Mănăstirea Prislop

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Mănăstirea Prislop
Manastirea Prislop.jpg
Informații generale
Confesiuneortodoxă
HramSfântul Ioan Teologul
Localizare
ȚaraRomânia
LocalitateSilvașu de Sus, județul Hunedoara, 13 km de Hațeg
orașHațeg
Adresa129, la 3 km V de sat[1]  Modificați la Wikidata
Coordonate45°37′54″N 22°51′01″E / 45.6317548°N 22.8503078°E45°37′54″N 22°51′01″E / 45.6317548°N 22.8503078°E
CtitorPrimul ctitor Sfântul Nicodim între anii 1399-1405 Al doilea ctitor Domnița Zamfira între anii 1560-1580
Istoric
Sfințirela sfârșitul secolului XIII și începutul secolului XIV

Mănăstirea Prislop este o mănăstire din România situată în apropierea satului Silvașu de Sus din județul Hunedoara. Biserica mănăstirii, edificiu din secolul al XVI-lea, a fost declarată monument istoric, cu codul HD-II-m-A-03447.[2]

Vedere a bisericii Mănăstirii Prislop

În anul 1564 a fost zidită din temelie de Zamfira, fiica lui Moise Vodă din Țara Românească. Este posibil ca vechiul lăcaș, despre al cărui urme se scria la mijlocul secolului al XIX-lea, să fi existat undeva în pădure, în vecinătatea clădirilor actuale.[2]

În secolul al XVII-lea a viețuit aici sfântul Ioan de la Prislop. În secolul al XVIII-lea a fost mănăstire greco-catolică. În secolul al XIX-lea era aproape pustie și administrată de preoți de mir. Episcopul Demetriu Radu s-a ocupat de refacerea mănăstirii în anul 1901. În 29 octombrie 1948, odată cu interzicerea Bisericii Române Unite, preoții greco-catolici au fost arestați, iar lăcașul ocupat de Biserica Ortodoxă. Pe 25 noiembrie 1948 mitropolitul Nicolae Bălan l-a transferat pe călugărul Arsenie Boca de la Mănăstirea Sâmbăta la Prislop, de unde a fost la rândul său arestat doi ani mai târziu. Mănăstirea s-a refăcut ca lăcaș mănăstiresc ortodox după anul 1975, cu o comunitate de călugărițe.[2]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Nu se cunosc începuturile mănăstirii. Deoarece era amplasată pe pământuri care ținuseră de nobilii români din Ciula, se poate presupune că ei au fost ctitorii laici ai locașului. Există o singură mărturie care este consemnată despre prezența lui Nicodim de la Tismana, în Ungaria medievală. Ea este însemnarea de pe Evangheliarul său: "Această Sfântă Evanghelie a scris-o popa Nicodim în Țara Ungurească în 6913 (1404-1405)". Lui Nicodim tradiția i-a pus în seamă un lung șir de alte mănăstiri care au fost întemeiate ulterior. În adevăr, nici cea mai mică relație nu se poate face între Prislop și Nicodim de la Tismana.

Pe la jumătatea secolului XVI, Mănăstirea Prislop ajungând aproape în ruină, în anul 1564 a fost zidită "din temelie" de Domnița Zamfira, care se retrage aici după ce tatăl ei Moise Vodă din Țara Românească a fost ucis în lupta de la Viișoara. Este posibil ca vechiul lăcaș, despre al cărui urme se scria la mijlocul secolului al XIX-lea, să fi existat undeva în pădure, în vecinătatea clădirilor actuale. Zamfira a acționat sigur la o mănăstire preexistentă, pentru că ea, ca femeie, nu avea drept la ctitorire de mănăstire de bărbați. Îngrijorată de salvarea sufletului ei, după a patra căsătorie cu nobili transilvani care nu erau de religie ortodoxă, ea a înzestrat lăcașul cu odoare scumpe și moaște. Dintre ele, pe cât se pare, doar o icoană a ajuns până astăzi. Piatra funerară a Zamfirei, sfărâmată în mai multe bucăți, se găsește la Prislop. Ea conținea inscripții latine și chirilice. Doi egumeni, Ioan și Teofil, sunt pomeniți în documente. Nu se cunoaște absolut nimic despre rolul lor în administrarea mănăstirii. Probabil că în secolul al XVII-lea a fost întemeiază la Prislop școala de învățătură bisericească pentru tinerii care urmau să devină preoți la sate. În anul 1585 egumenul Ioan ajunge mitropolit la Bălgrad (Alba Iulia), iar Teofil devine în 1615 episcop la Vad. Aici în secolul XVII viețuiește Sfântul Ioan de la Prislop.

În secolul al XVIII-lea a fost mănăstire greco-catolică. A primit un ultim veșmânt de frescă sub semnătura lui Simion din Pitești. Din acesta se conservă doar câteva fragmente.

În secolul al XIX-lea mănăstirea era aproape pustie și administrată de preoți de mir. În anul 1948 viețuiau la mănăstire trei călugări uniți, sub conducerea starețului Teodosie Bonteanu. În contextul interzicerii Bisericii Române Unite a fost detașat de la Mănăstirea Sâmbăta călugărul Arsenie Boca, însoțit de doi aspiranți monahali. Cei doi, Leonida Plămădeală și Dometie Manolache, au fost tunși în monahism la Prislop, în data de 14 septembrie 1948.[3]

Dometie Manolache a rămas la Prislop până în anul 1952, când a fost mutat la Sihăstria Afteia de la Cioara.

Din 1948 starețul mănăstirii a fost Arsenie Boca, iar după ce lăcașul s-a transformat în mănăstire de maici (la mijlocul anilor 1950), a rămas ca duhovnic, până în 1959, când comuniștii au risipit obștea și părintelui Arsenie Boca i-au stabilit domiciliu forțat la București.

În 1976 mănăstirea a fost reînființată, ca mănăstire de maici.

În 1991 a fost înființat în incinta mănăstirii Seminarul Teologic Monahal Sfânta Ecaterina, cu o durată de școlarizare de cinci ani.

Trăitori[modificare | modificare sursă]

În prima jumătate a secolului XVII s-a nevoit în jurul Mănăstirii Prislop un sihastru sfânt, anume Ioan, de loc din satul vecin Silvașul de Sus. Acest cuvios, luând din tinerețe jugul lui Hristos și dorind să urmeze nevoinței Sfântului Nicodim de la Tismana, s-a făcut călugăr în Mănăstirea Prislop. Apoi, săpându-și peștera într-o stâncă sub munte, asemenea altor sihaștri, s-a nevoit acolo singur până la moarte cu grele și neștiute osteneli. Cuviosul Ioan Sihastrul, bineplăcând lui Dumnezeu și umplându-se de darul Duhului Sfânt, s-a săvârșit în acea peșteră în ultimele decenii ale secolului XVII, proslăvindu-se după moarte ca făcător de minuni.

Moaștele Sfântului Ioan de la Prislop au fost duse la o mănăstire din Țara Românească, probabil la Tismana.

Un intens pelerinaj are loc la Mănăstirea Prislop în special la mormântul părintelui Arsenie Boca.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Monuments database,  
  2. ^ a b c Lăcașe de cult, CIMEC
  3. ^ Efectul Arsenie Boca asupra unui lăcaș de cult, adevarul.ro, 23 iunie 2016. Accesat la 22 aprilie 2020.

Legături externe[modificare | modificare sursă]