Ibn Tufayl
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Născut | 1105 |
|---|---|
| Decedat | 1185 |
’Abū-Bakr Muhammad bin ‘Abd al-Malik bin Muhammad bin Muhammad bin Tufayl al-Qaysi (n. 1105 - d. 1185), cunoscut în latina medievală sub numele de Abentofal sau Abubacer, este unul din marii gânditori arabi andaluzi alături de alte nume precum Ibn Ruşd (Averroes), Ibn 'Arabi etc.
Cuprins |
[modifică] Viaţa
Ibn Tufayl s-a născut la Wadi-’Aş (Cadiz), în provincia Granada din Andaluzia, în jurul anului 1105. Studiază medicina, matematica, filosofia, astronomia, precum şi limba şi literatura arabă, Este menţionat de contemporanii săi mai ales ca medic, filosof şi poet. Pentru o vreme lucrează ca medic în Granada, după care devine sfetnic al guvernatorului acestei provincii. Se mută, apoi, la Marrakech unde devine vizir şi medic al celui de-al doilea suveran din dinastia almohazilor2, ’Abū -Ya‘qūb Yūsuf (1163-1184). În 1182, îi oferă locul său de medic de curte, discipolului său Ibn Ruşd (Averroes). Moare în 1185.
[modifică] Opera
Opera lui Ibn Tufayl s-a pierdut în cea mai mare parte. Se spune că ar fi scris poeme ce însumează circa şapte mii de versuri, de asemenea, un tratat despre suflet Risalat fi al-nafs (Epistolă despre suflet), precum şi un tratat de medicină Rajaz fi at-tibb (Rajaz în medicină). Singura carte rămasă de la Ibn Tufayl este Hayy bin Yaqzan ‘aw min ‘asrar al-hikma al-maşriqiyya (Hayy bin Yaqzan sau despre tainele înţelepciunii răsăritene), considerată a fi una dintre cele mai desăvârşite piese de literatură arabă, deopotrivă, operă beletristică şi operă mistico-filosofică.
[modifică] Hayy bin Yaqzan
Hayy bin Yaqzan (Cel viu fiul Celui treaz) este povestea unui om care creşte singur, pe o insulă pustie, din fragedă pruncie până la adânci bătrâneţi. Hayy bin Yaqzan începe cunoaşterea lumii de la stadiul de beznă. Încetul cu încetul, el descoperă diversele laturi ale acestei lumi, ajungând să înţeleagă manifestările diferite ale materiei în cele trei regnuri, mineral, vegetal şi animal. Datorită hazardului, Hayy bin Yaqzan îşi dă seama de existenţa sufletului, atunci când mama lui adoptivă, gazela, moare, iar trupul ei inert îl duce cu gândul că ceva trebuia să fi animat acel trup. Încet, pornind de la această descoperire, şi întrebându-se asupra rostului acestei lumii, intuieşte necesitatea existenţei unui Creator pe care îl denumeşte Al-mawjūd al-wajib al-wujūd (Existentul necesar existenţei) şi cu care stabileşte o legătură spirituală. Ajuns la această ultimă treaptă a evoluţiei sale spirituale, înţelege că există o legătură calitativă între lucrurile din lumea percepută prin simţuri şi cele din lumea care nu poate fi percepută senzorial. Calităţile tuturor lucrurilor din lumea perceptibilă conduc la cunoaşterea lucrurilor din lumea imperceptibilă şi vice-versa. Astfel, prin ascensiunea către lumea imperceptibilă, el dobândeşte ştiinţa perceptibilului, după cum prin intuiţie asupra perceptibilului, reuşeşte să pătrundă imperceptibilul. Prin reflecţiile sale asupra naturii şi stărilor propriei sale fiinţe, înţelege esenţa umană, strădania acesteia de a atinge desăvârşirea divină. Intuind teofania universală, realizează că întreaga fiinţă vine de la Unul, că aceasta îmbracă o formă materială de care apoi se leapădă, întorcându-se iarăşi la Unul, Existentul necesar existenţei.
[modifică] Hayy bin Yaqzan în cultura europeană
Ibn Tufayl nu a influenţat numai gândirea arabă islamică, fie direct prin opera sa, fie indirect prin discipolul său Averroes, ci şi gândirea altora. Un exemplu în acest sens este marele erudit iudeu andaluz, Maimonide (Moşe ben Maimon, 1134-1204), care în lucrarea More nebuchim (Călăuza celor rătăciţi) care face dese referiri la această operă a lui Ibn Tufayl. Hayy bin Yaqzan este citat în în operele lui Albert cel Mare (Albertus Magus) (1207-1280) şi în lucrarea Contra Gentiles a lui Toma de Aquino (1225-1274) .
Reflexe ale lucrării Hayy bin Yaqzan - care circula în diverse versiuni latine – se regăsesc la filosoful francez, René Descartes (1596-1650), cu precădere în cunoscuta sa teorie cu privire la conştiinţa de sine a eului (Cogito ergo sum).
De asemenea, filosoful Baruch Spinoza (1632-1677) este influenţat de Hayy bin Yaqzan în Capitolul V din Etica - De potentia intellectus, seu de libertate humana – unde apar o serie de ideii deja enunţate de Ibn Tufayl cum ar fi aceea că Dumnezeu este substanţa universală şi că toate lucrurile existente nu ar fi altceva decât manifestări ale acesteia.
De asemenea, un alt mare filosof, reprezentantul cel mai de seamă al Iluminismului german, Gottfried Wilhelm Leibniz (1646-1716), şi-a exprimat admiraţia faţă de Hayy bin Yaqzan, căruia i-a acordat un interes deosebit.
Nu numai partea spirituală a acestei opere a fost fructificată de a lungul vremii în diverse culturi, ci şi partea materială, lumească, care a fost sursa de sursa de inspiraţie pentru celebrul roman de aventuri a lui Daniel Defoe, Robinson Crusoe (1719) şi a operei lui Rudyard Kipling, Cartea Junglei.
[modifică] Vezi şi
Listă de oameni de ştiinţă arabi
[modifică] Bibliografie
-
-
- Ibn Tufayl. 2001. Hayy bin Yaqzan. Traducere din limba arabă, studiu introductiv, note, index: George Grigore. Bucureşti: Editura Kriterion. ISBN 973-26-0631-2
- Ibn Tufayl. 1988. Hayy ibn Yaqzan (fragmente). Prezentare şi traducere: Grete Tartler, în Înţelepciunea arabă în poezia şi proza secolelor V-XIV. Bucureşti: Editura Univers. p. 402-452.
- Philip K. Hitti. 2008. Istoria arabilor. Traducere, note şi index: Irina Vainovski-Mihai. Bucureşti: Editura All. ISBN: 973-571-855-8. pp. 361-367
-
