Vinețica focului

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Russula emetica
Fichtenspeitaeubling.jpg
Vinețica focului
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Russulales
Familie: Russulaceae
Gen: Russula
Specie: R. emetica
Nume binomial
Russula emetica
(Schaeff.) Pers. (1796)
Sinonime
  • Agaricus russula Scop. (1772)
  • Agaricus emeticus Schaeff. (1774)
  • Amanita rubra Lam. (1783)
  • Agaricus ruber (Lam.) DC. (1805)
  • Agaricus linnaei var. emeticus (Schaeff.) Fr. (1815)
  • Russula rubra (Lam.) Fr. (1838)
  • Melanoleuca russula (Scop.) Murrill (1914)
Mycomorphbox Deadly.png

Russula emetica (Jacob Christian Schäffer, 1763/1774 ex Christian Hendrik Persoon, 1796)[1] denumită în popor vinețica focului, scuipatul dracului, stupitul satanei sau pâinișoară piperată,[2] este o specie de ciuperci otrăvitoare câteodată letale a încrengăturii Basidiomycota din familia Russulaceae și de genul Russula care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Ea precum variațiile ei se pot găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord, crescând solitare sau în grupuri mai mici în zonele umede ale pădurilor de conifere sub molizi și mult mai rar în cele de foioase, acolo mai ales sub fagi. Soiul preferă soluri puțin adânci, pe teren mlăștinos sau turbăros, ce se întinde deasupra unor materiale carbonate. Timpul apariției este din iulie până în octombrie (noiembrie).[3][4]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Russula emetica
  • Pălăria: Ea este de mărime medie pentru ciuperci plin dezvoltate cu un diametru de aproximativ 5-11 cm, inițial semisferică cu marginea răsfrântă spre picior, apoi din ce în ce mai plată și la sfârșitul maturizării adâncită cu mici cocoașe și margine striată în special la bătrânețe. Cuticula este ușor de îndepărtat, fiind netedă și lucioasă și unsuroasă când vremea este umedă. Culoarea pălăriei diferă, putându-se schimba de la tipicul roșu-aprins la roz-deschis, câteodată cu pete mai decolorate albe sau ocru. Coloritul pălăriei este solvabil în apă.
  • Lamelele: Ele sunt la început dese, mai târziu destul de depărtate, cam late și de aceeași lungime, rar bifurcate, la maturitate bulboase precum nu aderate la picior. Ele sunt pentru mult timp albe, dar se îngălbenesc la buretele matur.
  • Sporii: Ei au o mărime de 9-11 x 7,5-8,5 microni, sunt rotunjori până lunguieți, ascuțit-reticulari și verucoși, pulberea lor fiind albă.
  • Piciorul: El are o înălțime de 5-8 cm și o lățime de 1,2-2 cm, fiind în tinerețe relativ compact și solid cu timpul împăiat, în sfârșit gol și fragil, cilindric, cu baza uneori îngroșată, alteori subțiată, arătându-se la suprafață foarte fin zgrunțuros. Piciorul este alb, dar la maturitate, tinde să se îngălbenească, arătând câteodată chiar tonuri de roz, în special la bază.
  • Carnea: Ea este albă, spongioasă și relativ moale, având un miros slab de fructe precum un gust respingător și extrem de iute (efect de abia după câteva secunde). Sub cuticulă este de culoare roșiatic-roză.[3][4]
  • Reacții chimice: Buretele se decolorează cu anilină încet galben de lămâie, devenind după ore roșu și cu sulfovanilină⁠(de) albastru-negricios.[5]

Toxicitate[modificare | modificare sursă]

Toxicologia acestei ciuperci foarte otrăvitoare nu se poate descrie exact, fiind cuprinsă sub termenul sindrom resinoidian. Nu este posibil de a detoxifica-o prin fierbere, uscare sau sărare cum se poate citi câteodată. Foarte periculos este consumul crud pentru a dovedi de exemplu cuiva suportarea iuțimii. Pentru intoxicare ajung doze mici. Simptomele se arată foarte repede, deja un sfert de oră după consum, prin slăbiciune, anxietate, amețeală care sunt atât de puternice, încât statul în picioare devine imposibil, urmat de stări de greață și vărsături, probleme acute și severe la nivel gastrointestinal cu crampe și diaree puternice, durerile de stomac durând până la opt zile. Pentru a atenua tulburările se recomandă băut de lapte rece și comprese calde la nivelul abdomenului. Adesea oară se prezentă dificultăți respiratorii care sunt periculoase pentru bolnavi de plămâni.[6][7]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Vinețica focului se poate confunda cu alte soiuri otrăvitoare ca de exemplu variațiile ei Russula betularum,[8] Russula grisescens,[9] Russula fragilis,[10] Russula silvicola sin. Russula silvestris[11] și în special cu Russula nobilis (vinețica nobilă) sau cu Russula luteotacta,[12] Russula mesospora sin. Russula intermedia,[13] Russula persicina,[14] Russula pseudointegra,[15] Russula rhodopus[16] respectiv Russula sanguinea.[11]

De asemenea, Russula emetica poate fi confundată cu specii comestibile cum sunt Russula aurea, Russula decipiens,[17] Russula decolorans,[18] Russula integra,[19] Russula paludosa,[20] Russula rosea sin. Russula lepida,[21] Russula vesca (se decolorează cu sulfat de fier portocaliu-roșu) [22] sau Russula xerampelina.[23]

Pentru genul Russula (ca și pentru soiurile Lactarius și Lactifluus) contează: Toți bureții fără miros neplăcut precum gust iute sau neconvenabil sunt comestibili. Chiar și unii din acei iuți ar putea fi mâncați. Totuși, dacă proba făcută este iute, nu o înghițiți, ci scuipați-o![4][24]

Ciuperci asemănătoare[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index fungorum
  2. ^ Denumiri RO
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 414-415, ISBN 3-405-12081-0
  4. ^ a b c Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 194-196, ISBN 3-426-00312-0
  5. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 507, ISBN 3-85502-0450
  6. ^ Adam Joseph Kunkel: „Handbuch der Toxikologie”, vol. 1, Editura Gustav Fischer, Jena 1901, p. 1054
  7. ^ P. Esser: „Die Giftpflanzen Deutschlands”, Editura Springer Fachmedien, Braunschweig 1910, p. 6, ISBN 978-3-663-19900-7
  8. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 414-415, ISBN 88-85013-25-2
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 352-353, ISBN 3-405-12124-8
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 356-357, ISBN 3-405-12124-8
  11. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 390-391, ISBN 3-405-11774-7
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 352-353, ISBN 3-405-12124-8
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 344-345, ISBN 3-405-12124-8
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 340-341, ISBN 3-405-12124-8
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 360-361, ISBN 3-405-12124-8
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 358-359, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 398-399, ISBN 88-85013-25-2
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 376-377, ISBN 3-405-11774-7
  19. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 197, 198, 200, ISBN 3-426-00312-0
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 378-379, ISBN 3-405-11774-7
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 396-397, ISBN 3-405-11774-7
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 404-405, ISBN 3-405-11774-7
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 412-413, ISBN 3-405-12081-0
  24. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 196, ISBN 3-405-11568-2

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. IX, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1929
  • Bruno Cetto, vol. 1-4 (vezi sus)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, ISBN 3-426-00312-0

Legături externe[modificare | modificare sursă]