Géza Kiss (jurist)
| Géza Kiss | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Sibiu, Austro-Ungaria |
| Decedat | (87 de ani) Cluj, România |
| Înmormântat | Cimitirul Hajongard din Cluj |
| Părinți | Mór Kiss[*] |
| Cetățenie |  Ungaria România |
| Ocupație | politician |
| Locul desfășurării activității | Budapesta |
| Limbi vorbite | limba română limba latină limba maghiară |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea Franz Joseph din Cluj |
| Partid politic | Partidul Național Liberal |
Modifică date / text  | |
Géza Kiss (n. , Sibiu, Austro-Ungaria – d. , Cluj, România) a fost un jurist, istoric al dreptului, profesor universitar și traducător maghiar din România.
Biografie[modificare | modificare sursă]
A fost fiul juristului maghiar Mór Kiss (1857-1945). A urmat studii la Liceul Romano-Catolic (Gimnaziul Piarist) din Cluj. A obținut în 1903 titlul de doctor în drept auspiciis al Universității din Cluj.[1] Și-a început cariera în cadrul Comisiei de elaborare a legilor a Ministerului Justiției din Budapesta, apoi a devenit profesor de drept roman la Universitatea Franz Joseph din Cluj (1907).[1] A fost numit apoi profesor la Academia de Drept din Oradea, iar din 1913 a fost decan al Academiei de Drept.[1]
În 1914 Academia de Drept din Oradea s-a mutat la Debrețin. Géza Kiss a fost profesor la Universitatea din Debrețin (26 august 1914 - 24 iunie 1920), fiind primul profesor de drept roman al universității. A devenit decanul facultății (în anul universitar 1915/1916) și apoi rectorul universității (în anul universitar 1918/1919). În mai 1919, în numele universității, i-a urat bun venit la Carei regelui Ferdinand I al României și a purtat discuții secrete cu reprezentanții autorităților române din Transilvania. Universitatea din Debrețin, după o procedură relativ lungă, l-a suspendat din funcții în iunie 1920, iar numele său a fost eliminat din toate publicațiile universitare. Înainte ca decizia Universității din Debrețin să fie publicată, el a venit ca emigrant în România și a încercat fără succes să-i convingă pe profesorii maghiari de la Cluj să depună jurământul de credință statului român. Comunitatea maghiară din Cluj l-a renegat.
A devenit membru al Partidului Național Liberal, nefiind un reprezentant politic al minorității maghiare. În anul 1922 a fost ales deputat, iar în perioadele 1927-1928 și 1931-1932 a fost senator în Parlamentul României.[1] A lucrat apoi ca avocat la Cluj (1933-1940) și la București (1940-1944).[1] Între cele două războaie mondiale (și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial) a trăit în mare parte la București. În toamna anului 1944 a fost secretar de stat în Ministerul naționalităților minoritare și, în această calitate, a fost unul dintre cei care au elaborat Statutul cetățeniei române.[1] A predat apoi ca profesor de drept civil și drept roman la Universitatea Bolyai din Cluj (1945-1951) și la Academia de Drept și Economie (1951-1953).[1] Este autorul a numeroase studii juridice și a tradus poezii din limba latină. A fost înmormântat în secțiunea luterană a Cimitirului Hajongard.
Activitatea publicistică[modificare | modificare sursă]
Primele sale studii juridice au fost publicate în revistele de specialitate din Debrețin. După ce a emigrat în România a publicat articole și studii în revistele Pandectele Române, Pandectele Săptămînale, Ardealul Juridic, Arhiva pentru Știința și Reforma Socială (1921-1944). A tradus în limba maghiară, a prefațat și a adnotat lucrarea Principiile dreptului civil român a lui Ion Rosetti-Bălănescu, precum și cărțile din seria Népbírák Könyvtára.[1]
A elaborat împreună cu Ioan Demeter și Hillel Kohn notele explicative în limba maghiară ale Constituției României (1949).[1] Împreună cu Sándor Turnowsky a publicat textele juridice ale profesorului Károly Szász din Aiud, cu studiu introductiv și note explicative (1955).[1] Cunoștea excelent limba latină. În traducerea lui au apărut fragmente din scrierile lui Lucretius (1951), Spinoza și Descartes (1953), o parte a lucrării Apologia bibliorum a lui Miklós Tótfalusi Kis (1954) și poemul filozofic hexametric De Rerum Natura al lui Titus Lucretius Carus (1957).[1]
După ce s-a pensionat a continuat să publice articole științifice în revista Korunk. A analizat în mod regulat lucrările apărute în colecția Jogi Kis Könyvtár și alte publicații ale Facultății de Drept. În Korunk au apărut, de asemenea, studii despre Szocialista törvényünk és a válás (1962/7-8) și A szocialista büntetőjog emberiessége (1962/11).[1]
Lucrări[modificare | modificare sursă]
- Interpretatio és szokásjog a római magánjogban (Budapesta, 1909)
- A jogalkalmazás módszeréről. Dogmatörténeti és kritikai tanulmány a magánjog köréből (Budapesta, 1909)
Studii literare[modificare | modificare sursă]
- Szabó György: T. Lucretius Carus: A dolgok természetéről. Utunk, 1958/3.
Note[modificare | modificare sursă]
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Kiss Géza – In: Romániai magyar irodalmi lexikon: Szépirodalom, közírás, tudományos irodalom, művelődés III. (Kh–M). Főszerkesztő. Dávid Gyula. – Kriterion Kiadó, Bukarest, 1994. – ISBN 973-26-0369-0 – Accesat la 3 decembrie 2012.
- Kiss Géza – In: Vincze Gábor: A romániai magyar kisebbség történeti kronológiája 1944–1989 – Accesat la 3 decembrie 2012.
- Madai Sándor: Kiss Géza – Az elfeledett római jogász – In: A Debreceni Tudományegyetem jogász rektorai (1915–1947) – Szerkesztette: Szabó Béla és Madai Sándor – Debreceni Egyetem Jog- és Államtudományi Intézet – Liceum Art, Debrecen, 2002. 53–73. o. (Historia Iuridicae Facultatis).
- Hollósi Gábor: A debreceni Jog- és Államtudományi Kar története (1914–1949) – Szerzői kiadás, Debrecen, 2007, 298 o. – ISBN 978-963-06-3232-4 – Accesat la 3 decembrie 2012.