Mânătarcă țigănească

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Boletus erythropus
Boletus-erthropus-1842.jpg
Mânătarcă țigănească
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Boletaceae
Gen: Boletus
Specie: B. erythropus
Nume binomial
Boletus erythropus
Pers. (1796)
Sinonime
  • Boletus luridiformis Rostk. (1844)
  • Dictyopus erythropus (Pers.) Quél., (1886)
  • Suillus luridiformis (Rostk.) Kuntze (1898)
  • Neoboletus luridiformis (Rostk.) Gelardi, Simonini & Vizzini (2014)

Boletus erythropus (Christian Hendrik Persoon, 1796), sin. Boletus luridiformis (Friedrich Wilhelm Rostkovius, 1844), Neoboletus luridiformis (Gelardi, Simonini & Vizzini, 2014)[1][2] este o specie de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Boletaceae și de genul Boletus care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor), numită în popor mânătarcă țigănească sau hrib cărămiziu.[3] În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă pe terenuri acide și sărace în calcar, crescând, de la deal la munte, solitar sau în grupuri mici în păduri de conifere sub molizi și în cele de foioase pe lângă fagi, din mai până în octombrie (noiembrie).[4][5]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Boletus erythropus
  • Pălăria: Ea are un diametru de 6-15 (20) cm, este largă, compactă și cărnoasă. La început semisferică cu marginea răsfrântă în jos, ea este la maturitate boltită, întinzându-se la bătrânețe în formă de pernă. Cuticula este fin catifelată, la bătrânețe netedă precum ceva umedă și lipicioasă. Ea nu se poate decoji. Coloritul ei este brun-negricios cu tonuri verzui-măslinii, în vârstă mai palid.
  • Tuburile și porii: Sporiferele sunt lungi, înghesuite și îndesate, aderate la picior, fiind în stadiu avansat bombate spre jos. Culoarea lor este inițial galbenă, apoi verzuie. Porii mici și rotunjori sunt la început galben-aurii până roșiatic-portocalii, devenind repede roșii ca sângele. La atingere sau leziune se decolorez imediat albastru-negricios.
  • Sporii: Ei sunt brun-măslinii, elipsoidali până fusiform-alungiți și au o mărime de 13-18 x 5-7 microni.
  • Piciorul: El are o lungime de 6-12 (15) cm și o grosime de 3-5,5 cm, este plin, compact, tare, bulbos, uneori ușor alungit. Culoarea lui primară este galbenă, spre bază mai închisă. Litigiul este punctat carmin cu mici solzi transversali, fiind niciodată reticulat. Mai departe, el este extrem de sensibil la apăsare, căpătând atunci imediat pete albastre.
  • Carnea: Ea este compactă, tare, în vârstă moale, de colorit galben de lămâie, în baza piciorului roșiatic, devenind la contact cu aerul imediat albastră fără tonuri de roșu. Mirosul este slab, gustul fiind savuros, ceva plăcut amărui. Buretele este rar atacat de viermi. În timpul preparării ciupercii, culoarea cârnii schimbă mereu de la albastru la galben.[4][5]
  • Reacții chimice: Buretele se decolorează cu acid sulfuric, cuticula devenind brun-roșiatică, carnea galben-portocalie și porii ruginii. Cu Hidroxid de potasiu cuticula adaptă un colorit negricios, mai departe, toate tonurile roșii sau albastre dispar imediat.[6]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Mânătarca țigănească poate fi confundată cu mai multe alte specii din familia Boletaceae, cum ar fi: Boletus calopus (necomestibil, foarte amar, pori gălbui),[7] (Rubro)boletus dupainii (suspect, pori roșii),[8] Boletus junquilleus (gustos, mai deschis gălbui, spori roșii-gălbui),[9] Boletus legaliae (suspect, cuticulă roză, miros de cicoare),[10] Rubro(boletus) lupinus sin. Boletus splendidus (suspectat otrăvitor, pori roșii),[11] Boletus luridus (crud neprielnic, preparat foarte gustos, pori roșiatici, reticulat pe picior),[12] Boletus pulverulentus (de calitate mediocră, porii tind spre roșu),[13] Boletus purpureus (necomestibil, pori roșii, gust tare neplăcut).[14] Boletus radicans (necomestibil, amar, picior fără roșu, crește numai în păduri foioase),[15] Boletus regius (comestibil),[16] (Rubro)boletus rhodoxanthus (crud otrăvitor, fiert fără mare gust, pori roșii),[17] (Rubro)-Boletus rubrosanguineus (otrăvitor, pori roșii),[18] (Rubro)boletus satanas (otrăvitor, cuticulă de culoare deschisă),[19] Boletus spinarii (necomestibil, fără tonuri roșiatice),[20] Boletus splendidus ssp. moseri[21] Suillus variegatus[22] sau Tylopilus porphyrosporus sin. Porphyrellus pseudoscaber (comestibil, dar negustos, pori oliv-gri până brun-negricioși).[23]

Specii asemănătoare[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Bureții proaspeți pot fi pregătiți ca ciulama, de asemenea împreună cu alte ciuperci de pădure sau adăugați la un sos de carne de vită sau vânat.[24][25] În afară de aceasta, ei pot fi tăiați felii și congelați. De asemenea este posibilă, după tăierea în felii, uscarea lor, bureții devenind după împuiere mai savuroși și gustoși. Excelenți sunt preparați ca Duxelles, un fel de zacuscă.[26][27] Prin fierbere, carnea pierde culoarea albastră devenind galbenă.

Atenție! Buretele este consumat crud otrăvitor, provocând o intoxicație gastrointestinală.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum, actual
  2. ^ Der Tintling, noiembrie 2014
  3. ^ Denumiri RO
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 484-485, ISBN 3-405-11774-7
  5. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 89, 91-92, ISBN 3-426-00312-0
  6. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 48, ISBN 3-85502-0450
  7. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 53, ISBN 3-85502-0450
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 475, ISBN 3-405-11774-7
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 426-427, ISBN 3-405-12124-8
  10. ^ (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 38-39, ISBN 978-3-440-13447-4
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 502-503, ISBN 3-405-12081-0
  12. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 92-93
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 500-501, ISBN 3-405-11774-7
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 480-481, ISBN 3-405-11774-7
  15. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 36-37, ISBN 978-3-440-13447-4
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 468-477, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 428-429, ISBN 3-405-12124-8
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 430-431, ISBN 3-405-12124-8
  19. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 74-75, ISBN 978-3-440-14530-2
  20. ^ Mycobank
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 430-431, ISBN 3-405-12124-8
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 516-517, ISBN 3-405-12116-7
  23. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 25, ISBN 3-85502-0450
  24. ^ Silvia Jurcovan: „Carte de bucate”, Editura Humanitas, București 2012, p. 118, ISBN 978-973-50-3475-7
  25. ^ Sanda Marin: „Carte de bucate”, Editura Orizonturi, București 1995, p. 185, ISBN 973-95583-2-1
  26. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 105-108
  27. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 26-30 ISDN 3-453-40334-7

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, volumul 1, vezi note
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Rolf Singer: „Die Pilze Mitteleuropas”, vol. 5 și 6: „Die Röhrlinge, pârțile 1 și 2”, Editura Justus Klinkhardt, Bad Heilbrunn 1965-1967

Legături externe[modificare | modificare sursă]