Deportare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Coloană de persoane deportate (Evrei din Lodz, Polonia, spre lagărele naziste).
Deportările în Europa în secolul XX.

Deportarea (din franceză déporter, latină deportare, în traducere "a muta în altă parte") reprezintă acțiunea de a lua unor persoane, cel mai adesea în grup, drepturile civice și bunurile de care dispuneau, pentru a le alunga din teritoriul lor de origine, sau din țara lor, adesea pentru a le ține în captivitate, sau pentru a le supune unui regim carceral de muncă forțată într-o regiune îndepărtată, ca măsură politică, represivă.

Câteva exemple de deportări[modificare | modificare sursă]

Deportare și exil[modificare | modificare sursă]

Deportarea nu trebuie confundată cu exilul forțat (surghiunul, după cuvântul turcesc surgün, alungare). Astfel, în istoria antică, poetul Ovidiu (43 î.d.Hr.-17 d.Hr.) a fost, în anul 8 î.e.n., exilat forțat, dar nu deportat la Tomis, instalându-se pe țărmul Pontului Euxin cu averea, servitorii și sclavii săi cu tot, și păstrându-și statutul de cetățean roman, cu posibilitatea de a participa la viața politică a noii sale cetăți. Mai aproape de noi, scriitorului Paul Goma și familiei sale li s-a impus domiciliu forțat la Lătești (Bărăgan) în 1960, apoi li s-a retras cetățenia română și au fost alungați din R.S.R. în 1977 de către regimul Ceaușescu, dar spre o țară democratică și îmbelșugată, anume spre Franța. În ambele cazuri respectivii și-au putut continua nestingherit activitatea literară iar nivelul lor de viață s-a menținut sau chiar ameliorat.

Vezi și[modificare | modificare sursă]