Sari la conținut

Rusofilie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Drapelul Rusiei
Catedrala Sfântul Vasile din Moscova din Piața Roșie

Rusofilia este atitudinea de identificare cu, apreciere, simpatie sau sprijin față de țara, poporul, limba și istoria Rusiei. Persoana care manifestă o astfel de atitudine este denumită rusofil, iar antonimul termenului este rusofobie. În secolul al XIX-lea, rusofilia a fost adesea asociată cu diferite forme ale panslavismului, întrucât Imperiul Rus reprezenta, în perioada Primăverii Națiunilor și după aceasta, singurul stat de mari dimensiuni condus de un popor slav.[1][2]

În politică, termenul a fost folosit pentru a descrie actorii politici care susțin relații mai strânse cu guvernul rus sau susțin politicile acestuia. În special în statele post-sovietice, politicienii rusofili susțin menținerea sau intensificarea politicilor de rusificare, cum ar fi Aleksandr Lukașenko.[3][4][5]

Belarus are legături politice și economice strânse cu Rusia, ambele făcând parte din Statul Unional, Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, Comunitatea Statelor Independente și Uniunea Economică Eurasiatică. În urma protestelor belaruse din 2020-2021 și a invaziei ruse a Ucrainei, mulți observatori au descris Belarusul ca fiind un stat marionetă sau un stat satelit.[6][7][8][9]

China, sub conducerea secretarului general al Partidului Comunist Chinez, Xi Jinping, a sprijinit îndeaproape Federația Rusă în urma sancțiunilor internaționale impuse după invadarea Ucrainei de către Rusia. China a avut legături strânse cu Uniunea Sovietică înainte de divizarea sino-sovietică, din cauza legăturilor ideologice dintre cele două state comuniste. Sentimentul anti-rus anterior din China s-a diminuat considerabil, din cauza sentimentului anti-occidental comun perceput în rândul naționaliștilor ruși și chinezi.[10][11][12]

În mod tradițional, relațiile dintre România și Rusia au fost modelate de sistemul politic aplicat în ambele țări. Relațiile au fost cordiale înainte de secolul al XIX-lea, iar Rusia a ajutat România să-și obțină independența față de Imperiul Otoman, familiile regale ale ambelor țări fiind ulterior aliate. Relațiile s-au dezvoltat după cel de-al Doilea Război Mondial, când România a căzut sub umbrela comunistă condusă de Uniunea Sovietică, devenind un stat satelit al URSS. Cu toate acestea, după ascensiunea lui Nicolae Ceaușescu la putere în 1965, relațiile au devenit tensionate; România a devenit prima țară care s-a eliberat complet de Uniunea Sovietică, iar relațiile au fost în mare parte doar cordiale deoarece Ceaușescu și-a promovat propria viziune asupra comunismului, inspirată de sistemele chinez și nord-coreean, mai degrabă decât de viziunea sovietică.

După căderea Blocului Estic, România a devenit aliată a Statelor Unite, alăturându-se atât NATO, cât și Uniunii Europene, ceea ce a fost criticată de Moscova. Poziția strategică a României în NATO a fost considerată indezirabilă de Rusia. Pe măsură ce mișcările naționaliste s-au dezvoltat în România la începutul anilor 2020, partide precum Alianța pentru Unirea Românilor sau SOS România, partide care urmăreau legături mai strânse cu Rusia, au ajuns la putere, trăgând în mod accidental România înapoi într-o potențială zonă de influență rusă. [13]

Dezvăluirile privind interferența Rusiei în alegerile prezidențiale române din 2024 au tensionat relațiile bilaterale, numeroase proteste de amploare izbucnind în toată România după ce candidatul pro-rus de extremă dreapta Călin Georgescu a câștigat primul tur de scrutin prin mijloace presupus corupte, cum ar fi falsificarea bugetului său pentru campania electorală, alături de fermele de trolli sponsorizate de statul rus și hackerii care i-au sporit artificial sprijinul pe rețelele de socializare, în special pe TikTok. Din cauza acestor acuzații, Curtea Constituțională a României a anulat alegerile, în timp ce Autoritatea Electorală Permanentă a României i-a interzis lui Georgescu să candideze la alegerile repetate de anul viitor. Ulterior, George Simion l-a înlocuit pe Georgescu ca și candidat la alegerile prezidențiale române din 2025; cu toate acestea, în ciuda obținerii unei victorii în primul tur, a fost în cele din urmă învins în turul doi din 18 mai de adversarul său pro-european și pro-occidental, Nicușor Dan.[14][15][16][17][18][19]

Rusia este enorm de populară în Serbia, iar sârbii au văzut întotdeauna Rusia, ca pe un aliat apropiat datorită culturii slave și a credinței Ortodoxe.[20] În Serbia și Muntenegru, ale căror națiuni sunt ambele predominant ortodoxe, credința exprimată de marea majoritate a rușilor, nu a existat nicio influență sovietică și rușii au fost întotdeauna văzuți ca frați. Aproximativ 83% dintre sârbi văd în Rusia ca fiind principalul aliat pe scena politică internațională. Atât în ​​Serbia, cât și în Muntenegru, există cartiere, străzi, clădiri și statui numite după ceva rusesc. În Serbia există Centrul Rus de Știință și Cultură și un hotel Moskva.

Muntenegru este, de asemenea, o țară ortodoxă și slavă din est. Există Podul Moscovei[21] în Podgorița și o statuie a cântărețului și actorului rus Vladimir Vîșotki lângă pod.

Separatiști pro-ruși în Donețk, estul Ucrainei

După independența Ucrainei în 1991, ucrainenii, mai ales în estul și sudul țării, au votat pentru o atitudine mai rusofilă a guvernului, variind de la un parteneriat economic mai strâns la o uniune națională deplină.[22] Rusia și Ucraina s-au bucurat de legături economice deosebit de strânse, în timp ce partidul politic rusofil, Partidul Regiunilor, a devenit cel mai mare partid din Rada Ucraineană în 2006. A rămas forța dominantă în politica ucraineană, până la Revoluția Ucraineană din 2014. După intervenția militară rusă din 2014 în Ucraina, atitudinea generală a ucrainenilor față de Rusia și ruși a devenit mult mai negativă.[23]

Rusofilia (Moscofilia, ucraineană: москвофільство, moskvofil’stvo) a fost o mișcare socio-politică, literară și lingvistică în teritoriile occidentale ucrainene din Galiția, Transcarpatia, și Bucovina de Nord în secolele 18-20. Susținătorii acestei mișcări au crezut în uniunea lingvistică, culturală, socială cu rușii și mai târziu în uniunea de stat cu Rusia. Printre cauzele apariției acestui fenomen s-au numărat absența statalității ucrainene, secole de opresiune străină, teritoriile ucrainene fragmentate și populația dispersată, precum și defectarea elitei naționale către culturile vecine și un sentiment slab al identității naționale.

Primele cazuri de rusofilie în Transcarpatia datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, începutul secolului al XIX-lea, când s-au stabilit acolo mai mulți ruși celebri cu legături cu guvernul și curtea țarului. Oameni de știință celebri și activiști sociali precum I. Orlai, M. Baludiansky, P. Lodiy și alții au trăit în Transcarpatia și au menținut legături strânse cu țara de naștere și, prin urmare, au promovat interesul față de Rusia, în special față de viața culturală, limba și literatura.

Când Galiția și Bucovina au fost incorporate în Imperiul Habsburgic în 1772, guvernul austriac a tratat populația ucraineană din aceste teritorii cu suspiciune, deoarece se temea că era susceptibilă la influența rusă datorită apropierii limbilor și culturilor ucrainene și rusești. Această neîncredere față de autorități a fost cultivată de politicieni și activiști polonezi influenți într-un efort de a preveni creșterea conștiinței naționale pe teritoriile în care polonezii au avut în mod tradițional influență. Orice încercare de revigorare culturală a fost întâmpinată de ostilitate din partea guvernului austriac, care le considera ca fiind o influență venită de la Moscova. În ciuda acestei atmosfere de neîncredere și suspiciune, prima instituție de învățământ „Frăția preoților” a fost fondată la Przemyśl. Mitropolitul M. Levytsky a început să introducă limba ruteană în școlile elementare, a dezvoltat cărți de gramatică, a insistat asupra instruirii în universitatea ruteană și a fondat Societatea „Ruska Troyka”. Republica Lemko-Rusyn, după Primul Război Mondial, a încercat să se alăture teritoriilor Lemkiene din Rusia și mai târziu în zone similare din Cehoslovacia nou formată.

Rusofili notabili

[modificare | modificare sursă]
  1. ↑ „Russophobia”. Merriam-Webster. Accesat în .
  2. ↑ „Russophobia”. The American Heritage Dictionary. Accesat în .
  3. ↑ „Russification in the cultural sphere of Belarus 2022–2023”. PEN Belarus (în engleză). . Accesat în .
  4. ↑ Elder, Miriam (). „Ukrainians protest against Russian language law”. The Guardian (în engleză). ISSN 0261-3077. Accesat în .
  5. ↑ „Russophile Populism – ECPS” (în engleză). Accesat în .
  6. ↑ Hopkins, Valerie (). „Belarus Is Fast Becoming a 'Vassal State' of Russia”. The New York Times (în engleză). ISSN 0362-4331.
  7. ↑ „Belarus: MEPs alarmed by Russia's subjugation of Belarus as a satellite state”. European Parliament. .
  8. ↑ Kuzio, Taras (). „Russia must stop being an empire if it wishes to prosper as a nation”. Atlantic Council. Accesat în .
  9. ↑ Haltiwanger, Josh (). „Ukrainian forces are bracing for the possibility of another Russian invasion via Belarus: 'We have to be ready'”. Business Insider. Accesat în .
  10. ↑ „Russia and China's anti-West partnership threatens global order”. Nikkei Asia.
  11. ↑ Kuhrt, Natasha (). „Russia and China present a united front to the west – but there's plenty of potential for friction”. The Conversation.
  12. ↑ Zhao, Suisheng (). The Dragon Roars Back: Transformational Leaders and Dynamics of Chinese Foreign Policy. Stanford, California: Stanford University Press. p. 27. ISBN 978-1-5036-3415-2. OCLC 1332788951.
  13. ↑ „Jihadul Ortodox Rusesc – ce susțin fanii Dianei Șosoacă pe grupul acesteia de Telegram”. România curată. . Accesat în .
  14. ↑ „Pro-European Candidate Nicușor Dan Wins Romanian Election Despite Russian Interference”. UNITED24 Media (în engleză). . Accesat în .
  15. ↑ Furlong, Ray (). „Nicusor Dan's Surprise Victory in Romanian Presidential Elections Signals Relief for EU, NATO”. Radio Free Europe/Radio Liberty (în engleză). Accesat în .
  16. ↑ Tejeda, Gaby (). „Romania's Election Nullified: Russian Interference and the Struggle for Democracy”. The Soufan Center (în engleză). Accesat în .
  17. ↑ „Romanian Elections Targeted By 'Aggressive Hybrid Russian Action,' Declassified Documents Show”. Radio Free Europe/Radio Liberty (în engleză). . Accesat în .
  18. ↑ „Romania accuses Russia of interference in Sunday's presidential runoff”. euronews (în engleză). . Accesat în .
  19. ↑ „Nicusor Dan wins Romanian presidential election, defeating anti-Ukraine Simion”. The Kyiv Independent (în engleză). . Accesat în .
  20. ↑ „Зашто је Путин толико популаран у Србији? – Центар за развој међународне сарадње”. crms.org.rs. Arhivat din original la . Accesat în .
  21. ↑ „Moscow bridge in Podgorica”. Androidvodic.com. Arhivat din original la . Accesat în .
  22. ↑ Rapawy, Stephen (). Ethnic Reidentification in Ukraine (page 17) (PDF). Washington, D.C.: United States Census Bureau. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  23. ↑ How Ukraine views Russia and the West, Brookings Institution (18 October 2017)
  24. ↑ „Jacques Chirac, son tropisme russe et son ami Boris Eltsine”. francetvinfo. .
  25. ↑ „Jacques Chirac, le plus russe des présidents français”. Le Courrier de Russie. . Arhivat din original la . Accesat în .
  26. ↑ „Marine Le Pen's brush with Russia's shadowy finance world”. The Sydney Morning Herald. .
  27. 1 2 „Far-right's hopes of powerful EU alliance dashed by Farage”. Independent.ie. .
  28. ↑ „'Everything has changed': Marine Le Pen plots her revenge against Macron in European elections”. The Local France. .
  29. ↑ „How Italy's new — and old — prime minister ditched the right wing”. Washington Post. . In 2018, Conte was prime minister in a government composed of Matteo Salvini's populist, pro-Russian, anti-European Union, anti-immigrant League party and Luigi Di Maio's big-spending Five Star Movement.
  30. ↑ „Salvini invokes God and Russia on Poland trip”. EUobserver. .
  31. ↑ Smuđa, Stefan (). „RUSOFIL VUJOŠEVIĆ: Kačket menjam, ali ostajem isti! - Košarka, Vesti, The Best Of”. Arhivat din original la . Accesat în .
  32. ↑ „Ja sam rusofil! Rusija je moja druga zemlja!”. Kurir.rs.
  33. ↑ „Sophians Talk -Japan and the World (Sumire Uesaka) : SOPHIA ONLINE : YOMIURI ONLINE”. yab.yomiuri.co.jp. Arhivat din original la . Accesat în .
  34. ↑ „Berlin Wall anniversary: The 'worst night of my life'”. BBC News.
  35. ↑ Fasanotti, Federica Saini (). „Russia and Libya: A brief history of an on-again-off-again friendship”.
  36. ↑ Lynch, Colum. „Why Putin Is So Committed to Keeping Assad in Power”.
  37. ↑ „Έρχεται το νέο "ρωσικό κόμμα" με το όνομα "Ελληνική Λύση", αναφέρει το γερμανικό Stern”. .
  38. ↑ „1798: Heraclius II – The Last Great Georgian King”. .
  39. ↑ Pora, Andreea (), Discursul lui Zelenski, anulat. Victoria rusofililor, slăbiciunea statului, Europa Liberă România