Tratatul de la București (1918)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Caricatură politică franceză: Kaiserul german, cu piciorul pe cadavrul unui rus (Rusia), amenință cu un pumnal o femeie (România), ca să semneze tratatul de pace
Hartă din Atlasul "Pământului românesc de-a lungul vremilor" de N.P. Comnenul, 1920: România la tratatul de la București (albastru); la vest de linia roșie, zona ocupată de Puterile Centrale.

Tratatul (Pacea) de la București, cunoscut și ca Pacea de la Buftea-București, a fost un tratat de pace semnat de România la 7 mai 1918, cu Imperiul German și Austro-Ungaria, în decursul Primului Război Mondial. Tratatul preliminar de pace a fost semnat în data de 5/18 martie 1918 la Buftea, de unde numele de Pacea de la Buftea-București.

Context[modificare | modificare sursă]

Prin revoluția din 7 noiembrie 1917, bolșevicii, conduși de Lenin și finanțați de Germania preiau puterea la Sankt-Petersburg (capitala de atunci a Rusiei), înlăturând guvernul republican democrat al lui Kerenski. Guvernul bolșevic își îndeplinește angajamentele față de germani și decide retragerea Rusiei din război. Această retragere și epuizarea resurselor armatei române (populația civilă și ostașii fiind contaminați de epidemia de tifos) determină încheierea campaniei românești din Primul Război Mondial, din 1916-1917. În această situație dramatică, Guvernul român, refugiat la Iași, este silit să negocieze și să accepte cererile inamicului. Soldații ruși bolșevizați, care refuzau să mai lupte, important acum fiind consolidarea revoluției din octombrie, părăseau în masă frontul românesc.

Dispozițiile tratatului[modificare | modificare sursă]

Harta Dobrogei cu diferitele frontiere: în portocaliu și roz teritoriul cedat, împreună cu Cadrilaterul, prin Tratatul de la București
  • România trebuia să retrocedeze Dobrogea de sud (zisă "Cadrilater") și să cedeze o parte a Dobrogei de nord (la sud de linia Rasova-Agigea) Bulgariei, care reanexase deja "Cadrilaterul" în decembrie 1916; restul Dobrogei, deși rămânea în proprietatea nominală a României, urma să fie controlat și ocupat de Germania și Bulgaria până la un tratat ulterior definitiv;
  • România urma să cedeze Austro-Ungariei controlul asupra trecătorilor Munților Carpați;
  • România concesiona pe 90 de ani Germaniei toate exploatările petroliere.

Urmări[modificare | modificare sursă]

Simultan, dar în afara tratatului, Puterile Centrale acceptau să nu se opună unirii Basarabiei cu România, astfel că, deși învins, regatul ar fi ieșit, oricum, mărit din război.

Tratatul a fost ratificat de Parlamentul României (la 15/28 iunie 1918 de Camera Deputaților, iar la 21 iunie/4 iulie 1918 de către Senat)[1][2], dar nu a fost niciodată promulgat de Regele României, Ferdinand I, dispozițiile sale au intrat în vigoare timp de șase luni, iar când Puterile Centrale au început să dea, la rândul lor, în octombrie 1918, semne de epuizare, înțelegerile au fost anulate de guvernul Marghiloman, România reluând ostilitățile împotriva lor, cu ajutorul armatei franceze, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot. Aceasta a condus la Marea Unire din decembrie 1918 prin care toate teritoriile cu populație majoritară românească au intrat în componența României ("Întregirea").

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Câncea, Paraschiva și colaboratori (1983). Istoria Parlamentului și a vieții parlamentare din Romania până la 1918. Ed. Academiei Republicii Socialiste România. p. 472 
  2. ^ Deși nedocumentată amplu, ratificarea Tratatului de la București de către Parlament are loc la datele menționate. Referințe apar și în memorialistica vremii. Exemple: Vasile Cancicov - Impresiuni și păreri personale din timpul războiului României : jurnal zilnic : 13 august 1916-31 decembrie 1918. Volumul 2; Vasile Bianu - Însemnări din răsboiul României Mari. Volumul 2 [Dela Pacea din București până la Încoronarea Regelui tuturor Românilor din Alba-Iulia]. Regele Ferdinand a avut rolul decisiv - a respins Tratatului și nu l-a promulgat niciodată.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Elke Bornemann, Der Frieden von Bukarest 1918, Frankfurt am Main, 1978;
  • Florin Constantiniu (dir), Istoria lumii în date, ed. Enciclopedică, București (mai multe ediții).

Uita-te si la:[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]