Correggio
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Antonio Allegri zis Correggio (*1489, Correggio - †5 martie 1534 ibidem) a fost un pictor italian din perioada Renaşterii, aparţinând "şcolii din Parma". Picturile sale, realizate cu o tehnică iluzionistă, constituie o punte între operele lui Andrea Mantegna din Mantova şi arta Barocului. Creaţia lui serveşte ca inspiraţie multor artişti, de la reprezentanţii manierismului până la stilul rococo din secolul al XVIII-lea.
Cuprins |
[modifică] Viaţa şi Opera
Pictorul, cu numele adevărat Antonio Allegri, s-a născut la Correggio, de la care şi-a luat numele de artist, o mică localitate situată pe râul Enzo, între Parma şi Reggio Emilia. Tatăl lui, Pellegrino Allegri, era negustor de textile, iar mama, Bernardina Piazzoli Ormani, se trăgea dintr-o bogată familie burgheză. Pellegrino Allegri şi-a trimis fiul la învăţătură la cunoscuţi umanişti ai vremii: mai întâi la Giovanni Berni, la Piacenza, apoi la Modena, la maestrul Marastone; în fine, tânărul îşi însuseşte cunoştinţele literare de la doctorul Lombardi, fost profesor al universităţii din Bologna. Cu trecerea timpului, Antonio se simte tot mai atras de pictură şi începe studii artistice la unchiul său, Lorenzo Allegri. Aşa cum menţionează primul său biograf, Giorgio Vasari, Antonio Allegri "devine, după scurte studii, un maestru cunoscut şi admirat". Nu se ştie cu exactitate unde şi la cine şi-a perfecţionat Correggio măestria artistică. Nu există niciun document care să ateste legăturile sale artistice cu marii maeştri italieni ai picturii din perioada Renaşterii, dar influenţa lor este evidentă în operele sale.
[modifică] Începutul carierei la Mantova
În 1511, Correggio se refugiază la Mantova, din cauza unei epidemii de ciumă care bântuia în oraşul său natal. În Mantova are la dispoziţie bogata colecţie de opere antice a familiei Gonzaga. O influenţă puternică exercită asupra sa frescele lui Andrea Mantegna (1431-1506) din Camera degli Sposi a palatului Gonzaga. Admirând capodoperele antice şi cele ale artiştilor contemporani cu el, Correggio exclamă celebrele cuvinte: "Şi eu sunt pictor!" (Anch'io sono pittore!).
În anii ce urmează, artistul lucrează pentru curtea princiară a familiei Gonzaga, primeşte comenzi şi de la ducesa Isabella d'Este, cavalerul Francesco Baiardo din Parma etc. Strânsa legătură cu operele lui Mantegna a lăsat urme evidente în creaţia timpurie a lui Correggio. În primul său tablou de altar (retabulum), "Madonna şi Sfântul Francisc" (1514-1515), pictorul introduce motive împrumutate de la acest maestru, deşi expresia impetuoasă şi severitatea contururilor caracteristice pentru Mantegna sunt atenuate cu ajutorul delicatului sfumato şi al jocului de lumini şi umbre, fapt care demonstrează influenţa lui Leonardo da Vinci.
Înainte de a se stabili la Parma, Correggio se hotărăşte să plece la Roma, unde rămâne timp de doi ani, între 1517 şi 1519, şi are ocazia să studieze operele de artă aflate acolo. Prezenţa lui Correggio la Roma este contestată de unii din biografii săi.
[modifică] Stabilirea la Parma
După întoarcerea de la Roma, ca artist ajuns deja la maturitate, Correggio se angajează în 1520 să execute decorarea apartamentului de oaspeţi al Giovannei da Piacenza, maica superioară a ordinului de călugăriţe benedictine de la mânăstirea San Paolo din Parma. Este vorba de o sală de formă aproape pătrată, cu două ferestre, tavanul fiind o cupolă pe care Correggio o acoperă cu fresce pline de o imaginaţie deosebită. Deasupra frizei pictate la baza cupolei, concepută în "trompe l'oeil", se deschid şaisprezece lunete "en grisaille", care conţin imitaţii de statui antice ca: Cele Trei Graţii, Fortuna, vestale virgine, parce cu aripi, zeul Pan etc. Toate spaţiile disponibile sunt decorate cu bogate ornamente florale, iar în cercurile ce imită ferestrele, se văd amoraşi fără aripi ("putti") în grupe de câte doi-trei. În 1930 s-a observat în "Camera di San Paolo" apariţia mucegaiului şi diverse deteriorări cauzate de umezeală. Apartamentul a fost restaurat în întregime în anii 1971-1972.
În 1520, Correggio se căsătoreşte cu Girolama Merlini. Un an mai târziu, se naşte primul lor fiu, Pomponio; apoi li se vor mai naşte trei fete. La 6 iulie 1520, obţine comanda de a executa decorarea bisericii San Giovanni Evangelista. Correggio începe să picteze frescele la 16 august din acest an şi termină lucrul în ianuarie 1524, pictând pe rând cupola, absida, suprafaţa arcului tavanului, frizele naosului şi ale presbiteriului. Fresca de pe interiorul cupolei reprezintă "Viziunea Sfântului Ioan Evanghelistul în Patmos". În centrul compoziţiei se vede figura lui Iisus reprezentat într-o perspectivă scurtată (raccourci). Scena, privată de elemente arhitecturale, este alcătuită de şirul de apostoli, prezentaţi în plan circular. Prin modul magistral de tratare a luminii, artistul obţine un efect spaţial ideal.
 Camera di San Paolo. Cupola (vedere parţială) |
 Biserica San Giovanni Evangelista. Viziunea Sfântului Ioan Evanghelistul în Patmos |
 Cupola Catedralei din Parma: Înălţarea la cer a Fecioarei Maria (Detaliu 01) |
 Cupola Catedralei din Parma: Înălţarea la cer a Fecioarei Maria (Detaliu 02) |
În noiembrie 1522, pe când lucra încă la frescele din biserica San Giovanni Evangelista, Correggio primeşte comanda privind decorarea catedralei din Parma. El a efectuat doar în parte această lucrare şi anume: frescele cupolei înfăţişând înălţarea la cer a Fecioarei Maria, pandantive cu chipurile celor patru sfinţi protectori ai oraşului (Ioan Botezătorul, Ilarie Toma şi Bernard), precum şi bolta arcurilor. Frescele tavanului catedralei din Parma marchează încoronarea creaţiei artistice a lui Correggio. Artistul leagă magistral tema picturală de tamburul cupolei şi, nuanţând cu o culoare uniformă bordura, produce iluzia perfectă a spaţiului infinit şi strălucitor. "Înălţarea la cer a Fecioarei Maria" a fost întâmpinată nefavorabil, ceea ce l-a determinat pe artist să nu mai lucreze în continuare la presbiteriu şi la absidă; această sarcină i-a fost încredinţată în 1535 lui Giorgio Gandino del Grano. În fresca "Înălţarea Fecioarei Maria" profunzimea este sugerată de mişcarea figuraţiei numeroase, de multitudinea planurilor compoziţionale, precum şi de subordonarea lor perspectivei aeriene.
O experienţă total diferită o oferă tablourile de altar ale lui Correggio. Manierismul prezent în ele, mişcarea formelor şi multitudinea detaliilor ar fi iritante dacă artistul nu le-ar atenua cu o anume noutate compoziţională, şi anume cu linii oblice, utilizate tot mai des, care destramă stabilitatea imaginii.
 Închinarea magilor (1518) |
 Madonna şi Sfântul Ieronim ("Ziua") |
 Închinarea păstorilor ("Noaptea") |
 Ecce Homo |
Tabloul "Madonna şi Sfântul Ieronim" (cunoscut şi sub denumirea Giorno - Ziua), precum şi "Închinarea păstorilor" (Notte - Noaptea) marchează încoronarea acestor căutări: toate elementele compoziţionale sunt subordonate liniilor în diagonală, iar cât priveşte culorile, acestea pierd din forţa lor expresivă în lumina puternică, respectiv dispar în întunericul nopţii.
Correggio pictează între anii 1531 şi 1532 o serie de tablouri cu tematică mitologică, sub titlul comun de "Iubirile lui Jupiter". Acestea sunt: "Răpirea lui Ganimede", "Jupiter şi Io", "Danae" şi "Leda".
 Danae |
 Jupiter şi Io |
 Leda |
 Venus, Mercur şi Cupidon |
Seria fusese destinată împăratului Carol al V-lea ca dar cu prilejul încoronării sale, şi a fost comandată de Federigo Gonzaga, care îi datora acestuia titlul de duce de Mantova. Tablourile nu au fost terminate la timp şi au rămas pentru un timp la Mantova. În 1602, principele Hans Khevenhuller le-a cumpărat pentru colecţia împăratului german Rudolf al II-lea.
[modifică] Ultimii ani
În 1530, la numai doi ani de la moartea unchiului său Lorenzo - de care fusese foarte apropiat - moare soţia sa , Girolama. Zdrobit de această lovitură a destinului, Correggio lasă neterminate câteva tablouri începute şi se întoarce în oraşul natal. Se bucură de o bună sănătate, nu se plânge de nimic, când, în urma unei "boili subite", moare la 5 martie 1534. Este înmormântat în biserica San Francesco unde, deasupra altarului, se află tabloul "Madonna şi Sfântul Francisc", pictat cu exact douăzeci de ani mai înainte.
[modifică] Bibliografie
- G. Adani: Correggio pittore universale. Correggio 2007
- H. Bodmer: Correggio und die Malerei der Emilia. Viena 1942
- M. Di Giampaolo: Correggio disegnatore. Milano 2001
- R. Longhi: Correggio e la Camera di San Paolo a Parma. Genova 1956
- M. Spagnolo: Correggio, geografia e storia di una fortuna. Correggio 2005
