Trâmbița morților

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Craterellus cornucopioides
Craterellus cornucopioides a1.JPG
Trâmbița morților, Burete de toamnă
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungus
Diviziune: Basidiomycota
Subdiviziune: Agaricomycotina
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Cantharellales
Familie: Cantharellaceae
Gen: Craterellus
Nume binomial
Craterellus cornucopioides
L. (1753), Fr., (1821), Pers.,(1825)

Craterellus cornucopioides, sin. Cantharellus cornucopioides (Fr.), cunoscut în România sub numele burete de toamnă, trâmbița (ciuperca) morților sau trâmbița piticilor, este o ciupercă comestibilă din ordinul Cantharellales, de genul Craterellus în familia Cantharellaceae, al cărui nume generic este derivat din cuvântul latin (latină cornucopia =corn al abundenței). Această specie, care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor), este foarte răspândită în România, Basarabia și Bucovina de Nord și crește în grupuri, dezvoltându-se în primul rând în păduri de foioase (mai ales sub fagi, dar de asemenea sub stejari și tei), uneori în păduri mixte cu conifere, care se bucură de soluri grele, calcaroase, argiloase și foarte umede. Începând în august, sezonul important al apariției este de la mijlocul lunii septembrie până toamna târziu, în noiembrie, înainte de primul ger.[1][2]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Craterellus cornucopioides, var. konradii

În anul 1753, buretele a fost descris pentru prima oară de Carl von Linné sub numele Cantharellus cornucopioides, aprobat de Elias Magnus Fries în 1821 și redenumit de micologul sudafrican Christian Hendrik Persoon în 1825.

  • Corpul fructifer: Ciuperca morților are o înălțime de 5-12 cm, o lățime de 3-8 cm și forma unei trompete sau pâlnii deschise, acoperită cu scârne foarte fine pe fața interioară care se întinde până la baza piciorului, fiind de culoare negurie cu tonuri de funingine și brun-negricioasă, adesea oară descuamată-scămoasă. Marginea este ondulată, îndoită, subțire și flexibilă. Stratul de fructe care se trage peste tijă aproape până la bază, este la început neted, apoi ridat longitudinal cu aspect de stinghii, sumbru, fiind de culoare cenușie sau gri-albăstruie, la umezeală neagră. Piciorul vizibil este negricios, tubular și găunos. Culoarea sporilor hialini și ovoizi este albă, astfel apare ciuperca la bătrânețe alb brumată.
  • Carnea: Tot organismul este subțire, vâscos, în vârstă aproape lemnos cu un miros slab de prune, similar buretelui galben, având crud un gust neplăcut de țărână. După preparare este o ciupercă foarte gustoasă.[1][2][3]

Mai rare sunt exemplare de culoare gălbuie, care au fost separate anterior ca specie independentă sub numele Craterellus konradii (sancționată astfel pentru ultima dată de Bourdot & Maire în 1930, vezi în stânga). Dar acest burete reprezintă doar o anomalie pigmentară a ciupercii morților, fapt dovedit recent printr-o examinare ADN.[4]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

În mod general, acest burete precum variația sa poate fi confundat numai cu alții cu toți comestibili de genul Cantharellus, Craterellus sau Gomphus, ca de exemplu Cantharellus carbonarius sin. Geopetalum carbonarius,[5] Cantharellus cinereus, [6] Cantharellus infundibuliformis,[7] Craterellus cinereus[3] Craterellus sinuosus,[8] Craterellus tubaeformis[9] sau Gomphus clavatus.[1]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Burete de toamnă uscat
Trâmbița (ciuperca) morților

Potrivit unui studiu portughez, 100 g al buretelui uscat conțin 69.45 g proteină, 13.44 g carbohidrați (cea mai mare parte manitol, un alcool de zahăr) și 4,88 g de grăsime, în valoare de 378 de calorii. Ele conțin de asemenea acizi grași, în principal din soiul polinesaturat, precum fenoli, flavonoide și 87 mg vitamină C.[10]

Bureții proaspeți, tăiați foarte mărunt, pot fi pregătiți ca ciulama, de asemenea împreună cu alte ciuperci de pădure sau adăugați la un sos de carne, cu preferință de porc, pui sau iepure de casă.[11]

Cel mai bun fel de aplicare este uscatul. De abia atunci ciupercile dezvoltă aroma precum gustul lor extraordinar, amintind la acel de trufă. Ele se pot de asemenea adăuga ca praf la supe și alte sosuri[12] sau ca ingredient la producerea de ketchup de ciuperci precum esență de bureți.[13]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 444-445, ISBN 3-405-11774-7
  2. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 105, 209-210, ISBN 3-426-00312-0
  3. ^ a b J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 58-59, ISBN 3-405-11568-2
  4. ^ Craterellus konradii
  5. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 452-453, ISBN 88-85013-25-2
  6. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 442-443, ISBN 3-405-11774-7
  7. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 464-465, ISBN 3-405-12124-83/464-5
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 450-451, ISBN 3-405-11774-7
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 440-441, ISBN 3-405-11774-7
  10. ^ Ciuperci sălbatice și comerciale ca sursă de nutrimente
  11. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 164
  12. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 50, 120, ISDN 3-453-40334-7
  13. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 172-173

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci”, Editura Casa, Cluj-Napoca 2013, ISBN 9786068527147, 192 p.
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 88-93, ISBN 3-405-11774-7
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 452-453, ISBN 88-85013-25-2
  • Rose Marie sia Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928

Legături externe[modificare | modificare sursă]