Deportarea romilor în Transnistria

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Romi nomazi în Transnistria, lângă Tiraspol

Deportarea romilor români în Transnistria din anul 1942 se încadrează în genocidul romilor în decursul celui de Al Doilea Război Mondial. Primul convoi de romi români a fost deportat în Transnistria la 1 iunie 1942 ca urmare a dispozițiilor date cu o zi înainte, la data de 31 mai 1942 de Conducătorul statului, Ion Antonescu, în conformitate cu politica sa de purificare etnică, susținut de Guvernul RomânieiA[1]. Pentru executarea deportării, Ministerul Afacerilor Interne a însărcinat Inspectoratul General al Jandarmeriei, de sub comanda generalilor Constantin Piki Vasiliu, comandant al Jandarmeriei (1940 - 23 August 1944) și Subsecretar de Stat la Ministerul de Interne (degradat, condamnat la moarte și executat pentru crime de război) și Constantin Tobescu (dezertor, degradat și mort în timpul detenției).

Poraimos - genocidul romilor[modificare | modificare sursă]

Genocidul romilor (în limba romani: Poraimos, samudaripen) s-a petrecut în timpul prigoanei naziste, în cel de-al doilea război mondial, în multe țări europene, ocupate sau aliate Germaniei naziste, ca Estonia, Croația, Lituania, Luxemburg, Olanda ș.a., numărul victimelor fiind aproximat între 200 000 și 2 000 000 de romi.

Genocidul romilor în România[modificare | modificare sursă]

„Problema țiganilor” - o creație a guvernului Antonescu[modificare | modificare sursă]

Conducătorul Statului Ion Antonescu.

Viorel Achim, istoric specializat în istoria romilor din România, susține că deportarea romilor a ținut de politica etnică a guvernului, de preocuparea sa de a realiza omogenizarea etnică a țării. „Problema țiganilor” a fost o creație a guvernului Antonescu. Politica față de romi a lui Antonescu nu a avut nimic de-a face cu atitudinea guvernelor anterioare, nu a venit în prelungirea unor preocupări mai vechi ale autorităților române. În perioada de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial în România nu a existat o politică specială față de romi, iar raporturile între populația majoritară și aceștia erau bune, romii nu erau văzuți ca o „problemă”. Poziția populației românești față de deportarea romilor se explică, desigur, și prin aceste elemente ținând de istoria țării. Deportarea romilor în Transnistria a fost întrutotul opera guvernului Antonescu[2].

„Ghidul Universității Columbia despre Holocaust (în engleză : "The Columbia Guide to the Holocaust") - distribuția masacrării romilor după țări în timpul celui de Al Doilea Război Mondial[3], estimează că în România, dintr-o populație în preajma războiului de 300 000 de romi, au fost masacrați între 19 000 și 36 000 (circa 11 000 au murit în timpul deportării în Transnistria - cit. mai jos). Aceste date statistice nu includ pe romii localnici din Basarabia și Transnistria masacrați sub patronajul Jandarmeriei române.

Dr. Ian Hancock (în limba romani: Yanko le Redžosko) a publicat în 2010 un studiu care susține că numărul de romi uciși a fost subestimat deoarece mulți au fost incluși în cadrul altor grupări/populații[4].

Deportarea romilor în Transnistria[modificare | modificare sursă]

Raportul Inspectoratului Jandarmeriei - Evacuarea ţiganilor în Transnistria.

În 1942 Ion Antonescu a ordonat deportarea în Transnistria a 24 617 de cetățeni români de etnie romă, dintre care numai jumătate au supraviețuit și au reușit să se reîntoarcă în România. Circa 11 000 au murit de frig, inaniție și epidemii apărute în urma condițiilor inumane la care au fost supuși. Pentru deportarea romilor în Transnistria nu s-a mai folosit - ca în cazul evreilor - pretextul de comunism sau activități subversive pro-sovietice, ci etichetarea întregii minorități rome ca „nomazi”, „nemobilizabili și periculoși ordinei publice”[5][6][7].[1][8].

Conform unuia dintre documentele rămase privind deportarea romilor („evacuați” în limbajul documentului), raportul Inspectoratul General al Jandarmeriei, Serviciul Jandarmeriei, Secția III-a (din 1942), deportarea s-a executat în două tranșe principale și încă un transport de 69 de romi, inclusiv 30 de copii, „infractori eliberați din închisori”:

  1. 11 441 „țigani nomazi evacuați între 1 Iunie și 15 August 1942”, dintre care
    1. Bărbați......................2 352
    2. Femei.......................2 375
    3. Copii.........................6 714
  2. 13 176 „țigani nenomazi (stabili) nemobilisabili și periculoși ordinei publice, evacuați cu trenurile de evacuare între 12-20 Sept.1942”
    1. Bărbați......................3 187
    2. Femei.......................3 780
    3. Copii.........................6 209
  3. Au mai fost și 69 de rromi „evacuați ulterior cu aprobări speciale, fiind infractori eliberați din închisori”:
    1. Bărbați..........................22
    2. Femei...........................17
    3. Copii.............................30

Total general țigani nomazi și nenomazi....24 686[9].

Genocidul romilor în Transnistria nu s-a produs prin execuții, ca în cazul evreilor. Ei au fost lăsați să moară datorită condițiilor de viață inumane la care au fost supuși: înfometare, frig, privarea de asistență medicală și de sanitație minimalăB. Lipsa asistenței medicale a dus la situația că în majoritatea cazurilor, cauza decesului era decisă în cancelariile oficiale conform formulei: vara, dizenteria și iarna, tifosul exantematic, ambele boli fiind provocatoare de epidemii și datorate condițiilor dezastruase de sanitație, situație pe care propaganda oficială o atribuia obiceiurilor insalubre de viață ale romilor[10][11].

Raportul întocmit la 21 decembrie 1942 de o comisie numită de Inspectoratul General al Jandarmeriei și condusă de colonelul Sandu Moldoveanu, care a anchetat situația celor 5 100 de romi deportați în zona Covalevca - Avdotevca - Varușino, județul Oceacov (la sfârșitul lunii decembrie 1942, această zonă a fost trecută la județul Berezovca) în zilele de 12-19 decembrie 1942 menționează că s-au semnalat două cazuri de febră tifoidă în satul Varușino și că exista pericolul de izbucnire a unei epidemii în rândul romilor, aflați în condiții fizice și sanitare mizerabile. Raportul a mai menționat, între altele, că până în acel moment (în intervalul septembrie-decembrie 1942) au murit de foame circa 200 de romi și că în zilele în care s-a făcut investigația mureau 5-10 romi zilnic[12]. La scurt timp după acest raport, la sfârșitul lui decembrie 1942 a izbucnit între romii de la Covalevca și în împrejurimi (raionul Landau, județul Berezovca) o epidemie de tifos exantematic, culmea fiind atinsă la sfârșitul lunii ianuarie 1943. Situația romilor din această zonă a fost dificilă nu numai din cauza epidemiei, ci și a foamei și frigului, care au făcut numeroase victime[13].

Conform raportului final realizat de Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România, 25.000 de romi au fost deportați de autoritățile române, iar 11.000 dintre aceștia au murit.[14]

Proteste și intervenții pentru salvarea romilor[modificare | modificare sursă]

Măsurile autorităților antonesciene împotriva romilor nu s-au bucurat de sprijinul populației. Români din diferite straturi sociale au protestat contra deportărilor și au depus eforturi pentru a salva familii sau persoane deportate. Au existat numeroase gesturi de solidaritate cu romii deportați, sau care erau în pericol de a fi deportați, din partea populației din satul sau orașul respectiv, exprimate prin memorii și cereri pentru readucerea lor în țară[15][16][17].

Casa Regală a protestat și a intervenit adesea pa lângă Ion și Mihai Antonescu pentru repatrierea romilor deportați. Regele Mihai I a refuzat să semneze ordine de deportare, iar intervențiile reginei-mame au fost tergiversateC.

In contrast cu cele afirmate mai sus cu privire la atitudinea Casei Regale privind deportarile, o grupare de romi din judetul Gorj a intentat proces regelui Mihai I pe motiv ca acesta ar fi semnat personal ordinele de deportare, afirmand ca detin dovezi in acest sens. Cazul a ajuns la CEDO (Curtea Europeana pentru Drepturile Omului), unde treneaza de ani de zile. Sursa informatiei: http://www.tiganii.ro/tag/tigani-caldarari/ sau http://www.realitatea.net/tiganii-din-gorj-ii-cer-despagubiri-regelui-mihai-la-cedo_933413.html sau http://www.gorj-domino.com/sute-de-tigani-gorjeni-asteapta-despagubiri-de-50-de-miliarde-de-la-regele-mihai/. Evident, se pune problema intarzierii raspunderii penale pentru crime impotriva umanitatii a Regelui in cazul in care afirmatiile romilor sunt veridice. (Aceasta informatie este permanent cenzurata/stearsa de catre cineva de pe prezenta pagina Wikipedia.)

Un exemplu al protestelor liderilor democrați este scrisoarea pe care Constantin I. C. Brătianu, președintele Partidului Național Liberal, a adresat-o mareșalului Antonescu, la 16 septembrie 1942, în care critica în termeni duri deportarea [18].

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • en Kenrick, Donald and Puxon, Grattan: The Destiny of Europe's Gypsies, New York - Basic Books, Inc., 1972.
  • en Friedman, Philip: The Extermination of the Gypsies: Nazi Genocide of an Aryan People, capitol din Friedman, Ada June (ed.): Roads to Extinction: Essays on the Holocaust, New York: Jewish Publication Society of America, 1980.
  • en Hancock, Ian F.: The Pariah Syndrome: An account of Gypsy slavery and persecution, Ann Arbor, Mich. 1987.
  • State Museum of Auschwitz-Birkenau, Memorial Book: The Gypsies at Auschwitz-Birkenau, New York: K.G. Saur, 1993.
  • en Romani, Rose: The Nazi Genocide of the Sinti and Roma, Heidelberg - Documentary and Cultural Centre of German Sinti and Roma, 1995.
  • Abraham, Dorel; Bădescu, Ilie și Chelcea, Septimiu: Relațiile interetnice în România. Diagnoze sociologice și evaluarea tendințelor, ed. Carpatica, Cluj-Napoca, 1995.
  • Achim, Viorel: Țiganii în istoria României, Editura Enciclopedică, Colecția Biblioteca Enciclopedică de istorie a României, 1998.
  • Fraser, Angus: Țiganii, București, Humanitas, 1999 / en The Gypsies. Oxford, Blackwell, 1992.
  • Achim , Viorel: Cît de veche este la noi „problema” țiganilor (romilor)?, Dilema, an. VII, 314:6, 12 februarie 1999.
  • Achim , Viorel: Nazismul și genocidul țiganilor, Dosarele Istoriei, IV:11, p. 14-19, 1999.
  • en Lewy, Guenther: The Nazi Persecution of the Gypsies, Oxford University Press, 2000.
  • en Lewy, Guenther: Downplaying the Porrajmos: The Trend to Minimize the Romani Holocaust, Review-Essay, Journal of Genocide Research, 3(1):79-85, 2001.
  • en Gypsies During the Second World War, University of Hertfordshire Press, 1997-2002:
    • Vol. 1: From "Race Science" to the Camps, by Karola Fings, Herbert Heuss, Frank Sparing;
    • Vol 2: In the shadow of the Swastika, Donald Kenrick (ed.);
    • Vol. 3: The Killing Fields, Karola Fings (ed.);
    • Vol. 4: Coming to terms with the past, Donald Kenrick (ed.).
  • en Margalit, Gilad: Germany and its Gypsies, Madison - University of Wisconsin Press, 2002.
  • Ioanid, Radu, Kelso, Michelle și Cioabă, Luminița Mihai (ed.): Tragedia romilor deportați în Transnistria 1942-1945. Mărturii și documente, Iași: Polirom, 2009; V.
  • Achim, Viorel: Operațiunile de deportare a romilor în Transnistria. Situația din județul Timiș-Torontal, septembrie 1942”, în Holocaust - Studii și cercetări, Inr. 1, p. 29-39., 2009.
  • en Achim, Viorel: Romanian-German Collaboration in Ethnopolitics: The Case of Sabin Manuilă, în Fahlbusch, Michael and Haar, Ingo (eds.): German Scholars and Ethnic Cleansing (1919-1945), pp. 139–154, New York, Oxford: Berghahn Books, 2005.
  • Fosztó, László: Bibliografie cu studiile și reprezentările despre romii din România (cu accentul pe perioada 1990-2007), Cluj-Napoca, Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale, 3/2008.
  • Sarău, Gheorghe: Bibliografie selectivă privind rromii(1990-2009), Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale (ISPMN), nr. 28/2010, Cluj-Napoca, 2010 [2] Accesat: 21 iulie 2012.

Note[modificare | modificare sursă]

  • [A]Politica antonesciană de purificare etnică a fost declarată atât în declarații personale („Nimeni și nimic nu mă va împiedica, atâta timp cât voiu trăi, de a împlini opera de purificare” [19]), cât și în cadrul ședințelor de cabinet, ca directive ministeriale. În ședința din 8 iulie 1941 a cabinetului lui Ion Antonescu, viceprim-ministrul și ministrul de externe Mihai Antonescu s-a adresat miniștrilor: „Așa că vă rog să fiți implacabili, omenia siropoasă, vaporoasă, filozofică nu are ce căuta aici (...) Veți fi fără milă cu ei. Nu știu peste câte veacuri neamul românesc se va mai întâlni cu libertatea de acțiune totală, cu posibilitatea de purificare etnică și revizuire națională (...) Dacă este nevoie, să trageți cu mitraliera. Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari (...) Îmi iau răspunderea în mod formal și spun că nu există lege (...) Deci, fără forme, cu libertate completă[20].
  • [B] În „Raportul Agentului 29” (Jurnalul Național, 21 noiembrie 2005) Cristina Diac și Paula Mihailov publică un raport al unui agent al Sigurantei, care a semnat cu numele de cod „Agent 29” cu privire la situația romilor deportați în județul Oceacov la finele lunii noiembrie și începutul lunii decembrie 1942. „Pe timpul cât au stat in cazărmile de la Alexandrudar, țiganii au trăit într-o mizerie de nedescris. Erau alimentați insuficient. Li se dădeau 400 g. de pâine pentru cei capabili a munci și câte 200 g. pentru bătrâni și copii. Li se mai dădea puțini cartofi și foarte rar pește sărat și acestea în cantități extrem de mici. Din cauza proastei alimentări, unii țigani - aceasta o formeza majoritatea - au slăbit intr-atât că au ajuns numai schelete. Zilnic mureau (...) câte 10-15 țigani. Erau plini de paraziți. Vizita medicală nu li se făcea deloc, iar medicamente nu aveau. Sunt goi, fără haine pe ei, iar rufăria și imbracamintea le lipseste de asemenea completamente. Sunt femei al căror corp (partea inferioară) este gol in adevaratul sens al cuvântului. Săpun nu li s-a dat de când au venit, din care cauză nu s-au spălat nici ei si nici n-au putut să-și spele singura cămașe ce o au. Din cauza răului tratament, până în ziua de 25 noiembrie a.c. au murit 309 țigani. Au fost găsite cadavre de țigani pe șoseaua Oceacov-Alexandrudar. Aceștia au murit de foame și frig (...) mortalitatea țiganilor nu văd să scadă dar va crește pe zi ce gerul va crește și el.”
Într-un referat adresat prefectului, șeful Serviciului Sanitar al judetului Berezovca, medicul Aurel Juga semnala situația „groaznica și aproape de neînchipuit” din vara lui 1943: „din câteva mii de țigani, nu se găseste cel puțin unul cu haine pe el, pot spune fără exagerare că se găsesc într-o cruntă mizerie. În această situație, coloniile de țigani sunt și rămân un permanent focar de boli infecțioase care amenință regiuni întregi și îndepărtate"[21].
  • [C] Ca exemplu vezi cazul Evei Iancu Stoica, din Sebeș - Alba soția soldatului rom Zoltan Stoica, din Batalionul 14 Vânători de Munte, invalid de război, cu piciorul stâng amputat, cu domiciliul în Sebeș-Alba, internat în spitalul Z.I. 327 ortopedic București.
La intervenția reginei-mame, Mihai Antonescu ordonă în nota din 26 noiembrie 1942: „D-l Vicepreședinte al Consiliului, Prof. Mihai Antonescu înștiințează pe soldatul Stoica Zoltan că M.S. Regina spunându-i că soția lui, Eva Iancu Stoica, din Sebeș-Alba, a fost trimisă în Transnistria pe când el își făcea datoria pe front, a dat imediat ordin ca soția lui să fie adusă acasă. / D-l Vicepreședinte al Consiliului roagă pe D-l Dr. Rădulescu, Directorul Institutului de Ortopedie să aducă la cunoștința soldatului Stoica Zoltan acest lucru, pentru ca soldatul care și-a făcut datoria pe front să știe că i se respectă familia și drepturile lui.” În urma acestui ordin s-a făcut o investigație. Poliția din Sebeș a stabilit că Eva Iancu, soția lui Zoltan Stoica, plecase de bunăvoie în Transnistria cu concubinul ei, Ion Stoica, zis Iobăgău. Aceasta într-o adresă către Direcția Generală a Poliției, din 19 noiembrie 1942, care propunea ca Eva Iancu să fie menținută în Transnistria, odată ce a plecat acolo de bună voie[22][23]. În realitate, pe lista inițială de deportare, întocmită de Comisariatul de Poliție Sebeș, fuseseră trecute 62 de persoane, dar una dintre ele a izbutit să se eschiveze, așa că numărul de deportați a fost completat cu soția lui Zoltan Stoica, Eva Iancu Stoica, acostată de jandarmi pe peronul gării, unde venise să-și petreacă sora și părinții și îmbarcată în trenul E 6. După insinuarea cu plecarea de bună voie cu concubinul ei, Ion Stoica Jandarmeria a continuat să tergiverseze repatrierea femeii pentru ca după 3 luni de investigații să poată raporta că Eva Iancu, soția lui Zoltan Stoica, a murit în Transnistria de tifos exantematic împreună cu sora ei[24][25].

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b en Achim, Viorel: The Antonescu Government’s Policy towards the Gypsies, în Ionescu, Mihail E. and Liviu Rotman, Liviu (eds.): The Holocaust in Romania: History and Contemporary Significance pp. 55-60, Bucharest, 2003.
  2. ^ Achim, Viorel(edit.): Deportarea țiganilor în Transnistria, studiul introductiv la Documente privind deportarea țiganilor în Transnistria. pp. IX, XI-XII, vol. I, Editura Enciclopedică, București, 2004.
  3. ^ en Niewyk, Donald L.: The Columbia Guide to the Holocaust, p. 422, Columbia University Press, 2000, ISBN 0231112009
  4. ^ en Hancock, Ian: Danger! Educated Gypsy, p. 243, op. cit.
  5. ^ Duțu A., Retegan M., Război și societate, vol. 1, RAO, 2000
  6. ^ Ancel, Jean: Contribuții la Istoria României. Problema evreiască 1933-1944, vol. I, partea a II-a, pp. 111-142, București, 2001,
  7. ^ Ioanid, Radu: Holocaustul în România. Distrugerea evreilor și romilor sub regimul Antonescu 1940-1944, pp. 138-166 și 263-330, București, 2006.
  8. ^ Viorel Achim, Constantin Iordachi (coord.): România și Transnistria: Problema Holocaustului. Perspective istorice și comparative, pp. 201-233, București: Curtea Veche, 2004.
  9. ^ en Fings, Karola and Kenrick, Donald(eds.) In the Shadow of the Swastika: Volume 2: The Gypsies during the Second World War, p.109, Gypsy Research Centre and University of Hertfordshire, Hatfield, publ. J.W. Arrowsmith, Bristol G.B., 1999, ISBN 0 900458 85 2
  10. ^ Ioanid, Radu; Kelso, Michelle; Mihai Cioabă, Luminița: Tragedia romilor deportați în Transnistria 1942-1945 - Mărturii și documente, ed. Polirom, Iași 2009.
  11. ^ Achim, Viorel: Operațiunile de deportare a romilor în Transnistria. Situația din județul Timiș-Torontal, septembrie 1942, în Holocaust. Studii și cercetări, pp. 29-39, I:1, 2009.
  12. ^ Achim, Viorel (edit.): Documente privind deportarea țiganilor în Transnistria, vol. II, doc. 270. p. 59-64, București, Editura Enciclopedică, 2004, ISBN 9734504975, 9789734504978
  13. ^ Achim, Viorel (edit.): Documente, op. cit., doc. 301, p. 101-102.
  14. ^ Holocaustul romilor din România: "Ne-au băgat în trenuri ca pe vite, ne-au dus să murim"
  15. ^ Achim, Viorel și Iordachi, Constantin (coord.): România și Transnistria, op. cit., pp. 201-233
  16. ^ Achim, Viorel: Țigani amenințați cu deportarea în Transnistria. Sprijinul țăranilor din Gorj (octombrie 1942), pp. 117-124, Revista Istorică, N.S, XVI:5-6, 2005.
  17. ^ en Achim, Viorel: The Roma – A Minority in Europe: Historical, Political and Social Perspectives - The Romanian Public Reaction to the Deportation of Gypsies to Transnistria, pp. 89-102, ed. Roni Stauber & Raphael Vago, Budapest, New York: Central European University Press, 2007.
  18. ^ Achim, Viorel și Iordachi, Constantin (coord.): România și Transnistria, op. cit., pp. 216-218.
  19. ^ Ion Antonescu, Răspuns la scrisoarea prof. I. Găvănescu, în: Curentul, 3.11.1941
  20. ^ Ancel, Jean: Surse arhivistice despre „Holocaustul din România” - Stenograma ședinței guvernului din 8 iulie 1941 (doc. 3), http://www.idee.ro/holocaust/pdf/surse.pdf Accesat:21 iulie 2012
  21. ^ Diac, Cristina și Mihailov, Paula: Raportul Agentului 29, Jurnalul Național, 21 noiembrie 2005, http://www.jurnalul.ro/jurnalul-national/raportul-agentului-29-33023.htm Accesat: 25 iulie 2012
  22. ^ Achim, Documente, vol. I, op. cit., doc. 235, p. 349-350, 2004
  23. ^ Achim: Țiganii din România (1919-1944), op. cit. doc. 237, p. 440 și nota 1
  24. ^ Achim, Viorel: Holocaust – Studii și cercetări: O intervenție a reginei-mame Elena pentru repatrierea unei femei de origine romă deportată în Transnistria, iini-minorities.ro, [1] Accesat: 21 iulie 2012.
  25. ^ Lista romilor din raza Inspectoratului Regional de Poliție Alba Iulia, întocmită la 12 septembrie 1942; ANIC, fond DGP, dosar 186/1942, f. 111-123; la f. 113-114, lista romilor deportați din orașul Sebeș; Investigația întocmită de Legiunea de Jandarmi Baia: ANIC, fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dosar 59/1942, f. 270, 273, în Achim, Documente, vol. I, doc. 203, doc. 211, doc. 221 și vol. II, doc. 306, p. 107-108.

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Deportarea rromilor în Transnistria: de la Auschwitz la Bug, Vasile Ionescu, Editura Centrului rromilor pentru politici publice "Aven amentza", 2000
  • Documente privind deportarea țiganilor în Transnistria, Volume 2, Viorel Achim, Editura Enciclopedică, 2004

Legături externe[modificare | modificare sursă]