Pierre Teilhard de Chardin
.jpg)
.svg){kind=small}
Pierre Teilhard de Chardin (n. , Orcines, Auvergne, Franța – d. , New York City, New York, SUA) a fost un iezuit francez, geolog, paleontolog, fizician, antropolog și teolog. A încercat să armonizeze teoria evoluționistă cu creștinismul.
A fost profesor de geologie și de paleontologie la Institutul Catolic din Paris și președinte al Societății Franceze de Geologie. A efectuat cercetări științifice în Africa și Asia, contribuind la descoperirea sinantropului.
În anul 1950 a fost ales membru al Academiei Franceze.
Studiile[modificare | modificare sursă]
A studiat inițial geologia, fizica și chimia. Din 1908 până în 1912 a studiat teologia în Hastings (Sussex, Marea Britanie). A fost hirotonit preot la 24 august 1911, la vârsta de 30 de ani.
Activitatea[modificare | modificare sursă]
În anul 1926 a intrat în conflict cu Sfântul Oficiu, ceea ce a atras suspendarea sa de la catedra din Franța. Următorii 20 de ani i-a petrecut în China, unde a descoperit „Omul de Peking”, un strămoș al omului modern. Principala sa lucrare, Le phénomène humain, nu i-a fost publicată în timpul vieții din cauză că autoritățile ecleziastice au tărăgănat acordarea unui imprimatur („să fie publicat”), iar fără „imprimatur” Theilhard de Chardin a refuzat să-și publice lucrarea.
Concepții filozofice[modificare | modificare sursă]
Teilhard de Chardin a încercat să concilieze religia cu știința modernă. Concepția sa cosmogonică și antropologică promovează evoluționismul și transformismul, dar este în esență un organism spiritualist, asemănător cu cel al lui Henri Bergson.
A înlăturat din cosmogeneză miturile biblice creaționiste și a definit omul ca evoluție devenită conștientă de sine, însă a antropomorfizat natura și a dat o interpretare finalistă apariției și dezvoltării speciei umane. L-a considerat pe Hristos ca motorul evoluției și punctul Omega al Universului.
Gândirea sa socială condamnă individualismul, discriminarea națională și socială, înstrăinarea omului în capitalism, preconizează colectivismul, convergența planetară a energiilor umane, încrederea în viitorul omenirii și în perspectivele uriașe deschise de știință și de tehnică.
Opera științifică[modificare | modificare sursă]
Principalele sale opere sunt:
- 1955: Fenomenul uman ("Le Phénomène humain")
- 1956: Grupul zoologic uman
- 1956: Apariția omului ("L'Apparition de l'homme")
- 1959: Viitorul omului ("L'Avenir de l'homme")
- 1962: Energia umană ("L'Énergie humaine")
- 1965: Știința și Christos ("Science et Christ")
- 1973: Direcțiile viitorului ("Les Directions de l'avenir")
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b „Pierre Teilhard de Chardin”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ a b c https://www.geosoc.fr/propos-html/historique/presidents-de-la-sgf/64-presidents-sgf/1084-marie-joseph-pierre-teilhard-de-chardin.html Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ a b https://prosopo.ephe.psl.eu/pierre-teilhard-de-chardin Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ https://www1.villanova.edu/villanova/president/university_events/mendelmedal/pastrecipients.html Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ https://www.geosoc.fr/les-prix/distinctions-prix/63-propos/les-prix/liste-des-prix-sgf/108-prix-viquesnel.html Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ a b Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b Marie Joseph Pierre Teilhard de chardin, Baza de date Léonore, accesat în
- ^ a b c d Pierre Teilhard de Chardin, SNAC, accesat în
- ^ a b c Тейяр де Шарден Пьер, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]
- ^ a b Pierre Teilhard de Chardin, Find a Grave, accesat în
- ^ a b Pierre Teilhard de Chardin, Babelio, accesat în
- ^ „Pierre Teilhard de Chardin”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
Legături externe[modificare | modificare sursă]
Materiale media legate de Pierre Teilhard de Chardin la Wikimedia Commons