează de prezent criticul este tot mai puţin subiectiv, iar capitolul cel mai interesant este consacrat literaturii vechi, citită prin grila literaturii contemporane, într-o lectură inversă. Fiecare scriitor în parte se bucură de o fişă biografică, inserată de obicei la început, şi în cazul scriitorilor contemporani există un portret literar, care i-a îndreptăţit pe unii critici să afirme că Istoria lui G. Călinescu este de fapt un "roman critic". Ediţia princeps a fost publicată în anul 1941 la Editura Fundaţiilor Regale, autorul a început lucrul la ea în 1936, dar cea mai mare parte a timpului şi-a consumat-o cu corectura uriaşei bibliografii anexată la sfârşitul cărţii şi a legendelor tuturor fotografiilor. Preţul era colosal, o mie de lei, din acest motiv la scurtă vreme a fost însoţită de publicarea unei sinteze, o ediţie populară, prescurtată, "Compendiul", adresat elevilor. Multă vreme studenţii de la Litere nu au avut acces la această carte monumentală, mai exact până în anul 1985 când la editura Minerva apare ediţia a doua revăzută şi adăugită de profesorul Alexandru Piru. Capitolele cele mai subiective sunt cele consacrate scriitorilor contemporani. Camil Petrescu, Mihail Sebastian sau Mircea Eliade s-au plâns în jurnalele lor intime sau în diferite recenzii de această subiectivitate excesivă, perfect conştienţi că va dura mult timp până când statura lor va fi reconsiderată de urmaşi. De multe ori în cărţile care conţin analize ale operei unor mari scriitori interbelici influenţa chiar subconştientă a geniului călinescian îi împiedică pe criticii literari contemporani să aibă păreri personale, originale. Din acest motiv criticii tineri au "denunţat" această influenţă călinesciană şi au cerut renunţarea la canonul călinescian, operaţie extrem de dificilă. prestigiul lui George Călinescu în mediul şcolar sau universitar, în configurarea curiculei după care se studiază literatura română este vizibil cu ochiul liber atunci când răsfoieşti orice manual şcolar sau marea majoritate a cursurilor universitare. Mult aşteptată în mediile literare este istoria critică a literaturii române, cea de-a doua istorie literară de la origini până în prezent, la care lucrează acum profesorul Nicolae Manolescu.
[modifică] Criticul literar
[modifică] Viaţa lui Mihai Eminescu
Biografia lui Mihai Eminescu, evident romanţată a adus suficient de multe documente noi şi inedite, dar acestea sunt prezentate într-o montură nobilă, amestecând stilul biografiei clasice, a biografismului de tip Saint-Beuve cu detectivismul "sursologilor" de care autorul râdea într-un eseu celebru. E o biografie romanţaţă, cu multe accente de melodramă, iar elementul biografic este permanent ilustrat cu ajutorul citatelor din operă. Capitolele cărţii urmăresc cronologic destinul poetului, de real interes fiind capitolele studenţiei la Viena sau Berlin, capitolul "Eminescu şi dragostea" şi mai ales cel consacrat perioadei finale, a agoniei şi morţii. Volumul e un model pentru orice critic literar care scrie o biografie şi a avut o influenţă considerabilă asupra altor biografi, vezi biografia lui Alexandru Macedonski de Adrian Marino etc.
[modifică] Opera lui Mihai Eminescu
Operă fundamentală a istoriei literaturii române, studiu de mare amploare critică, greu de ignorat, o adevărată bornă în istoria eminescologiei noastre. Structurat în ediţia princeps în cinci volume, editate de Alexandru Rosetti la editura cea mai prestigioasă din epoca interbelica, Editura Fundaţiilor Regale Carol al II lea, cartea reprezintă cea mai completă a universului eminescian, de la cel liric, la teatru, proză sau publicistica literară sau politică. Primul volum conţine o descriere exhaustivă a operei, cel de-a doilea conţine izvoarele filosofice şi culturale în capitolul Eminescu în timp şi spaţiu, un al treilea capitol intitulat Filosofia teoretică trece în revistă apoi următoarele se ocupă de filosofia practică, de o trecere în revistă a temelor romantice, şi de cadrul psihic şi de cel fizic al operei sale. Ultimele două volume se referă la modalităţile artistice şi la figurile de stil prin care aceste teme şi motive iau fiinţă în opera poetului naţional. Astfel în Tehnica interioară sunt inventariate modalităţile estetice prin care elementele de decor pot fi internalizate, în timp ce în Tehnica interioară sunt evidenţiate elementele de sintaxă, abaterile morfologice sau lexicale şi prozodice specifice idiolectului eminescian.
[modifică] Viaţa lui Ion Creangă
Dacă în ediţia I criticul se ocupa exclusiv de biografia marelui povestitor din Humuleşti, în ediţia a doua, din 1964, la volumul iniţial se adaugă vaste consideraţii asupra operei. Contrazicând opinia că Ion Creangă ar fi un simplu autor poporal, criticul compară opera sa cu opere clasice ale literaturii universale, cu texte scrise de Rabelais, Anatole France, Charles Perrault, etc. În aceeaşi perioadă criticul va da un studiu separat despre Estetica basmului, prima tentativă de sistematizare de la noi a unei bibliografii uriaşe, un studiu foarte util pentru folclorişti.
[modifică] Nicolae Filimon
[modifică] Grigore Alexandrescu
[modifică] Esteticianul
[modifică] Principii de estetică
(1939)
[modifică] Universul poeziei
Iniţial acest volum conţinea prelegerile pe care profesorul G. Călinescu le-a ţinut studenţilor săi la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi în cadrul unui curs de Estetică. Volumul a fost publicat în 1947, apoi a fost reeditat de criticul Alexandru Piru, unul din asistenţii lui G. Călinescu la Facultatea de Litere din Bucureşti. Eseul, porneşte de la prejudecata modernistă că dintre materii catifeaua este cea care merită să fie reabilitată şi constituie prima încercare de fenomenologie a fenomenului poetic tratând toate materiile sau obiectele care pot fi întâlnite în poezii, de la obiectele decorative la cele metafizice(îngeri, demoni) etc. Evident, acest eseu are drept aplicaţie poetică primul volum de versuri intitulat chiar Laudă lucrurilor.
[modifică] Romancierul
Scrie romane de tip balzacian (cu intenţie polemică evidentă), obiective, la persoana a treia, denumite dorice în terminologia lui Nicolae Manolescu din studiul acestuia despre romanul românesc, Arca lui Noe, începând de obicei cu descrierea decorului caselor, unde are loc acţiunea romanului. Primul său roman, Enigma Otiliei, narează povestea de dragoste nefericită, dintre Felix şi Otilia, Cartea nunţii este un eseu sub forma unui roman despre căsătorie, Bietul Ioanide, şi apoi Scrinul negru au în centru figura unor intelectuali (arhitectul Ioanide în Bietul Ioanide şi apoi şi în Scrinul negru), iar acţiunea lor are în perioada interbelică şi imediat dupa aceasta, in epoca Republicii Populare Romîne.
Titlul romanului Scrinul negru provine de la un obiect de mobilier real, un scrin de culoare neagră, care i-a aparţinut lui Călinescu.
[modifică] Cartea nunţii
Romanul publicat în 1933 a fost o tentativă a autorului de a scrie un roman liric, pornind de la modelul grecesc al romanului lui Longos, Dafnis şi Chloe. Criticii interbelici au remarcat la unison schematismul său, absenţa analizei psihologice, descrierea "casei cu molii", dar şi tinereţea eroilor Jim, Vera şi Bobby.
[modifică] Enigma Otiliei
Cel de-al doilea roman scris de Călinescu a apărut în anul 1938. Titlul iniţial al romanului era Părinţii Otiliei, iar titlul a fost ulterior schimbat în Felix şi Otilia. E un roman realist tipic, care îşi deschide acţiunea cu descrierea casei lui Moş Costache. Personajele sunt tipuri, cel mai pregnant este portretul lui Stănică Raţiu, înrudit cu Caţavencu şi cu Dinu Păturică, un arivist tipic. Pe lângă cuplul Felix şi Otilia, atrag atenţia Pascalopol, dar şi Aurica, Titi, Aglae şi ceilalţi membri ai familiei, care au fiecare câte o manie sau o ciudăţenie. Episodul morţii lui moş Costache Giurgiuveanu deşi ar trebui să fie unul tragic este împins de ironia şi umorul negru călinescian înspre tragicomic.
[modifică] Bietul Ioanide
(1953)
[modifică] Scrinul negru
În anul 1957 scriitorul cumpără de la un talcioc bucureştean un scrin de culoare neagră. În interiorul lui va descoperi arhiva unei familii, cea care îi va inspira personajele din romanul său. În vara anului 1954 începe să lucreze intens la redactarea sa, în paralel lucra şi la definitivarea monografiilor consacrate scriitorilor Nicolae Filimon şi Grigore Alexandrescu. De fapt personajele din romanul Scrinul negru sunt foarte asemănătoare celor din romanul precedent, Bietul Ioanide, doar că au intrat într-o fază nouă a evoluţiei lor istorice. Romanul prezintă de fapt soarta aristocraţiei româneşti de sânge şi a marii burghezii în era proletară.
[modifică] Studii de literatură comparată
[modifică] Impresii asupra literaturii spaniole
În prefaţa cărţii autorul îşi anunţă cititorii că nu scrie o istorie a literaturii spaniole ci îşi publică propriile consideraţii sub forma unor eseuri. Studiul se deschide cu un celebru articol, Clasicism, romantism, baroc şi analizează motive celebre ale literaturii spaniole, curente literare(picarescul), sau opere fundamentale care îi drept autori pe Miguel de Cervantes, Baltasar Gracian, sau Calderon de la Barca, se ocupă de misticii spanioli sau de literatura mariologică, de geneza poemului El Cid, de mitul lui Don Juan în literatura spaniolă, ajungând până la poezia modernă. Volumul a apărut la Editura pentru Literatură Universală în anul 1965.
[modifică] Scriitori străini
[modifică] Sensul clasicismului
[modifică] Studii de folclor
[modifică] Estetica basmului
[modifică] Poetul
[modifică] Dramaturgul
[modifică] Şun, mit mongol sau Calea neturburată
(1940)
[modifică] Ludovic al XIX-lea
(1964)
[modifică] Eseistul
[modifică] Domina bona
[modifică] Cronicile mizantropului
[modifică] Cronicile optimistului
[modifică] Bibliografie
- Mircea Martin, G. Călinescu şi complexele literaturii române, ed. a II-a, Piteşti, Editura Paralela 45, 2002
- Ion Bălu, George Călinescu. Critică şi interpretare, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1970
- Ion Bălu, G. Călinescu: spectacolul personalităţii, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Ideea Europeană, 2004
- Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Dicţionarul scriitorilor români, A-C, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995
