Șarja de la Prunaru

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Șarja de la Prunaru a reprezentat una din cele mai eroice acțiuni de luptă ale armatei române din timpul Primului Război Mondial. Șarja de cavalerie a avut loc pe data de 28 noiembrie 1916 în localitatea Prunaru (județul Teleorman) și a fost operațiune componentă a Bătăliei pentru București.

Premize și desfășurare[modificare | modificare sursă]

Memorialul șarjei de la Prunaru

În urma forțării Dunării de către trupele germano-bulgaro-turce dar și a trecerii Carpaților de către trupe germane și austro-ungare, Puterile Centrale urmăreau blocarea și nimicirea armatelor române între aceste două obstacole naturale și implicit scoaterea României din război. În toamna anului 1916 în sectorul Argeș-Neajlov a avut loc cea mai complexă operațiune a armatei române rămasă în istorie sub denumirea de „Bătălia pentru București”.

În data de 24 noiembrie Grupul „Kosch” (Divizia 217 infanterie germană, Divizia 26 infanterie turcă și Divizia de cavalerie von der Glotz) a înaintat viguros pe direcția Zimnicea - Drăgănești-Vlașca - București, iar o grupare secundară (Diviziile 1 și 2 infanterie bulgară) a înaintat pe direcția Zimnicea - Giurgiu ocupând orașul Giurgiu în seara aceleiași zile. Pe direcția principală atacul a fost oprit de către Divizia 18 infanterie română pe aliniamentul format de valea râului Teleorman. Cu scopul de a intoarce apărarea diviziei, un batalion de vânători -sub comanda căpitanului Engels- din Regimentul (2)9 (locotenent-colonel Anschauer) din avangarda Diviziei 217 germane (general von Galwitz) a ocupat în după-amiaza zilei de 27 noiembrie satul Prunaru. Pentru a evita încercuirea și asigurarea retragerii forțelor spre o nouă pozitie, generalul Alexandru Referendaru (comandantul Diviziei 18 Infanterie) a hotărât atacarea inamicului în zona Dragănești-Vlașca cu Brigada 43 mixtă și Regimentul 2 Roșiori. În dimineața zilei de 15/ 28 noiembrie s-au dat lupte deosebit de crâncene la marginea satului Prunaru de catre avangarda Brigăzii 43 mixte și forțele de ocupație. Profitând de lăsarea ceții inamicul a inițiat o manevră de învăluire a Brigăzii 43 cu unități situate în afara satului. În acest moment, generalul Referandru a cerut Regimentului 2 Roșiori să intre în luptă. Astfel a luat naștere celebra șarjă de la Prunaru. Descrierea făcută de Constantin Kirițescu în cartea sa „Istoria războiului pentru întregirea României 1916-1919", vol. I, este emoționantă:

„De după garduri, din mărăcinișuri, de pe ferestrele caselor și podurilor, dușmanul, ascuns cu zeci de mitraliere, aruncă o grindină de gloanțe asupra falnicului regiment. Cai și călăreți cad grămadă unii peste alții. Regimentul e distrus. Două sute de oameni rămân pe câmpul de luptă, formând, împreună cu cadavrele cailor, mormane de carne sângerândă. Printre ei, toți ofițerii regimentului în cap cu bravul lor comandant.”

Urmări[modificare | modificare sursă]

Deși Regimentul 2 Roșiori a pierit aproape în totalitate -lăsând pe câmpul de luptă 216 camarazi căzuți, morți sau răniți, grație eroicei șarje de la Prunaru, Divizia 18 Infanterie s-a putut regrupa pe aliniamentul Letca Veche - Jilava contribuind din plin la operațiunile de apărare a Bucureștiului iar comandantul acesteia, generalul Refrendaru Ion a avut mai târziu, în perioada de refacere a armatei române un rol pozitiv. Paradoxal, colonelul Naumescu Gheorghe, comandantul regimentului, care a condus în fruntea trupei sale atacul deși era bolnav (pneumonie și o rană de operație ce nu se închidea de câtăva vreme), nu a murit în timpul atacului, ci a fost luat prizonier și internat în Bulgaria, unde a murit în luna iulie 1917, răpus de mizeria binecunoscută a lagărelor bulgărești de atunci. Locotenent-colonelul Pop Emanuil (ajutorul comandantului) a preluat comanda regimentului pe care l-a condus cu destoinicie până în 1919 (participând la bătălia de la Mărășești și campaniile pentru apărarea unirii din Basarabia și Ungaria).

Corpul neânsuflețit al generalului (fusese avansat...) Naumescu Gheorghe a fost adus din Bulgaria, cu onorurile de rigoare în anul 1927. Deși foștii inamici, bulgarii, atașaseră vagonul mortuar la un tren expres, autoritățile românești ce trebuiau să se ocupe de aspect, au trimis de la București vagonul atașat la un tren de marfă care a ajuns la Bârlad la 1 iulie 1927.

Unii din eroii de la Prunaru au scăpat cu zile, devenind legende vii (sublocotenentul Ioan Hristea, viitor comandant al Regimentului 2 călărași-cercetare în campania din 1942, cu fapte deosebite și atunci, sergentul Alexandru Chițan, salvat miraculos și ajuns și mai miraculos la regiment înainte de bătălia de la Mărășești, locotenentul Constantin Postelnicescu și mulți alții), ceilalți intrând în nemurire...

In memoriam[modificare | modificare sursă]

Monumentul Eroilor Diviziei 2-a Cavalerie din Iasi

Un cimitir militar a fost înființat pe locul unde s-au desfășurat luptele și unde au căzut la datorie peste 300 de soldați din Regimentul 2 Roșiori. În 1933 a fost ridicat în incinta cimitirului militar un monument comemorativ contituit dintr-o stelă de piatră cioplită în vârful căreia se află o statuie de bronz înfățișând un vultur cu aripile întinse gata să-și ia zborul. În luna martie 2013 monumentul (pe care sătenii îl îngrijeau cu sfințenie) fost jefuit de frumoasa placă de bronz care purta dedicația Regelui Ferdinand. Astăzi monumentul este refăcut, asemenea și cimitirul de onoare este bine îngrijit. Un număr de 216 stejari au fost plantați, prin efortul autorităților locale, parohiei , satenilor si militarilor din Batalionul 1 Caracal (care continuă fără întrerupere tradiția Regimentului 2 Roșiori) în jurul cimitirului de onoare.

Nu numai roșiorii Regimentului 2 au căzut în bătălia respectivă, ci și infanteriști din batalionul comandat de maiorul Stoicescu Dumitru (căzut și el...), incleștarea, chiar de scurtă durată, a fost de mare angajament.

Pe 29 mai 1927 la Iași, în prezența familiei regale, a fost dezvelit „Monumentul Eroilor Diviziei 2-a Cavalerie” sau „Statuia Cavaleristului în atac”, monument realizat din bronz de către sculptorul Ion C. Dimitriu-Bârlad.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Vasile Milea, Victor Atanasiu, Comisia de Istorie Militară, Centrul de Studii și Cercetări de Istorie și Teorie Militară, România în anii primului război mondial, vol 2, Ed. Militară, București, 1987
  • ***, Istoria Militara a Poporului Român, vol 5, Ed. Militară, București, 1988
  • Constantin Kirițescu, Mircea N. Popa, Istoria războiului pentru întregirea României 1916-1919, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989
  • Arhivele Militare Române, Registrul Istoric al Regimentului 2 Roșiori

Legături externe[modificare | modificare sursă]