Sari la conținut

Ciclism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Ciclist)

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ca sport, ciclismul condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Este împărțit în mai multe genuri: ciclism pe șosea, pe teren accidentat (engleză mountain biking) etc.. Concurenții poartă câte un număr de concurs și culorile echipei lor. Aceștia au nevoie de o bicicletă pentru a rula. La startul unei curse câștigătorul etapei sau cursei (în funcție de tipul întrecerii) este cel care trece primul linia de sosire.

Tipuri de curse

[modificare | modificare sursă]
  • Cățărare / urcare
  • Contratimp (individual/echipe) – proba presupune că fiecare sportiv/echipă să parcurgă de unul singur lungimea etapei respective, clasamentul urmând a se stabili în funcție de timpul în care a parcurs traseul. Startul se dă pe rând pentru participanți, de obicei cu o diferență de un minut între ei. Ordinea de start este cea inversă a clasamentului anterior (dacă există un clasament anterior) – cel mai slab clasat pleacă primul, iar cel mai bine clasat ultimul.
  • Criterium – este o cursă rapidă, de obicei cu o durată de în jur de o oră. Traseul este, de regulă, unul plat și presupune o tură de circa un kilometru, parcursă de mai multe ori.
  • Cursă în linie (de fond) – proba de ciclism unde startul se dă în masă (toți concurenții pornesc deodată) și câștigătorul este primul care trece linia de sosire.
  • Cursă de o zi – cursă compusă dintr-o singură etapă, de obicei în linie, al cărei câștigător este cel care trece primul linia de sosire.
  • Cursă pe etape – cursă compusă din mai multe etape, de diferite tipuri, al cărei câștigător se stabilește pe baza clasamentului general. O cursă pe etape poate purta denumirea de „tur”.
  • Cursă pe puncte – o cursă de tip criterium, practicată în special pe velodrom, cu sprinturi intermediare unde se acordă puncte primilor clasați. Câștigătorul este cel care adună cele mai multe puncte la finalul cursei, fără a se ține cont de timpii realizați.

După durată și anvergură

[modificare | modificare sursă]

În ciclism, după durată și anvergură există 4 feluri de curse:

  • Curse clasice (durează doar o zi)
  • Mari Premii (Grand Prixuri, foarte avantajoase din punct de vedere financiar, durează doar o zi)
  • Tururi de o săptămână
  • Tururi de 3 săptămâni (în cele 3 săptămâni cicliștii au câte o zi de pauză la sfârșitul fiecărei săptămâni)

Cursele de ciclism din calendarul internațional sunt în ordinea ierarhiei următoarele:[1]

  • Jocurile olimpice
  • Campionatele mondiale
  • Campionatele continentale
  • Jocurile regionale
  • UCI World Tour
  • UCI Europe Tour
  • UCI America/Asia/Oceania/Africa Tour
  • Women elite
  • Men Junior
  • Women Junior

Clasificarea curselor internaționale se face împărțindu-le pe acestea în șase categorii, simbolizate printr-o primă cifră, urmată de un al doilea număr sau de literele HC.

  • Prima cifră oferă informații privind tipul de cursă: de o zi (1.) sau pe etape (2.)
  • A doua cifră precizează clasa evenimentului: cele mai dificile, ce oferă puncte în clasamentul UCI, sunt clasificate HC (hors-catégorie), urmate de cele de categoria întâi (.1) și a doua (.2).

Cursele naționale de interes local sunt clasificate NE.[2]

În funcție de clasa evenimentului, echipele care participă la acesta pot fi:

  • cursele de categorie HC pot avea echipe din grupa UCI ProTeams (max. 80%), echipe profesioniste continentale, echipe continentale din țara organizatoare sau echipe naționale.
  • cursele din clasa 1 pot avea echipe din grupa UCI ProTeams (max. 50%), echipe profesioniste continentale, echipe continentale sau echipe naționale.
  • cursele din calsa 2 pot avea echipe profesioniste continentale din țara organizatoare, echipe continentale, echipe naționale sau echipe regionale și de club.[3]

Mari cicliști

[modificare | modificare sursă]

Lista curselor

[modificare | modificare sursă]
  • Turul Down Under (18.1 - 23.1)
  • Paris-Nice (6.3 - 13.3)
  • Tirreno-Adriatico (9.3 - 15.3)
  • Milano-Sanremo (19.3 - 19.3)
  • Turul Cataluniei (21.3 - 27. 3)
  • Gent-Wevelgem (27.3 - 27.3)
  • Turul Flandrei (27.3 - 27.3)
  • Turul Pais Vasco (4.4 - 9.4)
  • Paris-Roubaix (10.4 - 10.4)
  • Amstel Gold Race (17.4 - 17.4)
  • Fléche Wallone (20.4 - 20.4)
  • Liège-Bastogne-Liège (24.4 - 24.4)
  • Turul Romandiei (26.4 - 1.5)
  • Turul Italiei (7.5 -29.5)
  • Criteriul Dauphiné (5.6 - 12.6)
  • Turul Elveției (11.6 - 18.6)
  • Turul Sibiului (2.7 - 6.7)
  • Turul Franței (2.7 - 24.7)
  • Clasica ciclistă San Sebastian (30.7 - 30.7)
  • Turul Poloniei (31.7 - 6.8)
  • Turul Eneco (8.8 - 14.8)
  • Turul Spaniei (20.8 - 11.8)
  • Calasica Vattenfal (21.8 - 21.8)
  • Marele Premiu al Estului Franței (28.8 - 28.8)
  • Marele Premiu al Québecului (9.9 - 9.9)
  • Marele Premiu al Montréalului (11.9 - 11.9)
  • Turul Lombardiei (15.10 - 15.10)

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Ciclism