Henric al III-lea de Meissen

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Henric al III-lea (supranumit cel Ilustru) (n. cca. 1215 – d. 15 februarie 1288), membru al casei de Wettin a fost markgraf de Meissen, ca și markgraf de Luzacia (ca Henric al IV-lea) de la 1221 până la moarte; din 1242 a fost și landgraf de Thuringia.

Viața[modificare | modificare sursă]

Născut probabil în rezidența de Albrechtsburg din Meissen, Henric era fiul cel mai tânăr al markgrafului Theodoric I de Meissen cu soția acestuia, Jutta, fiică a landgrafului Herman I de Thuringia. În 1221, el a succedat tatălui său ca markgraf de Meissen și Luzacia, inițial sub protecția unchiului său matern, landgraful Ludovic al IV-lea de Thuringia, iar după moartea acestuia din 1227, sub cea a ducelui Albert I de Saxonia. În 1230, el a fost proclamat în mod legal ca adult.

Henric în Dresda, 1907

Henric a participat la prima sa luptă la Balga, în timpul cruciadei împotriva prusienilor din 1237, condusă de Cavalerioi teutoni. În 1245, după mulți ani de conflict cu markgrafii Ascanieni de Brandenburg, Henric a fost nevoit să cedeze fortărețele de la Köpenick, Teltow și Mittenwalde, situate în nordul Luzaciei Inferioare. Totuși, în 1249, ducele de Silezia Boleslav "cel Chel" i-a conferit regiunea răsăriteană din jurul castelului Schiedlo de pe malurile Oderului, unde Henric a întemeiat orașul Fürstenberg.

În cadrul luptelor împăratului Frederic al II-lea de Hohenstaufen și Papa Grigore al IX-lea, Henric a luat partea împăratului. Ca semn de recunoștință, Frederic al II-lea i-a promis în 1242 moștenirea lui Henric Raspe ca landgraf de Thuringia și conte palatin de Saxonia. În plus, în 1243 același împărat și-a logodit fiica, Margareta de Sicilia cu fiul lui Henric, viitorul Albert al II-lea.

Henric a rămas un susținător legal al Hohenstaufenlor și abia după izgonirea fiului lui Frederic, Conrad al IV-lea din Germania, el l-a recunoscut pe anti-regele Wilhelm, conte de Olanda. După moartea lui Henric Raspe în 1247, Henric și-a afirmat drepturile asupra Thuringiei prin forța armelor, în cadrul Războiului de succesiune a Thuringiei împotriva pretențiilor emise de Sofia de Thuringia, fiică a decedatului landgraf Ludovic al IV-lea, și de soțul acesteia, ducele Henric al II-lea de Brabant, ca și de principele Siegfried I de Anhalt-Zerbst. După un lung război, Henric a desprins landgrafatul de Hessa din vest și l-a acordat fiului mai mic al Sofiei, Henric, însă a păstrat Thuringia, pe care a conferit-o fiului său, Albert (al II-lea), alături de Palatinatul de Saxonia. Achiziționarea Thuringiei a sporit în mod semnificativ posesiunile teritoriale ale casei de Wettin, care cuprindeau acum teritoriul de la granița cu Silezia de la râul Bóbr în est până la Werra în apus, și de la limita cu Boemia, de-a lungul Erzgebirge în sud până la lanțul muntos Harz în nord.

Începând din 1273, Henric a devenit un important sprijin pentru nou alesul Rex Romanorum Rudolf de Habsburg, în cadrul luptei acestuia cu rivalul Ottokar al II-lea, regele Boemiei. În disputa contra Boemiei, Henric a obținut, printre altele, Sayda și castelul Purschenstein de lângă Neuhausen.

În 1265, el a atașat teritoriul imperial Pleissnerland în jurul Altenburg, zestrea nurorii sale Margareta, landgrafiatului de Thuringia, oferindu-le pe amândouă fiului său mai mare Albert al II-lea. Pentru fiul mai mic, Dietrich (Theodoric), Henric crease – deși fără consimțământul imperial – mai mica marcă de Landsberg din partea apuseană a teritoriilor luzaciene, din jurul Leipzigului. Henric a păstrat pentru sine doar Marca de Meissen, restul teritoriilor Luzaciei Inferioare și o formală putere de supraveghere asupra fiilor săi. Doar dezordinile interne, cauzate de politica excentrică a fiului său Albert, au umbrit ultimii ani ai domniei sale și, multă vreme după moartea sa din 1288, au condus la pierderea Luzaciei și Thuringiei.

El era cunoscut în întreg imperiul ca un principe puternic, celebru ca patron al artelor și un cavaler model, ca și un binecunoscut, poet și compozitor. Henric a fost patronul a numeroase turniruri și competiții pe teme muzicale, în care el însuși lua parte. Din ordinul lui a fost compusă faimoasa Christherre-Chronik.

Henric și cele trei soții ale sale, potrivit cronicilor sacona ale lui Georg Spalatin, din jurul anului 1520

Familia[modificare | modificare sursă]

În 1234, Henric a fost căsătorit cu Constanța de Babenberg, fiica ducelui Leopold al VI-lea de Austria, cu care a avut doi fii:

  1. Albert (1240–1314), viitorul markgraf de Meissen
  2. Theodoric (1242–1285)

După moartea Constanței din 1243, Henric s-a căsătorit pentru a doua oară, cu Agnes (d. 1268), o fiică a regelui Vaclav I al Boemiei, și pentru a treia oară cu una dintre fiicele unui ministerialis, Elisabeta de Maltitz, cu care a avut ca fii pe Frederic Clem și Herman "cel Lung".