Domnul Re-Diez și domnișoara Mi-Bemol

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Domnul Re-Diez și domnișoara Mi-Bemol
Verne-Bemol.jpg
Maestrul Effarane ascultând vocile copiilor
Informații generale
Autor Jules Verne
Gen povestire filozofică
Ediția originală
Titlu original
M. Ré-Dièze et Mlle Mi-Bémol
Limba Limba franceză
Ilustrator Félicien de Myrbach
Țara primei apariții Franța
Data primei apariții 1893

Domnul Re-Diez și domnișoara Mi-Bemol (în franceză M. Ré-Dièze et Mlle Mi-Bémol) [1] este o povestire scrisă de Jules Verne, publicată în Figaro illustré, nr. 45, anul XI (Crăciunul anului 1893), apoi republicată în volumul Ieri și mâine, sub o formă ușor modificată de Michel Verne în 1910[2].

Povestea[modificare | modificare sursă]

Information icon.svg Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

În localitatea Kalfermatt din Elveția, organistul Eglisak surzește și nu mai poate acompania slujbele bisericii. Inițial, preotul încearcă să compenseze cu ajutorul unui om care știa să cânte la fluier, dar inițiativa se dovedește nepotrivită și este abandonată.

Peste câteva luni, în localitate sosește maestrul Effarane, care știe să cânte la orgă. Deși prezența lui este însoțită de evenimente ciudate (prezența lui e însoțită de miros de sufl, orga pare a cânta când biserica e închisă, etc.), este angajat ca organist la biserică, spre spaima copiilor din cor. Pentru doi dintre aceștia, tânărul Joseph și tânăra Betty, Effarane găsește sunetul care li se potrivește perfect: re-diez și, respectiv, mi-bemol, despre care el susține că sunt două sunete complet diferite.

Înspăimântat de prezența maestrului, Joseph se trezește într-o noapte că Effarane îi închide pe toți copiii din cor în tuburile orgii. Din fericire, acesta este doar un coșmar, dar la trezire băiatul află că Effarane dispăruse din oraș. Peste ani, Joseph se căsătorește cu Betty.

Capitolele povestirii[modificare | modificare sursă]

Povestirea are 10 capitole, fără titlu.

Surse de inspirație[modificare | modificare sursă]

Este posibil ca această povestire să fie inspirată de operele fantastice ale lui E.A. Poe sau E.T.A. Hoffmann.

Ediții franțuzești[modificare | modificare sursă]

Ediții ale textului lui Jules Verne din 1893.

  • Bulletin de la Société Jules Verne 92. 1989.
  • Maître Zacharius et autres récits. José Corti. 2000.
  • Contes et nouvelles de Jules Verne. Éditions Ouest-France. 2000.

Teme abordate în cadrul povestirii[modificare | modificare sursă]

Lista personajelor[modificare | modificare sursă]

  • Joseph Müller - tânăr poreclit Re-Diez
  • Wilhelm Müller - tatăl lui Joseph
  • Margareta Has - mama lui Joseph
  • Betty Clère - tânără poreclită Mi-Bemol
  • Jean Clère - tatăl lui Betty
  • Jenny Rose - mama lui Betty
  • Dl Valrügis - învățător
  • Dl Eglisak - organist
  • Albert Hoct - cântăreț în cor
  • Preotul
  • Hangiul
  • Paracliserul
  • Maestrul Effarane - artist, acordor, montor de orgă, tehnician, de origine maghiară

Traduceri în limba română[modificare | modificare sursă]

  • 1975 - "Peripețiile familiei Ronț" - în volumul Doctorul Ox, ed. Adevărul, Colecția "Jules Verne", vol. 7, traducere Sanda Radian
  • 2010 - "Aventurile familiei Raton" - în volumul Doctorul Ox, ed. Adevărul, Colecția "Jules Verne", vol. 7, traducere Dan Starcu, ISBN 978-606-539-145-1

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Jean Bellemin-Noël. Analectures de Jules Verne. în "Critique. Revue générale des publications françaises et étrangères". Paris. 1970.
  • Jean-François Pioud. Musicologie d'une nouvelle: M. Ré-Dièze et Mlle Mi-Bémol. Bulletin de la Société Jules Verne 39/40. 1976.
  • Roland Mercadal. La représentation de l'orgue chez quelques écrivains français du XIXe siècle. în "L'Orgue". iulie-septembrie 1980.
  • Christian Chelebourg. M. Ré-Dièze et Mlle Mi-Bémol: un cauchemar scientifique de Jules Verne. Comptes rendus du 109×10{{{1}}} Congrès national des Sociétés savantes. Dijon. 1984.
  • Christian Chelebourg. Le miroir de Jules (Imaginaire et fantastique dans "Monsieur Ré-Dièze et Mademoiselle Mi-Bémol". Bulletin de la Société Jules Verne 72. 1984.
  • Olivier Dumas. "Monsieur Ré-Dièze et Mademoiselle Mi-Bémol", en toute originalité. Bulletin de la Société Jules Verne 92. 1989.
  • Christian Porcq. Symphonie pour une genèse. Bulletin de la Société Jules Verne 92. 1989.
  • Claude Benoît. Entre realismo e fantastico: el organo en el cuento de Julio Verne: "M. Ré-Dièze et Mlle Mi-Bémol". în Dolores Jimenez (Ed.): Musica e literatura. Valencia: Universitat. 1994.
  • Anne Elizabeth Hall. Scenes from childhood: A representation of childhood musical experience in selected works by E.T.A. Hoffmann, Jules Verne, Georges du Maurier and Michel Leiris. Berkeley. Université de Californie. 2000.
  • Jean-Pierre Picot. Le diable dans le buffet. in "Jules Verne: Maître Zacharius et autres récits". Paris. José Corti. 2000.
  • Samuel Sadaune. Le terrible monde des adultes. in "Contes et nouvelles de Jules Verne". Rennes. Éditions Ouest-France. 2000.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Are ca subtitlu Conte de Noël (în română Povestire de Crăciun).
  2. ^ Piero Gondolo della Riva. Bibliographie analytique de toutes les œuvres de Jules Verne. Vol. I. Societatea Jules Verne. 1977.

Legături externe[modificare | modificare sursă]