Enigma Otiliei

Enigma Otiliei
Informații generale
Autor	George Călinescu
Gen	Roman realist balzacian, Bildungsroman
Ediția originală
Editură	Editura Națională Ciornei
Limbă originală	Română
Țară de prima lansare	România
Data publicării	1938
OCLC	640753098

Enigma Otiliei este un roman de tip balzacian scris de George Călinescu în anul 1938.

Sumar

Felix Sima vine la București pentru a începe cursurile Universității de Medicină. Moartea tatălui său îl lasă în posesia unei mici averi, administrată de unchiul său, Costache Giurgiuveanu. În deschiderea cărții acesta se plimbă pe strada Antim încercând să-i găsească casa. La prima întâlnire acesta nu este recunoscut de unchiul său, dar este salvat de apariția Otiliei care-l conduce în sufragerie unde Felix ia cunoștință cu Leonida Pascalopol și rudele unchiului său, familia Tulea.

În zilele care urmează, acesta se acomodează cu greu la viața din capitală. La îndemnul matroanei familiei Tulea, "tanti" Aglae, Felix începe să-i viziteze pentru a-l ajuta pe băiat, Titi, să-și dea corijența. Sora acestuia, Aurica, încearcă fără succes să-l curteze pe Felix, dar acesta, atras de Otilia, o refuză. În paralel se desfășoară drama Olimpiei Tulea, sora mai mare a Auricăi. Aceasta are un fiu cu Stănică Rațiu, dar acesta nu vrea să o ia de nevastă fără zestre pe care tatăl ei, Simion Tulea, i-o refuză inițial. Fără rușine, Stănică împrumută de la Otilia, Felix și Leonida pentru bani în timp ce încearcă să intre în grațiile familiei, ajungând să-și numească fiul nou-născut după Aurica. În cele din urmă Stănică-l convinge pe socrul său simpatizând cu ipohondriile acestuia. Acesta se cunună cu Olimpia și se mută cu aceasta în noua casă, unde, din neglijență, Aurel moare.

Pe durata acestor întâmplări, Felix și Otilia își petrec timpul cu Pascalopol la moșia acestuia. La întoarcere, Felix îi destăinuiește Otiliei sentimentele sale, pe care aceasta le încurajează. Titi se înscrie la Academia de Belle-Arte unde se împrietenește cu colegul său, Sohațchi. Profitând de naivitatea acestuia, Sohațchi și frații lui mai mari îl intimidează să se căsătorească cu sora lor, Ana. Mariajul lor inegal se destramă rapid sub greutatea nepăsării amândurora și a indiscrețiilor Anei cu Stănică. Cei doi divorțează. La întoarcerea pe strada Antim Felix îi mărturisește Otiliei sentimentele lui pe care aceasta le acceptă.

Stănică începe să caute căi de a-l declara pe Costache nebun pentru a putea ataca un viitor testament. Îngrijorat în privința moștenirii Otiliei, Pascalopol îl forțează să înceapă procedurile de adopție. Pentru a-l opri, Stănică îi trimite o scrisoare anonimă în care îl acuză că o adoptă pe Otilia ca un paravan pentru interesul său erotic. Scrisoarea cade în mâinile Otiliei care oprește procesul de adopție pentru a nu-l stresa pe bătrân. Ziua următoare părăsește casa în trăsura lui Pascalopol către moșia acestuia. Plecarea ei îi pare lui Felix o trădare, care începe să cedeze în fața zvonurilor cu privire la caracterul ei. Pe plan profesional acesta are un succes, reușind să publice primul său articol într-o revistă străină. Acest succes al lui este primit cu indiferență de familie și colegi, de care se alienează, pierzându-și vremea prin diferite localuri. Prima scrisoare de la Otilia vine din Paris, alimentându-i mâhnirea și zvonurile. Este găsit de Stănică, care-i face cunoștință cu Georgeta, o curtezană, cu care începe prompt o relație.

Simion începe să aiureze, în timp ce aparența lui fizică se deteriorează. Motivați de gândul moștenirii, membrii familiei îl ignoră un timp, dar curând Aglae îl trimite cu ajutorul lui Weissmann, un coleg al lui Felix, la ospiciu. Un colaborator dornic al soacrei, până și Stănică este dezgustat de lipsa de umanitate a acestui act pe care o observă reflectată cu sinceritate de toți membrii familiei.

Personaje

Portretizarea personajelor se face prin tehnica balzaciană a descrierii mediului și a fizionomiei. Astfel tipologiile clasice (avarul, ipohondrul, gelosul) sunt introduse într-un context social care le conferă o dimensiune psihologică, transformând realismul tradițional într-o comedie umană.

Ca trăsătură a esteticii moderne, autorul ambiguizează personajele și arată de asemenea un interes pentru procese psihice deviante care au la bază ereditatea și mediul: alienare, senilitate (naturalism).

Otilia Mărculescu

Personajul eponim al romanului, Otilia este fiica adoptivă a lui Costache Giurgiuveanu din a doua căsătorie. În stil caracteristic balzacian, aparența acesteia este surprinsă cu precizie de „ochiul de estet” al lui Felix: „fata părea să aibă vreo 18-19 ani. Fața măslinie, cu nasul mic și ochii foarte albaștrii arată și mai copilaroasă între multele bucle și gulerul de dantelă. Însă în trupul subțiratic, cu oase delicate de ogar, de un stil perfect, fără acea slăbiciune suptă și pătată a Aureliei, era o mare libertate de mișcări, o stăpânire desăvârșită de femeie”. Caracterizată indirect de mediu, aceasta iese în evidență prin contrast, într-o societate burgheză snoabă și delăsătoare, Otilia fiind mereu atentă la aparențe. Prin antiteză, aceasta apare ca opusul Auricăi, prin feminitatea ei misterioasă și rafinată.

Pe plan social, Otilia se erijează rapid ca adevărată stăpână a casei la care Felix învață să se ducă pentru fiecare problemă. Aceasta o pune în conflictul financiar existent într-o poziție opusă familiei Tulea, ca o rivală pentru averea lui Costache.

Felix Sima

Este personajul protagonist, dinamic (schimbător) și complex, participând la acțiune în calitate de martor și purtător de cuvânt al autorului. Statutul său social și psihologic îl încadrează în categoria intelectualilor de elită, autentici. Unul dintre cele două planuri ale romanului este drumul formării unui tânăr, acesta fiind Felix Sima. Cariera lui Felix se împlinește în mod strălucit (devine doctor), dar căsătoria nu-l va încadra în armonia cosmică, privilegiu pe care-l au numai cuplurile bazate pe iubire.

Leonida Pascalopol

Moșierul este un aristocrat care își caută ieșirea din blazare prin lux si rafinament spiritual. Traieste si el un sentiment complex de paternitate, caruia i-a gasit un paleativ în familia lui mos Costache. Acesta se autocaracterizează într-o convorbire cu Felix astfel:

Eu, domnule Felix, da-mi voie sa ma marturisesc dumitale ca unui prieten, n-am fost fericit in casnicie. Intâia sotie nu mi-a dat cinstea ce mi se cuvenea. In sufletul meu de mosier prozaic se ascunde putin romantism. O cunosc pe Otilia de când era mica si pot spune ca a crescut sub ochii mei. Daca Dumnezeu mi-ar fi dat libertatea sa-mi fac femeia cum vreau eu, as fi facut-o ca pe domnisoara Otilia. O iubesc si eu in felul meu, scumpe domnule Felix, pe Otilia, si poate ca nu ma insel când iti afirm ca si ea ma iubeste pe rnine. Nici nu e greu, fiindca un dezamagit ca mine e un om fara pretentii. Eu nu i-am cerut niciodata nimic domnisoarei Otilia si n-am prea stat ca sa disting ce e patern si e ce viril in dragostea mea.(...) S-a format intre noi o rudenie sui generis...

Domnule Felix, mi-ai intunecat existenta, iti spun drept, mi-ai stricat niste nevinovate tabieturi de celibatar. Am nevoie de domnisoara Otilia, ea e micul meu vițiu sentimental. Daca nu pot fi un amant, ramân totdeauna un nepretuit prieten si parinte.

Costache Giurgiuveanu

Pivotul romanului; psihologia sa de avar, controlează și conflictul financiar și pe cel erotic, între Felix și Otilia. Acțiunea romanului începe cu prima întâlnire între el și Felix și se termină cu moartea acestuia. Avariția lui mos Costache este îndulcită de sentimentul patern pe care îl manifestă față de Otilia, un sentiment însa care nu se realizeaza este repetat umbrit de teama pentru averea lui. Mai mult, afectiunea față de "fe-fetița" sa apare și ca o compensație morală pentru averea mamei Otiliei, pe care și-a însușit-o fără vreo formă legală, fapt ce a cauzat moartea acesteia si care conditioneaza acum starea materiala a Otiliei. Propriu-zis, o buna parte din averea lui mos Costache e averea mamei Otiliei, respectiv a Otiliei, pe care si-a insusit-o prin drept familial.

De la începutul romanului, personajul apare în aceasta postura. Tentativa de a nu-l primi pe Felix, desi ii este unchi si tutore - adica administrator al averii acestuia pâna la majorat - il defineste ca atare, precum furtul meschin din veniturile acestuia, precum și de la Pascalopol. Cumpără material demolat, mai ieftin, sau încearcă la mai multe farmacii ca să vadă la care e mai ieftin, pentru câteva centime. Mănânca cu lăcomie la masa oferită de un fost chiriaș devenit proprietar, dar aproape nu-i dă bani Marinei pentru mâncare. Scena îmbolnăvirii subite, în care este rapid înconjurat de familia Tulea, dezvăluie elocvent izolarea indusă de teama pierderii averii. Otilia este singura care-i mai este alături, iubindu-l necondiționat, dar avariția lui îndepărtează repetat pe toți ceilalți, Felix, Marina, văduva care-l îngrijea, Pascalopol.

G. Calinescu relevă în tușe grotești un personajul definit esențial printr-un singur aspect prin nenumărate instanțe de comic de situație. Nici momentele de suferință ale bolnavului nu sunt lipsite de ridicol. Moartea lui nu inspiră un sentiment tragic, ci unul comic, realizat parcă de o farsă a destinului. La capătul consecințelor avariției lui mos Costache se profilează situația precară a Otiliei. Aceasta nu este înfiată și beneficiază doar de o mică parte din banii lui, lăsați în pază lui Pascalopol. Prin acest personaj autorul romanului condamna societatea epocii, care a generat oameni cu asemenea vicii dezumanizante.

Aglae Tulea

Baba abso­lută, aceasta este caracterizată succint într-o convorbire dintre Felix si Weissmann:

"... așa o femeie rea ca mătușa dumitale, să nu te superi, n-am văzut... Este baba absolută, fără cusur în rău, pot să jur. Bărbatul ei înnebunea și fără infecție."

Sora lui moș Costache, aceasta este asemenea lui definită de dorința de a se îmbogăți, mai cu seamă moștenind banii lui. Astfel, aceasta devine autoritară și agresivă în fața slăbiciunii, "ca un comandant de militărie", fără nici un considerent moral, caracteristici relevate vibrant de scena ocupării casei fratelui ei în momentele lui de boală. Angrenând toată familia Tulea în urma ei aceasta veghează înfrigurată ca Felix și Otilia să nu înstrăineze ceva în timp ce ceilalți mută și scotocesc mobilierul în căutarea banilor.

"În vreme ce cadavrul stătea inert peste plapuma și începuse să ia tonuri ceroase, Aglae, Olimpia, Aurica și Titi scotoceau în toate părțile, trăgeau sertarele, desfăceau garderobul, căutau prin sobă (...) Furioasă, Aglae trânti ușile dulapurilor, trase covoarele, fără să le mai aseze la loc, desfăcu cutiile mari de la masa de joc și de la cea din sufragerie (...). Negăsind nimic în haine, trase perna de sub capul lui moș Costache, privi pe sub cearceaf, apoi ridică cu putere salteaua, răsturnînd cadavrul spre perete."

Despotismul Aglaei se exercita asupra întregii familii, influențând până și alegerea lui Costache de a o înfia pe Otilia. Timorați Otilia si Felix o contemplă cu dezgust si dispret:

"...în familia în care mă aflu unul pândește pe celălalt și-l cred capabil pe fiecare, pentru bani, de cele mai mari mârsavii." (Felix)

S-a observat că totusi Aglae își apăra copiii și că goana ei fără scrupule după averea lui moș Costache are o justificare în acest scop. Pledează ca Simion să-i dea zestrea Olimpiei, soția lui Stănică, îi caută zadarnic un soț Auricăi, îl ține sub aripa ei pe nevolnicul Titi. În acelasi timp însa il aruncă în ospiciu pe Simion fără remușcări, pentru a se elibera de povară, ca să-si trăiască viata. Avidă de avere, Aglae nu cunoaște limite morale și manifestările ei se dezlănțuie spasmodic și fără ezitare.

Stănică Rațiu

Arivistul fără scrupul moral și escrocul locvace, Stǎnicǎ este un avocat fără procese care își exercita debitul verbal în sânul familiei și în cercul prietenilor. Tema lui favorită este paternitatea, căsătoria, familia. Patosul discursului ocazional, instantaneu, este rezultatul unei experiente câștigate și pe care o repetă cu orice ocazie. Obiectivul urmarit este banul, pe care nu se sfieste să-l dobândească de la oricine și în orice calitate.

Activiatea lui constă în general prin căutarea unor căi de a obține bani, de la oricine, fără discriminare: Otilia, Felix si de la Pascalopol, si de la Marina, ca și de la rudele sale. Nu pierde nici o ocazie sa "ciupa", incredintat ca va putea pune odata mâna pe banii lui mos Costache, pe care, intr-adevar, ii fura pur si simplu. Îmbogătit, paraseste pe Olimpia, casatorindu-se cu Georgeta; a fost chiar prefect intr-o scurta guvernare, este proprietarul unui block-haus si patroneaza tripouri si cercuri de morfinomani. Stanica este si el un produs al societaitii capitaliste, incadrându-se in seria tipologica reprezentata de Dinu Paturica, Tanase Scatiu, Gore Pirgu si Iancu Urmatecu, eroul romanului lui Ion Marin Sadoveanu.

În zugrăvirea tipului, Călinescu folosește o diversitate stilistică care-l transformă în "o figura extraordinara", cum observă criticul Ovid S. Crohmalniceanu, care adaugă: "volubilitatea personajului are atâta intensitate vitală, încît ridică arta de a trivializa orice lucru și de a-l umfla fantastic la o adevarată perfecțiune. În materie de demagogie și versatilitate, Stănica are geniu. Nu e foarte departe de adevăr când spune: „He, he, Stănică e profund, degeaba încercați dumneavoastră să-l luați peste picior.” Dacă Stănică „are geniu”, acesta e un geniu al răului.

Simion Tulea

Simion Tulea simbolizează în roman maniacul decrepit, căzut în senilitate.

Aurica Tulea

Aurica Tulea reprezintă tipul fetei batrane.

Titi Tulea

reprezinta tipul debilului mental

Olimpia

Potrivit lui Călinescu Olimpia o reprezintă pe femeia placidă.

Georgeta

reprezinta tipul femeii usoare

Teme principale

După temele folosite, romanul este balzacian și citadin, aspect al modernismului lovinescian. O frescă a burgheziei bucureștene de la începutul secolului XX (1909-1911), opera prezintă aspectele ei caracteristice din perspectiva social economică (moștenirea averii lui Costache Giurgiuveanu). Pe acest fundal se profilează și maturizarea lui Felix care-i oferă caracterul de bildungsroman.

Calitatea realist-balzaciana este întărită de folosirea motivelor moștenirii și paternității.

Structură

Romanul, alcătuit din douăzeci de capitole, este construit pe mai multe planuri narative, care urmăresc destinul diferitelor personaje, conferind dimensiune celor două conflicte.

Dintre cele două planuri principale, un plan urmărește familia Tulea și lupta acestora pentru moștenirea lui Costache Giurgiuveanu și pentru înlăturarea Otiliei. Celălalt urmărește progresul și maturizarea lui Felix, care, rămas orfan, vine să studieze medicina în București. Planurile secundare sunt utilizate pentru a susține imaginea amplă a societății citadine.

Acțiunea este redată prin înlănțuire, completată cu inserția unor micronarațiuni. Descrierea spațiilor și a vestimentației susține impresia unui univers autentic, iar prin observație și notarea detaliilor semnificative, aceasta devine un mijloc de caracterizare indirectă și de conturare a caracterelor.

Titlu

Titlul inițial al operei Părinții Otiliei reprezintă motivul balzacian al paternității, o aluzie la felul în care fiecare personaj determină soarta acesteia. Schimbarea titlului mută accentul pe misterul comportamentului ei.

Particularitățile incipitului

Conflictul romanului

Conflictul este determinat de incercarile membrilor clanului Tulea de a pune mina pe averea lui Costache Giurgiuveanu.

Finalul

Finalul cărții este închis, urmat de un epilog. Simetria acestuia cu începutul se realizează prin descrierea străzii și a casei lui Costache Giurgiuveanu din perspectiva exterioară a lui Felix, în două momente diferite ale existenței sale (în adolescență și aproximativ zece ani mai târziu, „după război”). Romanul se încheie cu aceeași replică a unchiului său: „nu, nu stă nimeni aici, nu cunosc”, amintită de Felix.

Adaptare cinematografică

Cartea a fost adaptată pentru prima dată în 1972 sub numele Felix și Otilia de către studioul cinematografic "București". În rolurile principale au jucat Radu Boruzescu ca Felix, Julieta Szönyi în rolul Otiliei și Hermann Chrodower (Costache Giurgiuveanu) în regia lui Iulian Mihu.

Vezi și

• Felix și Otilia (1972)