Clavecin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Clavecin flamand
Inscripţiile latine: SINE SCIENTIA ARS NIHIL EST ("Fără cunoaştere, arta nu este nimic") și DUM VIXI TACUI MORTUA DULCE CANO ("Am tăcut cand am fost viu, când sunt mort cânt dulce")

Clavecinul este un instrument in care sunetele se obțin prin ciupirea coardelor de către un dispozitiv acționat de taste.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Cel mai vechi exemplar care s-a păstrat este un instrument din Germania de sud, cu placa de rezonanță verticală, datat de la sfârsitul secolului al XV-lea. Cel mai vechi instrument italian a fost fabricat de Vicentius in 1515. Școala flamandă a dezvoltat semnificativ construcția clavecinului intre 1565 si 1580, influențând ulterior fabricarea acestuia in intreaga Europă.

Clavecinul a fost inlocuit de pian după aproximativ 1750. Clavecinul a cunoscut o revenire de la inceputul secolului al XX-lea, odată cu interesul crescut in muzica renascentistă si a barocului.

Mecanismul de funcționare[modificare | modificare sursă]

Mecanismul de funcţionare: 1. Coarda, 2. Axa limbii, 3. Limba, 4. Plectru, 5. Amortizor.

Spre deosebire de pian, in care coardele sunt lovite de ciocanele când o tastă este apasată, intr-un clavecin sunetele sunt produse prin ciupirea coardelor.

Un dezavantaj al acestui sistem constă in imposibilitatea controlului asupra „dinamismului”: daca pentru un pian loviturile pot fi mai tari (forte) sau mai slabe (piano), pentru un clavecin aceasta nu este posibil.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • The New Grove Dictionary of Music and Musicians, Macmillan Publishers Ltd. 2001
  • The Harvard Dictionary of Music, Harvard University Press, ediția a IV-a, 2003

Vezi și[modificare | modificare sursă]