Phallus impudicus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Phallus impudicus
Burete pucios matur infestat de muște
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Phallales
Familie: Phallaceae
Gen: Phallus
Specie: P. impudicus
Nume binomial
Phallus impudicus
L. (1753)
Sinonime
  • Phallus volvatus Batsch (1783)
  • Phallus foetidus Sowerby (1803)
  • Morellus impudicus (L.) Eaton (1818)
  • Ithyphallus impudicus (L.) Fr. (1823)
  • Kirchbaumia imperialis Schulzer (1866)
  • Hymenophallus togatus Kalchbr. (1884)
  • Phallus impudicus f. togatus (Kalchbr.) Quél. (1887) [1886]
  • Phallus mauritianus Lloyd (1910)
  • Phallus impudicus f. subindusiatus Pilát (1958)
Modifică text Consultați documentația formatului

Phallus impudicus (Carl von Linné, 1753) din încrengătura Basidiomycota în familia Phallaceae și de genul Phallus,[1] numit în popor burete pucios, burete puturos,[2] bozuz[3] sau pornografic pula calului[4] este o specie de ciuperci saprofite, comestibile în stadiu timpuriu de ou, dar odatä dezvoltate necomestibile. Buretele crește în România, Basarabia și Bucovina de Nord împrăștiat solitar, deseori în grupuri mici, dezvoltându-se pe sol umed și răcoros, în apropiere de lemn în putrefacție sau pe resturi lemnoase pe care le descompune, atât în păduri de conifere pe lângă molizi și brazi, cât și în cele de foioase în apropiere de carpeni, fagi, stejari, de asemenea în cele mixte prin zăvoaie sub arini, în grădini și parcuri, de la câmpie la munte, din (mai) iunie până în octombrie.[5][6]

Epitetul speciei este derivat din cuvântul latin (latină impudicus=nerușinat, licențios).[7]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

John Gerard

Primele înregistrări scrise datează din secolele XVI și XVII. Astfel botanistul englez John Gerard (pe la 1545-1612) a descris specia sub denumirea Fungus virilis penis effigie [2] în lucrarea sa The Herball, or Generall Historie of Plantes din 1597,[8] iar compatriotul său John Parkinson (1567-1650) s-a referit la aceasta cu numele Phallus hollandicus în opera sa Theatrum botanicum din 1640.[9] Dar taxonomiile au fost inexacte. În anul 1753, marele savant suedez Carl von Linné a descris specia corect și i-a dat numele Phallus impudicus în volumul 2 al operei sale Species Plantarum,[10] taxon valabil până în prezent (2018).

Soiul a mai fost denumit de mai multe ori. Acești taxoni sunt acceptați sinonim, dar nu sunt aplicați și pot fi astfel neglijați.

De constatat este, că se găsește destul de des (de exemplu și în Mycobank[11] sau în disertația lui Kentaro Hosaka[12]) un sinonim, Ithyphallus impudicus, pe care l-ar fi creat botanistul, micologul și profesorul universitar la Universitatea din Berna Eduard Fischer (1861-1939) în cartea sa Die natürlichen Pflanzenfamilien în 1888, ce nu este corect. Într-adevăr, marele om de știință suedez Elias Magnus Fries a propus fără succes redenumirea împreună cu cea pentru gen (Ithyphallus) în volumul 2 al operei sale Systema mycologicum,[13] confirmat de renumiții micologi Pier Andrea Saccardo[14] și Gustav Lindau (1866-1923)[15] precum de Index Fungorum.[1]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Ithyphallus impudicus
  • Corpul fructifer: de la apariție până la descompunere, evoluția durează nici măcar o zi. El este la început parțial îngropat sub pământ, ovoidal până rotund, de mărimea unui ou mijlociu de găină, fiind în acest stadiu gelatinos, albicios-ocru și învelit de o peridie (coajă mai groasă) dublă, cu gleba verzuie între pereți. Oul tăiat longitudinal seamănă cu o kiwi. Apoi, vârful oului se despică, și după scurt timp se dezvoltă un burete cu un fel de pălărie (care este slab detașată de tulpină) cu picior și volvă.
  • Pălăria: are o lungime de 4-5 (6) cm, o grosime maximală de 3-4,5 cm, este conică în formă de clopot, subțire, alveolată, avand la vârf mereu o gaurä, înconjurată de un disc alb. Se desprinde foarte ușor de picior. Cuticula este brăzdată de nervuri vizibile care delimitează suprafețe poliedrice și învelită de o glebă mucilaginoasă (vezi jos). La bătrânețe pierde substanța gelatinoasă și devine ocru-gălbuie și seamănă ciupercii delicioase Morchella esculenta.
  • Piciorul: are o lungime de 10-20 cm și un diametru de 2,5-3,5 (4) cm, este unicameral gol în interior, foarte fragil, spongios și cu ventricule foarte mici pe suprafața sa, cilindric și ușor lărgit spre bază, unde este cuprins de o volvă membranoasă, în interior gelatinoasă, ocru-albicioasă și destul de consistentă care se dizolvă treptat cu vârsta. Volva se prelungește pe sub pământ ca rizomorfi albi (filamente de miceliu îngroșate), asemănând ceva unei rădăcini. Coloritul este inițial alb ca zăpada, apoi deseori și cu tonuri de gălbui-ocru.
  • Carnea (gleba): este în stadiu tânăr ca de ou de vrăjitoare fără miros, cu un gust plăcut, amintind la cel de ridiche sau hrean. Mai târziu, după ce ciuperca s-a dezvoltat, carnea este foarte fragilă, destinsă de ventricule foarte fine și învelită într-un strat vâscos, lipicios, verzui. Ciuperca matură miroase dezgustător ca hoit în putrefacție respectiv asemănător excrementelor unei pisici. Această putoare, care se poate observa într-un diametru de 20 m, atrage în primul rând Brachycera (muști) și Geotrupidae (gândaci de bălegar) care se așază pe glebă, luând ulterior cu sine sporii și ajutând astfel la răspândirea soiului.[5][6]
  • Caracteristici microscopice: are spori conținuți într-un strat vâscos, lipicios, verzui, verde închis sau verde-măsliniu care se întinde peste cuticulă, fiind curând dispersat de către diverse specii de muști. Sporii brun-măslinii sunt foarte mici, ovoidal-elipsoizi, netezi și hialini (translucizi), având o mărime de 3–5 x 1,5–2 microni.[16]
  • Reacții chimice: nu reacționează cu nici un fel de soluții chimice.[17]
  • Ph. impudicus tânăr, în stadiu comestibil
    Ph. impudicus tânăr, în stadiu comestibil
  • Ph. impudicus tânăr, tăiat, în stadiu comestibil
    Ph. impudicus tânăr, tăiat, în stadiu comestibil
  • Ph. impudicus tânăr, în stadiu deja necomestibil
    Ph. impudicus tânăr, în stadiu deja necomestibil
  • Ph. impudicus, gaură cu inel
    Ph. impudicus, gaură cu inel
  • Ph. impudicus matur, picior și bază
    Ph. impudicus matur, picior și bază
  • Ph. impudicus bătrân, lipsit de glebă
    Ph. impudicus bătrân, lipsit de glebă

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Phallus caninus poate fi confundat o dată cu suratele lui, cu toate necomestibile, ca de exemplu: Mutinus elegans,[18] Mutinus caninus,[19] Mutinus ravenelii,[20] Phallus calongei, [21] Phallus hadriani,[22] Phallus ravenelii[23] sau Phallus rubicundus,[24] darde asemenea, după ce a pierdut gleba, cu specii de genul Morchella cum ar fi Morchella crassipes,[25] Morchella elata, [26] Morchella esculenta[27] sau Morchella semilibera.[28]

Ciuperci asemănătoare[modificare | modificare sursă]

  • Mutinus caninus
    Mutinus caninus
  • Mutinous elegans
    Mutinous elegans
  • Mutinus ravenelii
    Mutinus ravenelii
  • Phallus calongei
    Phallus calongei
  • Phallus hadriani
    Phallus hadriani
  • Phallus ravenelii
    Phallus ravenelii
  • Phallus rubicundus
    Phallus rubicundus
  • Morchella crassipes
    Morchella crassipes
  • Morchella elata
    Morchella elata
  • Morchella esculenta
    Morchella esculenta
  • Morchella semilibera
    Morchella semilibera

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Acest soi se mănâncă în formă de „ou vrăjitoresc” adesea în Germania, Franta precum în Orientul Îndepărtat.[29] Astfel, oul, eliberat de gelatină (glebă), este comestibil crud, marinat în oțet sau foarte scurt prăjit, de exemplu într-o salată.[30] Ciuperca poate fi servitä sia insa aspic. Buretele a fost ingerat deja de multe ori de clienții de bună-credință și neștiutori, de exemplu, într-un lebărvurșt cu trufe falsificat.[31] Odată ce ciuperca s-a dezvoltat, mirosul de hoit în putrefacție interzice orice utilizare culinară.

Această ciupercă, dacă nu este prelucrată repede, poate crea surpriza, ca ou cules de dimineață, să devină ciupercă puturoasă pe seară în coș. De aceea se indică de a nu o pune în același coș cu alte ciuperci.[6]

Buretele, să nu fie călcat cu picioarele sau rupt degeaba (ce se întâmplă din pacate foarte des), pentru că este foarte valoros pentru descompunerea de material biologic mort și producerea de humus.

Întrucât specia nu prosperă rar pe movile de mormânt, miturile populare au creat câteva povești ciudate despre această ciupercă. Dacă un bozuz s-a tras dintr-un mormânt, se credea că mortul de dedesubt murise cu o crimă nepedepsită și voia să avertizeze despre o soartă similară cu ajutorul acestei ciuperci.[32] Mai departe au fost acționate vrăji de dragoste amestecând ciuperca sub mâncare, dar uneori ciupercile au fost colectate de asemenea pentru a face rău oamenilor.[33]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Index Fungorum
  2. ^ „Denumire RO 1, 2”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ Denumire RO 3
  4. ^ Denumire RO 4
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 638-639, ISBN 3-405-12081-0
  6. ^ a b c Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 223, 225-228, ISBN 3-426-00312-0
  7. ^ Ponce
  8. ^ John Gerard: „The Herball, or Generall Historie of Plantes”, Editura Adam Islip, Joice Norton and Richard Whitakers, Londra, ediția din 1636, p. 1382-1383
  9. ^ Denis R. Benjamin: „Cultural attitudes toward mushrooms; Mushrooms: Poisons and Panaceas - A Handbook for Naturalists, Mycologists and Physicians”, Editura W. H. Freeman and Company, New York 1995, p. 6-7, ISBN 0-7167-2600-9
  10. ^ C. Linnaeus: „Species Plantarum Stockholm, Editura Laurentii Salvii, Stockholm 1753, p. 1178
  11. ^ Mycobank
  12. ^ Kentaro Hosaka: „Systematics, Phylogeny, and Biogeography of the Hysterangiales and Related Taxa (Phallomycetidae, Homobasidiomycetes)”, 2005 [1]
  13. ^ Elias Fries: „Systema mycologicum”, vol. 2, Editura Ernest Mauritius, Greifswald 1823, p. 283
  14. ^ Pier Andrea Saccardo: „Sylloge fungorum omnium hucusque cognitorum”, vol. VII, Editura Typis Seminaris, Padova 1888, p. 8
  15. ^ Gustav Lindau: „Kryptogamenflora für Anfänger – Die höheren Pilze”, vol. 1, ediția a 2-a, Editura Springer-Verlag GmbH, Berlin – Heidelberg 1917, p. 207
  16. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XXIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1932, p. + tab. 1131
  17. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 581, ISBN 3-85502-0450
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 640-641, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 574-575, ISBN 3-405-11774-7
  20. ^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 219, ISBN 978-1-4454-8404-4
  21. ^ F. D. Calonge: „Flora Mycologica Iberica - Gasteromycetes I. Lycoperdales, Nidulariales, Phallales, Sclerodermatales, Tulostomatales”, vol. 4, Editura Gebrüder Borntraeger, Stuttgart- Berlin 1998, p. 247-292, ISBN 978-3-443-65008-7
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 34-40, 572-573, ISBN 3-405-11774-7
  23. ^ Michael Kuo,Andy Methven: „100 Cool Mushrooms”, Editura University Of Michigan Press, Ann Arbor, Michigan 2010, p. 135, nr. 67
  24. ^ H.W. Wilson:” Agricultural Index”, vol. 10, Editura H. W. Wilson Company, New York 1942, p.
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 538-539, ISBN 3-405-12124-8
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 586-587, ISBN 3-405-11774-7
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 652-653, ISBN 3-405-12081-0
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 654-655, ISBN 3-405-12081-0
  29. ^ Karine Balzeau, Philippe Joly: „À la recherche des champignons (monographie)”, Editura Éditions Dunod, Paris 2011, p. 181
  30. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 122-123, ISBN 3-453-40334-7
  31. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 227-228, ISBN 3-426-00312-0
  32. ^ „Celticgarden”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  33. ^ Istoria culturală a ciupercilor în limba DE

Bibiliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-3, vezi sub "Note"
  • Rose Marie Dähncke și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie sia Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau: „Kryptogamenflora für Anfänger – Die höheren Pilze”, vol. 1, ediția a 2-a, Editura Springer-Verlag GmbH, Berlin – Heidelberg 1917
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Phallus_impudicus&oldid=16055491