Fărâmiță Lambru

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Fărâmiță Lambru
Fărâmiță Lambru2.jpg
Fotografie de pe coperta CD-ului „La calul bălan”, editat de casa de discuri Electrecord în 2007.
Informații generale
Data și locul nașterii 15 septembrie 1927
România București, România
Data și locul decesului 12 decembrie 1974 (47 ani)
România București, România
Gen muzical lăutărească
Instrument(e) acordeon
Interpretare cu Maria Tănase

Fărâmiță Lambru (n. 15 septembrie 1927, București — d. 12 decembrie 1974, București), a fost un cunoscut lăutar (acordeonist virtuoz și cântăreț) român de etnie romă.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Născut la 15 septembrie 1927 într-o veche familie de lăutari, Fărâmiță Lambru (acesta e numele său de artist; altfel decât s-ar putea crede, Fărâmiță este numele său de familie și Lambru este prenumele) a învățat să cânte de la tatăl său, violonistul Tudor Fărâmiță, încă din copilărie. Având un auz foarte bun, a reținut repede repertoriul uzual țigănesc, dar mai ales stilul vocal de interpretare.[1]

Acordeonistul Fărâmiță Lambru în 1968. Fotografie de pe coperta vinilului EPC 844

Cariera artistică[modificare | modificare sursă]

Din 1953 a colaborat cu interpreta Maria Tănase. După moartea acesteia (1963), Fărâmiță a cunoscut o vertiginoasă carieră de virtuoz popular al acordeonului și dirijor al unor formații profesioniste.

În perioada 19521956 a făcut parte ca instrumentist în formația de muzică populară a Teatrului de Estradă din București, iar în 1956 a trecut la formația Teatrului de revistă „Constantin Tănase”.[1]

În 1962 înregistrează primele sale materiale la Electrecord, sub acompaniamentul orchestrei dirijate de Nicolae Băluță.

Turnee internaționale[modificare | modificare sursă]

A întreprins turnee artistice în Franța (1965 și 1967), Republica Democrată Germană (1966) și Italia (1966). A făcut furori în capitala U.R.S.S., câștigându-și notorietate internațională.[2] Întors în țară, a început să facă, din nou, înregistrări la casa de discuri Electrecord.

A apărut în diverse concerte și spectacole de revistă, a colaborat cu Orchestra de muzică populară Radio, dar mai ales a participat la petreceri populare (nunți, botezuri), care i-au afectat organismul măcinat de tuberculoză – cânta cu vocea nepermis de mult.[2]

Actor de film[modificare | modificare sursă]

Fiind un virtuoz recunoscut, a fost solicitat să apară și în câteva filme. Regizorul Francisc Munteanu, transpunând atmosfera dintr-o mahala bucureșteană (evocată în piesa „Domnișoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu) în pelicula Dincolo de barieră (1965), l-a invitat pe Fărâmiță Lambru să animeze viața unei cârciumi bucureștene din 1925, alături de actorul Ion Dichiseanu. Succesul a fost atât de mare încât Francisc Munteanu a apelat la lăutarul bucureștean și în filmul următor, Tunelul (coproducție româno-sovietică), turnat la Moscova (1966) în compania lui Ștefan Bănică, Margareta Pâslaru, Florin Piersic și, din nou, a lui Ion Dichiseanu.[2]

Stilul de interpretare[modificare | modificare sursă]

Fărâmiță Lambru a fost unul dintre cei mai compleți și originali lăutari bucureșteni din a doua jumătate a sec. XX. Ca instrumentist, cânta cu virtuozitate excepționala la bașii mâinii stângi ai acordeonului, după cum stăpânea și întreaga gamă de fiorituri melodice (de extremă finețe și subtilitate tehnică lăutărească, aproape „vocală", pentru mâna dreaptă).

Acordeonistul Fărâmiță Lambru în 1966. Fotografie de pe coperta vinilului EPD 1120

Acesta a fost primul acordeonist din România care a cântat la acordeon un solo de bași, la sfârșitul anilor `40.[1]

În calitate de acordeonist al Mariei Tănase a stăpânit un repertoriu de aproape 200 de piese instrumentale și peste 150 de piese vocale, având un har particular în interpretarea repertoriului lăutăresc urban (mahala), admirabil ilustrat mai ales vocal.

Stilul său vocal amintește de vocile din a doua jumătate a sec. XIX (stil vocal menționat și probabil utilizat de Anton Pann, dar și de Chiosea sau Năstase Ionescu), în timp ce frazarea și accentele horelor și sârbelor instrumentale sunt influențate în special de Sava Pădureanu și George Ochialbi (toți lăutari contemporani cu bunicul său).[3]

Decesul[modificare | modificare sursă]

Moare la 12 decembrie 1974 în București, măcinat de tuberculoză. A fost înmormântat în cimitirul „Izvorul Nou” din zona Mihai Bravu.[2]

Distincții[modificare | modificare sursă]

Pentru activitatea sa remarcabilă ca solist instrumentist de muzică populară la Teatrul „Constantin Tănase” din București, în 1968 i se decernează medalia Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a.[4]

Discografie[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • „Fărâmiță Lambru – acordeon și voce. La calul bălan” (EDC 834): booklet semnat de Viorel Cosma.
  • Emisiunea Jurnal de secol difuzată în 19.09.2012, între 10:40 și 10:45, pe TVRi

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Cosma, p.3
  2. ^ a b c d Cosma, p.4
  3. ^ Cosma, pp. 4-5
  4. ^ Decretul nr. 797/1968 privind conferirea ordinului și medaliei Meritul Cultural unor membri ai colectivelor artistice din instituțiile muzicale de concerte și spectacole.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Articole biografice

Filmări