O fantezie a doctorului Ox

O fantezie a doctorului Ox (în franceză Une fantaisie du docteur Ox) este o nuvelă umoristică scrisă de Jules Verne în 1874. A fost publicată în colecția Doctorul Ox, alături de alte povestiri mult mai vechi, unele datând de la începutul carierei lui Jules Verne.

Povestea[modificare | modificare sursă]

Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Acțiunea se petrece în Flandra occidentală (Belgia actuală), în orășelul imaginar Quiquendone. De secole, locuitorii acestui orășel sunt sociabili și cu umor, ospitalieri și puțin greoi în exprimare și în gândire.

În acest orășel, savantul nebun cunoscut sub numele de doctorul Ox, împreună cu fidelul său asistent Ygène (alăturarea numelor celor doi dă termenul "oxigen" în limba franceză) propun iluminarea gratuită cu ajutorul unui gaz experimental(gazul oxihidric). Scopul ascuns al doctorului este de a testa efectul acestui gaz, bogat în oxigen, asupra oamenilor, animalelor și plantelor, iar unul dintre primele efecte constatate este creșterea agresivității locuitorilor.

Lucrurile se precipită, iar locuitorii pornesc împotriva satului Virgamen pentru a răzbuna o insultă care datează de șapte secole (o vacă din acel sat a păscut câteva clipe pe pășunea orășelului Quiquendone). Accidental, oxigenul și hidrogenul se amestecă, ducând la explozia uzinei doctorului Ox și la terminarea experimentului.

Capitolele nuvelei[modificare | modificare sursă]

Capitolul I – În care se arată că degeaba cauți chiar pe cele mai bune hărți orășelul Quiquendone
Capitolul II – Unde primarul van Tricasse și consilierul Niklausse se întrețin despre nevoile orașului
Capitolul III – Unde comisarul Passauf își face o intrare pe cât de zgomotoasă, pe atât de neașteptată
Capitolul IV – Unde doctorul Ox se arată a fi un fiziolog de seamă și un experimentator îndrăzneț
Capitolul V – Unde primarul și consilierul se duc să facă o vizită doctorului Ox și care sunt urmările
Capitolul VI – Unde Frantz Niklausse și Suzel van Tricasse își fac câteva proiecte de viitor
Capitolul VII – Unde andantele devine allegro și allegro-ul devine vivace
Capitolul VIII –Unde vechiul și solemnul vals german se schimbă în vârtej
Capitolul IX – Unde doctorul Ox și discipolul său Ygène nu-și spun decât câteva cuvinte
Capitolul X – În care se va vedea cum epidemia cuprinde tot orașul și efectele pe care le produce
Capitolul XI – Unde quiquendonezii iau o hotărâre eroică
Capitolul XII – În care discipolul Ygène dă un sfat înțelept, pe care însă doctorul Ox îl respinge cu supărare
Capitolul XIII – De unde se dovedește din nou că de la înălțime pot fi stăpânite toate slăbiciunile omenești
Capitolul XIV – Unde lucrurile sunt împinse atât de departe, încât locuitorii din Quiquendone, cititorii și chiar autorul cer un grabnic deznodământ
Capitolul XV – Unde deodată aflăm deznodământul
Capitolul XVI – Unde cititorul inteligent vede că a bănuit totul întocmai, în ciuda precauțiilor autorului
Capitolul XVII – Unde se explică teoria doctorului Ox^[1]

Istoria nuvelei[modificare | modificare sursă]

O fantezie a doctorului Ox a fost citită pentru prima dată în luna ianuarie a anului 1872 în Hôtel-de-Ville din Amiens^[2], apoi a fost publicată în luna martie a aceluiași an în Musée des familles^[3].

Un an mai târziu, autorul permite publicarea nuvelei în Journal d’Amiens. Dacă a ținut ca această apariție rapidă să aibă loc în orașul său adoptiv, asta nu a fost din pricina vanității, ci pentru amuzament, dar din fericire Verne a fost singurul care a râs în barbă. Căci orășelul liniștit Quiquendone nu este, de fapt, Amiens^[4] ?

Comparând versiunea originală apărută în Musée des familles cu textul publicat ulterior în colecția lui Hetzel, ies la iveală diferențe importante și semnificative. Picanteria, ironia, satira și erotismul nuvelei a fost cenzurat. Se pune întrebarea dacă aceste corecturi care denaturează opera se datorează lui Hetzel sau scriitorului^[5] · ^[6]? Totuși, spre deosebire de operele apărute postum, care cunosc două versiuni uneori destul de diferite (cea originală a lui Verne și cea finalizată de fiul său, Michel), dar în cadrul cărora autorul nu mai putea să își dea acordul, nuvela de față cunoaște două versiuni diferite datorate consimțământului lui Jules Verne însuși.

Pesronajul doctorului Ox a reapărut în opera lui Jules Verne zece ani mai târziu, într-o manieră și mai stranie, fiind protagonistul principal (și încarnarea Răului) în piesa Voyage à travers l'Impossible, scrisă în 1882.

Teme abordate în cadrul nuvelei[modificare | modificare sursă]

Nebunia savantului, care în cazul de față împrăștie oxigen pur în atmosferă
Viziunea unei societăți burgheze, întreținută de relațiile dintre primarul van Tricasse și consilierul Niklausse
Arta lirică, prin reprezentația teatrală a operei Huguenots de Meyerbeer)

Lista personajelor[modificare | modificare sursă]

Grădinarul jardinier van Bistrom
Collaert
D-na Collaert
Simon Collaert
Doctorul Dominique Custos
Lento
Josse Liefrinck
Lotchè Janshéu
Jean Mistrol
Consilierul Niklausse
Frantz Niklausse
Jean Orbideck
Doctorul Ox

Comisarul Michel Passauf
Sylvestre Pulmacher
Jérôme Resh
Rupp
André Schut
Norbert Soutman
Honoré Syntax
Tatanémance
Primarul van Tricasse
D-na Brigitte van Tricasse
Pélagie van Tricasse
Suzel van Tricasse
Gédéon Ygène, asistentul doctorului Ox

Adaptări[modificare | modificare sursă]

1877 - Le Docteur Ox - operă bufă în 3 de Arnold Mortier, Philippe Gille și Jules Verne (acesta din urmă anonim)^[7], pe muzica lui Jacques Offenbach.
1964 - balet de Pierre-Max Dubois, cu un libret de José Bruyr.
1998 - Doctor Ox's Experiment - operă în 2 acte de Gavin Bryars, cu un libret de Blake Morrison.
2007 - Une fantaisie du docteur Ox - bandă desenată realizată de Mathieu Sapin.

Traduceri în limba română[modificare | modificare sursă]

1924 - "Uzina fermecată" - Ed. I. Negreanu
1942 - "Uzina fermecată" (primele 6 capitole) și "Doctor Ox" (restul capitolelor) - în volumul Printre ghețurile eterne, Ed. Cultura Românească
1973 - "O fantezie a doctorului Ox" - în Colecția de povestiri științifico-fantastice, nr. 436-438, traducere Sanda Radian
1975 - "O fantezie a doctorului Ox" - în volumul Doctorul Ox, Ed. Ion Creangă, Colecția "Jules Verne", vol. 7, traducere Sanda Radian
2001 - "Doctor Ox" - în volumul Doctor Ox, Ed. Regis, traducere Bogdan Z. Cosmin, ISBN 978-8373-06-5
2003 - în volumul Doctor Ox, Ed. Corint
2005 - "O fantezie a doctorului Ox" - în volumul O dramă în văzduh, Ed. Minerva, traducere Ion Hobana, ISBN 973-21-0729-4
2008 - "Doctor Ox" - în volumul Doctor Ox. Un oraș plutitor, Ed. Arthur, colecția "Arthur clasic", traducere Ion Hobana și Doina Opriță, ISBN 978-973-88909-2-4
2010 - "O fantezie a doctorului Ox" - în volumul Doctorul Ox, Ed. Adevărul, Colecția "Jules Verne", vol. 7, traducere Aurelia-Mihaela Hapaleți, ISBN 978-606-539-145-1

Note[modificare | modificare sursă]

^ Titlurile capitolelor au fost preluate din ediția apărută la editura Ion Creangă în anul 1975.
^ După cum precizează pe 16 ianuarie 1873, T. Jeunet, directorul publicației Journal d’Amiens, în prezentarea făcută operei:
„Anul trecut, dl. Jules Verne, cedând insistențelor, a citit în marea sală din Hôtel-de-ville din Amiens un fragment dintr-o fantezie literară fermecătoare, care avea să apară ulterior în Musée des Familles și care urmează să fie publicată peste un an sau doi la editura Hetzel, însoțită de ilustrații frumoase. Mulțumită ajutorului d-lui Jules Verne și autorizării binevoitoare a editorului, Journal d’Amiens poate publica astăzi în foileton această operă încă inedită în librării, aparținând autorului popularelor Călătorii extraordinare. Dorim ca d-nii Jules Verne și Hetzel să binevoiască a primi aici expresia întregii gratitudini a redacției publicației Journal d’Amiens și a cititorilor săi.”
.
^ Nuvela a fost publicată în Musée des familles între lunile martie și mai 1872 sub titlul O fantezie a doctorului Ox. Ea a fost republicată în Journal d’Amiens între 16 ianuarie și 6 februarie 1873.
^ Scrisoarea lui Jules Verne către Charles Wallut :
„La dorința soției mele, mă stabilesc în Amiens, oraș înțelept și cu umor în egală măsură.”
^ Scrisoare a lui Verne către Hetzel, 1874 :
„Dragul meu prieten, luni sau cel târziu marți îți voi aduce personal Doctorul Ox, pentru a vedea ce trebuie să eliminăm. Te îmbrățișez de pe acum. Al tău, cu drag. Scrisoare scurtă, dar bună. Jules Verne.”
^ Textul s-a inspirat parțial din studiul realizat de Olivier Dumas Doctorul Ox, cenzurat de Hetzel. Buletinul Societății Jules Verne 71. Trimestrul al 3-lea 1984.
^ Jean-Claude Yon, Jacques Offenbach, Gallimard, 2000, pag. 554.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

[1] Titlurile capitolelor au fost preluate din ediția apărută la editura Ion Creangă în anul 1975.

[2] După cum precizează pe 16 ianuarie 1873, T. Jeunet, directorul publicației Journal d’Amiens, în prezentarea făcută operei:
„Anul trecut, dl. Jules Verne, cedând insistențelor, a citit în marea sală din Hôtel-de-ville din Amiens un fragment dintr-o fantezie literară fermecătoare, care avea să apară ulterior în Musée des Familles și care urmează să fie publicată peste un an sau doi la editura Hetzel, însoțită de ilustrații frumoase. Mulțumită ajutorului d-lui Jules Verne și autorizării binevoitoare a editorului, Journal d’Amiens poate publica astăzi în foileton această operă încă inedită în librării, aparținând autorului popularelor Călătorii extraordinare. Dorim ca d-nii Jules Verne și Hetzel să binevoiască a primi aici expresia întregii gratitudini a redacției publicației Journal d’Amiens și a cititorilor săi.”
.

[3] Nuvela a fost publicată în Musée des familles între lunile martie și mai 1872 sub titlul O fantezie a doctorului Ox. Ea a fost republicată în Journal d’Amiens între 16 ianuarie și 6 februarie 1873.

[4] Scrisoarea lui Jules Verne către Charles Wallut :
„La dorința soției mele, mă stabilesc în Amiens, oraș înțelept și cu umor în egală măsură.”

[5] Scrisoare a lui Verne către Hetzel, 1874 :
„Dragul meu prieten, luni sau cel târziu marți îți voi aduce personal Doctorul Ox, pentru a vedea ce trebuie să eliminăm. Te îmbrățișez de pe acum. Al tău, cu drag. Scrisoare scurtă, dar bună. Jules Verne.”

[6] Textul s-a inspirat parțial din studiul realizat de Olivier Dumas Doctorul Ox, cenzurat de Hetzel. Buletinul Societății Jules Verne 71. Trimestrul al 3-lea 1984.

[7] Jean-Claude Yon, Jacques Offenbach, Gallimard, 2000, pag. 554.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]