Limba greacă dorică
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Istoria limbii greceşti |
| Limba protogreacă (cca. 2000 î.Hr.)
|
| Limba miceniană (cca. 1600–1100 î.Hr.)
|
| Greaca veche (cca. 800–300 î.Hr.) Dialecte: |
| Limba greacă comună (Koine) (din aprox. 300 î.Hr.) |
| Limba greacă medievală (cca. 330–1453 d.Hr.) |
| Limba greacă modernă (din 1453 d.Hr.) Dialecte: |
- Pentru dialectul doric modern al Scoţiei, vezi Dialectul doric (Scoţia)
Greaca dorică este o ramură antică a limbii greceşti. În perioada clasică, dialectele ei erau vorbite în Peloponesul sudic şi estic, în Creta, Rhodos, unele insule din sudul Mării Egee, unele oraşe de pe coastele Asiei Minor, sudul Italiei, Sicilia, Epir şi Macedon.
Se acceptă, în general, că doricul provine din Munţii Epirului, din nord-vestul Greciei, locul de baştină al grecilor dorieni. Dialectul s-a extins în toate celelalte regiuni în timpul invaziei doriene (circa 1150 î.Hr.) şi a colonizării ulterioare. Prezenţa unui stat doric (Doris) în Grecia centrală, la nord de Golful Corint, a condus la teoria că dialectul doric provine din Grecia de nord-vest sau poate de dincolo de Balcani. Totuşi, nu se ştie exact unde era graniţa preistorică şi dacă îi cuprindea şi pe macedonienii antici (vezi Tableta blestemului Pella).
Cuprins |
[modifică] Dialecte dorice
Depinde de clasificarea aleasă dacă grupul de dialecte dorice se potriveşte cu clasificarea completă a dialectelor vechi greceşti. Mai multe puncte de vedere sunt expuse în articolul Dialecte greceşti. Părerea răspândită în majoritatea punctelor de vedere expuse este că doricul e un subgrup al limbii greceşti vestice. Unii folosesc termenii greacă nordică sau greacă nord-vestică în loc de greacă dorică. Distincţia geografică este doar verbală, căci greaca dorică era vorbită la sud de "greaca sudică" sau "sudestică".
Denumirea de "greacă nordică" se bazează pe presupunerea că dorienii au venit dinspre nord şi pe faptul că doricul este strâns înrudit cu greaca nordic-vestică. Nu se cunoaşte când a început diferenţierea celor două dialecte. E posibil ca toţi "nordicii" să fi vorbit un singur dialect până la invazia dorienilor; în mod sigur, dialectul doric nu ar fi putut să se diferenţieze în dialectele ei clasice, decât atunci când dorienii ajunseseră în sud. Astfel, greaca vestică este cel mai potrivit nume pentru dialectele clasice.
Greaca tsakoniană este o limbă din ramura doriană care a supravieţuit, descendentă a doricului laconian (spartan), vorbit încă pe coasta sudică Argolidică a Peloponesului, în prefectura modernă a Arcadiei. Astăzi, tsakoniana este o sursă de mare interes pentru lingvişti, şi o limbă aflată în prag de dispariţie.
Dialectele grupului doric sunt următoarele:
[modifică] Laconian, heraclian
Laconiana era vorbită de populaţia Laconiei din Peloponesul de Sud şi, de asemenea, de coloniile sale, Tarentum şi Heraclea (Lucania), în sudul Italiei. Laconia era scaunul Spartei antice.
Laconiana e atestată în inscripţii pe vase de lut şi piatră din secolul VII î.Hr. O dedicaţie către Elena datează din al doilea sfert al secolului VII î.Hr. Tarentum a fost fondat în anul 706 î.Hr. Trebuie ca fondatorii să fi vorbit deja dialectul laconic.
Au supravieţuit multe documente din statul Sparta, ai cărui cetăţeni se numeau lacedemonieni, după numele văii în care locuiau. Homer o numeşte "Lacedemon scorburos", deşi se referă la o perioadă predoriană. Poetul spartan din secolul VII î.Hr., Alcman, folosea un dialect pe care unii îl consideră a fi predominant laconian. Filoxene (Philoxenus) din Alexandria a scris un tratat numit Despre dialectul laconian.
[modifică] Argolic
Argolica era vorbită în Peloponesul nord-estic dens colonizat, de exemplu, în Argos, Micene, Hermione, Troezen, Epidaurus, până aproape de Atena, în insula Egina. Având în vedere că greaca miceniană a fost vorbită în această regiune în timpul epocii de bronz, este clar că dorienii au invadat-o, dar nu au putut să cucerească Attica. Dorienii au continuat invazia de la Argos la Creta şi Rhodos.
Există numeroase inscripţii cu conţinut legal, politic şi religios, datând cel târziu din secolul VI î.Hr.
[modifică] Corintinean
Dialectul corintinean a fost vorbit mai întâi in regiunea de istm dintre Pelopones şi ţărmurile Greciei; adică în Istmul Corintului. Oraşele şi statele regiunii dialectului corintinean erau Corint, Sicyon, Cleone, Flius, coloniile Corintului din Grecia de Vest: Corcyra, Leucas, Anactorium, Ambracia şi altele, şi coloniile Cercyra: Dyrrachium, Apollonia. Cele mai vechi inscripţii din Corint datează de la începutul secolului VI î.Hr. Ele folosesc un alfabet corintinean epihoric (vezi Limba greacă atică).
Corintul contrazice prejudecata că dorienii ar fi fost militarişti rustici, aşa cum se consideră despre vorbitorii de laconiană. Poziţionat pe o rută comercială internaţională, Corintul a jucat un rol principal în recivilizarea Greciei, după secolele de dezordine şi izolare ce au urmat declinului Greciei miceniene.
[modifică] Megarian
[modifică] Rhodian
[modifică] Coan
[modifică] Theran şi Cyrenian
[modifică] Cretan
[modifică] Dialecte greceşti de nord-vest
Grupul greacăi nord-vestice este strâns înrudit cu grupul doric, iar uneori nu există deosebire între dorică şi dialectul nord-vestic. Fie că este considerat ca făcând parte din grupul doric sau că doricul face parte din grupul nord-vestic, ori că cele două sunt subgrupe ale greacăi vestice, aceasta nu este decât o distincţie verbală: dialectele şi gruparea lor rămân aceleaşi. Dialectele greceşti de nord-vest diferă de cele din grupul doric în două însuşiri generale: dativul plural al declinării a III-a în -οις (-ois) (în loc de -σι (-si)) şi ἐν (en) + acuzativ (în loc de εἰς (eis)).
Dialectele sunt, după cum urmează:
- Focian
- Locrian
- Ozolian Locris, de-a lungul coastei nord-vestice a Golfului Corintinean, în jurul Amfissei
- Opuntian Locris, pe coasta insulei principale greceşti, în partea opusă a Euboeei de nord-vest, în jurul lui Opus
- Elean
- Olympia, în Peloponesul de Nord-Vest
- Greaca Koiné de Nord-Vest
[modifică] Diferenţe între dorică şi atică/Koine
[modifică] Vocalism
- Conservarea lui ā lung (α), pe care atica/Koine l-au schimbat în ē (η), ca în γᾶ μάτηρ (gā mātēr) "pământ mamă" — atică/Koine γῆ μήτηρ (gē mētēr).
- Contracţia ae > η (ē) în loc de aticul/Koine ᾱ (ā).
- eo, ea > ιο, ια (io, ia) în anumite dialecte dorice.
- Anumite dialecte dorice ("strict dorice") au η, ω (ē, ō) pentru "diftongii falşi" atici/Koine ει, ου (ei, ou) (i.e. ē lung secundar, ō lung secundar, datorită contracţiei sau lungirii compensatorii. Cele mai remarcabile exemple sunt genitivul singular în -ω (-ō) = -ου (-ou), acuzativul plural în -ως (-ōs) = -ους (-ous) şi infinitivul în -ην (-ēn) = -ειν (-ein).
- α (a) scurt = aticul/Koine ε, în anumite cuvinte: ἱαρός (hiaros), Ἄρταμις ('*Artamis), γα (ga), αἰ (ai)
[modifică] Consonantism
- Conservarea lui -τι (-ti), unde atica/Koine au -σι (-si). Cele mai importante exemple sunt: 1) persoana a III-a singular a verbelor în μι- -ti: e.g. φατί (phāti) — atică/Koine φησί(ν) (phēsi(n)); 2) persoana a III-a plural a prezentului şi subjonctivului -nti: e.g. λέγoντι (legonti) — atică/Koine λέγουσι(ν) (legousi(n)); 3) "douăzeci" ϝίκατι (wīkati) — atică/Koine εἴκοσι(ν) (eikosi(n)); şi 4) sutele în -katioi: e.g. τριακάτιοι (triākatioi) — atică/Koine τριακόσιοι (triākosioi).
- Conservarea lui sigma dublu -σσ- (-ss-) înainte de vocală, unde atica/Koine au -σ- (-s-), e.g. μέσσος (messos), iar atica/Koine au μέσος (mesos).
- Conservarea lui w iniţial (ϝ), pierdut în atică/Koine. E.g. ϝοῖκος (woikos) — atică/Koine οἶκος (oikos). Textele literare dorice şi inscripţiile din epoca elenistă nu au digamma.
- ξ (x) la aoristele şi viitoarele verbelor terminate în -ίζω, -άζω (-izō, -azō) era, în atică/Koine σ (s). E.g. ἀγωνίξατο (agōniksato) — atică/Koine ἀγωνίσατο (agōnisato). Asemănător, κ (k) înainte de sufixe începând cu t.
[modifică] Morfologie
- Numeralul τέτορες (tetores) "patru" în loc de aticul/Koine τέτταρες (τέσσαρες) (tettares (tessares)).
- Numeralul πρᾶτος (prātos) "primul" în loc de aticul/Koine πρῶτος (prōtos).
- Pronumele demonstrativ τῆνος (tēnos) "acesta" în loc de aticul/Koine (ἐ)κεῖνος ((e)keinos)
- Nominativul plural al articolului şi al pronumelor demonstrative τοί (toi), ταί (tai), τοῦτοι (toutoi), ταῦται (tautai) în loc de aticul/Koine οἱ (hoi), αἱ (hai), οὗτοι (houtoi), αὗται (hautai)
- Terminaţia persoanei a III-a plural a preteritului atematic ("radical") este -n, nu -san, e.g. ἔδον (edon) — atică/Koine ἔδοσαν (edosan)
- Perosana întâi plural în -μες, unde atica/Koine au -μεν.
- Viitorul în -σε-ω (-se-ō) în loc de aticul/Koine -σ-ω (-s-ō), e.g. πραξῆται (prāxētai) în loc de aticul/Koine πράξεται (prāxetai).
- Particula modală κα (ka) în loc de aticul/Koine ἄν (an). N.B.: Particulele dorice αἴ κα, αἰ δέ κα, αἰ τίς κα (ai ka, ai de ka, ai tis ka) = aticele/Koine ἐάν (ἄν), ἐὰν δέ (ἂν δέ), ἐάν τις (ἄν τις) ((e)an, (e)an de, (e)an tis).
- Adverbele temporale în -κα (-ka) în loc de aticele/Koine -τε (-te): ὄκα (hoka), τόκα (toka).
- Adverbele de loc în -ει (-ei) în loc de aticele/Koine -ου (-ou): τεῖδε (teide), πεῖ (pei).
[modifică] Cuvinte speciale
- λέω (λείω) (le(i)ō) "a vrea"; δράω (draō) "a face", πάομαι (paomai) = κτάομαι (ktaomai) "a dobândi"
