Nicolae Caranfil

Nicolae Caranfil
Date personale
Născut	28 noiembrie 1893 Galați, România
Decedat	22 aprilie 1978 (84 de ani) Forest Hills⁠(d), New York, SUA
Frați și surori	Gheorghe Caranfil[*]​
Cetățenie	România
Ocupație	scrimer[*]​ inginer
Limbi vorbite	limba română
Activitate
Membru corespondent al Academiei Române

Nicolae Caranfil (n. 28 noiembrie 1893, Galați, România – d. 22 aprilie 1978, Forest Hills^⁠(d), New York, SUA) a fost un inginer român, organizatorul rețelei moderne de electricitate și gaze și a salbei de lacuri din București, membru corespondent (din 1940) al Academiei Române, și un scrimer olimpic.

S-a nascut la Galati, oras in care tatal sau George Caranfil lucra ca inginer. Mama lui se ocupa de gospodărie si instruirea celor trei copii ai familiei. Nicolae avea un frate mai mare George care a devenit diplomat de cariera si o sora, Sofia, care s-a casatorit cu un diplomat.

A fost căsătorit cu Eufrosina Caranfil și a avut un fiu Andrei (Andrew) Caranfil.

Studiile preuniversitare le-a urmat la Liceul "Vasile Alecsandri" din orasul natal, pe care l-a absolvit in 1911. Din copilarie dorea sa urmeze cariera tatalui si era decis sa devina inginer. Studiile superioare le-a inceput la scoala Nationala de Poduri si sosele din Bucuresti, de la care a plecat la École de Génie Civil a Universitatii din Grand (Belgia), unde a obtinut titlul de inginer civil. Pentru perfectionare, dupa obiceiul din epoca, a urmat cursuri postuniversitare la Cambridge (Anglia) si a vizitat pentru informare unele obiective industriale din SUA.

Pregatirea deosebita de care a avut parte i-a permis ulterior sa rezolve probleme foarte diferite din domeniul energiei, hidrotehnicii, comunicatiilor si transporturilor.

In 1916 a fost mobilizat ca sublocotenent intr-o unitate de artilerie. Dupa un timp a fost transferat la biroul tehnic al Comisiei Militare de Aprovizionare cu Armament din Franta, Anglia si Italia, curând devenind seful acestui departament.

Tatal sau a realizat o inventie si pentru valorificarea acesteia, dupa razboi, Nicolae a lucrat la Paris impreuna cu tatal.

Intors in tara, a fost atras de initiativa inginerului Dimitrie Leonida privind electrificarea tarii, care a infiintat in acest scop societatea "Electrica", la care Nicolae Caranfil a fost director intre anii 1922-1929, când a pus bazele industriei de masini electrice la Cluj si Timisoara.

Capitala României Mari, orasul Bucuresti, dupa razboiul de reintregire a evoluat rapid ca populatie, constructii de cladiri si lungimea strazilor. Populatia Capitalei era la inceputul secolului XX de 250.000 locuitori. In anul 1930 populatia a ajuns la 700.000 locuitori, orasul era lipsit de dotari urbanistice si edilitare, apa potabila se scotea din fântâni insalubre, locuintele se luminau cu petrol lampant, incalzirea se facea cu lemne si carbuni, strazile erau luminate cu "gaz aerian", transportul urban se facea cu tramvaiul tras de cai, strazile erau desfundate de ploi, deseurile menajere se transportau cu carute. In nordul orasului erau o serie de lacuri salbatice cu papuris si tântari, focare de infectie. Edilii orasului doreau modernizarea, pentru ca populatia sa dispuna de dotarile necesare unei vieti sanatoase, mijloace de transport, iluminat public s.a. demne de o capitala europeana. In acest sens, pe lânga Municipiul Bucuresti au fost infiintate Societatea Generala de Gaz si Electricitate Bucuresti (SGGE) si Uzinele Comunale Bucuresti (UCB) care se ocupau cu exploatarea surselor de apa si de canalizare.

La ambele societati, inginerul Nicolae Caranfil a fost numit director general si a reusit ca acestea sa realizeze dorintele populatiei si municipalitatii. In 1930, când Nicolae Caranfil a devenit director general la SGGE, jumatate din strazile Bucurestiului nu erau luminate noaptea, iar la cele care dispuneau de iluminat nocturn se folosea un produs petrolier.

In timp de zece ani, ing. N. Caranfil a extins reteaua de iluminat electric stradal pe o lungime de 285 km, facilitând si racordarea locuintelor la reteaua de distributie electrica. Pentru a stimula populatia sa utilizeze energia electrica in locuinte, a infiintat organizatia "Totelectric" si societatea comerciala "Electrogaz", care vindea aparate electrice de uz casnic. In aceeasi idee a introdus tarife diferentiate pentru iluminat si pentru utilizarea aparaturii electrocasnice care erau mai ieftine.

Marile fabrici aveau centrale proprii pentru producerea energiei electrice, nerentabile si nerationale. N. Caranfil a negociat furnizarea energiei electrice catre industrie prin reteaua SGGE, reusind sa il convinga chiar pe N. Malaxa. Pentru aprovizionarea cu electricitate a uzinelor Malaxa, a construit statia electrica Titan. Prin cele doua centrale care alimentau Capitala cu electricitate - Filaret si Grozavesti - orasul se situa in acest sens la nivel mondial.

O data cu preluarea conducerii SGGE, Nicolae Caranfil a inceput sa actioneze pentru alimentarea Capitalei cu gaze naturale, care sa fie folosite la consumul menajer si industrial, actiune continuata dupa 1940, când aprovizionarea cu gaze se facea din zacamintele existente in Transilvania.

O atentie deosebita in cadrul preocuparilor lui N. Caranfil a fost aprovizionarea cu apa a populatiei si pentru a asigura un consum de 250 litri/zi locuitor, fata de 160 l/zi in 1930. Sursa principala de apa era râul Dâmbovita, a carui apa era captata si filtrata la Arcuda, localitate situata la 15 km de Bucuresti. Aceasta sursa era completata cu ape subterane de la Ulmi, Slobozia, Clinceni si Bragadiru. Ing. N. Caranfil a identificat si pus in functiune ca sursa de aprovizionare a Capitalei Argesul, ale carui ape de suprafata erau transformate in ape potabile intr-o uzina instalata in comuna Rosu. S-a prevazut, pentru ca in cazul avariilor sa nu se intrerupa aprovizionarea cu apa, o retea de puturi adânci de 160-230 m, amplasate pe teritoriul orasului.

Printre realizarile sale se pot cita regularizarea râului Dâmbovita si modernizarea salubritatii orasului, realizata prin UCB, care a introdus cutiile metalice cu capac pentru strângerea resturilor menajere si transportul cu autocamioane de constructie speciala.

Sistematizarea baltilor din jurul Capitalei, proiectata de N. Caranfil, a fost ratificata de Consiliul General al Municipiului Bucuresti in sedinta din 21 octombrie 1932. Astfel au fost sistematizate lacurile Baneasa, Herastrau, Floreasca-Tei, Fundeni, Pantelimon si Cernica, pe o suprafata de 1330 ha, având o capacitate de 29 milioane m.c. de apa.

In realizarile sale si-a gasit sustinatori in cadrul colegilor de la AGIR, al carei membru marcant era si unde si-a publicat numeroasele articole in buletinele asociatiei. Dintre lucrarile sale publicate mentionam: Energia electrica menajera (1938); Amenajarea hidraulica a regiunii Bucuresti, de la munti la Dunare (1940); O politica a oraselor (1940) s.a.

A încetat din viata la 22 aprilie 1978 la New York.

A fost membru al Societatii Inginerilor Civili din Franta, al Consiliului Uniunii Internationale a Procuratorilor de Energie Electrica si a fost ales membru corespondent al Academiei Române in 1940.

Studii

Nicolae Caranfil a urmat studiile preuniversitare la liceul „Vasile Alecsandri” din Galați pe care l-a absolvit în 1911. Apoi s-a înscris la Școala Națională de Poduri și Șosele din București, de la care a plecat la „Ecole de Génie Civil” a Universității din Gent, Belgia, unde a obținut titlul de inginer constructor. În continuare a urmat cursuri postuniversitare la Universitatea din Cambridge Regatul Unit după care a făcut o călătorie de studii în Statele Unite.

A practicat scrimă la Cercul Militar București. A fost campion a României de șase ori la spadă și de trei ori la sabie. A reprezentat România la Jocurile Olimpice de vară din 1928 la proba de floretă pe echipe, unde lotul a fost eliminat în al doilea tur. În perioadă 1934-1937 a fost președinte al Comisiei de scrimă, acum Federația Română de Scrimă.

Opera

Placa memorială de la Muzeul Satului, care amintește de crearea Parcului Herăstrău, sub domnia MS Regelui Carol al II-lea.

La intrarea în Muzeul Satului din București, o placă memorială amintește de marile lucrări hidrotehnice care s-au făcut, sub domnia Majestății Sale Regelui Carol al II-lea al României, pentru crearea Parcului Herăstrău și a întregii zone verzi din nordul Capitalei, în anii 1932-1937, sub conducerea inginerului Nicolae Caranfil. Textul spune: „Sub domnia Regelui nostru Carol II, Primarii Capitalei fiind Dem Dobrescu, Al. Donescu, în anii 1932-1937 s’a făcut asanarea mlaștinelor Colentinei, înfăptuindu-se lacurile Băneasa, Herăstrău, Floreasca, prin mari lucrări la Buftea, precum și derivarea de ape din râul Ialomița la Bilciurești, ca să însănătoșească Capitala Țării și să o înfrumosețeze. Această lucrare a fost făcută de Uzinele Comunale București, Director Gen. fiind ing. Nicolae Caranfil.”

Bibliografie

• Yolanda Constantinescu - Destinul unui om extraordinar Nicolae Caranfil (1893-1978) - Studii și Comunicări, Vol.II, 2009, p. 163-169 [1]
• Mihai Olteneanu - Ingineri mari personalitati Nicolae Caranfil (1893-1978) - Univers Ingineresc, Nr. 3, 2003 [2]
• Paul Cartianu - Nicolae Caranfil - Editura Tehnica, București, 1994

Legături externe

• Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – C
• Nicolae Caranfil la Olympedia.org