Oricalc

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Sesterţ din oricalc cu chipul lui Nero emis la monetăria din Lugdunum (azi Lyon), în anul 65, avers, circular: NERO CLAVD[ius] CAESAR AVG[ustus] GER[manicus] P[ontifex]M[aximus] TR[ibunicia]P[otestate] IM[perator] P[ater]P[atriae][1]; în centru, capul lui Nero laureat spre stânga

Oricalc (în latină orichalcum / aurichacum) este un aliaj al cuprului cu zincul, asemănător alamei, uneori având și „proprietăți misterioase”.

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Denumirea derivă din limba greacă ορείχαλκος, oreichalkos (din όρος, oros, munte și χαλκός, chalkos, „cupru”, „aramă”[2] sau „bronz”), însemnând „cupru de munte” sau „metal de munte”. Romanii au transliterat „orichalcum” ca „aurichalcum”, ceea ce însemna, literal, cupru de aur.[3]

Utilizări[modificare | modificare sursă]

Orichalcum / Aurichalcum este cuvântul utilizat de romani pentru a denumi alama care conține aproximativ 80% cupru și 20% zinc. Oricalcul era un aliaj mult mai strălucitor decât bronzul obișnuit, dar era și mai ieftin. Monedele romane dupondius erau din oricalc și difereau de ași, care erau din cupru și, în plus, aveau bustul împăratului cu coroana radiată. Tot din oricalc se confecționau și sesterții, dar erau mai mari în diametru. [4]

În Antichitate, oricalcul era considerat un metal fabulos[5]. Unele surse susțin că pe lângă cupru și zinc, în compozițe intrau și cantități mici de plumb, staniu și alte metale. O legendă afirma că în insula Atlantida, oricalcul putea fi găsit în sol în stare nativă.[6]

Oricalcul în textele antice[modificare | modificare sursă]

Scutul lui Heracles este un fragment epic, în mod greșit, atribuit poetului Hesiod, numit atunci Pseudo-Hesiod. În general datat de la începutul secolului al VI-lea î.Hr., este opera unui aed, care imită celebra descriere a scutului lui Ahile, din cântul XVIII al Iliadei[7]. Se face adesea referință la denumirea sa grecească, Aspis, sau latină, Scutum:

« Vorbind astfel, Heracles își puse în jurul gambelor cnemide [8] de oricalc strălucitor, dar al ilustrului Hephaistos

Oricalcul este reîntâlnit în cel de-al doilea Imn homeric destinat Afroditei (spre anul 630 î.Hr.), vorbindu-se de cerceii zeiței (IV,9)[9].

« [...] și prin urechi i-au petrecut /

Cercei cu flori din orihalc și aur scump.[9] »

Autorii antici înșiși au ignorat despre ce era vorba.

Mai târziu, cuvântul a fost aplicat, rând pe rând, cuprului pur, alamei (aliaj al cuprului cu zincul), și bronzului (aliaj al cuprului cu staniul). La latini, oricalcul desemna, de regulă, alama.

În Critias, Platon îl descrie ca fiind un metal folosit în mod curent de atlanți, locuitorii legendarei Atlantida:

«Insula furniza cea mai mare parte a lucrurilor necesare necesare vieții. Mai întâi, toate metalele, dure și maleabile, extrase din subsol, prin munca în mină, fără să mai vorbim de cel de la care nu ne-a mai rămas decât numele, dar de care în acel timp nu avea numai numele, al acestei specii ce se extrăgea din pământ în multe locuri ale insulei, oricalcul. Era atunci metalul cel mai prețios după aur

Descrierea zidurilor incintei care înconjoară diferitele cercuri concentrice formând Atlantida, ne permite să desăvârșim această ierarhie a metalelor: incinta exterioară este acoperită cu bronz, incinta interioară cu staniu, incinta acropolei, cu oricalc, iar templul lui Poseidon este acoperit cu aur.

Oricalcul se poate întâlni încă în două locuri, pe insulă. Astfel, bolțile chrysoelefantine[10] ale templului dedicat lui Poseidon sunt încrustate cu argint și cu oricalc, în timp ce pardoseala și coloanele sunt acoperite doar cu oricalc. În sfârșit, legea transmisă de Poseidon a fost gravată de primii regi ai Atlantidei pe o coloană din acest metal, situată în centrul insulei, în sanctuarul zeului. Acest metal misterios strălucește, spune Platon, cu o străfulgerări de foc (în greacă πυρώδης / pyrốdês), ceea ce ne lasă să ne gândim că ar putea fi vorba de un aliaj pe bază de cupru sau de aur. Unii au evocat aluminiul, conținut de bauxită.

Dioscoride, un medic grec, ne furnizează, în anii 60 sau 70 ai erei creștine, interesante precizări despre plantele și medicațiile folosite în epoca sa. El menționează o pudră albă obținută prin calcinarea unor anumite pietre care serveau la producerea oricalcului, un aliaj galben pe bază de cupru.

Pentru Pliniu cel Bătrân[11], oricalcul (în latină aurichalcum) era un minereu care exista în stare nativă și din care se extrăgea cuprul. După spusele lui, era minereul cel mai reputat și cel mai bun pentru această folosință. Tot după Pliniu, filoanele de oricalc erau epuizate în epoca sa (secolul I).

Oricalcul în cultura contemporană[modificare | modificare sursă]

Ca și mitul Atlantidei, oricalcul este prezent în romane și benzi desenate.

Romane[modificare | modificare sursă]

Desene animate[modificare | modificare sursă]

  • În desenul animat Lumi înghițite de ape, oricalcul este un metal albastru și misterios, necesar creării unui soare artificial.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Homer, Iliada, În romînește de G. Murnu, Studiu introductiv și comentarii de S.M. Pippidi, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1955;
  • Homer, Imnuri, ediție bilingvă, Traducere, prefață și note de Ion Acsan, Colecția „Scriitori greci și latini”, Universitas, Editura Teora, București, 1998. ISBN 973-601-889-X;
  • Platon, Timaios und Kritias. Sämtliche Werke. Bd 8. Grieh.-deut. Übers. v. Friedrich Schleiermacher. Insel, Frankfurt M 1991. ISBN 3-458-33108-5
  • Florin Marcu, Constant Maneca, Dicționar de neologisme, Ediția a III-a, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1978
  • Paul Robert, Le Petit Robert 1, par... , Dictionnaire alphabétique et analogique de la langue française, rédaction dirigée par A. Rey et J. Rey-Debove, Le Robert, Paris, 1992 ISBN 2-85036-186-0.
  • Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau dictionnaire étymologique et historique de la langue française par..., Librairie Larousse, Paris, 1977 ISBN 2-03-020210-X

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ În română: Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus, Mare Pontif, cu puteri de tribun, Imperator (general victorios), Părintele Patriei.
  2. ^ Florin Marcu, Constant Maneca, Dicționar de neologisme
  3. ^ Zinc Source
  4. ^ Metale folosite la confecționarea monedelor
  5. ^ Paul Robert, Le Petit Robert 1, par... , Dictionnaire alphabétique et analogique de la langue française
  6. ^ Orichalcum
  7. ^ Homer, Iliada, Cântul XVIII, (463-595), pp. 350-354.
  8. ^ Cnemidele sunt elemente de protecție a tibiilor folosite în Antichitatea greacă, similare jambierelor din zilele noastre.
  9. ^ a b Homer, Imnuri, pp.164-165, 232.
  10. ^ Adică decorate cu aur și cu fildeș.
  11. ^ fr Pline l'Ancien, Histoire naturelle, XXXIV, 2.
  12. ^ În engleză New Atlantis.
  13. ^ Raymond Marie De Kremer este un scriitor belgian bilingv, născut la 8 iulie 1887 și mort la 17 septembrie 1964 la Gand. A scris în franceză sub pseudonimul Jean Ray și în neerlandeză sub pseudonimul John Flanders. S-a consacrat îndeosebi literaturii fantastice.

Vezi și[modificare | modificare sursă]