Vot cenzitar

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Votul cenzitar este sistemul electoral practicat pe scară largă înainte de instituirea votului universal, care consta în recunoașterea calității de alegător și implicit a dreptului de vot cetățenilor care aveau un anumit venit anual evaluabil în titluri de proprietate imobiliară (terenuri, clădiri) sau stabilit în funcție de cuantumul impozitelor plătite anual asupra veniturilor încasate[1].

Sistemul de vot cenzitar s-a aplicat în special în perioada dintre sfârșitul sec. XVIII - începutul sec.XX. În acea epocă, averile importante și cu precădere proprietățile funciare erau concentrate la o parte relativ restrânsă a populației, care avea rol determinant în procesul de conducere socială și era sursa principală de venituri a statului.

Votul cenzitar în România[modificare | modificare sursă]

În România, votul cenzitar a fost introdus prin Legea electorală din 1864, care împărțea electoratul în două categorii:

  • electoratul rural - cei care plăteau o dare către stat de 48 de lei;
  • electoratul urban - cei care plăteau o dare către stat de 110 lei.

Aveau dreptul de a fi scutiți de censul de avere alegătorii care aveau calitatea de preoți ai parohiilor, profesorii academiilor și ai colegiilor, doctorii și licențiații diferitelor facultăți, inginerii și arhitecții ș.a.[2].

Sistemul de vot cenzitar s-a păstrat până în anul 1917.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ionescu, p.260
  2. ^ Ionescu, p.261

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Cristian Ionescu, Drept constituțional și instituții politice, Editura All Beck, Ediția a II-a, București, 2004, p.260-261