Limba protogreacă
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Istoria limbii greceşti |
| Limba protogreacă (cca. 2000 î.Hr.)
|
| Limba miceniană (cca. 1600–1100 î.Hr.)
|
| Greaca veche (cca. 800–300 î.Hr.) Dialecte: |
| Limba greacă comună (Koine) (din aprox. 300 î.Hr.) |
| Limba greacă medievală (cca. 330–1453 d.Hr.) |
| Limba greacă modernă (din 1453 d.Hr.) Dialecte: |
Limba protogreacă este presupusă a fi ultimul strămoş comun al dialectelor greceşti, inclusiv a limbii miceniene, a dialectelor greceşti clasice, atic-ionic, eolic, doric, a dialectului de nord-vest şi, în cele din urmă, a limbii greceşti comune (Koine) şi a neogreacăi. Unii erudiţi includ fragmentara limbă antică macedoneană, fie ca descinzând din mai vechea limbă "protoelină", sau incluzând-o, prin definiţie, printre dialectele limbii protogreceşti.
Protogreaca ar fi fost vorbită în ultima parte a mileniului 3 î.Hr., cel mai probabil în Balcani. Unitatea protogreacăi s-ar fi terminat când migratorii elini, care vorbeau limba predecesoare micenienei, au ajuns în peninsula greacă fie prin secolul XXI î.Hr., sau în secolul XVII î.Hr., cel târziu. Ei s-au separat de grecii dorieni, care au ajuns în peninsulă aproape un mileniu mai târziu (vezi Invazia doriană, Epoca greacă întunecată), vorbind un dialect care rămăsese, din unele puncte de vedere, mai arhaic.
Evoluţia protogreacăi ar trebui considerată pe fundalul unui sprachbund (zonă lingvistică) paleo-balcan timpuriu, care face dificilă delimitarea exactă a graniţelor dintre limbile individuale. Reprezentarea caracteristic grecească a laringealelor de la începutul cuvintelor prin vocale protetice este împărtăşită şi de limba armeană, care mai împărtăşeşte şi alte trăsături fonetice şi morfologice caracteristic greceşti. Strânsa legătură a armenei cu greaca aruncă lumină asupra naturii parafiletice a izoglosei Centum-Satem.
Strânse asemănări ale limbii greceşti vechi cu limba sanscrită vedică sugerează că atât protogreaca, cât şi proto-indo-iraniana erau încă foarte similare ori cu proto-indo-europeana târzie, ceea ce ar plasa limba sanscrită în ultima parte a mileniului IV î.Hr., sau cu o protolimbă post-PIE greco-ariană. Greco-ariana are puţină susţinere printre lingvişti, având în vedere că atât distribuţia geografică, cât şi cea temporală a greacăi şi indo-iranienei se potrivesc bine cu ipoteza Kurgan a proto-indo-europenei.
Cuprins |
[modifică] Fonetică
Greaca este o limbă Centum, ceea ce ar plasa o posibilă protolimbă greco-ariană înainte de satemizare, făcând-o identică cu proto-indo-europeana târzie. Protogreaca pare să fi fost afectată de obiceiul general de palatalizare caracteristic grupului Satem, evidenţiat, spre exemplu, de schimbarea postmiceniană a labiovelarelor în dentale înainte de e (e.g. kwe > te "şi"), dar influenţa satemică pare să fi afectat greaca doar după ce aceasta a pierdut palatovelarele (i.e. după ce devenise deja o limbă Centum).
Schimbările principale ale sunetelor, care au separat proto-greaca de limba proto-indo-europeană includ:
- Aspiraţia intervocalică a lui /s/ -> /h/
- Aspiratele sonore devin mute.
- Disimilarea aspiratelor (Legea lui Grassmann), probabil postmiceniană.
- y- (nu Hy-) la începutul cuvântului este întărit la dy- (mai târziu, ζ-)
Pierderea lui *s prevocalic nu a fost completă, fapt evidenţiat prin sus "a semăna", dasus "dens"; sun "cu" este un alt exemplu, contaminat de proto-indo-europeanul *kom (latină: cum, proto-greacă: *kon), devenind cuvântul homeric/atic vechi ksun.
Schimbările fonetice între protogreacă şi miceniană includ:
- Pierderea consoanelor momentane finale; /m/ final -> /n/.
- /m/ şi /n/ silabice -> /am/, /an/ înainte de sonante; altfel, /a/.
- Vocalizarea laringealelor între vocale şi iniţial înainte de consoane: /e/, /a/, /o/ de la h₁, h₂, respectiv h₃.
- Secvenţa CSHC (C = consoană, S = sonantă, H = laringeală) devine CSēC, CSāC, CSōC de la H = h₁, h₂, respectiv h₃.
- Secvenţa CSHV (C = consoană, S = sonantă, H = laringeală, V = vocală) devine CaSV.
- Pierderea lui s din ciorchinele consonantice, cu lungire suplimentară, esmi -> ēmi
- Crearea unui s secundar în ciorchine, ntia -> nsa. Transformarea ti -> si doar în dialectele sudice.
Aceste schimbări fonetice sunt deja complete în miceniană. Pentru schimbări care au afectat majoritatea sau toate dialectele mai târzii, vezi Limba greacă veche.
[modifică] Morfologie
[modifică] Substantivul
Dativul proto-indo-european, cazurile instrumental şi locativ s-au sincretizat într-un singur caz dativ. S-au inventat unele desinenţe (dativ plural -si de la locativul plural -su).
Nominativul plural -oi, -ai înlocuieşte proto-indo-europeanul târziu -ōs, -ās.
Superlativul în -tatos devine productiv.
Radicalul specific indirect gunaik- "femeie", atestat din Tabletele Tebei, este, probabil, protogrec; el apare, cel puţin ca gunai-, şi în armeană.
[modifică] Pronumele
Pronumele houtos, ekeinos şi autos sunt create. Folosirea cuvintelor ho, hā, ton ca articole este postmiceniană.
[modifică] Verbul
O izoglosă între greacă şi sora ei, frigiana, este absenţa terminaţiilor în r în diateza mijlocie greacă, aparent deja pierdută în protogreacă.
Protogreaca a moştenit augmentaţia, un prefix é- la formele verbale ale timpului trecut. Protogreaca împarte această trăsătură doar cu indo-iraniana şi frigiana (şi, până la un punct, cu armeana), susţinând teoria unei "greco-ariene" sau a unui dialect "inter-PIE". Totuşi, augmentaţia, până în timpul lui Homer, a rămas opţională şi era, probabil, puţin mai mult decât o particulă liberă a propoziţiei în proto-limbă, care ar fi putut fi uşor pierdută de celelalte ramuri.
Desinenţele verbale de diateză mijlocie, persoana I, -mai, -mān înlocuiesc pe -ai, -a. Desinenţa de persoana a III-a singular, pherei, e o invenţie analogă, înlocuind presupusul doric *phereti, ionicul *pheresi (de la proto-indo-europeanul bhéreti).
Timpul viitor este creat, inclusiv un viitor pasiv, ca şi un aorist pasiv.
Sufixul -ka- este ataşat unor perfecte şi aoriste.
Sunt create infinitivele în -ehen, -enai şi -men.
[modifică] Numeralele
- "unu": nominativ *hens, genitiv *hemos; feminin *mhiā (> miceniană e-me /hemei/(dativ), atic-ionic εἷς (ἑνός), μία).
- "doi": *duwō (> miceniană du-wo /duwō/, homerică δύω, atic-ionică δύο)
- "trei": nominativ *trees, acuzativ trins (> miceniană ti-ri /trins/, atic-ionică τρεῖς, dialectul lesbian (Lesbos) τρής, cretană τρέες)
- "patru": nominativ *kwetwores, genitiv *kweturōn (> miceniană qe-to-ro-we /kwetrōwes/ "cu patru urechi", atică τέτταρες, ionică τέσσερες, boeţiană πέτταρες, dialectul lesbian πίσυρες, dorică τέτορες)
- "cinci": *penkwe (> atic-ionică πέντε, lesbiană, thesaliană πέμπε)
[modifică] Exemplu de text
Eduard Schwyzer, în cartea sa, Griechische Grammatik (1939, I.74-75) a tradus texte faimoase din greaca clasică în protogreacă. Reconstrucţia sa a ignorat miceniana şi presupunea pierderea protogreacă a labiovelarelor şi a sonantelor silabice, printre altele. Astfel, reconstrucţia lui Schwyzer corespunde mai mult unui dialect arhaic, dar postmicenian, decât cu protogreaca.
| Greacă clasică | Protogreacă | ||
|---|---|---|---|
| Schwyzer | Modern | ||
| Platon, Apologia | ὅτι μὲν ὑμεῖς, ὦ ἄνδρες Ἀθηναῖοι, πεπόνθατε ὑπὸ τῶν ἐμῶν κατηγόρων, οὐκ οἶδα· ἐγὼ δ’ οὖν καὶ αὐτὸς ὓπ’ αὺτῶν ὀλίγου ἐμαυτοῦ ἐπελαθόμην, οὕτω πιθανῶς ἔλεγον. καίτοι ἀληθές γε ὡς ἔπος εἰπεῖν οὐδὲν εἰρήκασιν | ‘ϝοττι μᾱν (?) υμμε, ω ανερες Αθᾱναιοι, πεπᾱσθε υπο κατᾱγορων μεο, ου ϝοιδα· εγω δε εον (?) κ. α. υ. α. ολιγοιο εμεο αυτοιο επελαθομᾱν, τως (oder *τω) πιθανως (oder -ω) ελεγοντ. κ. αλᾱθες γε ὡς (oder ὡ) ϝεπος ϝειπεεν (oder ϝευπ.) ουδε ἑν ϝεϝρηκᾰτι | *çokwid mān umhe. ō aneres Athānaïoi, pepãsthe upo katāgorōn meho. oju woida; egō de ōn kai autos up’ autōn oligoço emeho autoço epi lathomān, tō pithanō elegont. kai toi ãlāthes ge çō wekwos weikwehen oude hen wewrēkãti |
| Matei 6:9 | πάτερ ἡμῶν ὁ ἐν τοῖς οὐρανοῖς, ἁγιασθήτω τὸ ὄνομά σου | πατερ αμμεων ὁ (τοισι) ορϝανοισι (bzw. Sing.) (ἁγιον oder αγνον εστωδ) ενυμα τϝεο | *pater ãmhōn ho worhanoihi, çagion estōd enumã tweho |
| Homer, Odiseea 1.1 | Ἄνδρα μοι ἔννεπε, Μοῦσα, πολύτροπον | ανερα μοι ενσεπε (oder -τε) μοντja (μωντjα?) π. | *anerã moi enhekwet, montsa, polutrokwon |
Observaţii: Reconstrucţia presupune că vechile combinaţii de aproximante + s, în oricare secvenţă (*ns, *ms, *rs, *ls, *u̯s, *i̯s, *sn, *sm, *sr, *sl, *su̯, *si̯), erau pronunţate ca aproximante mute ([n̥, m̥, r̥, l̥, ʍ, ç]), înainte să fi fost simplificate ca aproximante sonore scurte cu lungire compensatorie ν, μ, ρ, λ, (ϝ), (ι), în multe dialecte, sau ca aproximante sonore lungi νν, μμ, ρρ, λλ, υ(ϝ), ι, in eolică. Se mai presupune că nazalele silabice PIE (*n̥, *m̥) se pronunţau ca nazalul [ã], înainte să se împartă în α, în multe dialecte, şi ο, ca variantă, în alte dialecte (miceniană, arcadiană, eolică).
[modifică] Vezi şi
- Protolimbă
- Elinii
- Limba macedoneană antică
- Limbi paleo-balcane
- Substratul pregrec
- Limba proto-indo-europeană
- Piatra Kafkania
| Perioadele limbii greceşti | |||||
|---|---|---|---|---|---|
| cca. 2000 î.Hr. | cca. 1600–1100 î.Hr. | cca. 800–300 î.Hr. | cca. 300 î.Hr.– 330 d.Hr. | cca. 330 d.Hr.–1453 d.Hr. | 1453–prezent |
| protogreacă | miceniană | greacă veche | greacă Koine | bizantină | greacă modernă |
