Sari la conținut

Hochei pe gheață

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Hochei pe gheață

Un meci de hochei pe gheață între Atlanta Thrashers și Florida Panthers.
Cel mai înalt forFederația Internațională de Hochei pe Gheață
Jucat prima oară3 martie 1875, Victoria Skating Rink, Montreal (primul meci în sală)
Caracteristici
ContactDa
Membri ai echipei6 de fiecare parte
CategorisireSport de echipă
Echipamentpuc, crosă de hochei, patine, cască
Loc de întâlnirepatinoar
Olimpic1920

Hocheiul pe gheață este un sport de iarnă olimpic, de echipă, care se joacă cu crose și un puc.

Gravură din 1558, Pieter Bruegel cel Bătrân

O gravură din secolul al XVI-lea de Pieter Bruegel cel Bătrân arată o rudimentară formă de hochei.[1] O altă teorie sugerează faptul că hocheiul își are originea pe continentul american, derivând din jocul similar al americanilor lacrosse. În sfârșit, cea mai acceptată teorie este aceea care arată dezvoltarea hocheiului pe gheață ca o variație a hocheiului pe iarbă.

Primele reguli cu privire la pucul de joc și la numărul de jucători au fost introduse de un grup de studenți ai unei universități din Montreal, în 1870. Tot în acestă perioadă, noul sport a devenit extrem de popular în Canada, trecând și granița către Statele Unite, unde în 1903 s-a format și prima ligă profesionistă de hochei.

Liga Internațională de Hochei s-a înființat la Paris, în 1908.[2] Astăzi, ea se numește Federația Internațională de Hochei pe Gheață (International Ice Hockey Federation, IIHF), cu sediul la Zürich.[3]

Primul meci public de hochei este atestat la Montreal, în 1875,[4] unde 2 echipe formate din câte 30 de jucători practicau acest sport pe un teren special amenajat.

Peste 2 ani, numărul jucătorilor a fost redus de la 30 la 9. Popularitatea acestui sport în Canada a dus la crearea primei asociații de hochei amator, în 1885.

Primele campionate au fost organizate în Europa în 1910,[5] fiind câștigate de către Marea Britanie. Șapte ani mai târziu, în America, se creeaza National Hockey League (NHL).[6] Ulterior, NHL a devenit cea mai prestigioasă ligă de hochei din lume.[7]

Canada a câștigat aurul la Jocurile Olimpice din 1920
Canada-URSS la Campionatul Mondial din 1959

Hocheiul masculin a devenit sport olimpic încă din 1920, de la Olimpiada de vară de la Anvers. Peste 4 ani, la Chamonix, a fost introdus în programul Jocurilor de iarnă.[8]

Primele 4 ediții au fost clar dominate de către canadieni, însă, după război, sovieticii au început ușor să-și impună autoritatea, până la începutul anilor '90. Ulterior, Suedia în 1994 și Cehia în 1998 au câștigat aurul olimpic.

În 2002, la Salt Lake City, Canada a învins în finală SUA, într-unul din cele mai memorabile meciuri din istorie. Hocheiul feminin a debutat la Jocurile Olimpice din 1998 de la Nagano.[9]

Din anul 1930 există Campionatele Mondiale, desfășurate în fiecare an.[10] Primul Campionatul Mondial Feminin a fost organizat în 1990.[11]

Din Original Six făceau parte doar primele șase echipe inființate: Montreal Canadiens, Toronto Maple Leafs, New York Rangers, Chicago Blackhawks, Detroit Red Wings și Boston Bruins. Era Original Six a ținut din 1942–43 până în 1967 cand au apărut primele echipe din WHA (World Hockey Association) și NHL (National Hockey League) de după Original Six.[12] Original Six a cunoscut câțiva jucatori legendari precum Gordon Gordie Howe, câștigător al Hart Memorial Trophy de 7 ori, Jacques Plante, portarul celor de la Montreal Canadiens, câștigător al Vezina Trophy de 7 ori și cel mai bun fundaș din istorie, Bobby Orr, câștigător al James Norris Memorial Trophy de 9 ori.

Patinoar
Crose de hochei
Puc

Hocheiul pe gheață este unul din cele mai pasionante sporturi de echipe și, în mod sigur, cel mai rapid.[13] Foarte popular în Europa, SUA și Canada, este un sport care necesită tehnică, echilibru și forță psihică.

O echipă este alcătuită din maximum 20 de jucători și 3 portari în competiția masculină și din 18 jucători și 2 portari la feminin. În timpul jocului, o echipă nu poate avea mai mult de 6 jucători pe gheață: un portar și cinci jucători sau șase jucători[14] (de obicei 1 portar, 2 fundași și 3 atacanți).

Pentru manevrarea pucului, jucătorii utilizează o crosă, scopul jocului fiind de a înscrie cât mai multe goluri în poarta adversarilor, încercând în același timp să primească cât mai puține goluri în propria poartă. Așadar, hocheiul pe gheață este o combinație de eleganță, spirit de echipă și agresivitate. Un meci de hochei conține 3 reprize de câte 20 min. fiecare,[15] cu frecvente schimbări de jucători în timpul meciului și cu o pauză de 15 min. între reprize.[16]

Tactica de joc

[modificare | modificare sursă]

În privința tacticii de joc, prin anii 1950 erau mai buni jucătorii din Europa de Est și mai ales jucătorii sovietici, ei aveau un sistem tehnic superior, care consta din pase repezi care era încununată frecvent cu succes împotriva tacticii canado-americane, care folosea mai mult superioritatea forței corporale.[17] Azi nu se mai pot observa așa de evident aceste diferențe, combinațiile tehnice îmbinându-se cu utilizarea forței corporale, astfel o echipă bine organizată din punct de vedere tactic poate câștiga meciul contra unei echipe care are o serie de jucători mai talentați. Tactica deschiderii jocului cu pase lungi de lângă poartă o practică de obicei nord-americanii. În tehnica de apărare sunt folosite mai multe variante ca:

  • Forechecking
  • Backchecking
  • Man-to-man marking
  • Zonal marking
  • Zonenpressing

Aceste metode nu sunt luate ca formule rigide ci ele se combină între ele.

  1. ^ The birthplace of hockey is less important now than the game's rebirth, The Globe and Mail, 17 martie 2014
  2. ^ THE IIHF, Federația Internațională de Hochei pe Gheață
  3. ^ International Ice Hockey Federation (IIHF), International Ice Hockey Federation
  4. ^ IIHF to recognize Montreal's Victoria Rink as birthplace of hockey, Federația Internațională de Hochei pe Gheață, 2 iulie 2002
  5. ^ en 1908-1913, Federația Internațională de Hochei pe Gheață
  6. ^ We Should Start Calling the 'Original Six' Something Else (în engleză), The Hockey Writers,  
  7. ^ Jangid, Rahul (), Top 5 Most Famous Hockey Leagues In The World - Sports Big News (în engleză) 
  8. ^ en 1914-1933, Federația Internațională de Hochei pe Gheață
  9. ^ Winter Olympics 2018: Nagano's influence on women's hockey endures 20 years later, The Sporting News, 4 februarie 2018
  10. ^ en 1914-1933, Federația Internațională de Hochei pe Gheață
  11. ^ en 1990-TODAY, Federația Internațională de Hochei pe Gheață
  12. ^ What’s in a Name? The NHL’s “Original Six”, thehockeywriters.com, 28 septembrie 2021
  13. ^ 15 sporturi, 15 zile până la Jocurile Olimpice de Iarnă: Hochei, TVR, 24 Ianuarie 2014
  14. ^ REGULAMENTUL OFICIAL AL FEDERAȚIEI INTERNAȚIONALE DE HOCHEI PE GHEAȚĂ 2018-2022, Federația Română de Hochei pe Gheață, p. 27, REGULA 21 - STRUCTURA ECHIPEI / REGULA 27 - JUCĂTORII DE PE GHEAȚĂ PE DURATA JOCULUI
  15. ^ REGULAMENTUL OFICIAL AL FEDERAȚIEI INTERNAȚIONALE DE HOCHEI PE GHEAȚĂ 2018-2022, Federația Română de Hochei pe Gheață, p. 28, REGULA 44 - DURATA JOCULUI
  16. ^ REGULAMENTUL OFICIAL AL FEDERAȚIEI INTERNAȚIONALE DE HOCHEI PE GHEAȚĂ 2018-2022, Federația Română de Hochei pe Gheață, p. 28, REGULA 44 - DURATA JOCULUI
  17. ^ Wie funktioniert ein Eishockey-Team? (în germană), Sport1, 12 mai 2022

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

Materiale media legate de hochei pe gheață la Wikimedia Commons