Mănăstirea Igriș

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Mănăstirea Igriș
Arms of Ordo cisterciensis.svg
Poziționare
Mănăstirea Igriș is located in România
Mănăstirea Igriș
Mănăstirea Igriș
Coordonate Coordonate: 46°06′41″N 20°47′01″E / 46.11139°N 20.78361°E / 46.11139; 20.7836146°06′41″N 20°47′01″E / 46.11139°N 20.78361°E / 46.11139; 20.78361
Localitate Igriș
Țara România
Adresa Satul Igriș
Creare
Data începerii construcției 1179
Data finalizării 1179
Data demolării 1241
Ordo Cisterciensis

Mănăstirea Igriș a fost o mănăstire de călugări cistercieni, ce a funcționat în Evul Mediu în Regatul Ungariei, pe teritoriul de astăzi al comunei Sânpetru din județul Timiș. Abația a fost întemeiată de călugării de la Pontigny, Franța, în anul 1179. Biblioteca acestei mănăstiri este prima bibliotecă atestată documentar pe teritoriul actual al României. Mănăstirea a fost distrusă la invazia tătară din 1241 și reconstruită ulterior, apoi ruinată în timpul ocupației otomane. Urmele mănăstirii au fost identificate în partea de vest a localității Igriș.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Mănăstirea Cârța, prima filie a Mănăstirii Igriș
Mănăstirea Sf. Cruce din Vértes
(vezi Abația Vérteskeresztúr),
a doua filie a Mănăstirii Igriș

A fost ctitorită în anul 1179 de Ana de Châtillon, prima soție a regelui Béla al III-lea al Ungariei, originară din Franța. Mănăstirea a fost întemeiată ca abație-filială a mănăstirii călugărilor cistercieni de la Pontigny, fiind locuită inițial de călugări veniți tot din Franța. Numele maghiar atribuit mănăstirii și ulterior localității este derivat de la eg, „cer, rai” și res, „deschizătură, breșă”, cu înțelesul de „Poarta Cerului” sau „Poarta Raiului”. Prin etimologie populară a fost pus în legătură cu cuvântul agrișă.

Aici s-a aflat nucleul primei biblioteci propriu-zise de pe teritoriul actual al României.

În anul 1202 călugării de la Igriș au înființat propria lor abație-filie, abația cisterciană Cârța, în apropiere de Sibiu. Din 1214, timp de un secol, abația Vérteskeresztúr din Ungaria a fost filie a abației din Igriș, iar abația Zám / abația Zam (Zam, județul Hunedoara ??), o altă filie a abației Igriș, a funcționat între 1214 și 1784.

Mănăstirea Igriș a devenit locul de înmormântare al regelui Andrei al II-lea al Ungariei,[1] fiul regelui Béla al III-lea și al Anei de Châtillon, ctitorii mănăstirii, precum și al soției sale, Yolanda de Courtenay, fiică a împăratului latin al Constantinopolului, Pierre d'Auxerre, decedată în 1233.[2]

Așezământul monahal a fost asediat și distrus, iar biserica și mormintele regale profanate în cursul marii invazii tătare din anul 1241. Distrugerea mănăstirii a fost descrisă de călugărul Rogerius din Benevento, Italia.

XXXII: De destructione Nove-uille et monasterii de Egres. Uersus Orodinum et Chandinum procedere inceperunt, in medio eorum, Noua-uilli dimissa, nomen cuius Pereg fuerat, in qua homines septuaginta uillarum fuerant congregati, et dimisso monasterio Egres Cisterciensis ordinis, in quod tanquam munitum castrum se milites et multe domine receperant. Nec Tartari loca illa aggredi uoluerunt, quousque circumcirca esset terra totaliter desolata. (...) Tantem post paucos dies, dictum claustrum seu monasterium Egres obsederunt, et appositis eidem multis machinis, cum in ipso existentes nequirent resistere, ad manus et fidem ipsorum se, ut uita potirentur, reddiderunt.”
Magister Rogerius, Carmen miserabile.


XXXII: Despre distrugerea așezării Nova și a mănăstirii Igrișului. Înspre Arad și Cenad au început să se îndrepte și au lăsat în urmă Nova Villa, al cărui nume fusese Pereg, în care erau adunați oameni din șaptezeci de sate. Au lăsat în urmă și mănăstirea Igriș a ordinului cistercienilor, în care se strânseseră ca într-o fortăreață întărită soldați și multe doamne. Tătarii nu au vrut să atace locurile acelea până când țara din jur nu fusese complet prădată. (...) După câteva zile au asediat numitul cloașter sau mănăstire a Igrișului, așezând în față multe mașini de război, așa încât cei aflați înăuntru să nu poată rezista și să se predea în mâinile și paza lor, ca să-și păstreze viața.”
Magistrul Rogerius, Carmen miserabile.

În 1241 invazia mongolă a forțat numeroase familii din împrejurimi să se refugieze în abație, însă invadatorii au masacrat întrega populație.[3]

La scurt timp după aceea, după anul 1247, mănăstirea a fost refăcută cu sprijin regal, însă a fost din nou ruinat în timpul răscoalei cumanilor din 1279 - 1283.

În anul 1357 avea doar șase călugări.[4] Abatele Martin de la Igriș, într-o scrisoare adresată papei în 8 noiembrie 1499, arăta declinul și lipsurile materiale ale mănăstirii.[5] Abația a fost închisă în 1500.[6]

Imperiul otoman a ocupat zona în anul 1551. Probabil că administrația otomană a dispus dărâmarea preventivă a mănăstirii, pentru a nu mai putea fi utilizată ca loc întărit, în caz de război. A fost distrusă de otomani în 1526.[2] Satul Igriș s-a pustiit în secolul al XVII-lea.[7]

Ruinele mănăstirii pot fi văzute în apropiere de comuna Igriș din județul Timiș, în punctul Săliște (Kemenche) situat la cca. 9 km nord-vest de satul Igriș, fiind acoperite parțial de digul de protecție al Mureșului și de incinta Cantonului 4 al Companiei Apele Române.

Biblioteca[modificare | modificare sursă]

În bibliotecă se găseau lucrări ale unor clasici precum Cicero, Seneca, Suetonius și Quintilian, dar și cărți ale unor autori medievali ca Grigore de Nazianz, Anselm de Canterbury, Yves de Chartres.[8]

Arheologie[modificare | modificare sursă]

La începutul sec. al XIX-lea se găseau deasupra ruinelor instalațiile unui joagăr. Ulterior a fost ridicată acolo noua primărie și biserica ortodoxă (1819), care au fost construite cu spolii ale mănăstirii.[9]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Repertoriul mănăstirilor medievale, pag. 95.
  2. ^ a b Burial churches of hungarian sovereigns. http://www.royaltombs.dk/wegry/avgal.html. Accesat la 20 ianuarie 2014. .
  3. ^ Curta, Florin (1 august 2006) (în en), Southeastern Europe in the Middle Ages, Cambridge: Cambridge University Press, ISBN 9780521815390 .
  4. ^ Juhász, 1927, pag. 82 și nota 14.
  5. ^ Juhász, 1927, pag. 85 și nota 30 cu documentul.
  6. ^ Parish, Helen (2002) (în en), Religion and Superstition in Reformation Europe, Manchester: Manchester University Press, ISBN 9780719061585 .
  7. ^ Adrian Andrei Rusu, Dicționarul mănăstirilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, Presa Universitară Clujeană 2000, pag. 153.
  8. ^ Luminița Munteanu-Dumitru, Itinerare arheologice bănățene, Ed. Sport-Turism, București, 1988, pag. 39-40
  9. ^ Adrian Andrei Rusu, Dicționarul mănăstirilor, pag. 154.

Vezi și[modificare | modificare sursă]