Cecenia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

(Redirecţionat de la Cecen)
Salt la: Navigare, căutare

Republica Cecenă (în rusă Чече́нская Респу́блика; în cecenă: Нохчийн Республика sau Noxçiyn Respublika) este o regiune a Federaţiei Ruse cu statut de republică.

Republica Cecenă Ichkeria (în cecenă: Нохчийн Республика Нохчийн-чоь sau Noxçiyn Respublika Noxçiyn-çoī, în rusă Чече́нская Респу́блика Ичкерия) este denumirea folosită de autorităţile cecene separatiste, care luptă pentru independenţa Ceceniei.

Se învecinează în cadrul Federaţiei Ruse cu Ţinutul Stavropol la nord-vest, cu Republica Dagestan la nord şi est, cu Republicile Ingushetia şi Osetia de Nord la vest, iar in afara Federaţiei Ruse se invecinează cu Georgia la sud. Cecenia este localizată geografic în Munţii Caucazului de Nord şi politic în Districtul Federal Sudic al Rusiei.

Denumirea prescurtată Cecenia (scrisă în diverse forme, dar redând aceeaşi fonetică) este folosită într-un şir de limbi europene, inclusiv româna, în timp ce altele limbi, inclusiv rusa si în mare măsură engleza folosesc denumirea prescurtată Chechnya (Чечня, sau alte forme redând aceeaşi fonetică). Ea provine de la numele satului Chechen-aul, prima localitate cecenă întâlnită de ruşi. În limba cecenă, numele abreviat este Нохчийн-чoь sau Noxçiyn-çöi.

Republica Cecenă
Чеченская республика
Noxçiyn Respublika
 Нохчийн Республика
  
Steagul Ceceniei pro-ruse Stema Ceceniei pro-ruse
Steagul Ceceniei în calitate de subiect al Federaţiei Ruse Stema Ceceniei în calitate de subiect al Federaţiei Ruse
Capitala Groznîi
Suprafaţa

- totală
- % apă

 Locul a 78-a

- 15.500 km²
- neglijabilă
Populaţia

- Totală
- Densitate

 Locul a 49-a

- estimat. 1.103.686 (2002)
- estimat. 71,2/km²
Statut politic Republică
District federal Districtul Federal Sudic
Regiune economică Caucazul de Nord
Cadastru # 20
Limbi oficiale limba cecenă, limba rusă
Preşedinte Alu Alhanov
Primul ministru Serghei Abramov
Imn naţional Imnul Ceceniei

Cuprins

[modifică] Limba cecenă

Articol principal: Limba cecenă

Limba cecenă (Noxçiyn mott) apartine sub-familiei Nakh-Daghestane (cea mai mare limbă a acestei sub-familii) a familiei Nord-Caucaziene de limbi, o familie foarte veche de limbi, indigenă regiunii caucaziene, a carei legături cu alte limbi nu pot fi clar urmărite de lingvişti. Aproximativ 84% din vocabulatul de bază este cognat (comun) cu limba inguşă şi în prporţie mai mică dar încă destul de mare, cu minuscula (5000 de vorbitori) limbă batsbi sau tsova-tush din Georgia. Cecena, de asemenea, are aproximativ 30% în comun cu limba avară, 20% cu limba lizghină, cu limba lacă si limba darghină, alte principale limbi Nakh-Daghestane. Cecena are circa 5000 de cuvinte proprii, plus împrumuturi din arabă, persană, turcă, rusă, osetină. Împrumuturile din primele două se referă în special la termeni religioşi, ştiinţifici si tehnici. [1][2]

În termeni de tipologie lingvistică, limba cecenă este verb-finală, ergativă (referitor la cazuri), moderat sintetică, cu dependenţă marcată. Are un sistem complicat de consoane, inclusiv ejective, uvulare si fatingiale, un sistem larg de vocale, similar limbilor nordice (suedeza, daneza, finlandeza). Absorbţia cuvintelor noi are loc nu individual, ci de-a întregul cu frazele în care se folosesc.

Până în 1923 a folosit alfabetul arab, între 1923 şi 1937 - cel latin. În 1938 a fost publicat alfabetul chirilic. În 1992 o versiune parţial modificată a alfabetului latin a fost reintrodusă, dar din cauza nivelului precar al sistemului educaţional numai populaţia mai educată a făcut trecerea. Autorităţile cecene pro-ruse utilizează exclusiv alfabetul chirilic, ca şi o mare parte din rezistenţa cecenă separatistă, deoarece majoritatea absolută a populaţiei mai educate se află în prezent în diasporă: la Moscova, în Turcia, în unele ţări europene (Anglia, Germania, Franţa, Danemarca, Finlanda, Polonia, Lituania), cât şi în măsură mai mică în unele ţări din Golful Persic (Iordania, Qatar).

Limba cecenă este vorbită de peste un milion de oameni în Cecenia, în regiunile învecinate ale Caucazului de Nord, în alte regiuni ale Rusiei, în Turcia (posibil peste 100.000), în Georgia, Iordania (3-5 mii), Germania, multe ţări europene, Siria, Kazahstan, Kyrgyzstan, Uzbekistan.

[modifică] Istoria

Articole principale: Istoria Ceceniei, Primul Război Cecen, Al Doilea Război Cecen

Cecenia a avut foarte puţin contact direct cu lumea externă până când Imperiile Otoman si Rus au început să-şi dispute zona la sfârşitul secolului 16. La începutul secolului 18 au avut loc primele ciocniri militare cu ruşii, care au degenerat într-un război cvasi-permanent, soldat cu multe atrocităţi, pană când în 1862 Imperiul Rus a reuşit pentru prima dată să înfrângă temporar rezistenţa pan-nord-caucaziană, elementul cheie al careia era cecen.

În timpul revoluţiei ruse (1917) şi în anii care au precedat formarea Uniunii Sovietice (1924), cecenii au fost obligati de bolşevici să accepte să devina parte autonomă din noul stat. Însă corupţia masivă şi ura naţională a reprezentanţilor trimişi de Moscova în teritoriu au dus la izbucnirea unei răscoale populare în februarie 1940 sub conducerea lui Khasan Israilov, fost jurnalist si membru al Partidului Comunist, dezamăgit de politica oficială duplicitară între declaraţii şi fapte. Deşi trupele germane au ajuns in octombrie 1942 la frontiera vestică a Ceceniei, ele s-au limitat la trimiterea de desante de propagandişti in spatele liniei frontului, după ce nemţii au observat o răceală bruscă din partea cecenilor în momentul când ororile comise de nazişti în Ucraina în 1941-1942 au început a devini publice.

Totuşi, folosindu-se de apropierea liniei frontului, trupele sovietice au bombardat regulat satele cecene răsculate, care cuprindeau în momentele de extindere maximă peste 50% din teritoriul Ceceniei. La 23 februarie 1944, trupele interne (NKVD) ale Uniunii Sovietice, au deportat întreaga populaţie a Ceceniei şi a câtorva regiuni învecinate în stepa din estul Kazahstanului şi în Siberia. Între 25% şi 50% din populaţia deportată a murit de foame şi boli. În 1957 cecenilor li s-a permis întoarcerea pe meleagurile natale, iar mai târziu Republica Autonomă Sovietică Socialistă Ceceno-Inguşă, în componenţa Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse a fost re-înfiinţată în URSS.

În anii puterii sovietice, persoanele de naţionalitate cecenă nu puteau ocupa posturi înalte în administraţie, armată, nu puteau fi admise la multe instituţii de învăţământ superior. Pentru a evita aceasta situaţie, intelectualitatea cecenă a preferat în mare parte să emigreze, în special la Moscova şi/sau să se declare ca aparţinând altor naţionalităţi caucaziene, mai tolerate de ruşi. Populaţia, majoritar rurală, a Ceceniei a devenit prin urmare una din cele mai puţin educate din fosta Uniune Sovietică.

În timpul dezintegrării Uniunii Sovietice din 1991, intelectualitatea cecenă, propriu din Cecenia şi din diaspora sovietică, a format un Congres Naţional al Poporului Cecen, condus de Djokhar Dudaev, fost general de aviaţie stategică în armata Uniunii Sovietice. Aceasta formaţiune politică a indus parlamentul republicii să proclame independenţa ţării sub numele de Republica Cecenă Ichkeria. Între 1991-1992 un şir de comitete locale, formate din "bătrâni" si personalităţi de influenţă a delimitat linia de separare a Ceceniei de Ingushetia, care a devenit Republică de sine-stătătoare, dar spre deosebire de Cecenia, a ales să rămână în Federaţia Rusă.

Deşi de facto independentă între 1991-1994 şi 1996-1999, până în 2006 această independenţă a Republicii Cecene Ichkeria nu a fost recunoscută de nici un stat. Este greu de decis cine a controlat în realitate teritoriul Ceceniei în timpul Primului Război Cecen (1994-1996) şi în primul an al celui de-al Doilea Război Cecen (1999-prezent).

Din punct de vedere constituţional, Cecenia, ca republică autonomă în cadrul RSFSR, spre deosebire de cele 15 republici unionale, nu avea dreptul la secesiune faţă de URSS, RSFSR şi nu direct RASS Ceceno-Inguşă fiind membră a URSS. În 1992, parlamentul Federaţiei Ruse a adoptat o nouă constituţie, care prevedea uniformizarea parţilor sale componente (regiuni, ţinuturi, republici autonome, regiuni autonome, districte autonome, plus oraşele federale Moscova şi Sankt-Petersburg) sub termenul de subiecte ale federaţiei, şi totodată prevedea semnarea unor tratate federale între autorităţile centrale şi fiecare unitate autonomă. Toate aceste unităţi cu excepţia a două - Cecenia şi Tatarstan - au acceptat termenii de autonomie propuşi de autoritaţile federale. În urma unor negocieri prelungite, Tatrstanul a acceptat un tratat mai special in 1993. Guvernul cecen, condus de Djokhar Dudaev, a refuzat orice tratative avand ca finalitate altceva decât independenţă. Deoarece în memoria politicienilor din acea perioadă legitimitatea guvernului Rusiei a lui Elţîn, care a dat jos în 1991 guvernul URSS al lui Gorbaciov, era asociata (fără vreo greutate juridică) faimoasei sale declaraţii din august 1991 "fiecare la nivel local să ia atâta suveranitate cât poate", situaţia persistentă de nedeterminare în raport cu Cecenia era în măsură să inducă un nou val de suveranizare la nivelul componentelor autonome ale Federaţiei Ruse, în special în Tatarstan, Bashkirtostan, Tuva, unde ruşii sunt în minoritate. Această posibilitate, deşi juridic inexistentă, devenea reală în momentul în care Rusia susţinea activ, politic şi cu trupe, separarea Abhaziei si Osetiei de Sud de Georgia si a Transnistriei de Moldova.

Importanţa economică a Ceceniei se datora conductelor de ţiţei şi de gaze, care traversează republica, provenind din Baku (Azerbaijan) şi îndreptându-se spre Rostov-pe-Don. Interesele companiilor petroliere străine în zonă de asemenea au intrat în conflict, deoarece guvernul Dudaev prefera companiile din grupul german, în timp ce Moscova prefera companiile din grupul britanic pentru a le preda industria de transport şi prelucrare a compbustibilului.

În 1994 Moscova a angajat ca un număr de politicieni de origine cecenă stabiliţi la Moscova să se "reîntoarcă" în patrie cu grupuri de oameni înarmaţi, pentru a prelua puterea în unele sate din nordul Ceceniei. Guvernul lui Dudaev, foarte slab înarmat la acea perioadă, şi fără personal militar corespunzător a "reuşit" în scurtă vreme să piarda aproape întreg nordul republicii până la capitala Groznyy rebelilor pro-ruşi. În august 1994, trei tancuri ale forţelor anti-Dudaev au intrat nestingherite pană în piaţa din centrul capitalei Groznyy, îndreptându-şi demonstrativ turetele spre palatul prezidenţial, dar fără a deschide focul. După ce o persoană în civil s-a apropiat de unul din ele şi a aruncat înăuntru o grenadă, omorându-i pe cei trei soldaţi ruşi aflaţi în interior, echipajele celorlalte două s-au retras în grabă. Însă numărul foarte mic de susţinători pe care le avea fiecare din aceste patru grupuri pro-ruse, conflictele dintre liderii lor (Ruslan Khasbulatov, Umar Avturkhanov, Doku Zavgayev, Yaragi Mamodaev), precum si lipsa totală a suportului din partea populaţiei locale, nu le-a permis să preia controlul asupra capitalei. În micro-bătălia care a avut loc în septembrie 1994 la intrarea în Groznyy, trupele lui Dudaev, fără tehnică militară, au fost înfrâte de către cele ale coaliţii Khasbulatov-Avturkhanov (reunite sub denumirea de Consiliul Provizoriu Cecen, care controlau raionul Nadterechnyi), capitala rămânând complet deschis. Totuşi, rebelii pro-ruşi s-au temut să intre în oraş pentru a nu provoca lupte de stradă cu populaţia locală ostilă lor.

Pentru a redresa această situaţie penibilă guvernul lui Elţîn a transmis rebelilor unităţi regulate (inclusiv recruţi) ai armatei ruse. Între timp Dudaev a reuşit să adune resurse umane pentru contracararea noii obensive, începute la sfârşitul lui noiembie 1994, astfel încât forţele anti-Dudaev au pierdut 20 de tancuri, 350 de ucişi, iar 120 de soldaţi ai armatei ruse, în special recruţi au devenit prizonieri. Ultimatumul dat de Dudaev pe 7 decembrie 1994 (ne-dus la împlinire) pentru ca forţele anti-Dudaev să depună armele şi să obţină amnistie, ori altfel cei 120 de prizonieri vor fi executaţi, a dus la un conflict armat între forţele cecene ale guvernului nerecunoscut a lui Dudaev şi armata şi trupele de interne ale Federaţiei Ruse, care a decis să invadeze deschis Cecenia pe 11 decembrie 1994.

Articol principal: Primul Război Cecen

În decursul Primului Război Cecen (1994-1996) trupele ruse au cucerit Cecenia, provicând zeci de mii de morţi populaţiei civile şi distrugeri materiale imense, pentru ca din iunie 1995 războiul să se transforme în unul de gherilă. În august 1996 rebelii separatişti anti-ruşi au reuşit recucerirea capitalei Groznyy şi anihilarea unui număr mare de trupe ruse prinse în lupte. În mod oficial, primul război cecen s-a încheiat prin semnarea acordurilor de la Khavsa-Yurt la 31 august 1996. Ele stabileau că statutul Ceceniei urma să fie decis până la sfârşitul anului 2001, dar acordau Republicii Cecene Ichkeria independenţă de-facto până în acel moment.

La 12 mai 1997, la Moscova, preşedintele rus Boris Elţîn şi preşedintele cecen separatist din acea vreme Aslan Maskhadov au semnat un Tratat de Pace între Federaţia Rusă şi Republica Cecenă Ichkeria, care după spusele lui Elţîn avea "însemnătate istorică, menit să încheie 400 de ani de război".

Guivernul separatist, decimat în decursul primul război de cele mai influente si capabile autoritaţi, inclusiv primul său preşedinte Djokhar Dudaev, nu a reuşit să ţină sub control situaţia de securitate. Un şir de bande armate operau din Cecenia răpiri, răscumpărări, trafic ilegal de petrol. Una din acestea era condisă de fostul lider spiritual al musulmanilor din Cecenia în timpul puterii sovietice, Akhmad Kadyrov. O adevărată bătălie a avut loc pentru ca guvernul cecen să recapete controlul asupra celui de-al doilea oraş ca mărime, Gudermes, din mâinele acestor bande. În 1999, Kadyrov, care în primul război a luptat împotriva ruşilor, a trecut cu forţele sale de partea lor, devanind liderul (pro-rus) al Ceceniei.

În august 1999, folosindu-se de situaţia extrem de complicată pentru ruşi din Dagestan, un grup cecen disident, condus de liderul militar Shamil Basayev şi compus din 600 de luptători ceceni, daghestanezi şi arabi, a întreprins o incursiune armată în zona Botlikh din Dagestan, preluând fără luptă toate satele. Acest eveniment a dus la demiterea prim-ministrului rus Sergei Stepashin, înlocuirea sa cu Vladimir Putin şi desemnarea unlimului ca succesor al lui Elţîn la alegerile din primăvara 2000. În paralel cu operaţiunea rusă de anihilare a celor 600 de rebeli din Dagestan, în septembrie 1999, 4 bombe pe bază de hexogen au fost plasate în blocuri din Buinaksk în Dagestan, Moscova şi Volgodonsk în Rusia, şi aceste locuinţe au fost aruncate în aer, provocând sute de morţi în totalitate civili. O a cincea bombă a fost depistată de locatari în timp ce era instalată, însă ancheta asupra celor doi colaboratori ai Serviciului Federal de Securitate Rus care au plasat bomba a fost încetată. Guvernul rus a dat vina imediat pe terorişti ceceni.

Trupe ruseşti au fost plasate de-a lungul frontierei Ceceniei. Invazia din Dagestan, combinate cu şocul provocat de aceste acte teroriste, au fost justificări suficiente în ochii opiniei publice pentru o acţiune militară rusească în Cecenia, deschizând astfel al Doilea Război Cecen (1999-prezent). În 1999-2000 trupele ruseşti au cucerit din nou Cecenia, provocând alte zeci de mii de morţi si o criză umanitară de proporţii. Începand din 2000 are loc un razboi continuu de gherilă.

Articol principal: Al Doilea Război Cecen

[modifică] Politica în Cecenia

Articol principal: Politica în Cecenia

[modifică] Autorităţile separatiste

După asasinarea prin rachetă ghidată a preşedintelui Djokhar Dudaev in aprilie 1996 în apropiere de satul Gekhi-Chu, în timp ce vorbea la telefon cu un deputat apropiat personal al lui Elţîn în parlamentul Rusiei, Duma de Stat, rolul de lider al separatiştilor a fost ocupat de vice-preşedintele Zelimkhan Yandarbiyev. În februarie 1997, Yandarbiyev a pierdut alegerile în faţa lui Aslan Maskhadov, fostul şef al statului major separatist cecen în timpul primului război. Yandarbiyev a fost ulterior omorât în februarie 2004 în Doha (Qatar) de agenţi ai securităţii ruse. În martie 2005, Maskhadov a murit ucis de o grenadă în bucărul său din satul Tolstoy-Yurt, asaltat de trupele ruse, funcţia fiind preluată de Abdul-Halim Sadulayev, fost şef separatist al curţii supreme de justiţie. În iunie 2006, Sadulayev a fost omorât de o grenadă rusă într-o casă din oraşul Argun şi a fost înlocuit de Dokka Umarov, fost vice-preşedinte separatist, iar anterior comandant al Frontului de Sud-Vest. El îndeplineşte funcţia de preşedinte şi în prezent.

Autoritatea separatistă este organizată în jurul Consiliului de Stat al Apărării, condus de preşedintele în exerciţiu, care activează în Cecenia. El coordonează şi dirijează planurile activităţilor de pe teren, având în subordine directă 10 comandanţi de câmp şi un număr de unităţi mai mici. Cu excepţia misiunilor militare majore, organizate nu mai des de 2-3 ori pe an, sau şi mai rar, în spiritul unui război de gherilă, fiecare subunitate acţionează autonom pe un perimetru delimitat, respectând planul general stabilit de Consiliu, dar fără a-l informa despre detaliile operaţiunilor curente înainte ca acestea să fie îndeplinite. Decretele preşedintelui si deciziile Consiliului de Stat al Apărării (întrunit aproximativ o dată pe an) au fost în ultimii ani unica sursă "legală" a separatiştilor. Deşi participarea activă în formaţiuni pro-ruse este considerată trădare şi persoanele mai active sunt marcate pentru eliminare, un decret al preşedintelui Maskhadov aprobă colaborarea făţişă sau de formă din partea civililor ceceni în structuri ale administraţiei pro-ruse, atunci când neparticiparea ar conduce la insecuritate pentru familia persoanei în cauză. Pe plan extern, separatiştii sunt condişi de ministrul lor de externe Akhmed Zakayev, care trăieşte în prezent la Londra şi beneficiază de azil politic în Marea Britanie din 2003, dupa ce tentativa Federaţiei Ruse de a-l avea extrădat fusese respinsă din cauză că Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu permite extrădarea în cazuri când condamnarea la moarte este posibilă sau tortura este probabilă. Zakayev este un lider separatist moderat, ministru al culturii înainte de 1994 şi întâmplător fostul comandant direct al actualului preşedinte Dokka Umarov în 1994-1996 şi 1999-2000.

Asasinările lui Maskhadov şi Sadulayev au fost rezultatul unor verificări de rutină a persoanelor considerate suspecte de a fi simpatizanţi separatişti, fără a conoaşte că la locuinţele acestora se aflau persoane de rang înalt în conducerea separatistă. Asasinarea lui Yandarbiyev a fost planificată, însă asasinii n-au reuşit să-şi menţină identitatea ascunsă, fiind arestaţi şi provocând un grav incident diplomatic între Russia şi Qatar. Asasinarea lui Dudayev a fost posibilă datorită participarii în triangularea poziţiei telefonului mobil a unui satelit SIGINT a Acenţiei de Securitate Naţională Americane, în pofida interdicţiei legale asupra asasinărilor.

[modifică] Autorităţile pro-ruse

În timpul primului război liderii ceceni pro-ruşi îşi îndeplineau funcţiile de la Moscova, sau de la baza militară Khankala de lângă Groznyy, situaţia de securitate de pe teren nepermiţând nimic mai bun. În timpul celui de-al doilea război, Ahmad Kadyrov, a ocupat funcţia de preşedinte pro-rus al Ceceniei, prin decret al preşedintelui rus Vladimir Putin, apoi prin alegeri în octombie 2003. Pe 9 mai 2004, Kadyrov a fost ucis pe stadionul de fotbal din Groznyy de explozia unei mine amplasate sub tribuna VIP, detonată în timpul paradei militare de Ziua Victoriei URSS în cel de-al Doilea Război Mondial. Serghei Abramov, fost ministru de finanţe în guvernul pro-rus al Ceceniei a fost numit de către Putin preşedinte şi prim-ministru interimar. În august 2004, Alu Alkhanov, fostul ministru de interne în guvernul pro-rus al Ceceniei a câştigat noile alegeri prezidenţiale, contestate şi nerecunoscute declarativ de SUA şi de Federaţia Internaţională Helsinki pentru Drepturile Omului. În noiembrie 2005 Abramov a suferit într-un accident rutier în Moscova şi în martie 2006 a declarat că se retrage din politica Ceceniei. Alkhanov îşi exercită funcţia în prezent, iar fiul lui Ahmad Kadyrov, Ramzan, este prim-ministru interimar.

[modifică] Victime ale războiului, crime de război şi crime împotriva umanităţii

Oficialii ceceni proruşi afirmă că, din 1994, peste 200.000 de oameni au fost ucişi în Cecenia, inclusiv 20.000 de copii. Sursele rebelilor afirmă că forţele federale au ucis peste 250.000 de oameni, inclusiv 42.000 de copii.[3]. Rebelii afirmă că trupele lor regulate au pierdut 12.000 de luptători drept morţi. Numărul victimelor (morţi, răniţi) din cadrul trupelor federale este de câteva zeci de mii, iar unele surse ale rebelilor pretind că cifrele reale se apropie de 40.000 de morţi şi încă mai mulţi răniţi. Aceste cifre sunt parţial confirmate de surse independente.

În decursul celor două războaie ambele părţi au comis grave crime de război (torturi - clasice, electrice, amputări -, execuţii sumare, acte de sadism asupra corpurilor muribunde sau neînsufleţite, dispuneri de capuri în văzul public) si crime împotriva umanităţii (luări de ostatici, arestări si detenţii prelungite ale civililor, dispariţii ale persoanelor arestate, bombardarea locuinţelor civililor, pretenţii de răscumpărări, obţinere de bani prin ameninţări cu execuţii, comise în număr foarte mare). Totuşi, responsabilii direcţi pentru aceste acte reprezintă doar o mică parte din combatanţii ambelor părţi.

Fostul comandant rebel Shamil Basayev, mort în urma unui accident în iulie 2006 în satul Ekazhevo din Ingushetia, când camionul cu explizibil escortat de el a căzut într-o gaură din drum, provocând detonarea explozibilului, era considerat ca responsabil pentru moartea a sute de civili, prin luări de ostatici, direct sau ordonând, şi folosirea indiscriminată a acestora drept scuturi umane.

Ramzan Kadyrov, fiul lui Ahmad Kadyrov, este conform Human Rights Watch capul unei armate private, membrii căreia sunt numiţi kadyrovtsy (oamenii lui Kadyrov), responsabilă cu numeroase asasinate, răpiri la comandă, estorcări de fonduri şi agresiuni sexuale. Surse separatiste menţionează că însuşi Ramzan a participat în trecut la torturi şi execuţii sumare ale ostaticilor a căror rude nu au reuşit să-i răscumpere.

[modifică] Geografia Ceceniei

Cecenia este situată în nordul Caucazului, înconjurată din trei părţi de Rusia: la vest se învecinează cu Osetia de Nord şi Ingushetia, la nord se învecinează cu ţinutul Stavropol, la est cu Dagestan. La sud Cecenia se învecinează cu Georgia.

Partea de sud este muntoasa, având vârfuri care depăşesc 3000 metri, dar majoritar acoperită cu păduri. Cel mai înalt vârf, Tebulosmta, are 4492 metri. Are localităţi în văile râurilor, cât şi sus la munte. O parte din localităţile mici montane au fost forţat depopulate în secolul 19 de către ruşi, populaţia lor fiind în întregime mutată în centrul Ceceniei, pentru a stăvili independenţa locuitorilor din munţi. La munte există multe castele cecene, de fapt case mai mari din piatră, înalte sub formă de turn, unde în evul mediu timpuriu şi târziu o familie lărgită se putea autoapăra.

Partea centrală, până la râul Terek este plată sau usor deluroasă, cu multe localităţi, asfel că aproape totdeauna dintr-o localitate se vede următoarea. Deşi acoperă circa 20% din teritoriu, conţine peste 60% din populaţie.

Partea la nord de râul Terek este plată, cu mici coline, având o vegetaţie de stepă. În acestă bucată în secolul 19 au fost aduşi cazaci ruşi, denumirile localităţilor fiind şi până astăzi adesea în stil căzăcesc (Stanitsa ...)

Capitala republicii este orasul Groznyy (Groznîi).

[modifică] Râuri

  • Terek
  • Sunzha, afluient de dreapta al râului Terek
  • Argun, afluient de dreapta al râului Sunzha
  • Martan, afluient de dreapta al râului Sunzha

[modifică] Ora locală

Cecenia foloseşte Ora Moscovei.

[modifică] Diviziuni administrative

[modifică] Districte (raioane)

Raioanele şi râurile Ceceniei
Raioanele şi râurile Ceceniei
Oraşele Ceceniei
Oraşele Ceceniei

Republica Cecenă este împărţită în următoarele 15 raioane (районы) şi 5 oraşe republicane (în paranteze sunt indicate cifrele pe hartă):

în nord

  • (1) raionul Naurskii (Naurskii raion, Наурский район)
  • (2) raionul Shelkovskii (Shelkovskii raion, Шелковский район)
  • (3) raionul Nadterechnyi (Nadterechnyi raion, Надтеречный район)

în centru

  • oraşul Groznyy (Groznîi), divizat în 4 raioane urbane (sectoare): Staropromyslovskii (NW), Leninskii (NE), Zavodskoy (SW), Oktyabrskii (SE)
  • oraşul Argun
  • oraşul Shali
  • (4) raionul Groznyy rural (Groznenskii sel'skii raion, Грозненский сельский район)
  • (9) raionul Shali (Shalinskii raion, Шалинский район)

în sud-vest

  • oraşul Urus-Martan
  • (6) raionul Sunzha (Sunzhenskii raion, Сунженский район)
  • (7) raionul Achkhoi-Martan (Achkhoi-Martanovskii raion, Ачхой-Мартановский район)
  • (8) raionul Urus-Martan (Urus-Martanovskii raion, Урус-Мартановский район)

în est

  • oraşul Gudermes
  • (5) raionul Gudermes (Gudermesskii raion, Гудермесский район)
  • (10) raionul Kurchaloy (Kurchaloyevskii raion, Курчалоевский район)

în sud-est

  • (13) raionul Vedeno (Vedenskii raion, Веденский район)
  • (14) raionul Nozhay-Yurt (Nozhay-Yurtovskiii raion, Ножай-Юртовский район)

în sud

  • (12) raionul Shatoy (Shatoyskii raion, Шатойский район)
  • (15) raionul Sharoy (Sharoyskii raion, Шаройский район)
  • (11) raionul Itum-Kale (Itum-Kalinskii raion, Итум-Калинский район)

Raioanele sunt la rândul lor divizate în cumune şi sate de tip orăşenesc (orăşele). În total în cele 15 raionae există 213 comune (conţinând un total de 324 de sate) şi trei orăşele. În plus, există 27 de localităţi nelocuite.

[modifică] Localităţi importante

[modifică] Demografia

Articol principal: Poporul cecen

În conformitate cu rezultatele recensământului oferite de Serviciul Federal al Statisticilor de Stat al Federaţiei Ruse, numărul celor declaraţi ceceni în întreaga Rusie în anul 2002 era de 1.360.253 persoane, comparativ cu 898.999 persoane declarate în anul 1989.

În acest moment, populaţia Ceceniei este de aproximativ 650.000 - 1.300.000 de persoane (diverse surse diferă foarte mult): ceceni, ruşi, inguşi, reprezentanţi ai unor popoare nord-caucaziene, precum şi 80.000 de soldaţi ruşi.

Cei mai mulţi ceceni sunt musulmani suniţi, aderenţi ai şcolii tradiţionale Shafi'i, convertiţi la această religie în secolul al VIII-lea de misionari arabi. La sfârşitul epocii sovietice, etnicii ruşi reprezentau 23% din populaţie, (269.000 în 1989), inclusiv 50% în capitala Groznyy. Aceeaşi proporţia s-a păstrat în mare parte şi până în 1994. Datorită acţiunilor militare, cei mai mulţi ne-cececeni, (dar şi etnici ceceni), au părăsit ţara în anii care au urmat declanşării conflictelor. În timp ce cecenii s-au refugiat în mare parte la rudele lor din sate, etnicii ruşi din Groznyy care nu au reuşit să fugă repede, au fost victime ale bombardamentelor aeriene şi de artilerie ale armatei ruse, precum şi ale nevoilor care au căzut pe capul lor din cauza războului (lipsă de hrană, medicamente, căldură, etc). În zilele noastre mai trăiesc numai câteva mii de ruşi în Cecenia.

Limbile folosite în Cecenia sunt limba cecenă şi limba rusă.

Cecenia are una dintre cele mai scăzute medii de vârstă din Federaţia Rusă, şi este una dintre puţinele regiuni unde se aşteptă creşteri ale populaţiei, unde fenomenul "războul provoacă familii cu mulţi copii" s-a văzut din plin.

  • Populaţia: 1.103.686 (2002) – cifra este nesigură.
    • Urbană: 373.177 (33.8%)
    • Rurală: 730.509 (66.2%)
    • Bărbaţi: 532.724 (48.3%)
    • Femei: 570.962 (51.7%)
  • Vârsta medie: 22,7 ani
    • Urban: 22,8 ani
    • Rural: 22,7 ani
    • Bărbaţi: 21,6 ani
    • Femei: 23,9 ani
  • Numărul gospodăriilor: 195.304 (cu 1.069.600 oameni)
    • Urbane: 65.741 (cu 365.577 oameni)
    • Rurale: 129.563 (cu 704.023 oameni)
    • În Groznîi: 80.000 oameni.
    • Etnici ceceni: 98% din populaţie.

[modifică] Economia

În timpul războiului, economia Ceceniei s-a prăbuşit. Indicatorii economici sunt imposibil de calculat datorită instabilităţii generalizate din republică. Problemele economiei cecene au avut efecte asupra economiei ruseşti, mai multe spălări sau dispariţii de fonduri fiind date vina pe seama unor instituţii financiare reale sau virtuale cecene. Cecenia are cea mai ridicată rată de folosire a dolarului SUA faţă de rubla rusească din cadrul Federaţiei Ruse. În 1994, autorităţile cecene plănuiseră introducerea monedei naţionale, nahar, lucru care nu s-a mai întâmplat datorita izbucnirii primului război cecen.

Ca urmare a războiului, aproximativ 80% din potenţialul economic al Ceceniei a fost distrus. Singura industrie parţial reconstruită a fost cea petrolieră. În 2003, producţia de ţiţei a fost de 1,5 milioane de tone (25.000 de barili pe zi), o producţie mult mai mică decât maximul atins în anii 1990, de aproximatic 4 milioane de tone (60-70 mii de barili pe zi). Producţia de petrol a Ceceniei a reprezentat aproximativ 0,6% din producţia totală a Rusiei. Nivelul şomajului este foarte ridicat, de peste 60%. În conformitate cu declaraţiile guvernamentale ruse, începând din 2000 s-au cheltuit peste 2 miliarde de dolari SUA pentru reconstrucţia economică a Ceceniei.

În ciuda unei înviorări abia-simţite, contrabanda şi schimbul în natură reprezintă nota dominantă a economiei.[4]

[modifică] Vezi şi

[modifică] Legături externe

v • d • m
Împărţirea administrativă a Rusiei
Subiecte federale
Republici Adîgheia • Altai • Başchiria • Buriaţia • Cabardino-Balcaria • Calmîchia • Carelia • Cecenia • Ciuvaşia • Daghestan • Iacuţia • Inguşetia • Hacasia • Komi • Karaciai-Cerkessia • Mari El • Mordovia • Osetia de Nord • Tatarstan • Tuva • Udmurtia Drapelul Rusiei
Ţinuturi Altai • Habarovsk • Krasnodar • Krasnoiarsk • Perm • Primorie • Stavropol
Regiuni Amur • Arhanghelsk • Astrahan • Belgorod • Briansk • Celiabinsk • Cita • Iaroslavl • Irkuţk • Ivanovo • Kaliningrad • Kaluga • Kamceatka • Kemerovo • Kirov • Kostroma • Kurgan • Kursk • Leningrad • Lipeţk • Magadan • Moscova • Murmansk • Nijni Novgorod • Novgorod • Novosibirsk • Omsk • Orenburg • Oriol • Penza • Pskov • Rostov • Riazan • Sahalin • Samara • Saratov • Smolensk • Sverdlovsk • Tambov • Tomsk • Tula • Tver • Tiumen • Ulianovsk • Vladimir • Volgograd • Vologda • Voronej
Oraşe federale Moscova • Sankt Petersburg
Regiune autonomă Evreiască
Districte autonome Aga Buriatia • Ciukotka • Hantî-Mansi • Iamalia • Koriakia • Neneţia
Districte federale: Central • Orientul Îndepărtat • Nord-Vestic • Siberian • Sudic • Urali • Volga
v • d • m
Regiunea caucaziană
 Cecenia •  Daghestan •  Inguşetia •  Karaciai-Cerkessia
 Kabardino-Balkaria •  Ţinutul Krasnodar •  Adîgheia •  Osetia de Nord-Alania •  Ţinutul Stavropol
Caucaz
v • d • m
Europa
State suverane Albania • Andorra • Armenia² • Austria • Azerbaidjan¹ • Belarus • Belgia • Bosnia şi Herţegovina • Bulgaria • Cipru² • Croaţia • Danemarca¹ • Elveţia • Estonia • Finlanda • Franţa¹ • Georgia¹ • Germania • Grecia • Irlanda • Islanda • Italia • Kazahstan¹ • Letonia • Liechtenstein • Lituania • Luxemburg • Malta • Monaco • Muntenegru • Norvegia¹ • Polonia • Portugalia¹ • Regatul Unit • Republica Cehă • Republica Macedonia • Republica Moldova • România • Rusia • San Marino • Serbia • Slovacia • Slovenia • Spania¹ • Suedia • Turcia¹ • Ţările de Jos¹ • Ucraina • Ungaria • Vatican
Teritorii dependente
şi autonome		 Adjaria (Georgia) • Adîgheia (Rusia) • Akrotiri şi Dhekelia (Regatul Unit) • Åland (Finlanda) • Azore (Portugalia) • Başchiria (Rusia) • Cabardino-Balcaria (Rusia) • Calmîchia (Rusia) • Canare¹ (Spania) • Carelia (Rusia) • Catalonia (Spania) • Cecenia (Rusia) • Ceuta¹ (Spania) • Ciuvaşia (Rusia) • Corsica (Franţa) • Crimeea (Ucraina) • Daghestan (Rusia) • Feroe (Danemarca) • Friuli-Veneţia Giulia (Italia) • Găgăuzia (Republica Moldova) • Gibraltar (Regatul Unit) • Groenlanda¹ (Danemarca) • Guernsey (Regatul Unit) • Inguşetia (Rusia) • Jersey (Regatul Unit) • Karaciai-Cerkessia (Rusia) • Komi (Rusia) • Madeira¹ (Portugalia) • Man (Regatul Unit) • Mari El (Rusia) • Melilla¹ (Spania) • Mordovia (Rusia) • Muntele Athos (Grecia) • Nahicevan¹ (Azerbaidjan) • Neneţia (Rusia) • Osetia de Nord (Rusia) • Sardinia (Italia) • Sicilia (Italia) • Tatarstan (Rusia) • Trentino-Tirolul de Sud (Italia) • Ţara Bascilor (Spania) • Udmurtia (Rusia) • Valle d'Aosta
State nerecunoscute Abhazia • Cipru de Nord¹ ³ • Kosovo³ • Nagorno-Karabah • Osetia de Sud • Transnistria
¹ O parte a teritoriului său sau teritorii dependente se află în afara Europei. ² O ţară se află în întregime în alt continent, dar are conecţiuni geopolitice mai puternice cu Europa. ³ Recunoscut parţial.

Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Cecenia
Unelte personale