Mircea Basarab

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Mircea Basarab
Mircea basarab.jpg
Mircea Basarab.
Date personale
Născut4 mai 1921
România București
București, România Modificați la Wikidata
Decedat29 mai 1995 (74 de ani)
România București
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiedirijor, compozitor, prof. univ.
Activitate
StudiiUniversitatea Națională de Muzică București  Modificați la Wikidata
Gen muzicalmuzică cultă
Ani de activitate1946–1986
Case de discuriElectrecord
Premii1957 și 1959 – Ordinul Muncii, cl. a III-a (1957), respectiv a II-a (1959)
Artist emerit (1962)
Premiul de Stat (1962)
Maestru Emerit al Artei (1964)
Meritul Cultural, cl. a II-a (1966), respectiv I (1968)

Mircea Basarab (n. 4 mai 1921, București — d. 29 mai 1995, București) a fost un dirijor, compozitor și profesor universitar român.

Studii[modificare | modificare sursă]

A urmat Conservatorul din București în anii 1940–1948 (după alte surse, doar până în 1947). Aici i-a avut ca profesori pe Mihail Jora (armonie, contrapunct și compoziție), George Breazul (teorie și solfegiu), Constantin Brăiloiu (folclor și istoria muzicii), Ioan D. Chirescu, Vasile Popovici și Ion Ghiga.

A studiat în paralel și Academia de Comerț din București, pe care a absolvit-o în 1945.

Activitate[modificare | modificare sursă]

A debutat în compoziție la sfârșitul anilor 1940. A scris lucrări pentru orchestră, printre care se numără două concerte, pentru vioară (1952) și pentru oboi (1960), muzică de cameră, piese vocale și muzică de film.

Și-a început cariera pedagogică în 1951 la Conservatorul din București, unde a predat până în 1964 cursuri de orchestrație, citire de partituri și dirijat orchestral în calitate de lector, asistent și apoi profesor asociat.

În 1953 a dirijat Ansamblul Consiliului Popular din București. Un am mai târziu, a fost numit dirijor permanent al Filarmonicii de Stat „George Enescu” din București, funcție pe care a avut-o până în 1986, la pensionare. Din 1964 a fost timp de cinci ani directorul aceleiași filarmonici. A participat alături de orchestre românești și din străinătate la peste 75 de turnee, desfășurate în țări precum Argentina, Austria, Belgia, Franța, Germania, Italia, Irlanda, Japonia, Luxemburg, Regatul Unit ș.a.

A fost membru în juriile unor festivaluri muzicale din România și de peste hotare. A publicat articole și a prezentat emisiuni radiofonice și de televiziune.

Distincții[modificare | modificare sursă]

Lucrări[modificare | modificare sursă]

Audiție:


Muzică simfonică[modificare | modificare sursă]

  • Triptic simfonic (1949)
  • Simfonieta (1950)
  • Concert pentru vioară și orchestră (1952)
  • Rapsodie pentru orchestră (1954–5)
  • Variațiuni simfonice (1957)
  • Divertisment pentru orchestră de coarde (1958–9)
  • Concert pentru oboi și orchestră (1960)

Muzică de cameră[modificare | modificare sursă]

  • Nocturnă și scherzo pentru pian (1946)
  • Divertisment pentru baterie, clarinet și pian (1955)

Partituri[modificare | modificare sursă]

  • Concert pentru vioară și orchestră (1963, reducție pentru vioară și pian). Editura Muzicală, București

Discografie[modificare | modificare sursă]

Dirijor[modificare | modificare sursă]

  • Luigi Boccherini (1967). Concert pentru violoncel și orchestră în si bemol major, Electrecord ECE 0328
  • Piotr Ilici Ceaikovski (1972, reeditat). Simfonia nr. 6 în si minor, op. 74 „Patetica”, Electrecord ECE 0735
  • Paul Constantinescu (1977, reeditat). Oratoriul bizantin nr. 1 (redenumit Oratoriul bizantin de Crăciun în edițiile de după 1989), Electrecord ECE 01308 și 01309 (dublu album)

Compozitor[modificare | modificare sursă]

  • Rhapsodies from Romania (1993), Electrecord – Rapsodie pentru orchestră

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ HCM nr. 281/1963 privind acordarea Premiului de Stat al Republicii Populare Romane pe anul 1962, lege5.ro, accesat 2016-12-31
  2. ^ Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, pentru conferirea de titluri unor cadre artistice, publicat în Buletinul Oficial nr. 12 din 27 august 1964.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]