Externalitate

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

În economia politică externalitatea este desemnată a fi efectul indirect al unei activități de consum sau de producție asupra altor agenți economici (indivizi, comunități sau întreprinderi) decât cel aflat la originea activității respective de consum sau producție. Într-o economie de piață competitivă echilibrele nu vor fi în general optimale în sens Pareto, întrucât ele reflectă doar efectele private (directe) și nu cele sociale (directe și indirecte) ale activității economice.

Teoria economica defineste diferenta dintre costurile sau avantajele economice, inregistrate la nivel de agent economic, si costurile sau avantajele sociale, manifestate in plan social, drept externalitati. Externalitatile se manifesta prin inexistenta pe piata concurentiala a unor bunuri sau servicii dorite de consumatori. Atfel spus, externalitatile se produc de cate ori actiunile unui agent economic influenteaza mediul în care actioneaza alt agent economic fara a afecta sistemul de preturi. Externalitatile pot fi pozitive sau negative. Cele pozitive se definesc prin actiunea unui agent economic ale carui efecte se extind sub forma generarii de avantaje asupra altor agenti economici sau societati, in timp ce externalitatile negative reprezinta actiunea unui agent economic ale carui efecte se extind sub forma generarii de cheltuieli suplimentare altor agenti economici sau societati. Aparitia externalitatilor corespunde de cele mai multe ori cu o alocare ineficienta a resurselor. Pentru corectarea acestei deficiente a pietei se pot utiliza cel putin urmatoarele modalitati: - sistemul impozitelor si al subventiilor - sistemul pietelor inexistente - sistemul drepturilor de proprietate - producerea si administrarea bunurilor si a serviciilor publice - formarea veniturilor statului, respectiv administrarea eficienta a cheltuielilor acestuia - contracararea efectelor pe care economia libera de piata le are asupra gradului de ocupare de munca - mentinerea unor piete stabile - asigurarea echitatii

„Piciorul invizibil”[modificare | modificare sursă]

Un mijloc de a înregistra profit într-o economie de piață este și manevrarea activității economice de-o astfel de manieră încât să se externalizeze cât mai mult din costuri asupra altora în timp ce se internalizează într-o măsură cât mai mare beneficiile fără compensație. Pentru a ilustra comportamentele socialmente contraproductive în care piețele incită participanții să se angajeze, Ralph d'Arge și E. K. Hunt au numit acest concept „piciorul invizibil”.[1]

Atunci când vânzătorii (sau cumpărătorii) de produse promovează interesul lor privat, externalizând costurile asupra celor care nu sunt parte a schimburilor lor pe piață, sau apropriind beneficiile terțelor părți fără compensații, comportamentul lor introduce ineficiențe care conduc la o proastă alocare a resurselor productive și, în consecință, la o descreștere a valorii bunurilor și serviciilor produse în economie.[2]

Într-o economie de piață externaliățile nu pot fi evitate sau, pentru a-l cita pe unul dintre autorii sintagmei (Emery Kay Hunt), "externalitățile sunt mai degrabă regula decât excepția, drept pentru care piețele funcționează adesea ca și cum ar fi ghidate de un picior invizibil care ne dă șuturi ca să producem mai multă sau mai puțină marfă decât este socialmente eficient." [3] Hunt, un critic radical al școlii majoritare de economie politică, subliniază că întrucât marea majoritate a consumului și producției sunt fenomene sociale, ele produc toate externalități: maniera în care consumăm într-un restaurant, cum ne arată casa, curtea sau propria persoană, igiena personală, drumul pe care alegem să rulăm când ieșim la o plimbare cu automobilul, ceasul zilei când ne tundem peluza sau aproape fiecare din mia de gesturi zilnice ordinare, toate afectează, într-o anumită măsură, plăcerea sau fericirea altora, fapt care face din externalități niște fenomene universale.[4]

Doctor Mark Sagoff[5], filozof al științei și director al Institutului de Filozofie și Politici Publice al Universității George Mason, consideră că analiza modului în care prețurile coordonează piețele arată că "într-o piață funcționând perfect, persoana rațională d.p.d.v. economic, în timp ce intenționează propriul câștig va fi condusă de un picior invizibil să promoveze suferința și nefericirea celorlalți chiar dacă acest fapt nu este intenția lui reală."[4]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ "The Case against Markets", Robin Hahnel, "Journal of Economic Issues", Vol. 41, No. 4 (Dec., 2007), pp. 1139-1159, published by the Association for Evolutionary Economics. (But maneuvering to appropriate a greater share of the goods and services produced by externalizing costs onto others and internalizing benefits without compensation are also ways to increase profits.)
  2. ^ "The Case against Markets", Robin Hahnel, "Journal of Economic Issues", Vol. 41, No. 4 (Dec., 2007), pp. 1139-1159, published by the Association for Evolutionary Economics.
  3. ^ Economic Justice and Democracy: From Competition to Cooperation, Chapter 4 (by Robin Hahnel), Routledge 2005, p. 85.
  4. ^ a b "Four Dogmas of Environmental Economics", Mark Sagoff ("Institute for Philosophy and Public Policy", University of Maryland), "Environmental Values", Vol. 3, No. 4, "Values and Preferences in Environmental Economics" (Winter 1994), pp. 285-310, published by "White Horse Press", pp. 304-305.
  5. ^ http://philosophy.gmu.edu/people/msagoff

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • J.J. Laffont, The New Palgrave Dictionary of Economics, Second Edition, 2008, Edited by Steven N. Durlauf and Lawrence E. Blume

Legături externe[modificare | modificare sursă]