Spătar (funcție)
Spătar, era în Moldova și Țara Românească denumirea oficială a unui dregător la curtea domnească, având la început sarcina de a purta la festivități sabia și buzduganul domnitorului, iar mai târziu fiind comandant al armatei și șeful poliției.
În Muntenia, în sec. XVIII, Marele Spătar era un boier divănit, judecător, comandant al mahalalelor Bucureștiului, care stabilea normele bunei orânduieli, păzea orașul de incendii, dar mai ales de hoți și răufăcători, nu numai în mahalalele Bucureștiului, ci și în toate județele țării cu ajutorul polcovnicilor, zapciilor, căpitanilor și slujitorilor pe care-i avea în subordine, judeca litigiile dintre locuitorii mahalalelor Bucureștiului, controla pe toți cei care intrau sau ieșeau din oraș cu ajutorul străjerilor de pe drumurile și podurile orașului. Păzea hotarele țării cu ajutorul căpitanilor de margine.[1]
Note [modificare]
Vezi și [modificare]
Acest articol despre un subiect legat de istoria României este deocamdată un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea sa.
