Casa de Ascania

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Casa de Ascania (dinastia Ascanienilor) a reprezentat o familie de nobili germani. A mai fost cunoscută sub numele de Casa de Anhalt, după numele localității Anhalt, posesiunea pe care familia a stăpânit-o cea mai mare perioadă de timp.

Numele Ascanienilor provine de la castelul Ascania (sau Ascaria), Schloss Askanien, localizat în apropiere de Aschersleben. Castelul era reședința comitatului de Ascania, un titlu care ulterior a fost inclus în titulatura principilor de Anhalt.

Istoria[modificare | modificare sursă]

Cel mai vechi membru cunoscut al familiei, contele Esiko de Ballenstedt, apare pentru prima dată într-un document din 1036, și se presupune că ar fi fost nepot matern al markgrafului Odo I de Ostmark. De la Odo, Ascanienii au moștenit largi proprietăți în Marca Saxonă de Răsărit.

Nepotul lui Esiko a fost contele Otto de Ballenstedt, care a murit în 1123. Prin căsătoria lui Otto cu Eilika, fiica ducelui Magnus de Saxonia, casa de Ascania a devenit moștenitoare a jumătate din proprietatea Casei Billungilor, foști duci de Saxonia.

Fiul lui Otto, Albert Ursul, a devenit, cu ajutorul moștenirii mamei sale, primul Ascanian în poziția de duce de Saxonia în 1139. Însă el a pierdut controlul asupra Saxoniei în scurtă vreme, în fața rivalei Case de Welf.

Cu toate acestea, Albert a preluat Marca de Brandenburg din partea ultimului conducător al venzilor, Pribislav, în 1157, devenind primul markgraf Ascanian. În continuare, Albert și descendenții săi au înregistrat progrese considerabile în creștinarea și germanizarea teritoriilor din răsărit populate de slavi.

În 1237 și, respectiv 1244, două orașe, Cölln și Berlin au fost întemeiate în vremea conducerilor lui Otto și Ioan, nepoți ai lui Albert Ursul, (cele două orașe vor fi ulterior unite într-unul singur, Berlin). Emblema Casei Ascaniene, vulturul roșu și ursul, va deveni stema heraldică a Berlinului.

În 1320, linia Ascaniană de Brandenburg s-a stins.

După ce împăratul i-a depus pe conducătorii din familia Welfilor din poziția de duci de Saxonia în 1180, Ascanienii au revenit la poziția de duci de Saxonia, al cărei teritoriu se redusese la jumătatea sa răsăriteană. Chiar și în Saxonia răsăriteană, Ascanienii și-au putut stabili controlul în zone limitate, în special în regiunea râului Elba.

În secolul al XIII-lea, Principatul de Anhalt a fost desprins din ducat, iar ulterior restul statului a fost împărțit în Ducatul de Saxa-Lauenburg și Ducatul de Saxa-Wittenberg. Dinastiile Ascaniene în cele două state saxone s-au stins în 1689, respectiv în 1422, însă Ascanienii au continuat să guverneze în micul teritoriu al Anhaltului până când monarhia a fost abolită în 1918.

Ecaterina "cea Mare", împărăteasă a Rusiei între 1762 și 1796, a aparținut Casei de AScania, ea fiind fiica principelui Christian August de Anhalt-Zerbst.

Lista statelor guvernate de Casa de Ascania[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Ascanian Eagle

Bibliografie[modificare | modificare sursă]