Ioan A. Bassarabescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ioan A. Bassarabescu
Ioan A. Bassarabescu.jpg
Scriitorul Ioan A. Bassarabescu
Date personale
Născut17/29 decembrie 1870
Giurgiu, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești
Decedat27 martie 1952, (81 de ani)
București, Republica Populară Română
Cauza decesuluiaccident rutier[*] Modificați la Wikidata
PărințiAlexandru Bassarbescu
Elisabeta-Eliza (n. Starostescu)
Naționalitate România
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor
Activitate
EducațieFacultatea de Litere din București
Alma materUniversitatea din București  Modificați la Wikidata
Partid politicPartidul Conservator  Modificați la Wikidata
Logo of the Romanian Academy.png Membru corespondent al Academiei Române

Ioan A. Bassarabescu (n. 17/29 decembrie 1870, Giurgiu – d. 27 martie 1952, București) a fost un scriitor român, membru corespondent al Academiei Române.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Cel de-al șaselea fiu al căpitanului Alexandru Bassarabescu, coleg de liceu la Sfântu Sava cu Nicolae Bălcescu și Ion Ghica. Ulterior a devenit primar al orașului Giurgiu. Mama se numea Elisabeta-Eliza, născută Starostescu.[1] Lui Ioan A.Bassarabescu i s-a luat statutul de membru al Academiei de către regimul comunist din România, în 1948.

Educație[modificare | modificare sursă]

În jurul anului 1877, familia se mută la București, unde Ion Alexandru Bassarabescu urmează cursurile colegiului „Sfântu Sava” (1884-1891) și apoi Facultatea de Litere din București (1891-1897). A fost profesor de geografie în Focșani, în 1896 și din 1897 se mută la Ploiești, unde va lucra până la pensie. A scris numai proză scurtă, fiind pus de istoricii literari în rând cu Ion Luca Caragiale sau Alexandru Brătescu Voinești, deoarece a cultivat schița și momentul.[2]

Carieră[modificare | modificare sursă]

În 1908, este cooptat în primul comitet al Societății Scriitorilor Români, iar un an mai târziu, la propunerea lui Duiliu Zamfirescu, va fi ales membru corespondent al Academiei Române; recomandat de Mihail Sadoveanu, devine, în 1935, membru plin. Nu îl ocolesc nici premiile literare, între care, în 1926, premiul „Ioan Al. Brătescu-Voinești”, și, în 1930, Premiul Național pentru proză. Se pensionează în 1935, după o îndelungată carieră didactică. Moare în urma unui accident.

Încă din liceu, Bassarabescu compune „nuvele” pentru revistele poligrafiate „Armonia” și „Studentul român”. Încurajat de profesorul Simion Mândrescu, încredințează câteva texte revistei „Mugurul”; aici își vede imprimată, în 1888, nuvela Nostalgie. Semnătura lui sau pseudonimele pe care și le alege (Arab, Ion Arab, Barion, I.A. Barion, Bion) pot fi întâlnite, în afară de „România literară”, la „Revista poporului”, unde a fost redactor, „Generația nouă”, „Adevărul” și „Românul”.[3]

În 1893, intră în comitetul de redacție al periodicului „Românul literar”. Remarcat de B.P. Hasdeu, se apropie de „Revista nouă”. Schițele și nuvelele lui au, de pe acum, căutare în multe alte publicații: „Universul ilustrat”, „Revista theatrelor”, „Revista contimporană”, „Adevărul ilustrat”, „Revista orientală”, „Revista copiilor” și „Revista literară”.

Colaborarea (din 1896 până în 1935) la „Convorbiri literare”, unde, din 1900, e membru în comitetul de redacție, instituie, începând cu nuvela Emma, etapa de maturitate a scrisului lui Bassarabescu. A fost tradus în franceză, italiană, rusă, portugheză, bulgară. Un aer de diletantism blajin emană din intervențiile lui în materie de literatură. Cu toată tenta lor paternală, opiniile sunt intolerante în fond. Aderând, pe urmele lui Titu Maiorescu, la principiul artei pentru artă, scriitorul se dovedește un tradiționalist, speriat de excese și mefient față de „invențiuni”. Și în recenzii el își dezvăluie felul de a gândi literatura.

Exercițiul critic, la Bassarabescu, este o cale dibuitoare spre sine. Versurile lui sunt nesemnificative, palide rimări pe tema incongruenței dintre „realitatea vieții” și „visul tinereții” – temă centrală și în proza de început, în perioada deschisă de volumul Nuvele (1903), care s-ar putea numi „Bassarabescu înainte de Bassarabescu”. În afară de nuvele și schițe, a mai scris parabole pentru copii, note de călătorie, poeme în proză, monoloage satirice și epigrame sălcii.

Două comedioare de Georges Courteline, Taina familiei și Liniștea casei, traduse de el, au fost puse în scenă în stagiunea 1908-1909. Comedia Ovidiu Șicană (1908) este o adaptare liberă după La Parce de maître Pierre Pathelin. A tradus, între 1890 și 1893, din George Duruy, G.G. Byron, Alphonse Daudet și, târziu, în 1945, din Thomas Hardy.[4]

Opere publicate[modificare | modificare sursă]

  • Nuvele, București, 1903
  • Vulturii, București, 1907
  • Norocul, București, 1907
  • Ovidiu Șicană, farsă într-un act și trei tablouri, Ploiești, 1908
  • Noi și vechi, București, 1909
  • Nenea, București, 1916
  • Un dor împlinit, București, 1919
  • Moș Stan, București, 1923
  • Schițe și nuvele, București, 1923
  • Spre Slatina, București, 1924
  • Un om în toată firea, București, 1927
  • Domnu Dincă, București, 1928
  • Două epoci din literatura română, București, 1928
  • Opere complete, 2 volume, București, 1939-1940
  • O scriitoare necunoscută din epoca Unirii Principatelor, București, 1940
  • Proză, București, 1942
  • Lume de ieri, Amintiri vesele și duioase, București, 1943
  • Schițe și nuvele, prefață de Zoe Dumitrescu-Bușulenga, București, 1953
  • Schițe și nuvele, București, 1955
  • Lume de ieri. Nuvele, schițe, amintiri, prefață de Alexandru Piru, București, 1958
  • Un om în toată firea, ediție îngrijită și prefață de Tiberiu Avramescu, București, 1961
  • Pe drezină. Nuvele, schițe, amintiri, prefață de Gabriel Dimisianu, București, 1963
  • Scrieri alese, ediție îngrijită și prefață de Teodor Vârgolici, București, 1966
  • Un om în toată firea, Iași, 1972
  • Un dor împlinit, București, 1974
  • Pe drezină. Nuvele și schițe umoristice, ediție îngrijită de Teodor Vârgolici, București, 1976
  • Nuvele și schițe, ediție îngrijită de Teodor Vârgolici, București, 1985
  • Un om în toată firea, ediție îngrijită și prefață de Teodor Vârgolici, București, 1988

Antologii

  • Antologia scriitorilor români, București, 1931 (în colaborare cu V.V. Haneș)

Traduceri

  • Georges Courteline, Taina familiei. Liniștea casei, București, 1924

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Encyclopedia 2
  2. ^ „Biblioteca Județeană Giurgiu”. Accesat în . 
  3. ^ Ștefan, Elena (). Asalt spre crestele destinului - dicționarul personalităților giurgiuvene. Editura Cronos. p. 19. 
  4. ^ „Biblioteca Județeană Giurgiu”. Accesat în . 

Legături externe[modificare | modificare sursă]