Codex Sturdzanus
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Codex Sturdzanus este un manuscris miscelaneu de texte din secolul al XVI-lea, copiate între 1580 şi 1619 de popa Grigore din Măhaci (azi Măhăceni, judeţul Alba, Transilvania), precum şi de anonimi nord-hunedoreni. Cuprinde legende apocrife, hagiografice şi apocaliptice: Legenda Duminicii, Rugăciunea de scoaterea dracului, Legenda Sf. Vineri, Legenda lui Avram, precum şi aşa-zise texte bogomilice (Apocalipsul Apostolului Pavel, Apocalipsul Maicii Domnului, Cugetări în ora morţii, Legenda Sf. Sisinie, Să neştire buru creştiru). Conţine şi o copie a Catehismului luteran al lui Coresi. Este un veritabil monument de limbă veche românească. A fost publicat de Bogdan Petriceicu Hasdeu în Cuvinte den bătrâni, volumul II, 1879, iar mai recent de Gheorghe Chivu. Se păstrează la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti, sub cota ms. rom. 447.
[modifică] Bibliografie
- Codex Sturdzanus. Studiu filologic, studiu lingvistic, ediţie de text şi indice de cuvinte de Gheorghe Chivu, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1993
- Ion Gheţie, Alexandru Mareş, Originile scrisului în limba română, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985
- Ion Gheţie, Alexandru Mareş, De când se scrie româneşte?, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2001
- Crestomaţia limbii române vechi, vol. I, (1521-1639), coordonator Alexandru Mareş, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1994
- Istoria limbii române literare. Epoca veche (1532-1780), coordonator Ion Gheţie, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1997
