Virginele vestale
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pentru orice alte utilizări, vedeţi Fecioară (dezambiguizare)
Virginele vestale (în latină Virgo Vestalis, cu numele original oficial Sacerdos Vestalis - preotesele vestale) era denumirea preoteselor romane care slujeau zeiţa romană Vesta, simbolul vatrei sau a căminului de casă.
Ordinul vestalelor era constituit din 6, ulterior în antichitatea târzie din 7 preotese, care slujeau de la vârsta de 6-7 ani, timp de cel puţin 30 de ani. Ele aveau obligaţia de a păzi şi întreţine focul în „Templul Vestei”, care nu avea voie să se stingă, să aducă apă de la izvorul sfânt al nimfei Egeria, pentru a curăţi templul. De asemenea, ele pregăteau „mola salsa”, un amestec de apă sărată cu tărâţe şi să obţină „suffimen”, cenuşa rezultată de arderea viţeilor nenăscuţi, care servea la tratarea vacilor.
Vestalele erau subordonate din punct de vedere cultural şi disciplinar Colegium-ului condus de Pontifex Maximus şi se bucurau de un statut juridic preferenţial în Imperiul Roman, având mai multe drepturi juridice decât femeile obişnuite. În perioada în care slujeau în templu, era pretinsă vestalelor castitatea absolută. O vestală dezvirginată, constituia un delict grav şi însemna o nenorocire mare pentru societatea romană. O vestală care nu respecta această regulă era înlăturată ca preoteasă fiind îngropată de vie.
