Ioan A. Bassarabescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ioan A. Bassarabescu
Ioan A. Bassarabescu.jpg
Scriitorul Ioan A. Bassarabescu
Date personale
Născut17/29 decembrie 1870
Giurgiu, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești
Decedat27 martie 1952, (81 de ani)
București, Republica Populară Română
Cauza decesuluiaccident rutier[*]​ Modificați la Wikidata
PărințiAlexandru Bassarabescu
Elisabeta-Eliza (n. Starostescu)
Naționalitate România
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
EducațieFacultatea de Litere din București
Alma materUniversitatea din București  Modificați la Wikidata
Partid politicPartidul Conservator  Modificați la Wikidata
Logo of the Romanian Academy.png Membru corespondent al Academiei Române
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Ioan A. Bassarabescu (n. 17/29 decembrie 1870, Giurgiu – d. 27 martie 1952, București) a fost un scriitor român, membru corespondent al Academiei Române.[1]

Biografie[modificare | modificare sursă]

A fost cel de-al șaselea fiu al căpitanului Alexandru Bassarabescu (1818-1893)[2] și al Elisabetei-Eliza, născută Starostescu (1830-1897). Alexandru Bassarabescu (tatăl lui Ioan) a fost coleg de liceu la Sfântu Sava cu Nicolae Bălcescu și Ion Ghica, a fost principalul funcționar al Magistratului, apoi al Primăriei - până în vremea Războiului de Independență (1877). Inițial a avut rangul de pitar. A participat activ la evenimentele de la 1848, în funcția de secretar al Magistratului din reședința județului Vlașca.[3]

Educație[modificare | modificare sursă]

A urmat clasele primare în Giurgiu, la Galben și Verde.[1]

În 1877, familia s-a mutat la București din cauza bombardamentelor otomane.[4] Deși s-au mutat, autorul a absolvit școala primară tot în Giurgiu, la 11 iulie 1882.[5] La București Ion Alexandru Bassarabescu a urmat cursurile Colegiului „Sf. Sava” (1884-1891) și apoi Facultatea de Filozofie și Litere din București (1891-1897).[6]

Carieră[modificare | modificare sursă]

Ca student a lucrat ca funcționar la Ministerul de Finanțe. A fost profesor suplinitor de geografie la Liceul Unirea din Focșani în 1896.[7]

A predat la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești cursuri de geografie și franceză timp de patru decenii. A fost profesor și la Școala Comercială din Ploiești, la Institutul de Fete Regina Elisabeta (sau la Pension, cum i se spunea în epocă, denumire populară). În perioada interbelică a făcut parte din grupul de personalități locale (alături de arhitectul Toma T. Socolescu, Ion Ionescu-Quintus, profesorul și gazetarul Dumitru Munteanu-Râmnic) ce a militat pentru înființarea unei biblioteci publice comunale a Ploieștiului (martie 1921), a cărei urmașă a devenit ulterior Biblioteca Județeană Nicolae Iorga. În 1931 a contribuit la înființarea Muzeului de Arte Frumoase din Ploiești.[8] Din inițiativa sa a fost dezvelit primul bust al lui Ion Luca Caragiale în 1932.[9]

În timpul liceului, împreună cu alți colegi, a participat la întruniri și dezbateri culturale organizate la Ateneul Român. Aici l-a cunoscut pe Alexandru Vlahuță, care l-a îndrumat în cariera literară.[10]

Încurajat de profesorul Simion Mândrescu, a publicat pe 1 noiembrie 1888 în revista Mugurul (revista Liceului „Sf. Sava”) nuvela Nostalgie.[11]

Din 1896 până în 1935 a colaborat la revista Convorbiri literare, iar din 1900 a fost membru în comitetul de redacție.[12]

A colaborat la mai multe periodice ale vremii: Sămănătorul (Semănătorul),[13] Revista Theatrelor,[14] România literară, Revista poporului (unde a fost redactor), Generația nouă, Adevărul și Românul, în paginile cărora s-a semnat cu mai multe pseudonime: Arab, Ion Arab, Barion, I.A. Barion și Bion.[15]

Debutul editorial a avut loc în anul 1903, când i-a apărut la Editura Socec un volum de nuvele.[8]

În 1908 a fost cooptat în primul comitet al Societății Scriitorilor Români, iar un an mai târziu, la propunerea lui Duiliu Zamfirescu, a fost ales membru corespondent al Academiei Române;[16] recomandat de Mihail Sadoveanu, a devenit în 1935 membru plin.[17]

A fost Inspector Școlar și inspector general al învățământului primar. În 1918 a fost numit prefect al județului Prahova și senator în guvernul Marghiloman. Între 1926-1927, a fost senator și în guvernul condus de generalul Alexandru Averescu.[18]

În anul 1930, Ioan Al. Bassarabescu a devenit vicepreședinte al Consiliului Ordinului „Marele Orient al Românei”, iar din 1933 a fost ales membru de onoare al aceleiași grupare de loji. Legăturile cu masoneria au continuat, devenind și membru al Lojii „Libertatea” din Ploiești (1937).[19]

Lui Ioan A.Bassarabescu i s-a retras statutul de membru al Academiei de către regimul comunist din România, în 1948.[20] A fost repus în drepturi la 3 iulie 1990.[21]

A fost tradus în franceză, italiană, rusă, portugheză, bulgară.[22]

În 1943 a apărut ultimul volum pe care l-a publicat, Lume de ieri, pentru care a primit un premiu de 60.000 lei la secțiunea „cea mai bună literatură” - București (14 martie 1944). După această dată, scriitorul nu a mai publicat decât mici articole.[23]

A scris numai proză scurtă, fiind pus de istoricii literari în rând cu Ion Luca Caragiale sau Alexandru Brătescu Voinești,[24] deoarece a cultivat schița și momentul. În afară de nuvele și schițe, a mai scris parabole pentru copii, note de călătorie, poeme în proză, monoloage satirice și epigrame.[25]

Împreună cu Mihail Sadoveanu, A. de Herz, Emil Gârleanu și George Ranetti, a fost angajat de Teatrul Național din București pentru a traduce drame și comedii. Acest proiect a fost inițiat de Pompiliu Eliade, directorul teatrului, pentru a combate calitatea slabă a traducerii pieselor de teatru.[26]

Două comedii de Georges Courteline, Taina familiei și Liniștea casei, traduse de Bassarabescu, au fost puse în scenă în stagiunea 1908-1909.[27] Comedia Ovidiu Șicană (1908) este o adaptare liberă după La Parce de maître Pierre Pathelin.[28] A tradus între 1890 și 1893 din George Duruy, G.G. Byron, Alphonse Daudet și Thomas Hardy.[22]

A fost apreciat de personalități ale literaturii și culturii naționale precum B.P. Hasdeu, Titu Maiorescu, Duiliu Zamfirescu, E. Lovinescu, G. Călinescu, Pompiliu Constantinescu și alții. A întreținut corespondență de lungă durată cu Constantin N. Mihăilescu-Conemy, poet, prozator și jurnalist din Câmpina. În epistolele trimise de Bassarabescu sunt menționate unele momente dureroase din biografia prozatorului giurgiuvean, dar și referiri la cartea sa de proze pentru copii.[29]

A murit în urma unui accident rutier la Ploiești la 27 martie 1952.[17]

Viața personală[modificare | modificare sursă]

În 1904 Ioan Alexandru Bassarabescu s-a căsătorit cu Ecaterina Dinescu (1881-1947), fiica unui comerciant pe nume Temelie DInescu. Ecaterina, la rândul său, a fost implicată în lumea literară, a publicat poezii, schițe și traduceri sub numele adevărat sau pseudonimul Irene Mohor.[30]

Au avut o fiică, Maria-Elisabeta Puricel Bassarabescu (Cireșica Bassarabescu), care a murit în 2013, în Elveția. A fost o femeie de carieră, a absolvit facultatea de drept, fiind printre primele judecătoare din România.[31] Pe lângă activitatea profesională, a scris și poezie.[21]

Scriitorul a fost implicat în acțiuni caritabile, alături de fiica sa, în cadrul Societății „Caritatea”, înființată la Ploiești în anul 1880 de un grup de doamne din elita locală.[32]

Premii[modificare | modificare sursă]

În 1908 a primit Premiul Academiei Române.[33]

În 1926 a primit Premiul „Ioan Al. Brătescu-Voinești” din partea Societății Scriitorilor. În 1930 a primit Premiul Național pentru proză.[15]

A primit Ordinul Coroanei (comandant), Ordinul Stelei României (ofițer) și Ordinul Meritul Cultural (ofițer).[34]

Omagiu[modificare | modificare sursă]

În 1935 a fost numit membru de onoare al Comitetului care a ridicat bustul lui Mihai Eminescu în Parcul Alei din orașul Giurgiu.[35]

La 1 aprilie 1993, Biblioteca Județeană Giurgiu a primit numele scriitorului și omului politic român, membru corespondent al Academiei Române, Ioan Alexandru Bassarabescu, la propunerea lui Emil Păunescu, muzeolog și istoric giurgiuvean.[36]

În anul 2000, Școala „9 Mai din” Ploiești a primit numele lui Ioan Al. Bassarabescu.[37]

În 2020 Biblioteca Județeană „I. A. Bassarabescu” Giurgiu, Muzeul Județean „Teohari Antonescu” și Arhivele Naționale ale Statului Filiala Giurgiu au organizat evenimente culturale cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea scriitorului giurgiuvean. Consiliul Local al orașului Giurgiu i-a acordat post-mortem titlul de cetățean de onoare.[38]


Opere publicate[39][modificare | modificare sursă]

  • Nuvele, București, 1903
  • Vulturii, București, 1907
  • Norocul, București, 1907
  • Ovidiu Șicană, farsă într-un act și trei tablouri, Ploiești, 1908
  • Noi și vechi, București, 1909
  • Nenea, București, 1916
  • Un dor împlinit, București, 1919
  • Moș Stan, București, 1923
  • Schițe și nuvele, București, 1923
  • Spre Slatina, București, 1924
  • Un om în toată firea, București, 1927
  • Domnu Dincă, București, 1928
  • Două epoci din literatura română, București, 1928
  • Opere complete, 2 volume, București, 1939-1940
  • O scriitoare necunoscută din epoca Unirii Principatelor, București, 1940
  • Proză, București, 1942
  • Lume de ieri, Amintiri vesele și duioase, București, 1943
  • Schițe și nuvele, prefață de Zoe Dumitrescu-Bușulenga, București, 1953
  • Schițe și nuvele, București, 1955
  • Lume de ieri. Nuvele, schițe, amintiri, prefață de Alexandru Piru, București, 1958
  • Un om în toată firea, ediție îngrijită și prefață de Tiberiu Avramescu, București, 1961
  • Pe drezină. Nuvele, schițe, amintiri, prefață de Gabriel Dimisianu, București, 1963
  • Scrieri alese, ediție îngrijită și prefață de Teodor Vârgolici, București, 1966
  • Un om în toată firea, Iași, 1972
  • Un dor împlinit, București, 1974
  • Pe drezină. Nuvele și schițe umoristice, ediție îngrijită de Teodor Vârgolici, București, 1976
  • Nuvele și schițe, ediție îngrijită de Teodor Vârgolici, București, 1985
  • Un om în toată firea, ediție îngrijită și prefață de Teodor Vârgolici, București, 1988

Volumele Lume de ieri și Moș Stan au fost reeditate în cadrul Colecției Biblioteca Giurgiuveană, în 2014 respectiv 2015.[40]

Antologii

  • Antologia scriitorilor români, București, 1931 (în colaborare cu V.V. Haneș)

Traduceri

  • Georges Courteline, Taina familiei. Liniștea casei, București, 1924

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Călinescu, George (). Istoria literaturii române de la origini până în prezent. Editura Minerva. p. 581. 
  2. ^ Enache, Constantin (). Municipiul Giurgiu - compendiu monografic. București, Editura Universul Familiei. p. 549. 
  3. ^ Păunescu, Emil (). Ioan Al. Bassarabescu și orașul Giurgiu. Editura Vinea. p. 5. 
  4. ^ Păunescu, Emil (). Ioan Al. Bassarabescu și orașul Giurgiu. Ediția a II-a, revăzută și adăugită. Editura Rotipo. p. 6. 
  5. ^ Certificatul de absolvire a cursului primar eliberat de Școala primară a orașului Giurgiu (11 iulie 1882), conservat la Muzeul de istorie și arheologie al județului Prahova
  6. ^ „66 ANI DE LA MOARTEA LUI IOAN ALEXANDRU BASSARABESCU 17\29 decembrie 1870-27 martie 1952”. Reflectorul de Sud. . Accesat în . 
  7. ^ „Remember Ioan Alexandru Bassarabescu”. GIMNAZIUL „I.A.BASSARABESCU”. . Accesat în . 
  8. ^ a b „Un scriitor (cam) uitat - I.A. Bassarabescu | Revista 22” (în engleză). revista22.ro. . Accesat în . 
  9. ^ „IOAN A. BASSARABESCU”. GIMNAZIUL „I.A.BASSARABESCU”. . Accesat în . 
  10. ^ Fapte și comentarii. I. A. Bassarabescu despre Al. Vlahuță, articol de Petre Haneș, publicat în Preocupări Literare, Nr. 5/1942, p. 270
  11. ^ Ștefan, Elena (). Asalt spre crestele destinului - dicționarul personalităților giurgiuvene. Editura Cronos. p. 19. 
  12. ^ Ornea, Z. (). Junimea și junimismul, Vol. I. Editura Minerva. p. 119-120. 
  13. ^ Academia Republicii Populare Române. Dicționar Enciclopedic Român 1962-1964. București, Editura Politică. 
  14. ^ Livescu, Ion (). Amintiri și scrieri despre teatru. Editura pentru literatură. p. 34. 
  15. ^ a b „Ioan Bassarabescu”. Artline.ro. Accesat în . 
  16. ^ „"ZIARUL PLOIEȘTII, un adânc scormonitor al faptelor"”. zPL.ro - pentru cei care stiu sa citeasca. . Accesat în . 
  17. ^ a b „Ioan A. Bassarabescu” (în engleză). cararilevirtutii.ro. Accesat în . 
  18. ^ „29 decembrie: Ziua în care s-a născut Regina Elisabeta a României”. adevarul.ro. Accesat în . 
  19. ^ „Giurgiu şi masoneria. De la Ioan A. Bassarabescu, vicepreşedintele Marelui Orient al României, la Mihail Daia, autorul Imnului Masonic”. adevarul.ro. Accesat în . 
  20. ^ „1948. Anul imensei jertfe a Academiei Române, articol de acad. Păun Ion Otiman, publicat în Akademos, nr. 4 (31) decembrie 2013, p. 122” (PDF). Accesat în . 
  21. ^ a b Gheorghe Puricel - un jurist de excepție, cu o bogată practică judiciară, articol de Sorin Popescu și Tudor Prelipceanu, în Buletin de informare legislativă, nr. 1/2015, p. 30-31, București, Tipografia Monitorul Oficial
  22. ^ a b „I.A. Bassarabescu – Biblioteca Judeteana "I.A. Bassarabescu" Giurgiu”. Accesat în . 
  23. ^ „IOAN A. BASSARABESCU”. Gimnaziul Bassarabescu. . Accesat în . 
  24. ^ „Operele lui Ioan A. Bassarabescu”. BZI.ro. . Accesat în . 
  25. ^ Călinescu, George (). Istoria literaturii române de la origini până în prezent. Editura Minerva. p. 581-582. 
  26. ^ Livescu, Ion (). Amintiri și scrieri despre teatru. Editura pentru literatură. p. 93-94. 
  27. ^ Livescu, Ion (). Amintiri și scrieri despre teatru. Editura pentru literatură. p. 111; 144. 
  28. ^ Călinescu, George (). Istoria literaturii române de la origini până în prezent. Editura Minerva. p. 1007. 
  29. ^ Scurtu, Nicolae (). Cercetări literare. Scriitori și publiciști giurgiuveni. Editura Sud. p. 112-119. 
  30. ^ Cepoiu, Traian Tr. (). I. A. Bassarabescu - scurt excurs biobibliografic. Editura Scrisul Prahovean. 
  31. ^ „Se implinesc 15 ani de cand o scoala ploiesteana poarta numele scriitorului I. A. Bassarabescu | Ziarul Prahova”. Accesat în . 
  32. ^ Dobrescu, Constantin (). „Memoria Documentelor: Societatea Caritatea a Doamnelor din Ploieşti”. Gazeta de Prahova. Accesat în . 
  33. ^ „Ioan A. Bassarabescu” (PDF). Accesat în . 
  34. ^ „𝐏𝐄𝐑𝐒𝐎𝐍𝐀𝐋𝐈𝐓𝐀̆𝐓̦𝐈 𝐏𝐋𝐎𝐈𝐄𝐒̦𝐓𝐄𝐍𝐄 – 𝐄𝐏𝐈𝐒𝐎𝐃𝐔𝐋 𝗟𝗜𝗫 – Societatea Culturală „ATOM" Ploiești” (în engleză). Accesat în . 
  35. ^ Păunescu, Emil (). Ioan Al. Bassarabescu și orașul Giurgiu. Ediția a II-a, revăzută și adăugită. Editura Rotipo. p. 8. 
  36. ^ Păunescu, Emil (). Ioan Al. Bassarabescu și orașul Giurgiu. Editura Vinea. p. 7. 
  37. ^ Decizia nr. 252 din 28 martie 2000 a Inspectoratului Școlar al Județului Prahova
  38. ^ Păunescu, Emil (). Ioan Al. Bassarabescu și orașul Giurgiu. Ediția a II-a, revăzută și adăugită. Editura Rotipo. p. 12-13. 
  39. ^ „I.A. Bassarabescu – Biblioteca Judeteana "I.A. Bassarabescu" Giurgiu”. Accesat în . 
  40. ^ Colecția Biblioteca giurgiuveană - remember (3), articol de Dan Mucenic, în Jurnal de literatură, nr. 22, noiembrie 2016, p. 3

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent. București.,Editura Minerva, 1988
  • Ovid Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, Vol. I. București, Editura Minerva, 1972
  • Victor Eftimiu, Portrete și amintiri. București, Editura pentru literatură, 1965
  • Ion Livescu, Amintiri și scrieri despre teatru. București, Editura pentru literatură, 1967
  • Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane. București, Editura Minerva, 1989


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ioan_A._Bassarabescu&oldid=15516058