Ignaz Moscheles

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Ignaz Moscheles
Ignaz Moscheles.jpg
Ignaz Moscheles
Date personale
Născut[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Praga, Regatul Boemiei[5] Modificați la Wikidata
Decedat (75 de ani)[6][1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Leipzig, Regatul Saxoniei[7] Modificați la Wikidata
CopiiFelix Moscheles[*] Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of the Habsburg Monarchy.svg Imperiul Habsburgic
Flag of the Habsburg Monarchy.svg Imperiul Austriac
Banner of the Holy Roman Emperor with haloes (1400-1806).svg Sfântul Imperiu Roman
War ensign of the German Empire Navy 1848-1852.svg Confederația Germană Modificați la Wikidata
Etnieevrei Modificați la Wikidata
Ocupațiepianist
dirijor
compozitor
pedagog[*]
muzicolog[*]
profesor de muzică[*]
diarist[*]
profesor universitar
muzician Modificați la Wikidata
Activitate
Instrument(e)pian  Modificați la Wikidata
Prezență online

(Issac) Ignaz Moscheles(pronunțat în germană /ˈig.nats ˈmɔ.ʃɛ.lɛs/) (n. ,[1][2][3][4] Praga, Regatul Boemiei[5] – d. ,[6][1][2][3][4] Leipzig, Regatul Saxoniei[7])[8] a fost un pianist, virtuoz și compozitor boemian, ai cărui primii ani de carieră s-a bazat inițial la Londra, mai apoi la Leipzig, unde s-a alăturat prietenului său și uneori elevului său, Felix Mendelssohn, în calitate de profesor de pian la conservator.

Viața[modificare | modificare sursă]

Cariera timpurie[modificare | modificare sursă]

Moscheles s-a născut în Praga într-o familie comerciantă evreiască afiliată germană. Primul său nume era inițial,Isaac. Tatăl său cânta la chitară și își dorea ca unul dintre copiii său să aibă o carieră muzicală. Inițial el avea speranțe pe sora lui Ignaz,dar când ea a deviat , lecțiile de pian i s-au transferat fratelui ei. Ignaz dezvoltat o pasiune timpurie (apoi revoluționară)pentru muzica lui Beethoven,dar Mozarteanul Bedřich Diviš Weber, profesorul său de la Conservatorul din Viena, încerca să-l încurce , pentru a se concentra pe operele lui Bach, Mozart and Muzio Clementi.[9]

După moartea timpurie a tatălui său, Moscheles s-a stabilit în Viena. Abilitățile lui erau atât de naturale încât a putut să studieze cu Albrechtsberger pentru contrapunct,teorie și Salieri 0entru compoziție. În acest moment el și-a schimbat numele din 'Isaac' în 'Ignaz'. El era unul dintre cei mai virtoși rezidenți din Ciena, în timpul Congresului de la Viena din 1814-1815 și acolo a compus enormul popular virtuoz Alexander Variations, Op. 32, pentru pian și orchestră, care l-a interpretat în întreaga Europă. Tot acolo a devenit un prieten apropiat al lui Meyerbeer (atunci era încă un pianist virtuoz și nu un compozitor) și duetele lor de pian,extemporizate, au fost foarte apreciate.[10] Moscheles a fost familiarizat cu Hummel și Kalkbrenner. Printre virtuoșii din anii 1820, Hummel, Kalkbrenner, Cramer, Herz and Weber erau cei mai renumiți rivali ai săi.[11]

În Viena,Moscheles a putut să-și întâlnească pe idolul său, Beethoven, care a fost atât de impresionat de abilitățile tânărului încât i-a încredințat pregătirea scorului de pian al operei sale Fidelio, comandată de publicistul lui Artaria. La sfârșitul manuscrisului, înainte să i-l prezinte lui Beethoven, Moscheles a scris cuvintele Fine mit gottes Hülfe ("Terminat cu ajutorul lui Dumnezeu"). Beethoven a fost de acord cu versiunea lui Moscheles, dar a adăugat cuvintele O Mensch, hilf dir selber ("Omule, ajută-te singur!").[12] Bunele relații ale lui Mocheles cu Beethoven s-ar dovedi atât de importante până la moartea lui Beethoven.[13]

Credință și familie[modificare | modificare sursă]

Moscheles s-a căsătorit cu Charlotte Emden (Henri Lehmann,1837)

a fost încă un practicant evreu în Viena între anii 1814-15. Soția lui a notat că era un membru al congregației din Viena, și a scris pentru comunitatea evreiască din Viena,un oratoriu pentru sărbătorirea păcii. În timpul vieții lui, ca mulți compozitori evrei, el a rămas apropiat de alți compozitori de altă religie,cum ar fi Felix Mendelssohn, Anton Rubinstein, Joseph Joachim și Ferdinand Hiller. El a mai rămas prieten cu patronii de origine evreiască cum ar fi,familia Eskeles din Viena, familia Leo din Paris și familia Rothschild din Anglia. El s-a căsătorit cu Charlotte Embden, fiica unui bancher de origine evreiască din Hamburg și vărul lui Heinrich Heine, într-un sinagog din Hamburg în 1825.

[14] Nonetheless, după ce s-a stabilit în Anglia, a devenit un membru al Bisericii Angliei.

Copiii săi, doi fii și trei fiice,[14] au fost toți botezați la naștere iar soția lui a fost botezată în 1832. Ei au fost părinții pictorului Felix (1833-1917), fiului lor cel de-al doilea, și Serenei Anna Moscheles (1830-1902), celei de-a treia fiica și soția compozitorului Georg Rosen.[15] Rosen a fost Orientalist fratele ei Friedrich August Rosen, încă un amic de-al lui Mendelssohn, ca Moscheles. Nepoata lui Jelka Rosen, și ea pictorița, s-a măritat cu compozitorul Frederick Delius. Moscheles a călătorit pe scară largă în Europa în calitate de pianist și dirijor, eventual stabilindu-se în Londra între anii 1825-1846 unde a devenit co-director la Societatea Filarmonică Regală în 1832. El nicodată nu și-a dezmintit credința evreiască și în mod frecvent mergea împreună cu familia lui în Praga pentru a-și vizita rudele, toate păstrându-și credințele evreiești.[16]

Mendelssohn si perioada de la Londra[modificare | modificare sursă]

După perioada vieneză,pentru Mocheles a urmat o mulțime de spectacole și concerte Eurpene—după ce Moscheles a fost auzit cântând la Carlsbad,tânărul Robert Schumann a fost concediat pentru a deveni el însuși un pianist virtuoz. Mocheles a găsit o primire deosebit de călduroasă la Londra, unde în 1822 a primit un titlu onorific la Academia de Muzică din Londra (mai târziu Academia Regală de Muzică). La sfârșitul anului el a scris în jurnalul său 'Mă simt din ce în ce mai mult acasă în Londra' și nu a ezitat să se stabilească acolo după căsătorie. Moscheles a vizitat multe dintre marile capitale ale Europei, făcându-și prima apariție în Londra în 1822, asigurând prietenia cu Muzio Clementi și Johann Baptist Cramer. Moscheles a fost,de asemenea, și un elev al lui Muzio Clementi.

În Martie 1823 Moscheles a efectuat o vizită de lungă durată în Bath în Somerset și a început să lucreze la Concertul pentru pian Nr. 4 (Op.64). Într-o excursie în Bristol, Coleridge a spus, "Moscheles încânta vizitunea canalului din Bristol și adaugă, "Ce poate fi mai fin decât prima vedere a munților Welsh din Clifton? O panoramă încântătoare? Un loc foarte bun pentru a compune un adagio; munții albastri formează un fundal măreț pentru acest canal luminos." Concertul de pian și-a avut premiera în Londra, la scurt timp după aceasta, pe 16 Iunie.[17]

Înainte de aceasta,totuși în 1824 a acceptat o invitație de la Abraham Mendelssohn Bartholdy în Berlin pentru a le da lecții de pian celor doi copii ai lui, Felix si Fanny. Cuvintele pe care le-a avut când s-a întâlnit cu acești au fost: "Aceasta este o familie cum nu am mai văzut. Felix, un băiat de cincisprezece ani,este un fenomen. Ce minuni sunt comparate cu el? ...Este deja un artist maturizat. Sora lui mai mare,Fanny,este,de asemenea,extraordinar de înzestrată." La scurt timp după aceasta a el a scris: "În această amiază... I-am dat lui Felix Mendelssohn prima lecție de pian, fără a pierde din vedere o clipă faptul în care stăteam lângă un maestru,nu un elev."[18]

Astfel a început o relație de prietenie cu o intensitate extraordinară care a durat toată viața lui Mendelssohn (a murit în 1847). Moscheles a contribuit la aducerea lui Felix la Londra pentru prima dată în 1829 - Abraham i-a încredințat lui Felix grija sa pentru vizită. Moscheles s-a pregătit cu grijă pentru asta. În Londra, în afară de a deveni un interpret regulat de succes , as well precum și un consilier muzical pentru soarele de la Rothschilds, a devenit un ajutor neprețuit pentru Sir George Smart și Societatea Filarmonică , sfătuindu-i de talentele muzicienilor europeni pe care le-a întâlnit în concertele sale. Când Smart însuși a călătorit în 1825 pentru a căuta noi mizicieni pentru Societate, Moscheles l-a furnizat pe Smart cu o listă, incluzându-i pe Beethoven și Mendelssohn. (În Praga, fratele lui Moscheles a acționat ca ghidul lui Smart). Smart a vizitat Mendelssohnii în Berlin si a fost impresionat de talentele lui Felix cât și de ale lui Fanny. Acest lucru a dus în cele din urmă la invitația lui Mendelssohn de a fi dirijor la Societate în vizita sa din 1829.[19]

În 1827 Moscheles a acționat intermediar între Societatea Filarmonică și muribundul Beethoven. He a ajutat la convingerea Societății de a trimite fonduri disperate necesare lui Beethoven în timpul bolii compozitorului. În schimb, Beethoven s-a oferit să scrie pentru Societate cea de-a zecea simfonie(neterminată).[20]. Succesul lui Mendelssohn în Londra din 1829 până la moartea lui,s-a reflectat bine și la prietenul său.Deși muzică lui Moscheles era privită un pic de modă veche, el a fost foarte solicitat ca profesor de muzică și a inclus printre elevii săi mulți copii de familii bogate si aristocratice. De asemenea,el a fost numit'Pianist la Prințul Albert', un sinecure care totuși și-a confirmat statutul.[16]

Moscheles nu a încetat nicodată să promoveze mizica lui Beethoven și a dat multe recitaluri de muzicacsa: în 1832 el a dirijat în London premiera pentru muzica lui Beethoven Missa Solemnis si a tradus biografia lui Beethoven de A.F. Schindler în engleză. El a fost exponentul timpuriu al recitalului de pian - concertul de muzică pentru pian, a cărui inovație este disputată între Liszt și Moscheles. Moscheles a reintrodus în mod deosebit clapeta ca un instrument de recital solo. De asemenea,el a performat de multe ori în mod concertat cu Mendelssohn la Londra (și în altă parte) - un mare favorit al amândurora muziceni au fost concertele lui Bach pentru mai multe instrumente cu clape. În aceste ocazii,Mendelssohn și Moscheles erau renumiți pentru lupta împreună cu ceilalți în improvizație cadenzas. Performanțele concertului celor trei clavechi au fost date, cu o ocazie cu Thalberg la al treilea instrument, pe altul cu Clara Schumann. Moscheles a apărut adeasea ca dirijor, mai ales pentru operele lui Beethoven.[21]

Anii la Leipzig[modificare | modificare sursă]

Moscheles în Leipzig

Deși în această perioadă Moscheles continua să compună si să concerteze, el depindea în mare măsură de venituri ,ceea ce l-a pus într-un stres considerabil. Când,prin urmare, Mendelssohn a fondat un Conservator în Leipzig în 1843 a dorit să-l atragă pe Mocheles acolo ca coleg, promițându-i suficient timp în programele sale pentru compunere și concerte. După câțiva ani, Moscheles a aceptat cu bucurie poziția în 1846. A devenit un membru de lungă durată și proeminent Conservatorului, predând muzica pentru mulți ani.

Conservatorul a devenit un altar pentru moștenirea muzicală a lui Mendelssohn. Criticul și pianistul Edward Dannreuther, care a studiat cu Moscheles la Leipzig între 1859 și 1863, a scris:

[…] s-a șoptit că doi mari grandioși din sala de pianofo din Conservator au avut de gând să repete concertul în D minor al lui Mendelssohn,singuri, de le 12.30 Duminică seara până în zori! Forța obișnuită, probabil.[22]

Astfel,Moscheles a căzut în fruntea contra-atacului asupra lui Wagner după atacul lui Mendelssohn (si Meyerbeer) în articolul lui Das Judenthum in der Musik ("Evreii în muzică"), pe care a făcut-o solicitând demisia conservatorului de bord al lui editorului Wagner, Brendel.[23] La fel ca Mendelssohn, Moscheles credea că muzica a atins perioada de grație în perioada Bach către Beethoven, și era suspicios față de alte direcții cum ar fi cele prezentate de Wagner, Liszt si Berlioz,deși nu neapărat antagonice. Cu toate acestea,relațiilr sale personale cu aceștia (cu excepția lui Wagner) au rămas cordiale. Moștenirea lui Mendelssohn în Marea Britanie înseamnă că Conservatorul din Leipzig a avut o reputație deosebită în rândul muzicienilor englezi,iar printre cei care au studiat acolo în timpul lui Moscheles sunt Arthur Sullivan si Charles Villiers Stanford.[24]

Moscheles a murit în Leipzig pe 10 Martie 1870, după nouă zile după ce a participat la ultima repetiție Orchestra Gewandhaus din Leipzig.

Muzica[modificare | modificare sursă]

Printre numerele lui de opus 142, Moschele a scris o serie de lucrări simfonice. În afară de preludii , balete și simfonii , toate sunt înscrise pentru pian și orchestră: opt concerte de pian (printre care ultimul a ajuns numai în formă fragmentară, nu au supraviețuit părți orchestrale) și seturi de variații și études care au continuat să fie studiate de studenți avansați, chiar și muzica lui Moscheles a căzut în eclipsă. Există, de asemenea, unele setări pentru cântece. [25]

Mai recent, odată cu renașterea modestă, dar remarcabilă a interesului în compozițiile acestui compozitor și ale colegilor săi, mai multe lucrări ale lui Moscheles sunt făcute accesibile pe discuri compacte, în special de către etichetele de discuri mici și independente. Toate concertele de pian finalizate și fanteziile pentru pian și orchestră sunt disponibile pe eticheta Hyperion Records , interpretată de Howard Shelley , care conduce, de asemenea , Orchestra Simfonică din Tasmania ; ei au emis, de asemenea, studiile complete de pian, jucate de Piers Lane .

Referințe[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ a b c d Ignaz Moscheles, Encyclopædia Britannica Online, accesat în  
  3. ^ a b c d Ignaz Moscheles, SNAC, accesat în  
  4. ^ a b c d Ignaz Moscheles, International Music Score Library Project, accesat în  
  5. ^ a b „Ignaz Moscheles”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  6. ^ a b „Ignaz Moscheles”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  7. ^ a b „Ignaz Moscheles”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  8. ^ Kroll (2014), 4
  9. ^ Kroll (2014), 1-3
  10. ^ Conway (2011), pp.127-30
  11. ^ Kroll (2014), 6-20
  12. ^ Conway (2011), 129
  13. ^ Kroll, (2014) 8-9, Conway (2011),129.
  14. ^ a b Cf. Format:Cite ADB.
  15. ^ Cf.
  16. ^ a b Conway (2011), 106
  17. ^ Moscheles, C. (tr. A. D. Coleridge), Vol.1, pp.71-2
  18. ^ C. Moscheles (1874), I, 98
  19. ^ Conway (2011) 106-7
  20. ^ Conway (2011),
  21. ^ Conway (2011) 106-9
  22. ^ Anon (1898), 647.
  23. ^ Conway (2011), 194
  24. ^ Kroll (2014) 174-5
  25. ^ Kroll (2014), 340-360