Ibn Taymiyya

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Ibn Taymiyya (arabă تقي الدين أحمد بن تيمية Taqi ad-Din Ahmad Ibn Taimiyya; n. 22 ianuarie1263 - d. 1328), pe numele său complet: Taqī ad-Dīn Abu 'l-ʿAbbās Aḥmad ibn ʿAbd al-Ḥalīm ibn ʿAbd as-Salām Ibn Taymiya al-Ḥarrānī (arabă تقي الدين أبو العباس أحمد بن عبد الحليم بن عبد السلام بن عبد الله ابن تيمية الحراني) a fost un cărturar, teolog islamic și logician turc.

Ibn Taymiyya a trăit în perioada timpurilor tulburi a invaziei mongole. A fost un membru al școlii fondate de Ahmad ibn Hanbal, și este considerat, de către urmași, împreună cu Ibn Qudamah, ca fiind unul dintre cei doi cei mai importanți susținători ai mișcării hanbalite; în era modernă partizanii săi se refereau deseori la cei doi ca fiind “cei doi șeici și șeicul Islamului'[1] Ibn Taymiyya era o personă de seamă întrucât a luptat pentru întoarcerea islamului la ceea ce el considera a fi cea dintâi interpretare a Coranului și a Sunnei.

Biografia[modificare | modificare sursă]

Ibn Taymiyya s-a născut în anul 1263 în Harran, orașul Șanlıurfa, o provincie a Turciei moderne într-o familie cunoscută de teologi și a murit în Damasc, Siria. Bunicul său, Abu al-Barkat Majd ad-deen ibn Taymiyya al-Hanbali (m. 1255) a fost un profesor reputabil al școlii de jurisprudență islamică hanbalită. Din cauza invaziei mongole, familia lui Ibn Taymiyya a trebuit să se mute la Damasc în 1268, care era condus, în acea perioadă, de către mamelucii din Egipt. Aici tatăl său a ținut predici din amvonul moscheii Umayyade, iar Ibn Taymiyya a călcat pe urmele tatălui, studiind împreună cu discipolii erei sale.

Ibn Taymiyya s-a familiarizat cu științele religioase ale timpului. El s-a axat nu numai pe literatura arabă și lexicografie, dar și pe studiul matematicii și caligrafiei. În privința științelor religioase, a studiat jurisprudența de la tatăl său și a devenit un reprezentant al școlii de gândire hanbalite. În ciuda faptului că a rămas fidel, pe întreaga durată a vieții sale, acestei școli, ale cărei doctrine o stăpânise, a dobândit cunoștințe din domeniul disciplinelor islamice ale Coranului și ale Hadithului. De asemenea, a studiat teologie (kalam), filozofie și sufism.[2]

Ibn Taymiyya a fost închis de câteva ori din cauza conflictelor cu „ijma” juriștilor și a teologilor zilelor sale. Și-a petrecut ultimii 15 ani din viața la Damasc. Din august 1320 până în februarie, 1321, Ibn Taymiyya a fost închis sub ordinele de la Cairo din citadela Damascului pentru că a susținut o doctrină care putea ușura felul în care un bărbat musulman ar fi putut divorța de soția sa.

Moartea[modificare | modificare sursă]

După ce a stat în închisoare între anii 1319-1321, Ibn Taymiyya va fi închis din nou în 1326 până va muri, 2 ani mai târziu, din cauza faptului că a declarat că o persoană care călătorește pentru a vizita mormântul Profetului, comite un lucru inedit (bid‘ah). El va fi înmormântat în cimitirul sufit, în Damasc, acolo unde alți membrii ai familiei sale fuseseră înmormântați înainte lui.[3] Studentul său, al-Dhahabi l-a preamărit exagerat, spunând că Ibn Taymiyya este: “șeicul eminent, imam, cărturar erudit, critic, jurist, mujtahid și comentator al Coranului”, dar a admis că prin metodele sale defăimătoare i-a îndepărtat chiar și pe admiratori.

De exemplu, gramaticianul Abu Hayyan l-a preamărit pe Ibn Taymiyya până în momentul când a descoperit că Ibn Taymiyya se credea un expert al limbii arabe, mai bun chiar și decât Sibawayhi. Admiratorii lui Ibn Taymiyya l-au socotit deseori ca șeic-ul islamului, un titlu onorific care i se atribuie chiar si în zilele noastre.[4][5] Se poate spune despre el că se afla la baza mai multor mișcări reformiste mai târzii, în special mișcarea wahabită.

Opinii[modificare | modificare sursă]

Atributele lui Dumnezeu[modificare | modificare sursă]

Ibn Taymiyya a fost acuzat de oponenții săi de a fi antropomorfic în atitudinea sa față de numele și atributele lui Dumnezeu. Totuși, în lucrarea sa Al-Aqidah Al-Waasitiyyah, Ibn Taymiyya combate atitudinea Mushabbihah-ilor (aceia care asemuiesc creația cu Dumnezeu: antropomorfism) și cei care refuză, neagă și recurg la interpretări alegorice, metamorfice ale numelor divine și atributelor. El afirmă că metodologia salafitilor este aceea de a lua calea de mijloc dintre extremele antropomorfismului și negării/distorsionării. Afirma de asemenea că mișcarea salafită susține numele și atributele lui Dumnezeu fără tashbih (stabilirea analogiei), takyeef (speculații cu privire la "modul" în care se manifestă în divin), ta'teel (negarea/refuzarea semnificației lor aparențe) și fără ta'weel (oferirea unei a doua/simbolică însemnătate care este diferită de înțelesul aparent.)

Invazia mongolă și alte lupte[modificare | modificare sursă]

“Cea mai faimoasă” fatwa a lui Ibn Taymiyya a fost împotriva mongolilor în războiul Mamluk. Ibn Taymiyya a declarat ca jihadul împotriva mongolilor nu doar că era permis, cât și obligatoriu. El și-a explicat decizia prin faptul că mongolii nu puteau, în opinia sa, să fie musulmani adevărați în ciuda faptului că se convertiseră la islamul sunit, întrucât au folosit mai degrabă ceea ce el considera a fi “legi făcute de om” (cu referire la codul lor tradițional, Yassa) decât legea islamică sau Șaria. Din această cauză, a considerat că aceștia trăiau într-o stare de jahiliyya, sau ignoranță păgână pre islamică.[6][7]

În afară de aceasta, el a condus mișcarea de rezistență a invaziei mongole de la Damasc în 1300. În anii ce au urmat, Ibn Taymiyya a fost angrenat în intense activități polemice împotriva:

1. Ordinului Rifa’j Sufi

2. Școlii ittihadiyah, o școală care a rezultat din învățămintele lui Ibn Arabi, ale cărui opinii erau denunțate la scară largă înainte de a fi eretice

În 1306, Ibn Taymiyya a fost închis în Cetatea din Cairo timp de 18 luni sub acuzația de antromorfism, El va fi închis din nou în 1308 pentru alte câteva luni. În 2010 un grup de oameni de științe islamice din Mardin, au susținut că fatwa lui Ibn Taymiyya a fost tipărită greșit într-un ordin de “luptă” împotriva conducătorului care nu aplica legea islamică, și mai degrabă, s-ar referi la ideea de a “trata” [8] Ei și-au explicat viziunea prin manuscrisul original din librăria Al-Zahiriyah și transmiterea lui Ibn Muflih, studentul lui Ibn Taymiyya.[9]

Madh’hab[modificare | modificare sursă]

Ibn Taymiyya a criticat cărturarii pentru faptul că, fără a cerceta, s-au conformat ideilor primilor juriști fără a recurge la Coran sau Sunna. El a susținut că deși prioritatea juridica are locul său, faptul de a-i oferi autoritate fără contextualizare, sensibil la schimbările sociale, și concepția evaluativă în lumina Coranului și a Sunnei, pot duce la ignorarea și stagnarea legii islamice. Ibn Taymiyya a făcut o legătură între extremismul Taqlid-ului (conformarea fără cercetare la școlă de jurisprudență) și practicile Evreilor și Creștinilor care îi considerau pe rabini și clerici zei împreună cu Dumnezeu. Ibn Taymiyya a încercat să:

1. revigoreze înțelegerea credinței islamice prin aderarea Tawhid-ului

2. eradicheze credințele și obiceiurile pe care le consideră a fi străine de Islam

3. reîntinerirea gândirii islamice corecte și științele adiacente

Ibn Taymiyya a crezut că primele 3 generații ale Islamului (Sălaf)- Muhammad și prietenii săi, și urmașii companionilor din cele mai timpurii generații de musulmani - erau cele mai bune modele de viață islamică. Practicile acestora, împreună cu Coranul, au constituit un ghid infailibil în viață. Orice deviație de la practicile acestora era considerată a fi bid‘ah, sau inovație, și erau interzise.[10]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Abu Zayd Bakr bin Abdullah, Madkhal al-mufassal ila fiqh al-Imam Ahmad ibn Hanbal wa-takhrijat al-ashab. Riyadh: Dar al 'Aminah, 2007
  2. ^ vezi aqidatul-waasitiyyah daarussalaam publications
  3. ^ George Makdisi, A Sufi of the Qadiriya Order, p 123
  4. ^ R. Hrair Dekmejian, Islam in revolution: fundamentalism in the Arab world, pg. 40. Part of the Contemporary issues in the Middle East series
  5. ^ Index of Al Qaeda in its own words, pg. 360. Harvard University Press
  6. ^ Muhammad `Umar Memon, Ibn Taymiyya's Struggle against Popular Religion, with an annotated translation of Kitab Iqitada, the Hague, (1976) p.78, 210
  7. ^ Kepel, Gilles, The Prophet and the Pharaoh, (2003), p.194
  8. ^ al-Turayri,, Shaykh Abd al -Wahhab, Understanding Ibn Taymiyyah’s Fatwa". MuslimMatters. Retrieved 29 May 2011
  9. ^ http://www.thenational.ae/thenationalconversation/comment/a-religious-basis-for-violence-misreads-original-principles
  10. ^ http://www.abc.se/~m9783/n/itaysf_e.html

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Kepel, Gilles – Muslim extremism in Egypt: The Prophet and pharaoh. With a new preface for 2003. Translated from French by Jon Rothschild. Berkeley & Los Angeles: University of California Press, 2003. See p. 194–199.
  • Little, Donald P. – "Did Ibn Taymiyya have a screw loose?", Studia Islamica, 1975, Number 41, pp. 93–111.
  • Makdisi, G. – "Ibn Taymiyya: A Sufi of the Qadiriya Order", American Journal of Arabic Studies, 1973
  • Sivan, Emmanuel – Radical Islam: Medieval theology and modern politics. Enlarged edition. New Haven & London: Yale University Press, 1990. See p. 94–107.
  • Michot, Yahya – Ibn Taymiyya: Against Extremisms. Texts translated, annotated and introduced. With a foreword by Bruce B. LAWRENCE. Beirut & Paris: Albouraq, 2012, xxxii & 334 p. — EAN 9782841615551.
  • Michot, Yahya – Ibn Taymiyya: Muslims under non-Muslim Rule. Texts translated, annotated and presented in relation to six modern readings of the Mardin fatwa. Foreword by James Piscatori. Oxford & London: Interface Publications, 2006. ISBN 0-9554545-2-2.
  • Michot, Yahya – Ibn Taymiyya’s “New Mardin Fatwa”. Is genetically modified Islam (GMI) carcinogenic?", in "The Muslim World", 101/2, April 2011, p. 130-181.
  • Michot, Yahya – From al-Ma’mūn to Ibn Sab‘īn, via Avicenna: Ibn Taymiyya’s Historiography of Falsafa", in F. OPWIS & D. REISMAN (eds.), "Islamic Philosophy, Science, Culture, and Religion". Studies in Honor of Dimitri Gutas (Leiden – Boston: Brill, 2012), p. 453-475.
  • Michot, Yahya – Between Entertainment and Religion: Ibn Taymiyya’s Views on Superstition", in "The Muslim World", 99/1, January 2009, p. 1-20.
  • Michot, Yahya – Misled and Misleading… Yet Central in their Influence: Ibn Taymiyya’s Views on the Ikhwān al-Safā’", in "The Ikhwān al-Safā’ and their Rasā’il. An Introduction". Edited by Nader EL-BIZRI. Foreword by Farhad DAFTARY (Oxford: Oxford University Press, in association with the Institute of Ismaili Studies, « Epistles of the Brethren of Purity »), 2008, p. 139-179.
  • Michot, Yahya – Ibn Taymiyya’s Commentary on the Creed of al-Hallâj", in A. SHIHADEH (ed.), "Sufism and Theology" (Edinburgh, Edinburgh University Press, 2007), p. 123-136.
  • Michot, Yahya – A Mamlûk Theologian’s Commentary on Avicenna’s Risāla Aḍḥawiyya". Being a Translation of a Part of the "Dar’ al-Ta‘āruḍ" of Ibn Taymiyya, with Introduction, Annotation, and Appendices, Part I, in "Journal of Islamic Studies", 14:2, Oxford, 2003, p. 149-203.
  • Michot, Yahya – A Mamlûk Theologian’s Commentary on Avicenna’s Risāla Aḍḥawiyya". Being a Translation of a Part of the "Dar’ al-Ta‘āruḍ" of Ibn Taymiyya, with Introduction, Annotation, and Appendices, Part II, in "Journal of Islamic Studies", 14:3, Oxford, 2003, p. 309-363.
  • Michot, Yahya – Ibn Taymiyya on Astrology". Annotated Translation of Three Fatwas, in "Journal of Islamic Studies", 11/2, Oxford, May 2000, p. 147-208.

Legături externe[modificare | modificare sursă]