Sari la conținut

Lista celor mai mari comunități maghiare din România

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Lista conține localități urbane românești[1] (Lista orașelor din România) unde etnicii maghiari alcătuiesc peste 5% din populația totală, în urma recensământului din 2011, ordonați după procentul lor din populația totală. (Notă: datele etnice nu au fost disponibile pentru un procent din rezidenți și acestea au fost excluse din total). Maghiarii alcătuiesc 6.1% din populația României, iar aproape toți dintre aceștia locuiesc în Transilvania, unde alcătuiesc 19.1% din populație.[2] Ei alcătuiesc cca. 5% din populația celor 85 de orașe transilvănene dintr-un total de 143 de orașe, care totalizează 97,6% dintre maghiarii din regiune care locuiesc la oraș. Mai sunt un număr mare de localități rurale, commune și sate cu populație maghiară mai mare de 5%, dar care nu sunt listate aici.

În localitățile în care maghiarii alcătuiesc mai mult de 20% din populație, limba maghiară poate fi folosită în adresarea autorităților locale, în timp ce trebuie asigurată și educație de stat sau indicatoare rutiere bilingve. Acest sistem este aplicabil multor comune și unui număr de 35 de orașe

    Majoritate maghiară absolută; limba maghiară are statut special în administrația locală
    20-50% maghiari; limba maghiară are statut special în administrația locală
    Sub 20% maghiari; limba maghiară fără statut special în administrația locală
    Cel puțin 10.000 de maghiari
    Între 5.000 și 9.999 de maghiari
    Între 2.500 și 4.999 de maghiari
    sub 2.500 de maghiari
Oraș Denumirea
în limba maghiară
# Maghiari

in 2011

% Maghiari

in 2011

în 2002 în 1966 în 1930 în 1910[a]
Vlăhița, Harghita Szentegyháza &&&&&&&&&&&&6704.&&&&&06.704[3] 97.2[3] 98.5[4] 98.1[4] 100.0[4]
Baraolt, Covasna Barót &&&&&&&&&&&&8129.&&&&&08.129[3] 93.7[3] 96.0[5] 91.5[5] 99.3[5]
Odorheiu Secuiesc, Harghita Székelyudvarhely Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut31,665[3] 92.4[3] 95.69 94.9[6] 83.5[6] 96.9[6]
Cristuru Secuiesc, Harghita Székelykeresztúr &&&&&&&&&&&&8923.&&&&&08.923[3] 92.5[3] 96.7[7] 86.9[7] 96.9[7]
Băile Tușnad, Harghita Tusnádfürdő &&&&&&&&&&&&1463.&&&&&01.463[3] 89.2[3] 90.9[8] 99.5[8]
Târgu Secuiesc, Covasna Kézdivásárhely Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut16,292[3] 88.1[3] 90.94 95.1[9] 92.7[9] 98.5[9]
Sovata, Mureș Szováta &&&&&&&&&&&&9104.&&&&&09.104[3] 87.7[3] 90.10 92.9[10] 83.6[10] 98.7[10]
Gheorgheni, Harghita Gyergyószentmiklós Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut15,388[3] 87.9[3] 87.54 92.3[11] 86.1[11] 96.0[11]
Miercurea Nirajului, Mureș Nyárádszereda &&&&&&&&&&&&4452.&&&&&04.452[3] 83.3[3] 77.0[12] 60.4[12] 83.0[12]
Valea lui Mihai, Bihor Érmihályfalva &&&&&&&&&&&&7971.&&&&&07.971[3] 82.5[3] 82.5[13] 65.7[13] 99.6[13]
Miercurea Ciuc, Harghita Csíkszereda Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut30,607[3] 81.5[3] 81.75 92.2[14] 85.9[14] 97.9[14]
Borsec, Harghita Borszék &&&&&&&&&&&&1972.&&&&&01.972[3] 77.6[3] 86.4[15] 77.9[15] 91.4[15]
Săcueni, Bihor Székelyhíd &&&&&&&&&&&&8592.&&&&&08.592[3] 77.5[3] 80.5[16] 80.1[16] 98.8[16]
Sângeorgiu de Pădure, Mureș Erdőszentgyörgy &&&&&&&&&&&&3808.&&&&&03.808[3] 76.9[3] 78.5[17] 61.2[17] 91.2[17]
Sfântu Gheorghe, Covasna Sepsiszentgyörgy Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut41,233[3] 76.9[3] 74.92 86.0[18] 74.4[18] 96.6[18]
Covasna, Covasna Kovászna &&&&&&&&&&&&6354.&&&&&06.354[3] 64.5[3] 74.8[19] 72.8[19] 78.4[19]
Livada, Satu Mare Sárköz &&&&&&&&&&&&4032.&&&&&04.032[3] 61.0[3] 68.1[20] 63.2[20] 96.9[20]
Salonta, Bihor Nagyszalonta &&&&&&&&&&&&9868.&&&&&09.868[3] 58.3[3] 57.18 72.9[21] 80.2[21] 95.3[21]
Carei, Satu Mare Nagykároly Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut10,95[3] 54.8[3] 54.33 59.5[22] 35.1[22] 98.1[22]
Cehu Silvaniei, Sălaj Szilágycseh &&&&&&&&&&&&3564.&&&&&03.564[3] 50.5[3] 50.1[23] 51.1[23] 64.9[23]
Târgu Mureș, Mureș Marosvásárhely Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut57,532[3] 45.2[3] 46.72 69.6[24] 57.2[24] 86.8[24]
Marghita, Bihor Margitta &&&&&&&&&&&&6349.&&&&&06.349[3] 42.0[3] 57.3[25] 50.8[25] 82.2[25]
Satu Mare, Satu Mare Szatmárnémeti Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut35,441[3] 37.9[3] 39.34 49.5[26] 41.4[26] 91.4[26]
Bălan, Harghita Balánbánya &&&&&&&&&&&&2092.&&&&&02.092[3] 36.3[3] 53.7[27] 95.8[27]
Tășnad, Satu Mare Tasnád &&&&&&&&&&&&3003.&&&&&03.003[3] 36.2[3] 48.5[28] 43.1[28] 71.6[28]
Huedin, Cluj Bánffyhunyad &&&&&&&&&&&&2598.&&&&&02.598[3] 29.1[3] 51.1[29] 60.1[29] 91.4[29]
Pecica, Arad Pécska &&&&&&&&&&&&3316.&&&&&03.316[3] 28.0[3] 49.8[30] 50.7[30] 55.5[30]
Reghin, Mureș Szászrégen &&&&&&&&&&&&8252.&&&&&08.252[3] 26.3[3] 28.77 46.9[31] 40.1[31] 50.7[31]
Oradea, Bihor Nagyvárad Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut45,305[3] 24.9[3] 27.58 51.4[32] 53.7[32] 91.3[32]
Luduș, Mureș Ludas &&&&&&&&&&&&3557.&&&&&03.557[3] 24.3[3] 33.5[33] 46.1[33] 58.6[33]
Ulmeni, Maramureș Sülelmed &&&&&&&&&&&&1664.&&&&&01.664[3] 23.8[3] 27.5[34] 26.3[34] 33.4[34]
Toplița, Harghita Maroshévíz &&&&&&&&&&&&3080.&&&&&03.080[3] 23.4[3] 39.6[35] 31.5[35] 32.7[35]
Săcele, Brașov Négyfalu &&&&&&&&&&&&6210.&&&&&06.210[3] 23.1[3] 38.5[36] 59.4[36] 57.4[36]
Șimleu Silvaniei, Sălaj Szilágysomlyó &&&&&&&&&&&&3000.&&&&&03.000[3] 23.0[3] 36.4[37] 40.1[37] 77.5[37]
Sărmașu, Mureș Nagysármás &&&&&&&&&&&&1504.&&&&&01.504[3] 22.3[3] 26.0[38] 34.4[38] 37.0[38]
Rupea, Brașov Kőhalom &&&&&&&&&&&&&975.&&&&&0975[3] 19.5[3] 23.1[39] 13.7[39] 11.3[39]
Chișineu-Criș, Arad Kisjenő &&&&&&&&&&&&1443.&&&&&01.443[3] 19.2[3] 26.2[40] 34.4[40] 46.7[40]
Ardud, Satu Mare Erdőd &&&&&&&&&&&&1092.&&&&&01.092[3] 18.9[3] 33.8[41] 13.9[41] 62.3[41]
Baia Sprie, Maramureș Felsőbánya &&&&&&&&&&&&2602.&&&&&02.602[3] 17.9[3] 28.8[42] 35.1[42] 62.8[42]
Sighișoara, Mureș Segesvár &&&&&&&&&&&&4643.&&&&&04.643[3] 17.7[3] 16.3[43] 20.6[43] 21.4[43]
Gherla, Cluj Szamosújvár &&&&&&&&&&&&3435.&&&&&03.435[3] 17.0[3] 24.8[44] 27.2[44] 60.6[44]
Zalău, Sălaj Zilah &&&&&&&&&&&&8662.&&&&&08.662[3] 16.5[3] 17.50 44.5[45] 52.6[45] 74.0[45]
Cluj-Napoca, Cluj Kolozsvár Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut49,565[3] 16.4[3] 18.96 41.4[46] 47.3[46] 81.6[46]
Aleșd, Bihor Élesd &&&&&&&&&&&&1559.&&&&&01.559[3] 16.3[3] 37.2[47] 39.4[47] 41.2[47]
Seini, Maramureș Szinérváralja &&&&&&&&&&&&1387.&&&&&01.387[3] 16.1[3] 25.6[48] 25.0[48] 46.3[48]
Aiud, Alba Nagyenyed &&&&&&&&&&&&3364.&&&&&03.364[3] 15.8[3] 25.4[49] 37.2[49] 51.0[49]
Târnăveni, Mureș Dicsőszentmárton &&&&&&&&&&&&3157.&&&&&03.157[3] 15.5[3] 22.1[50] 41.7[50] 51.6[50]
Deta, Timiș Detta &&&&&&&&&&&&&869.&&&&&0869[3] 14.7[3] 25.4[51] 20.1[51] 18.5[51]
Cavnic, Maramureș Kapnikbánya &&&&&&&&&&&&&699.&&&&&0699[3] 14.6[3] 21.3[52] 33.2[52] 53.0[52]
Beclean, Bistrița-Năsăud Bethlen &&&&&&&&&&&&1446.&&&&&01.446[3] 14.1[3] 29.4[53] 29.7[53] 50.4[53]
Iernut, Mureș Radnót &&&&&&&&&&&&1112.&&&&&01.112[3] 13.4[3] 23.1[54] 27.2[54] 30.8[54]
Sighetu Marmației, Maramureș Máramarossziget &&&&&&&&&&&&4417.&&&&&04.417[3] 12.8[3] 25.5[55] 19.9[55] 76.7[55]
Tăuții-Măgherăuș, Maramureș Miszmogyorós &&&&&&&&&&&&&847.&&&&&0847[3] 12.4[3] 20.1[56] 24.8[56] 29.8[56]
Dej, Cluj Dés &&&&&&&&&&&&3781.&&&&&03.781[3] 12.0[3] 28.5[57] 31.6[57] 57.5[57]
Gătaia, Timiș Gátalja &&&&&&&&&&&&&654.&&&&&0654[3] 12.0[3] 18.8[58] 18.3[58] 27.0[58]
Jibou, Sălaj Zsibó &&&&&&&&&&&&1192.&&&&&01.192[3] 11.9[3] 27.5[59] 30.6[59] 47.0[59]
Jimbolia, Timiș Zsombolya &&&&&&&&&&&&1169.&&&&&01.169[3] 11.7[3] 20.7[60] 19.3[60] 20.8[60]
Târgu Lăpuș, Maramureș Magyarlápos &&&&&&&&&&&&1285.&&&&&01.285[3] 11.5[3] 15.2[61] 15.2[61] 26.7[61]
Baia Mare, Maramureș Nagybánya Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut12,75[3] 11.3[3] 14.83 31.9[62] 31.8[62] 64.8[62]
Arad, Arad Arad Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut15,396[3] 10.5[3] 13.01 24.9[63] 35.6[63] 62.9[63]
Mediaș, Sibiu Medgyes &&&&&&&&&&&&4548.&&&&&04.548[3] 10.5[3] 15.7[64] 23.1[64] 17.4[64]
Ocna Sibiului, Sibiu Vízakna &&&&&&&&&&&&&325.&&&&&0325[3] &&&&&&&&&&&&&&&9.7000009,7[3] 13.1[65] 16.6[65] 21.9[65]
Ocna Mureș, Alba Marosújvár &&&&&&&&&&&&1141.&&&&&01.141[3] &&&&&&&&&&&&&&&9.4000009,4[3] 16.4[66] 29.5[66] 40.9[66]
Dumbrăveni, Sibiu Erzsébetváros &&&&&&&&&&&&&645.&&&&&0645[3] &&&&&&&&&&&&&&&9.3000009,3[3] 12.3[67] 23.8[67] 40.8[67]
Turda, Cluj Torda &&&&&&&&&&&&3905.&&&&&03.905[3] &&&&&&&&&&&&&&&9.&&&&&09[3] 16.9[68] 49.5[68] 69.4[68]
Ungheni, Mureș Nyárádtő &&&&&&&&&&&&&580.&&&&&0580[3] &&&&&&&&&&&&&&&8.8000008,8[3] 11.5[69] &&&&&&&&&&&&&&&9.6000009,6[69] 13.6[69]
Copșa Mică, Sibiu Kiskapus &&&&&&&&&&&&&449.&&&&&0449[3] &&&&&&&&&&&&&&&8.7000008,7[3] 18.9[70] 45.9[70] 48.7[70]
Recaș, Timiș Temesrékas &&&&&&&&&&&&&635.&&&&&0635[3] &&&&&&&&&&&&&&&8.2000008,2[3] 16.8[71] 20.7[71] 23.5[71]
Deva, Hunedoara Déva &&&&&&&&&&&&4409.&&&&&04.409[3] &&&&&&&&&&&&&&&7.8000007,8[3] 18.0[72] 37.2[72] 59.1[72]
Sânnicolau Mare, Timiș Nagyszentmiklós &&&&&&&&&&&&&890.&&&&&0890[3] &&&&&&&&&&&&&&&7.8000007,8[3] 10.9[73] 11.6[73] 17.5[73]
Lugoj, Timiș Lugos &&&&&&&&&&&&2752.&&&&&02.752[3] &&&&&&&&&&&&&&&7.4000007,4[3] 16.3[74] 21.9[74] 32.9[74]
Beiuș, Bihor Belényes &&&&&&&&&&&&&722.&&&&&0722[3] &&&&&&&&&&&&&&&7.3000007,3[3] 11.2[75] 23.9[75] 46.1[75]
Câmpia Turzii, Cluj Aranyosgyéres &&&&&&&&&&&&1479.&&&&&01.479[3] &&&&&&&&&&&&&&&7.2000007,2[3] 15.1[76] 35.5[76] 44.7[76]
Lupeni, Hunedoara Lupény &&&&&&&&&&&&1566.&&&&&01.566[3] &&&&&&&&&&&&&&&7.2000007,2[3] 19.5[77] 35.5[77] 41.9[77]
Brașov, Brașov Brassó Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut16,551[3] &&&&&&&&&&&&&&&6.9000006,9[3] 8.14 17.0[78] 39.3[78] 43.4[78]
Pâncota, Arad Pankota &&&&&&&&&&&&&454.&&&&&0454[3] &&&&&&&&&&&&&&&6.9000006,9[3] 19.1[79] 18.5[79] 31.3[79]
Blaj, Alba Balázsfalva &&&&&&&&&&&&1304.&&&&&01.304[3] &&&&&&&&&&&&&&&6.8000006,8[3] 11.3[80] 18.3[80] 23.8[80]
Ineu, Arad Borosjenő &&&&&&&&&&&&&593.&&&&&0593[3] &&&&&&&&&&&&&&&6.7000006,7[3] 14.7[81] 23.5[81] 32.6[81]
Ciacova, Timiș Csák &&&&&&&&&&&&&333.&&&&&0333[3] &&&&&&&&&&&&&&&6.6000006,6[3] 10.4[82] 10.4[82] 11.1[82]
Petroșani, Hunedoara Petrozsény &&&&&&&&&&&&2250.&&&&&02.250[3] &&&&&&&&&&&&&&&6.6000006,6[3] 18.2[83] 33.4[83] 53.8[83]
Bistrița, Bistrița-Năsăud Beszterce &&&&&&&&&&&&3857.&&&&&03.857[3] &&&&&&&&&&&&&&&5.5000005,5[3] 12.9[84] &&&&&&&&&&&&&&&9.6000009,6[84] 19.5[84]
Timișoara, Timiș Temesvár Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut.Eroare de expresie: caracter de punctuație „,” necunoscut15,58[3] &&&&&&&&&&&&&&&5.4000005,4[3] 7.64 17.8[85] 31.0[85] 38.7[85]
Vulcan, Hunedoara Vulkán &&&&&&&&&&&&1155.&&&&&01.155[3] &&&&&&&&&&&&&&&5.1000005,1[3] 15.4[86] 35.7[86] 44.7[86]
Hunedoara, Hunedoara Vajdahunyad &&&&&&&&&&&&2803.&&&&&02.803[3] &&&&&&&&&&&&&&&5.1000005,1[3] &&&&&&&&&&&&&&&9.5000009,5[87] 33.8[87] 47.1[87]
Călan, Hunedoara Pusztakalán &&&&&&&&&&&&&526.&&&&&0526[3] &&&&&&&&&&&&&&&5.&&&&&05[3] 10.3[88] &&&&&&&&&&&&&&&8.6000008,6[88] 15.3[88]
  1. ^ Structura etno-demografică a României pe arii geografice (2002): Târgu Mureș, Cluj Napoca, Oradea, Sfântu Gheorghe, Satu Mare, Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Timișoara, Brașov, Arad, Baia Mare, Târgu Secuiesc, Gheorgheni, Carei, Zalău, Sovata, Reghin, Salonta sursa: edrc.ro/ (Centrul de resurse pentru diversitate etnoculturală)
  2. ^ ro datele recensământului din 2011 Arhivat în , la Wayback Machine.
  3. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa ab ac ad ae af ag ah ai aj ak al am an ao ap aq ar as at au av aw ax ay az ba bb bc bd be bf bg bh bi bj bk bl bm bn bo bp bq br bs bt bu bv bw bx by bz ca cb cc cd ce cf cg ch ci cj ck cl cm cn co cp cq cr cs ct cu cv cw cx cy cz da db dc dd de df dg dh di dj dk dl dm dn do dp dq dr ds dt du dv dw dx dy dz ea eb ec ed ee ef eg eh ei ej ek el em en eo ep eq er es et eu ev ew ex ey ez fa fb fc fd fe ff fg fh fi fj fk fl fm fn ro 2011 census data Arhivat în , la Wayback Machine.
  4. ^ a b c hu date istorice de recensământ Arhivat în , la Wayback Machine.
  5. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  6. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  7. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  8. ^ a b hu date istorice de recensământ
  9. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  10. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  11. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  12. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  13. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  14. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  15. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  16. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  17. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  18. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  19. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  20. ^ a b c hu date istorice de recensământ Arhivat în , la Wayback Machine.
  21. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  22. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  23. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  24. ^ a b c hu date istorice de recensământ Arhivat în , la Wayback Machine.
  25. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  26. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  27. ^ a b hu date istorice de recensământ
  28. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  29. ^ a b c hu date istorice de recensământ Arhivat în , la Wayback Machine.
  30. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  31. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  32. ^ a b c hu date istorice de recensământ Arhivat în , la Wayback Machine.
  33. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  34. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  35. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  36. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  37. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  38. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  39. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  40. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  41. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  42. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  43. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  44. ^ a b c hu date istorice de recensământ Arhivat în , la Wayback Machine.
  45. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  46. ^ a b c hu date istorice de recensământ Arhivat în , la Wayback Machine.
  47. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  48. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  49. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  50. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  51. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  52. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  53. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  54. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  55. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  56. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  57. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  58. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  59. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  60. ^ a b c hu date istorice de recensământ Arhivat în , la Wayback Machine.
  61. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  62. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  63. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  64. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  65. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  66. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  67. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  68. ^ a b c hu date istorice de recensământ Arhivat în , la Wayback Machine.
  69. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  70. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  71. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  72. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  73. ^ a b c hu date istorice de recensământ Arhivat în , la Wayback Machine.
  74. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  75. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  76. ^ a b c hu date istorice de recensământ Arhivat în , la Wayback Machine.
  77. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  78. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  79. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  80. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  81. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  82. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  83. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  84. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  85. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  86. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  87. ^ a b c hu date istorice de recensământ
  88. ^ a b c hu date istorice de recensământ