Peștera Emil Racoviță

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Peştera Emil Racoviţă)
Jump to navigation Jump to search
Nu confundați cu Peștera Racoviță.
Peștera Emil Racoviță
Peștera Zolushka (Emil Racoviță) (2).jpg
Un om în una din sălile peșterii
Generalități
Localizare Criva, Briceni, Republica Moldova
Adâncime32 m
Lungime91 km
Coordonate48°16′36″N 26°38′11″E / 48.27667°N 26.63639°E / 48.27667; 26.63639
Descoperire1959
Geologiepeșteră carstică, formată în straturile de ghips
Număr de intrări1

Peștera „Emil Racoviță” este cea mai mare peșteră din Republica Moldova, a 13-a ca lungime în Europa și a 25-a în lume.[1] Este recunoscută, de asemenea, ca a treia cea mai lungă peșteră de ghips din lume.[2] Ocupă o suprafață de 51 ha.[3]

Caverna este situată în apropierea localității Criva, raionul Briceni, în nord-vestul Republicii Moldova, pe partea dreaptă a traseului ChișinăuCernăuți.[3] A fost descoperită în anul 1959 în urma unei explozii în cariera de ghips, atunci fiind denumită în rusă «Золушка», adică „Cenușăreasa”. Cercetările științifice au început abia în 1977.[4]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Prezența zăcămintelor de ghips și a fenomenelor carstice în zona de nord-vest a satului Criva era cunoscută de localnici mai demult. Primele cercetări geologice au fost întreprinse în anul 1948. În aceeași perioadă a început extragerea ghipsului prin aplicarea exploziilor.[3]

În 1959, în urma unei astfel de explozii, a fost străpuns peretele unei mari peșteri carstice umplute cu apă. Peștera a fost numită „Cenușăreasa”, numele fiind ulterior schimbat în „Emil Racoviță”.[3] În august 1969, câțiva cercetători de la departamentul geografie al Academiei de Științe a RSSM au încercat să pătrundă în peșteră, dar nu au reușit să parcurgă mai mlt de 60 m din cauza argilei foarte lipicioase și a spațiilor inundate.[5] Cercetările științifice în interior nu au început decât în 1977. Pe parcursul anilor 1977-1980, sub îndrumarea doctorului în geografie V. Verina, au fost carrtografiate circa 86 km de galerii subterane, lungimea totală a lor fiind apreciată la peste 100 km.[3]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Vedere în peșteră

Peștera, numită în cinstea savantului, exploratorului și speologului român / moldovean Emil Racoviță, este cercetată și cartografiată pe o lungime de cca. 91 km de galerii și labirinturi, care sunt etajate în 3-4 nivele, ce se lărgesc pe alocuri, formând săli mari. Remarcabile sunt „Sala celor o sută de metri”, „Sala așteptării”, „Cimitirul dinozaurilor”, „Sala hipopotamului”, care ating lungimi de 60-100 m, lățimi de 30-40 m și înălțimi de până la 11 m. Plafoanele se sprijină pe coloane de dimensiuni mari.[6]

În golurile carstice ale peșterii se află peste 20 de lacuri (unele surse indică peste 60[7]), cu adâncimea nu mai mare de 2 m și temperatura constantă de 8-11°C,[8] dintre care cele mai mari sunt: „Lacul Dacilor”, „Lacul Verde”, „O gură de apă”, „Lacul Albastru”, „Lacul Dinozaurilor”, „Lacul Nautilus”, denumite după cultura, imaginația și pasiunile speologilor. Apa lacurilor, după cum au arătat analizele hidro-chimice,[care?] are un conținut bogat de săruri minerale, care au un efect curativ asupra organismului uman. Sunt prezente și „fântâni” naturale cu adâncimea de 16-20 m.[7] Fiecare sală și galerie subterană este căptușită cu argile fine de diverse nuanțe de culori, datorate mineralizării aleatorii: verde, albastru, roșu, negru, alb etc. Speologii amatori au plămădit din argilă, pe anumite trasee subterane, niște figurine, care folosesc drept indicatoare spre diferite săli și labirinturi.

Când bate vântul afară, circulația aerului din peșteră este accelerată, iar când acesta încetează, particulele fine se depun și aerul devine atunci mai curat în peșteră decât afară.[necesită citare]

Geneză și proprietăți geologice[modificare | modificare sursă]

Formațiuni speologice

Peștera este relativ tânără, formându-se la sfârșitul perioadei pleistocene. După caracteristicile morfologice și morfometrice au fost identificate 15 regiuni ale peșterii.[7]

După geneza sa, peștera Emil Racoviță se datorează eroziunii de dizolvare (coroziune), tipul rețelelor ei fiind determinat de regimul de curgere al apei în subteran, un rol secundar avându-l prăbușirile și sedimentarea speleală. O asemenea proveniență o au cele mai importante și variate peșteri din lume. Dimensiunile (dezvoltarea) rețelei speologice depășind 50 km fac ca peștera, în conformitate cu clasificația adoptată, să fie considerată foarte mare sau chiar gigantică. Peștera se află la adîncimea de la 5 până la 50 m, distanța între punctele extreme ale rețelei speologice depășește 1.250 m. Inițial deschiderea peșterii a apărut în pereții carierei datorită exploatării zăcământului de ghips, ulterior a fost amenajată o intrare artificială.

Din punct de vedere al direcției generale de dezvoltare, rețeaua speologică este orizontată pe plan vertical și are două direcții preferențiale în plan orizontal (20-50° NE și 290-310° NV) determinate de factorul tectonic – poziția rețelei tridimensionale a litoclazelor, respectiv fisurilor și diaclazelor care afectează stratul carstificabil.

În caverne au fost stabilite prezența depozitelor neogene și cuaternare, dar și ale Badenianului superior, care sunt constituite dinntr-un strat de ghips de calitate superioară cu grosimea de 20-25 m. Deasupra ghipsului se află 12 niveluri de argile de diferite culori și compoziții, în funcție de fauna de foraminifere, briozoare, ostracode și moluște care a stat la bază. Secțiunea stratigrafică se termină cu un strat de aluviuni pleistocene, în care au fost descoperite resturi scheletice de mamut, bizon și cal.[8]

Protecție[modificare | modificare sursă]

Peștera Emil Racoviță ilustrată pe un timbru poștal din Republica Moldova

Peștera Emil Racoviță este protejată prin „Legea Nr. 1538-13” din 25 iunie 1998 privind fondul ariilor protejate de stat. Este categorizată ca monument al naturii de tip geologic sau paleontologic și se află în administrarea Carierei de ghips din satul Criva.[9] Este cea mai vestică arie protejată de acest tip din țară. Se află sub protecția statului încă din 1991, conform Hotărîrii nr. 664 a Guvernului Republicii Moldova.[10]

În imediata apropiere a peșterii își desfășoară activitatea extractivă compania germană Knauf.[11]

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Săli[modificare | modificare sursă]

Formațiuni speologice[modificare | modificare sursă]

Statui[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Gulden, Bob (). „WORLDS LONGEST CAVES”. Accesat în . 
  2. ^ Gulden, Bob (). „WORLDS LONGEST GYPSUM CAVES”. Accesat în . 
  3. ^ a b c d e Postolache et al. 2016, p. 8.
  4. ^ Roșca, Vladimir. Peștera „Emil Racoviță”. Asociația Obștească „Societatea Geologică din Republica Moldova”. 
  5. ^ Verina, V. N. (). Тайны подземного мира. 
  6. ^ Postolache et al. 2016, p. 8-9.
  7. ^ a b c Korjik, V. P. (). Новая крупная гипсовая пещера Золушка.— Докл. АН УССР. Сер. Б. 
  8. ^ a b Postolache et al. 2016, p. 9.
  9. ^ „Legea nr. 1538 din 25.02.1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat”. Parlamentul Republicii Moldova. Monitorul Oficial. Accesat în . 
  10. ^ „Hotărîre nr. 664 din 28.11.1991 cu privire la protecţia de către stat a peşterii carstice din preajma satului Criva, raionul Briceni”. Parlamentul Republicii Moldova. Monitorul Oficial. Accesat în . 
  11. ^ „Ministrul Mediului va inspecta peștera Emil Racoviță. Aceasta ar putea deveni o destinație turistică”. DIEZ.md. . Accesat în . 

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Postolache, Gheorghe; David, Anatolie; Pascari, Viorica; Nicora, Igor (). Ariile protejate din Moldova. Academia de Științe a Moldovei, Institutul de Ecologie și Geografie, Institutul de Zoologie et al. Vol. 1: Monumente ale naturii: geologice, paleontologice, hidrologice, pedologice. Stiința. pp. 8–9. ISBN 978-9975-85-058-2. 
  • Povară I., Goran C., Gutt W. F. Speologie. Edit. Sport. - Turism, București, 1990,, 1990: 237.
  • Верина В.Н., Прока В.Е., Спыну Н.И., Науменко С.А., 1978. Карстовая пещера Золушка nr. 2, 1978
  • Дублянский В.Н., Ломаев А.А. Карстовые пещеры Украины, Киев, «Наук. Думка», 1980: 180.
  • Одинцов И. А. О геоморфологических особенностях юго-восточной окраины Приднестровской гипсовой полосы. //Науч. ежегодник Одес. ун-та, 1960, вып. 2, с.61-68.