Sari la conținut

Petre Țuțea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Petre Țuțea
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Boteni, Muscel, România[2] Modificați la Wikidata
Decedat (89 de ani)[1] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
ÎnmormântatBoteni[2] Modificați la Wikidata
PărințiPetre Bădescu
Ana Țuțea
Frați și surori7 frați și o soră vitregă, Filofteia
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Religiecreștin ortodox[note 1][note 2]
Ocupațieeconomist
filozof
politician
jurist Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română[1]
limba germană Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materUniversitatea Regele Ferdinand I[2][2]  Modificați la Wikidata
Partid politicMișcarea Legionară  Modificați la Wikidata
PremiiOrdinul „Coroana României” în grad de cavaler[*]​
Ordinul Național „Steaua României” în grad de cavaler[*]​
Ordinul „Coroana României” în grad de mare ofițer[*]​  Modificați la Wikidata
Semnătură
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Petre Țuțea (n. , Boteni, Muscel, România – d. , București, România) a fost un economist, eseist, filosof, jurist, politician și publicist român, militant naționalist, membru al Mișcării Legionare, inițial marxist (Emil Cioran despre Țuțea: „Un marxist entuziast și mistic”)[3] și apoi victimă a regimului comunist din România.

Biografie

[modificare | modificare sursă]

Petre Țuțea s-a născut la 6 octombrie 1902 în comuna Boteni, județul Muscel (astăzi județul Argeș). Tatăl său a fost preotul Petre Bădescu (1859–1925), care fusese anterior căsătorit cu Paraschiva, din această căsătorie rezultând o fiică, Filofteia. După decesul soției, survenit la vârsta de 45 de ani,[4] Petre Bădescu a rămas văduv și nu s-a mai recăsătorit.

Ulterior, a avut o relație cu Ana Țuțea (1885–1960), fiica lui Simion Oprea Țuțea, relație din care s-au născut opt copii, primul fiind Petre Țuțea.[5] În contextul acestei relații și la solicitarea familiei Anei Țuțea, preotul Petre Bădescu i-a trecut acesteia întreaga avere la data de 13 noiembrie 1906.[6]

Petre Bădescu a decedat în anul 1925, la vârsta de 66 de ani,[7] iar Ana Țuțea a murit în 1960, la vârsta de 75 de ani.

Studii

[modificare | modificare sursă]

După absolvirea școlii primare în comuna Boteni, în anul 1913, Petre Țuțea a urmat cursurile gimnaziului „Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel între anii 1913 și 1917. În contextul Primului Război Mondial, activitatea școlară a fost afectată de mobilizarea cadrelor didactice și de funcționarea intermitentă a instituțiilor de învățământ, astfel încât, în perioada 1917–1920, Țuțea a rămas în localitatea natală.

În anul 1920, la recomandarea consăteanului său și colegului de studii Ion Chelcea, viitor etnograf, s-a înscris în clasa a V-a a Liceului „Gheorghe Barițiu” din Cluj. În 1923, a absolvit liceul, promovând într-un singur an ultimele două clase ale ciclului superior (clasele a VII-a și a VIII-a, conform structurii educaționale de la acea vreme), și a susținut examenul de bacalaureat.

În toamna anului 1923, Petre Țuțea s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității din Cluj, unde a obținut licența și ulterior doctoratul în drept. Teza sa de doctorat, susținută în 1929, a avut ca temă contenciosul administrativ și a fost apreciată cu calificativul magna cum laude.[8]

În perioada studiilor universitare, Petre Țuțea a manifestat interes pentru curentele ideologice ale epocii, aderând inițial la marxism și, ulterior, fiind asociat pentru o perioadă cu Partidul Comunist din România și cu Mișcarea Legionară.[9]

Activitate profesională

[modificare | modificare sursă]

În anul 1933, Petre Țuțea a fost angajat prin concurs ca referent în cadrul Ministerului Industriei și Comerțului (instituție care ulterior a devenit Ministerul Economiei Naționale). În această structură a avansat până la funcția de director de studii, cea mai înaltă funcție administrativă pe care a deținut-o în cariera sa de economist. Între martie 1933 și decembrie 1934, a fost detașat în Germania, la Agenția economică din Berlin, în calitate de angajat al ministerului, și nu ca student sau cercetător universitar. După revenirea în țară, și-a continuat activitatea în cadrul Ministerului Economiei Naționale, Direcția Industrie și Comerț, până la data arestării sale, la 12 aprilie 1948. Deși format ca jurist, cu doctorat în drept, Țuțea se specializase și în domeniul economiei.[10]

După 6 septembrie 1940, în contextul Statului Național-Legionar, Horia Sima l-a numit secretar general al Ministerului Economiei Naționale. În această calitate, Petre Țuțea a făcut parte din mai multe delegații oficiale care au participat la negocieri economice la Berlin și la Moscova.[11]

În urma Rebeliunii legionare din ianuarie 1941, a fost internat pentru o perioadă în lagărul de la Târgu Jiu. Ulterior, a fost eliberat și repus în funcția de secretar general în cadrul Ministerului Economiei Naționale.[12]

După evenimentele de la 23 august 1944, Țuțea și-a continuat activitatea în același minister, ocupând succesiv funcții în Direcția Încurajării Exportului, Direcția Studii și Documentare și, în final, în Direcția Acorduri. În această perioadă, a beneficiat de protecția ministrului Lucrețiu Pătrășcanu, fost coleg în Partidul Comunist din România, care l-a sprijinit în contextul epurărilor administrative din aparatul de stat.[12]

La aproximativ două săptămâni după destituirea lui Lucrețiu Pătrășcanu, Petre Țuțea a fost arestat și a rămas în detenție până în anul 1964, cu o întrerupere între anii 1953 și 1956.[12]

După eliberarea sa în urma amnistiei generale din 1964, autoritățile au continuat să îl monitorizeze. În primăvara anului 1968, i-a fost întocmit un document de evidență internă, intitulat „Referat cu propuneri de avertizare a numitului Țuțea Petre”, parte a dosarului său personal.

„Dar, fire de boem, dominat puternic de eul său, n-a acceptat să intre în câmpul muncii pe lângă faptul că nu este dispus „să se bage slugă la dârloagă” (sic!) autocaracterizându-se ca om „inadaptabil la situația politică și economică actuală””

În anul 1968, la vârsta de 66 de ani, Petre Țuțea îndeplinea condițiile de vârstă pentru pensionare, însă perioada detenției politice nu i-a fost recunoscută ca vechime în muncă. În documentele de evidență ale autorităților se menționa propunerea ca acesta să fie avertizat de organele de securitate, fără audierea unor martori, pe baza informațiilor furnizate de mai mulți informatori.[12][10]

Până la sfârșitul vieții, Petre Țuțea a trăit în condiții materiale modeste, locuind într-o garsonieră situată în apropierea Parcului Cișmigiu din București. A beneficiat de sprijinul unor prieteni apropiați și de ajutor ocazional din partea Casei Scriitorilor.[13]

Detenția

[modificare | modificare sursă]

Petre Țuțea a fost arestat la 12 aprilie 1948 și încarcerat în arestul Siguranței din strada Rahova, fiind acuzat de spionaj în favoarea Regatului Unit și a Statelor Unite. Contextul acuzațiilor este legat de un raport înaintat la 11 februarie 1948 de diplomatul britanic John Bennet către Foreign Office, care analiza situația economică a României și cita pasaje dintr-o lucrare elaborată anterior de Petre Țuțea în cadrul Oficiului de Studii al Ministerului Industriei și Comerțului. Studiul respectiv aborda relațiile economice româno-germane din perioada interbelică, fiind utilizat ca termen de comparație pentru relațiile economice româno-sovietice.

În urma suspiciunilor formulate de Siguranță, iar în scopul completării dosarului, Țuțea a primit din partea secretarului general al ministerului, Simon Zeigher, sarcina de a redacta un material privind participarea capitalului străin la dezvoltarea industriei petroliere din România, temă considerată sensibilă din punct de vedere informativ. Pentru realizarea lucrării, Țuțea a solicitat delegații la unități din domeniul petrolier și acces la arhiva ministerului, demersuri care au fost ulterior invocate drept argument pentru arestarea sa.[14][12]

Petre Țuțea a fost anchetat până la 10 noiembrie 1948. Potrivit unui referat întocmit la 10 decembrie 1949 de căpitanul de securitate Nicolaescu Marin, anchetatorii nu au reușit să identifice fapte care să constituie încălcări ale legii. În lipsa unor probe concrete, s-a propus încadrarea sa în prevederile Ordinului nr. 5/1948, la categoria „preventivi”, ordin care viza în special foști membri sau susținători ai Mișcării Legionare.[12][15]

În aceste condiții, Țuțea a fost transferat la închisoarea Jilava, unde a fost deținut până la 23 aprilie 1949, după care a fost mutat la închisoarea Ocnele Mari, fără ca situația sa juridică să fie clarificată. A rămas în detenție până în noiembrie 1950, când a fost internat oficial prin Decizia Ministerului Afacerilor Interne nr. 193/1950, pentru o perioadă de 24 de luni, sub acuzația de „activitate legionară”. Termenul detenției a expirat la 29 noiembrie 1952, însă eliberarea a avut loc la 29 mai 1953.[12][16]

După această perioadă, Petre Țuțea a continuat să fie considerat indezirabil de către autoritățile comuniste. În anul 1956, a fost arestat din nou. În „Ordonanța de pornire a procesului penal”, datată 20 decembrie 1956 și redactată de locotenentul Nicolae Urucu, sunt consemnate noile acuzații care au stat la baza reluării procedurilor penale:

„ numitul Petre Țuțea este învinuit pentru faptul că din anul 1955 a început să participe la întâlniri clandestine împreună cu alți indivizi, unde s-au purtat discuții dușmănoase împotriva regimului de democrație-populară din R.P.R.”

La 22 decembrie 1956, Petre Țuțea a fost arestat pentru presupusul „delict de agitație”, acuzațiile fiind formulate ulterior prin documente oficiale. Ancheta desfășurată nu a identificat dovezi care să îl incrimineze.

În 4 decembrie 1957, locotenent-majorul Blidaru Gheorghe, anchetator penal de securitate, a redactat „Concluziile de învinuire” împotriva mai multor persoane, printre care și Petre Țuțea. Acuzațiile au vizat presupusa săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 209, pct. 1 C.P., prin modificarea art. 209, partea a III-a C.P., realizată prin Decretul nr. 469/1957. Documentul susținea că, în perioada 1948–1949, inculpații ar fi inițiat și organizat o organizație subversivă de tip fascisto-legionar denumită „Partidul Naționalist”, condusă de legionarii Ștefan Petre și Porsena Nicolae, care părăsiseră țara, având drept scop răsturnarea regimului comunist și instaurarea unui regim fascist.[12][17][18]

Deși Țuțea nu îi cunoscuse pe cei doi legionari menționați, în cadrul procesului s-a susținut că ar fi fost desemnat de presupusa „conspirație” drept viitor lider al statului.[12][19]

Prin Sentința nr. 241 din 20 decembrie 1957, Tribunalul Militar l-a condamnat pe Petre Țuțea, în baza art. 209, pct. 2, lit. a din Codul Penal, modificat prin Decretul nr. 469/1957, la 10 ani de închisoare corecțională și 5 ani de interdicție corecțională, pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale. Calificarea juridică a faptei a fost schimbată din art. 209, pct. 1 C.P., conform art. 292 C.J.M. și art. 306 C. Pr. Pen. Totodată, în baza art. 25, pct. 6 C.P., instanța a dispus confiscarea totală a averii personale a condamnatului și obligarea acestuia la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.[20][12]

Procesul-verbal de confiscare, întocmit la 26 iunie 1958 de executorul judecătoresc Păcurariu Eneas, la domiciliul lui Petre Țuțea din strada Știrbey Vodă nr. 164, a consemnat că averea acestuia se limita la câteva cărți, nefiind identificate bunuri care să poată fi confiscate.[12][21]

Încarcerat în penitenciarul Aiud, Petre Țuțea a fost supus regimului de detenție specific acestei închisori. În anul 1959, a fost implicat într-un nou dosar penal. La 14 iunie 1959, a fost acuzat că, împreună cu alți deținuți, ar fi constituit în penitenciar o grupare contrarevoluționară, purtând discuții despre trecutul Mișcării Legionare, considerate de autorități ca având scopul menținerii moralului legionar.[12][22]

Starea sa de sănătate s-a deteriorat în această perioadă, fapt consemnat într-un raport medical din 15 iulie 1959.[12][23] În pofida acestui aspect, ancheta a continuat, iar locotenentul Urucu Nicolae a redactat un nou act de acuzare, în care se menționa refuzul inculpatului de a recunoaște integral faptele imputate.[12][24]

La 29 septembrie 1959, Colegiul de fond al Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare l-a condamnat pe Petre Țuțea la 18 ani de muncă silnică și 8 ani de degradare civică, pentru infracțiunile prevăzute de art. 209, pct. 1 C.P. Recursul formulat a fost respins, sentința devenind definitivă prin decizia nr. 540/1959 a Tribunalului Suprem, Colegiul Militar.[12][25]

Petre Țuțea a executat pedeapsa în penitenciarul Aiud până la 1 august 1964, când a fost eliberat în urma grațierii generale dispuse prin Decretul nr. 411/1964. După eliberare, a fost supravegheat de organele de Securitate până la căderea regimului comunist în decembrie 1989, potrivit documentelor existente.[26]

Activitate publicistică

[modificare | modificare sursă]

Petre Țuțea a manifestat un interes constant pentru jurnalistică, deși activitatea sa publicistică a fost limitată cantitativ. Încă din perioada doctoratului a început să colaboreze cu presa, devenind colaborator al ziarului tineretului național-țărănist, alături de Bazil Gruia.[10] În această etapă, orientarea sa ideologică era de stânga, colaborând pentru o perioadă cu revista Stânga, împreună cu Petre Pandrea.[10]

Ulterior, Petre Țuțea a publicat articole în mai multe publicații, în special în ziarul Cuvântul, condus de Nae Ionescu, unde a abordat teme de economie politică.[10] În intervalul septembrie 1940 - ianuarie 1941, a publicat în aceeași publicație articole precum Stil economic legionar și Negociatorul legionar, texte care au fost ulterior invocate în dosarele sale de anchetă.[12]

După eliberarea din detenție, începând cu anul 1964, a publicat foarte rar, sub pseudonimul Petre Boteanu, întrucât îi era interzis să semneze cu numele propriu. În această perioadă, a publicat în revista Familia texte precum fragmente din Teatru seminar, Mircea Eliade - profil filozofic și Aristotel și arta, iar în Viața Românească eseul O întâlnire cu Brâncuși.[10]

În urma perchezițiilor repetate efectuate la domiciliul său, o parte semnificativă a manuscriselor, studiilor și materialelor sale au fost confiscate, inclusiv o copie a proiectului intitulat Prometeu. O parte dintre aceste manuscrise nu au mai fost recuperate.

În ultimii ani de viață, Petre Țuțea a lucrat la un proiect intitulat Antropologie creștină, conceput schematic în șase părți:

  • Problemele sau Cartea întrebărilor;
  • Sistemele sau Cartea întregurilor logice, autonom-matematice, paralele cu întregurile ontice;
  • Stilurile sau Cartea unităților cultural-istorice și a modalităților estetice ale artelor (Omul estetic);
  • Științele sau Disciplinele spiritului omenesc;
  • Dogmele sau Situarea spiritului în imperiul certitudinii.

În literatura de specialitate și în discursul public, Petre Țuțea a fost supranumit „Socrate al României”, apelativ asociat preocupărilor sale filosofice și rolului său formativ.[27] Din cauza interdicțiilor de publicare și a condițiilor impuse înainte de 1989, nu a publicat volume sub nume propriu în timpul vieții. După 1989, interviurile și textele sale au început să fie difuzate pe scară largă, iar figura sa a intrat în atenția publicului larg. Scrierile sale au fost publicate postum, iar receptarea operei sale s-a concentrat în special asupra discursului oral și a reflecțiilor consemnate în interviuri și aforisme.[28]

Activitatea politică

[modificare | modificare sursă]

Orientarea de stânga

[modificare | modificare sursă]

În anii 1930, Petre Țuțea a fost asociat cu mediile intelectuale de stânga din România interbelică. A colaborat la revista Stânga, unde a publicat sub pseudonimul P. Boteanu. Istoricul Lucian Boia notează că în această perioadă Țuțea se manifesta ca un susținător al marxismului, exprimând încredere în evoluția socială formulată în cadrul teoriilor socialismului modern.[29]

În literatura memorialistică, această etapă a fost evocată ca una de adeziune intelectuală la marxism, însă astfel de relatări sunt considerate surse secundare subiective și sunt utilizate cu prudență în cercetarea istorică.[30][31]

Ulterior, Petre Țuțea a respins etichetele ideologice stricte. Într-un interviu acordat lui Vartan Arachelian, el afirma că nu s-a considerat nici legionar, nici comunist, poziționându-se critic față de ideologiile politice radicale ale secolului XX.[32]

O parte a istoriografiei recente interpretează textele publicate de Țuțea în Stânga mai degrabă ca forme de critică socială și politică la adresa democrației parlamentare interbelice decât ca expresii ale unei adeziuni doctrinare ferme.[33] Aceste articole discută marxismul ca instrument de analiză socială, fără susținerea explicită a comunismului de tip sovietic. În declarații ulterioare, Țuțea s-a exprimat critic față de stalinism, pe care îl considera inseparabil de practicile autoritare ale regimurilor comuniste.[34]

În contextul crizei politice și morale a României interbelice, Petre Țuțea se numără printre semnatarii Manifestului Revoluției Naționale (1935), alături de Sorin Pavel, Ioan Crăciunel, Gheorghe Tite, Nicolae Tatu și Petre Ercuță. Documentul propunea o formulă de reorganizare a societății bazată pe un naționalism definit ca rezultat al unui parcurs interior al individului către comunitatea națională. Deși autorii manifestului se declarau apropiați de curentele de dreapta, istoricii subliniază caracterul ideologic eterogen al grupului, unii dintre semnatari, inclusiv Țuțea, fiind cunoscuți anterior pentru legături cu mediile intelectuale de stânga.[35]

Mișcarea Legionară

[modificare | modificare sursă]

Începând cu anul 1935, Petre Țuțea a intrat în contact cu mediile Mișcării Legionare. În vara aceluiași an, l-a întâlnit pe Corneliu Zelea Codreanu în tabăra legionară de la Carmen Sylva, precum și pe alți lideri ai mișcării, printre care Ion I. Moța și Vasile Marin.[12][36]

Potrivit unei declarații date de Petre Țuțea la 25 mai 1957, acesta a devenit oficial membru al Mișcării Legionare după instaurarea guvernării legionare, la 6 septembrie 1940. În aceeași declarație, Țuțea preciza că, în mod excepțional, a fost numit șef de cuib și că a participat la activități specifice acestei funcții, inclusiv organizarea de ședințe, plata cotizațiilor și desfășurarea unor activități educative și de instruire ideologică, conform regulamentelor interne ale organizației:[15]

„Am participat la ședințele de cuib, pe care le-am condus conform instrucțiunilor din Cărticica Șefului de Cuib. Ședințele s-au ținut în locuința lui Traian Popescu, însă nu îmi reamintesc pe ce stradă locuia. Am plătit cotizații și am participat la o excursie în pădurea Băneasa, unde s-au discutat diferite probleme cu caracter legionar. În calitatea mea de șef de cuib, am făcut un plan de activitate a cuibului în care prevedeam activitatea educativă a membrilor legionari din cuibul meu și care consta în lectura în cadrul cuibului a Bibliei și a întregii literaturi legionare, marșuri.”

După Rebeliunea legionară din ianuarie 1941, Petre Țuțea a fost internat pentru o perioadă în Lagărul de la Târgu Jiu, fiind ulterior eliberat și reintegrat profesional. În această perioadă a rămas sub supravegherea autorităților de siguranță. O notă informativă din 31 iulie 1943, emisă de Grupa I a Corpului Detectivilor, semnala presupusa desfășurare a unei „activități legionare” în cadrul ministerului unde lucra. Verificările ulterioare au concluzionat însă că informația nu se confirma, iar Petre Țuțea era caracterizat drept „o persoană serioasă, cu vederi largi”.[12][37]

Ultimii ani

[modificare | modificare sursă]

În ultimii ani de viață, după 1989, starea de sănătate a lui Petre Țuțea s-a deteriorat semnificativ. A devenit imobilizat la pat pentru perioade îndelungate și a ieșit foarte rar din locuință. A fost înconjurat de foști prieteni din detenție, precum și de studenți și admiratori. Din cauza tremurului accentuat al mâinilor, nu a mai putut scrie, fiind nevoit să dicteze.

În toamna anului 1991, a fost internat la Spitalul Filantropia din București. Deși analizele medicale nu indicau afecțiuni grave, a continuat să sufere de cefalee persistentă și de anxietate legată de singurătate.[38] La inițiativa lui Dan Amedeo Lăzărescu, s-a înscris în Partidul Național Liberal.

Petre Țuțea a murit la 3 decembrie 1991, în cursul dimineții, într-o rezervă a spitalului „Cristiana” din București, fiind conștient în momentul decesului. Avea 89 de ani.[28] Potrivit relatărilor contemporane, ultimele sale cuvinte au fost o invocație religioasă.

Trupul său a fost transportat din București în localitatea natală Boteni, unde a avut loc înmormântarea, la 6 decembrie 1991, de sărbătoarea Sfântului Nicolae. Slujba religioasă a fost oficiată după rit ortodox, iar Petre Țuțea a fost înmormântat în cimitirul ortodox al comunei Boteni.

Într-un interviu publicat postum în România Liberă, Țuțea declara că își exprimase dorința de a fi înmormântat la Blaj, pe care îl considera un loc simbolic pentru cultura română, în legătură cu propria sa concepție panlatină asupra identității culturale.[39][40][41]

Distincții

[modificare | modificare sursă]
Brevete ale lui Petre Țuțea, aflate în arhiva CNSAS.

La 7 mai 1937 i-a fost acordat Ordinul „Coroana României”, în grad de cavaler, în calitate de șef de sectie cl. III în Ministerul Industriei și Comerțului.[42]

La 9 mai 1941 i-a fost acordat Ordinul „Steaua României” în grad de cavaler.[43]

I-au mai fost acordate Medalia „Meritul Comercial și Industrial”, clasa I (9 mai 1940) și Ordinul „Coroana României” în gradul de ofițer (9 mai 1943).[44][45]

Post-mortem

[modificare | modificare sursă]

Prin Decizia nr. 4 din 19 ianuarie 1998, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare formulat împotriva Sentinței nr. 179 din 29 septembrie 1956 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare - Colegiul de fond și a Deciziei penale nr. 540 din 21 noiembrie 1959 a Tribunalului Suprem – Colegiul Militar, hotărâri prin care Petre Țuțea fusese condamnat la 18 ani de muncă silnică și 8 ani de degradare civică.[12]

Admiterea recursului a avut loc postum, la mai mulți ani după moartea lui Țuțea. În ultimii ani de viață, starea sa de sănătate mintală era fragilă, iar numeroasele interviuri și înregistrări realizate în acea perioadă au fost ulterior valorificate editorial în mod inegal. Mai mulți comentatori culturali au semnalat probleme legate de selecția, editarea și contextualizarea textelor și declarațiilor publicate după 1991, considerând că acestea au contribuit la o receptare parțială sau distorsionată a operei și personalității sale.

În acest sens, eseistul Andrei Pleșu a criticat reducerea gândirii lui Petre Țuțea la formule izolate sau la o retorică simplificată, apreciind că o astfel de abordare ignoră complexitatea reflecției sale filosofice și dezamăgirile profunde exprimate de autor în anumite contexte.[46]

Opera publicată

[modificare | modificare sursă]

Eseuri filosofice

[modificare | modificare sursă]
  • Bătrânețea și alte texte filosofice, București, Editura Viitorul Românesc, 1992.
  • Reflecții religioase asupra cunoașterii, ediție îngrijită de Ion Aurel Brumaru, București, Editura Nemira, 1992.
  • Philosophia perennis, București, Editura Icar, 1992; reeditare în 1993, volum reeditat sub titlul Scrieri filosofice vol. I, Editura România Press, 2006
  • Neliniști metafizice, ediție îngrijită de Petre Anghel, București, Editura Eros, 1994.
  • Filosofia nuanțelor (Eseuri. Profiluri. Corespondență), antologie, prefață și aparat critic de Mircea Coloșenco, texte stabilite de Sergiu Coloșenco, postfață de Sorin Pavel, Iași, Editura Timpul, 1995.
  • Scrieri filosofice, vol. I, prefață de Gavril Matei Albastru, București, Editura România Press, 2005.
  • Scrieri filosofice, vol. II, cu un medalion de Ion Papuc și postfață de Gavril Matei Albastru, București, Editura România Press, 2006.
  • Fragmente, București, Editura Romania Press, 2007.

Dialoguri

[modificare | modificare sursă]
  • Între Dumnezeu și neamul meu, ediție îngrijită de Gabriel Klimowicz, prefață și postfață de Marian Munteanu, București, Fundația Anastasia, Editura și Imprimeria „Arta Grafică”, 1992.
  • 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea, editate cu o prefață de Gabriel Liiceanu, București, Editura Humanitas, 1993; reeditare în 1999, 2000, 2003, 2005.
  • Ultimele dialoguri cu Petre Țuțea de Gabriel Stănescu, Criterion Publishing, 2000.

Scrieri monografice

[modificare | modificare sursă]
  • Mircea Eliade. Apare în fascicole în revista „Familia” din Oradea, între 2 februarie 1990 - 9 septembrie 1990; ediții ulterioare: Oradea, Biblioteca revistei „Familia”, 1992; ediție îngrijită de Tudor B. Munteanu, Cluj, Editura Eikon, 2007.
  • Aurel-Dragoș Munteanu, volum îngrijit de Tudor B. Munteanu, București, Editura România Press, 2006.
  • Al.Florin Țene-Viața lui Petre Țuțea între realitate și poveste, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2023. Prefață de dr.Ionuț Țene, postfață Liliana Moldovan.

Scrieri cu caracter economic, politic

[modificare | modificare sursă]
  • Manifestul revoluției naționale (în colaborare), ediție îngrijită de Marin Diaconu, București, Editura Crater, 1998.
  • Ieftinirea vieții. Medalioane de antropologie economică. Prefață și text stabilit de Mircea Coloșenco. București, Editura Elion, 2000.
  • Reforma națională și cooperare, prefață și stabilire de text de Mircea Coloșenco, postfață de Mihai Șora, București, Editura Elion, 2001.
  • Anarhie și disciplina forței, prefață și ediție de Mircea Coloșenco, București, Editura Elion, 2002.

Proiecte

[modificare | modificare sursă]
  • Proiectul de tratat - Eros (fragment din "Teatru Seminar" - reluat în "Fragmente"), Brașov & București & Chișinău, Editura Pronto & Astra, Editura Thetis, Editura Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, cu concursul Asociației „Porumbeni”, 1992.
  • Problemele sau Cartea întrebărilor (fragment din "Omul" vol. I), Iași, Editura Timpul, 1992.
  • Sistemele sau Cartea intregurilor logice, autonom-matematice, paralele cu intreguri ontice (fragment din "Omul", vol. II) Iași, Editura Timpul, 1993.
  • Lumea ca teatru. Teatrul seminar, prefață, text stabilit și aparat critic de Mircea Coloșenco, București, Editura Alutus/Vestala, 1993.
  • Omul. Tratat de antropologie creștină, ediție integrală și definitivă îngrijită de Cassian Maria Spiridon, Iași, Editura Timpul, 2004.

Critică

[modificare | modificare sursă]

Unele dintre ideile și afirmațiile formulate de Petre Țuțea, în special cele cu caracter religios, moral sau politic, au generat controverse în spațiul public. O parte a acestora au fost exprimate în interviuri și conversații din ultimii ani de viață și au fost ulterior publicate sau difuzate postum.[47]

În reflecțiile sale asupra religiei, Țuțea a susținut un punct de vedere explicit teist și creștin, formulând idei precum:

„Fără Dumnezeu, fără credință, omul devine un animal rațional, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri.”

Astfel de afirmații au fost interpretate de unii comentatori drept expresii ale unui creștinism exclusivist sau fundamentalist. În ceea ce privește raportul dintre știință și religie, Țuțea a exprimat o poziție critică față de explicațiile științifice considerate autonome față de revelația religioasă, afirmând, între altele:

„Omul, ca întreg nu poate fi gândit decât biblic; științific, nu. Moise e mai valabil decât ultima noutate evoluționistă a științei.”

De asemenea, discursul său la adresa ateismului a inclus formulări radicale și polemice, prin care își exprima respingerea viziunilor nereligioase asupra existenței umane. În plan politic și istoric, Petre Țuțea a stârnit controverse prin declarațiile sale referitoare la Mișcarea Legionară și la evenimentele asociate acesteia. În unele intervenții publice, el a negat responsabilitatea Mișcării Legionare pentru crimele împotriva evreilor, afirmând, printre altele:[48]

„Legionarii n-au ucis niciun evreu”

Țuțea a susținut că violențele din timpul Pogromului de la București din ianuarie 1941 nu ar fi fost comise de legionari, interpretare care contrazice consensul istoriografic privind responsabilitatea Mișcării Legionare și a autorităților vremii în aceste evenimente.[48][49] După 1989, Petre Țuțea s-a numărat printre intelectualii care au pledat pentru reabilitarea publică a Mișcării Legionare, poziție care a continuat să genereze dezbateri și critici în mediul academic și public.[50][51]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ↑ Dar, decât sa va spuna ei, mai bine sa va spun eu cine sînt: sînt român, nationalist, crestin, ortodox si militarist. (Petre Țuțea - Cugetări memorabile)
  2. ↑ Se citează adesea, un fragment dintr-un interviu al lui Țuțea, apărut în dec. 1992, în sprijinul ideii că ar fi fost de confesiune greco-catolică: "- Eu sunt băiat de preot ortodox, dar sunt catolicizant.
    - De ce?
    - De ce? Pentru că venim de la Roma, nu de la Moscova. Nu sunt ortodox deloc.
    - Vă este rușine de Ortodoxie?
    - Cum să nu-mi fie, dacă nu e româneasca? Asta e greco-slavă. Ce-avem noi cu grecoteii și cu bulgarii?... Dar eu sunt cu Papa, cum spun cronicarii, ne tragem de la Râm. Restul sunt "basne". Așa spune cronicarul "basne". Păi, îmi convine să fac parte din marea familie latină, decât să fiu văr primar cu bulgarii" (Interviu publicat în „Adevărul literar și artistic”, III, nr.145 din 6 dec.1992)

Referințe

[modificare | modificare sursă]
  1. 1 2 3 Bibliothèque nationale de France. „Petre Țuțea” (în franceză). Autoritatea BnF[*]. Wikidata Q19938912. Accesat în .
  2. 1 2 3 4 (PDF) http://bibliotecadeva.eu:82/periodice/romlit/1991/12/romania_literara_1991_12_50.pdf. Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ↑ Bănică, Mirel (). „Rusia, «cealaltă» Europă - interviu cu Georges Nivat”. arhiva.dilemaveche.ro. Arhivat din original la . Accesat în .
  4. ↑ Radu Sorescu, Petre Țuțea - Viața și opera, Editura Scripta, București, 1999, p. 6
  5. ↑ Petre Țuțea, Lumea ca teatru, Editura Vestala-Editura Alutus, București, 1993, p. VIII
  6. ↑ Petre Țuțea, Lumea ca teatru, Editura Vestala-Editura Alutus, București, 1993, p. IX
  7. ↑ Radu Sorescu, Petre Țuțea - Viața și opera, Editura Scripta, București, 1999, p. 8
  8. ↑
  9. ↑ „Who Was Petre Țuțea and Why a Street in Bucharest Bears His Name - Guide & Useful Information about Bucharest” (în engleză). Bucharest.ro. . Accesat în .
  10. 1 2 3 4 5 6 Diaconescu, Ioana. „Scriitori în Arhiva CNSAS - Petre Țuțea în încercuirea Securității”. 2007, nr. 51 - 52. România Literară. Arhivat din original la .
  11. ↑ Țuțea, Petre: Între Dumnezeu și neamul meu, București, Fundația Anastasia, Editura Arta Grafică, 1992, p. 79.
  12. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 Banu, Luminița. „Caietele CNSAS: Petre Țuțea și Poliția politică - de la arestare la avertizare” (PDF). nr.3 - 2009. CNSAS.
  13. ↑ Codrescu, Răzvan. „Marcel Petrișor la 80 de ani”.
  14. ↑ A.C.N.S.A.S., fond Informativ, dosar nr. 149.821, vol. 4, 175-190.
  15. 1 2 A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 1.783, vol. 2, f. 200.
  16. ↑ A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 1.783, vol. 2, f. 179.
  17. ↑ A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 25.375, vol. 3, f. 283.
  18. ↑ A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 25.375, vol. 5, f. 343.
  19. ↑ A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 25.375, vol. 18, f. 265.
  20. ↑ A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 25.375, vol. 18, f. 300.
  21. ↑ A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 25.375, vol. 18, f. 570.
  22. ↑ A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 105.531, vol. 1, f. 283.
  23. ↑ A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 105.531, vol. 4, f. 290.
  24. ↑ A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 105.531, vol. 3, f. 260.
  25. ↑ A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 105.531, vol. 4, f. 128.
  26. ↑ Bumbeneci, Diana (). „Petre Țuțea. Povestea militantului naționalist, condamnat pe nedrept. Și-a iubit țara, dar a fost apreciat după moarte”. Monden. Accesat în .
  27. ↑ Detalii din dosarul de la Securitate al lui Petre Țuțea. „Românii aveau mereu două steaguri: cu Sf. Gheorghe, când treceau rușii, și cu semilună, când intrau turcii“, 21 octombrie 2016, Mariana Iancu, Adevărul, accesat la 22 octombrie 2016
  28. 1 2 Delcea, Cristian. „Petre Țuțea: „Am stat 13 ani în temniță pentru un popor de idioți"”. Historia. Arhivat din original la .
  29. ↑ Boia, Lucian : "Capcanele Istoriei. Elita intelectuala romaneasca intre 1930 si 1950", p. 41-42, ed. Humanitas, 2011.
  30. ↑ Pruteanu, George. „Cioran, între Liiceanu și Baudelaire”. Arhivat din original la .
  31. ↑ Despre cele afirmate de Cioran, trebuie menționat că România a reluat relațiile diplomatice cu Uniunea Sovietică abia în 9 iunie 1934, în consecință, singura posibilitate de a procura ziarul "Pravda", categoric interzis totuși, apare abia după această dată. Pe de altă parte, în vara lui 1935, Petre Țuțea îl cunoaște pe Corneliu Zelea Codreanu, la Carmen Sylva (Eforie), astfel încât gestul teribilist povestit de Cioran este discutabil.
  32. ↑ Arachelian, Vartan. „Petre Țuțea: "În democrație, numai întâmplarea naște un mare șef"”. Historia. Arhivat din original la .
  33. ↑ "Stânga" – hebdomadar de doctrină și influență marxistă, apărut la București, între 13 noiembrie 1932 și 19 martie 1933 (19 numere), dată la care a fost suspendat de Armand Călinescu, subsecretar de stat la Președinția Consiliului de Miniștri și la Ministerul de Interne în timpul guvernării național-țărăniste – cf. I. Hangiu, Dicționarul presei literare românești (1790-1990), București, Editura Fundației Culturale Române, 1996, p. 453.
  34. ↑ „VIDEO Astăzi despre Petre Țuțea supranumit „Socrate al României" chinuit în închisorile comuniste și dezamăgit de „românul absolut"”. www.ziaruldevrancea.ro. Accesat în .
  35. ↑ Ciucanu, Corneliu : Dreapta românească interbelică - Politică și ideologie, Ed. TIPO Moldova, Iași, 2009.
  36. ↑ A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 25.375, vol.3, f. 335.
  37. ↑ A.C.N.S.A.S., fond Informativ, dosar nr. 149.821, vol. 4, f. 31.
  38. ↑ Codrescu, Răzvan (). „Petre Țuțea: O consemnare”.
  39. ↑ Petre Țuțea, "România liberă", 7-8 decembrie 1991, p. 2.
  40. ↑ Ovidiu Iuliu Moldovan a amintit dorința lui Petre Țuțea de a fi înmormântat în cimitirul greco-catolic din Blaj. Petre Țuțea vorbește despre ipotetica înmormântare la Blaj, chiar și pe un teren viran, dar nu în Cimitirul Greco-Catolic, așa cum afirmă Ovidiu Iuliu Moldovan, el fiind botezat după ritul creștin ortodox, așa cum îi impunea tatălui său canonul BOR.
  41. ↑ Într-un interviu acordat Ivonei Hristescu, în 22 iunie 2004, Ovidiu Iuliu Moldovan avea să declare : "gândindu-se la moartea care îi dădea târcoale, Petre Țuțea l-a rugat pe Marcel Petrișor să-l ajute să-și vadă visul împlinit, odată cu trecerea la cele sfinte. Cum știm, tatăl lui Petre Țuțea fusese preot ortodox pe undeva pe lângă Câmpulung. Ei bine, Țuțea și-a dorit "să fie înmormântat țn cimitirul greco-catolic de la Blaj". Marcel mi-a spus despre ce e vorba, iar eu, fiind "înarmat" cu scrisoarea lui Țuțea, am luat legătura cu fostul episcop ortodox de la Alba-Iulia (în vremea aceea nefiind încă recunoscuta Biserica greco-catolică). E vorba despre scrisoarea pe care o am și-acum. Prin ea, Țuțea își motiva dorința de a fi înmormântat la Blaj, în Transilvania, pentru că el, Țuțea, considera că "Transilvania este coloana vertebrală a neamului românesc!". Asta s-a întâmplat înainte de Revoluție. Țuțea a mai trăit ceva timp. Și-apoi, până la urmă, el a fost înmormântat tot în satul lui, departe de Blaj. Dar întâmplarea mi s-a părut a fi demnă de amintit, pentru că tu ai vorbit aici despre coloana vertebrală a ardelenilor".
  42. ↑ „Monitorul Oficial. Partea I-a.”, Monitorul Oficial, 105 (106): p. 4474,
  43. ↑ „Monitorul Oficial. Partea I-a.”, Monitorul Oficial, CIX (109): p. 2502,
  44. ↑ ART-EMIS</a>, <a href='https://www art-emis ro/redactia-art-emis/'>Redactia (). „Una dintre scrierile pentru care Petre Țuțea a fost interzis în România”. www.art-emis.ro. Accesat în .
  45. ↑ „Distincții primite de legionarul Petre Țuțea din partea statului român” (în engleză). Mănăstirea Petru Vodă. Accesat în .
  46. ↑ „Reparatie”.
  47. ↑ „Petre %DEu%FEea”. Citatepedia.ro. Accesat în .
  48. 1 2 Coja, Ion (), Petre Țuțea: Legionarii nu au ucis nici un evreu (3), Ion Coja
  49. ↑ Coja, Ion (), Petre Țuțea: „Legionarii nu au ucis nici un evreu!”(8), Ion Coja
  50. ↑ „VIDEO/Seful Institutului Elie Wiesel: Numele lui Petre Tutea nu poate fi dat nici unei strazi din Romania, a fost legionar”. Flux24.ro. . Accesat în .
  51. ↑ Alexe, Dan (). „Cine a fost Petre Țuțea, filosoful și legionarul român cu ciudă pe evrei și atei”. VICE. Accesat în .

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Constantin Albuț, Metafizica absolutului la Petre Țuțea, Iași, Sedcom Libris, 2000
  • Ion I. Brătianu, Mereu actualul Petre Țuțea, București, Editura Fundației Culturale „Ion I. Brătianu”, 2003
  • A. I. Brumaru, Pariul cu legenda sau viața lui Petre Țuțea, așa cum a fost ea, București, Editura Athena, 1995
  • Răzvan Codrescu, De la Eminescu la Petre Țuțea, București, Editura Anastasia, 2000
  • Gabriel Gheorghe, Petre Țuțea între legendă și adevăr, Editura Fundației Gândirea, 2001
  • Andrei-Iustin Hossu, Tăinuind cu Petre Țuțea, Criterion Publishing, 2000
  • Vasile C. Nechita, Petre Țuțea și provocarea sa economică, Iași, Sedcom Libris, 2000
  • Alexandru Popescu, Petre Țuțea Between Sacrifice and Suicide, Balliol College, Oxford, UK Ashgate, 2004
  • Radu Preda, Jurnal cu Petre Țuțea, București, Editura Humanitas, 1992; reeditare, Sibiu, Deisis, 2002, și București, Lumea Credinței, 2015
  • Radu Sorescu, Petre Țuțea, București, Editura Scripta, 1999; Petre Țuțea, viața și opera, Craiova, Editura Alma, 2003
  • Victor Stoica, Memorii: Petre Țuțea la verticală, Iași, Editura Fides, 1998
  • Isabela Vasiliu-Scraba, Every great intelligence swings between Religion and Philosophy: Nae Ionescu and Petre Țuțea, in vol. In the labyrinth of reflexions, Slobozia, Star Tipp, 2000

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Wikicitat
Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Petre Țuțea.

Interviuri

[modificare | modificare sursă]

Spectacole, filme, documentare

[modificare | modificare sursă]
  • Piesa Întâmplări obișnuite și dialogul Bios și Eros în regia lui Dragoș Galgoțiu, la Teatrul Odeon. În 1993, producția a fost prezentată la Festivalul teatrului experimental din Cairo, Egipt, lângă marile piramide.
  • Exerciții de admirație, documentar TVR de Gabriel Liiceanu și Constantin Chelba (o „întâlnire virtuală” Țuțea-Cioran)
  • Două emisiuni din ciclul „Cuvântul care zidește” realizate de Vartan Arachelian.
  • Petre Țuțea și Emil Cioran: O întâlnire posibilă, film realizat de Sorin Ilieșiu și Gabriel Liiceanu, Premiul Special – Festivalul Național, Costinești 1993.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Petre_Țuțea&oldid=17688129