Untoasa cu inel

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Suillus grevillei
Suillus grevillei G2.1.jpg
Untoasa cu inel, hribul zadei
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Suillaceae
Gen: Suillus
Specie: S. grevillei
Nume binomial
Suillus grevillei
(Klotzsch) Singer, (1945)
Sinonime
  • Boletus annularius Bolton (1792)
  • Boletus cortinatus Pers. (1801)
  • Boletus elegans Schumach. (1803)
  • Boletus grevillei Klotzsch (1832)
  • Boletus clintonianus Peck (1872)
  • Boletopsis elegans (Schumach.) Henn. (1898)
  • Cricunopus elegans (Schumach.) P.Karsten (1882)
  • Suillus clintonianus (Peck) Kuntze (1898)
  • Suillus elegans (Schumach.) Snell (1944)

Suillus grevillei (Johann Friedrich Klotzsch, 1832 ex Rolf Singer, 1945),[1] din încrengătura Basidiomycota în familia Suillaceae și de genul Suillus, este o ciupercă comestibilă care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Buretele este numit în popor untoasa cu inel,[2] hribul zadei[3] sau burete elegant[4] și se dezvoltă des în România, Basarabia și Bucovina de Nord prin păduri de conifere sau mixte aproape mereu numai sub larici europeni, foarte rar de asemenea sub alte specii de larici (zade), în grupuri lineare sau cercuri în apropierea pomului simbiont, din (mai) iunie până în octombrie (noiembrie).[5][6]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Boletus elegans
  • Pălăria: Ea are un diametru de 4-14 cm, este cărnoasă și compactă, fiind inițial semisferică cu marginea răsfrântă în jos, apoi convexă și la bătrânețe întinsă și adâncită în mijloc, marginea fiind ușor ondulată. Cuticula este netedă, lipicioasă, unsuroasă până cleioasă și lucioasă pe vreme uscată. Ea se separă ușor de pălărie la umezeală. Culoarea tinde de la galben ca lămâia, galben-auriu, peste portocaliu-auriu, ruginiu-gălbui, până la portocaliu-maroniu.
  • Tuburile și porii: Sporiferele sunt gălbuie, scurte (6-11 mm) și unghiulare, aderate la picior sau ușor decurente și nu-și schimbă culoarea când pălăria este tăiată. Ele sunt acoperite în tinerețe de un văl parțial albicios-gălbui care la maturitate se rupe. Porii mici sunt la început palid gălbui și înguști, dar se lărgesc după câtva timp, devenind la maturitate galben murdari și se colorează în brun-cenușiu prin strivire. Sporii sunt netezi și fusiformi, pulberea lor fiind de un brun-măsliniu deschis. Ei au o mărime de 7-10 x 2-5,4 microni.
  • Piciorul: El are o înălțime de 6-10 cm și o lățime de 1,2-2,5 cm, este cilindric, compact și solid, plin, adesea îngroșat la bază, cu un inel membranos, fragil, și alb-gălbui (tot datorită vălului parțial), destul de apropiat pălăriei. În zona superioară al lui este colorat ca porii, arătând o rețea fină, iar pe cea de jos este mai închis portocaliu, presărat de numeroase punctișoare maronii. Deseori acest inel se pierde, apoi această zonă este marcată mai palidă.
  • Carnea: Ea este la început tare și compactă, dar devine moale și spongioasă cu maturitatea avansată, fiind de culoare albicios-gălbuie sau gălbuie. Ea se decolorează după tăiere adesea rozaliu, foarte rar chiar maroniu sau violet. Mirosul este ușor aromatic, ceva ca de mușcate, gustul dulceag și plăcut.[5][6]

Buretele se colorează cuacid sulfuric în pălărie cu pete ruginii, tuburile devenind brun- portocalii, carnea sub aburi de amoniac brun-gălbue până roșu-portocalie, cu Hidroxid de potasiu verde închisă până neagră, cu sulfat de fier brun-cenușie, și cu tinctură de Guaiacum albastru-verzue.[7]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Buretele poate fi confundat cu alte specii din genul Suillus precum soiuri foarte apropiate, cu toate comestibile, cum sunt: Chalciporus piperatus,[8] Gomphidius glutinosus,[9] Gyrodon lividus,[10] Suillus bovinus,[11][12] Suillus bresadolae,[13] Suillus flavidus,[14] Suillus granulatus,[15] Suillus luteus sin. Boletus suillus,[16] Suillus tridentinus,[17] Suillus variegatus,[18] Suillus viscidus,[19] Xerocomus spadiceus[20] sau Xerocomus subtomentosus[21].

Specii asemănătoare[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Acest burete este foarte gustos. Deși ceva mai mic, el poate fi pregătit în bucătărie ca hribul murg. La exemplare umede se îndepărtează cuticula lipicioasă (cel mai bine deja în pădure), la cele mai bătrâne și porii. El nu se potrivește pentru uscat.[22]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ RO 2
  4. ^ Denumire RO 2
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 526-527, ISBN 3-405-11774-7
  6. ^ a b J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 186-187, ISBN 3-405-11568-2
  7. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 30, ISBN 3-85502-0450
  8. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 46, ISBN 3-85502-0450
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 448-449, ISBN 3-405-11774-7
  10. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 35, ISBN 3-85502-0450
  11. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 35, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ I funghi dal vero, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 376-377, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 528-529, ISBN 3-405-12116-7
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 440-441, ISBN 3-405-12124-8
  15. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 87-88, ISBN 3-426-00312-0
  16. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 85-86, ISBN 3-426-00312-0
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 526-527, ISBN 3-405-11774-7
  18. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 35, ISBN 3-85502-0450
  19. ^ [Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 528-529, ISBN 3-405-12116-7
  20. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 35, ISBN 3-85502-0450
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 498-499, ISBN 3-405-11774-7
  22. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 99, ISBN 3-453-40334-7

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIX, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1931, p. 902+tabl.
  • Bruno Cetto: vol. 1-3, 7 (vezi sus)
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]