Stagflație

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Economia
GDP PPP Per Capita IMF 2008.svg

Științe economice
Economie politicăȚară dezvoltată
Economie de piațăFormele pieței
CerereOfertăBani
InflațieDeflațieComerț
Economie heterodoxă Economie planificată

Economia generală

MicroeconomieMezoeconomie
MacroeconomieEconomie financiară
Politică economicăEconometrie
Comerț exteriorHomo oeconomicus
Economie instituționalăConjunctură
Echilibrul piețeiCost marginal
Funcție de utilitateEchilibru Nash

Economia afacerilor

ProducțieMarketing
ControllingManagement
Economia resurselor umane
FinanțeContabilitateAudit

Economiști pe categorii

Economiști români
Economiști americani
Economiști francezi
Economiști germani

Portal:Economie
Proiectul economie

Listă de articole economice
Listă de întreprinzători renumiți
Colecție de formule economice
Listă de economiști

Categoria economie
Toate articolele din serie
editează

Stagflația (portmanteau dintre stagnare și inflație) este situația economică în care rata inflației este mare, creșterea economică este mică sau nulă, iar rata șomajului este înaltă. Aceasta creează o dilemă privind politica economică ce trebuie adoptată, întrucât acțiunile necesare a fi întreprinse pentru a micșora inflația pot spori rata șomajului și vice versa.

Invenția termenului este atribuită politicianului conservator britanic Iain Macleod, care a utilizat termenul pentru prima dată într-un discurs în Parlamentul Regatului Unit în 1965.[1][2][3][4][note 1]

Avertizând Camera Comunelor despre gravitatea situației, el a spus:

„"Acum avem cel mai rău din ambele lumi - nu doar inflație pe de o parte sau stagnare pe cealaltă, ci amândouă împreună. Avem un fel de situație de „stagflare". Și istoria, în termeni moderni, este într-adevăr făcută.[3][5]

Istorie[modificare | modificare sursă]

Până în a doua jumătate a anilor ’60, pentru ciclul economic în dezvoltare a fost caracteristic faptul că scăderea producției și a depresiei au provocat scăderea prețurilor (deflația) sau, cel puțin, au stopat creșterea acestora. Fenomenul stagflării a fost definit pentru prima dată la sfârșitul anilor '60. Așadar, în 1970, șomajul și inflația din SUA au atins un nivel record de 6% și 5,5% în perioada postbelică (până la mijlocul anilor 1960, inflația nu a depășit 1–1,5%, iar șomajul - 2-2,5%). Cea de-a doua creștere a stagflației a avut loc în perioada anilor 1974-1976, când rata creșterii prețurilor în Statele Unite a fost mai mare de 10%, iar șomajul a atins 7,6%.[6][7]

Cauze[modificare | modificare sursă]

Economiștii oferă două explicații principale despre motivul pentru care apare stagflația. În primul rând, stagflația poate rezulta atunci când economia se confruntă cu un șoc de aprovizionare, precum o creștere rapidă a prețului petrolului. O situație nefavorabilă ca aceea tinde să crească prețurile în același timp, încetinind creșterea economică, făcând producția să fie mai costisitoare și mai puțin profitabilă.[8][9][10][11]

În al doilea rând, guvernul poate provoca stagflația dacă creează politici care dăunează industriei, în timp ce crește prea repede oferta de bani. Aceste două lucruri ar trebui probabil să se producă simultan, deoarece politicile care încetinesc creșterea economică nu provoacă de obicei inflație, iar politicile care determină inflația nu încetinesc de obicei creșterea economică.

Ambele explicații sunt oferite în analize ale stagflației globale din anii '70. A început cu o creștere uriașă a prețurilor petrolului, dar apoi a continuat, deoarece băncile centrale au folosit o politică monetară excesiv de stimulativă pentru a contracara recesiunea rezultată, determinând o spirală de preț/salariu.[12]

Vizualizări recente[modificare | modificare sursă]

Până la mijlocul anilor '70, s-a susținut că niciunul dintre modelele macroeconomice majore (keynesianism, nou clasic și monetarist) nu a putut explica stagflația.[13]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Nelson și Nikolov spun că termenul 'stagflație' a fost uneori atribuit în mod eronat lui Paul Samuelson.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Online Etymology Dictionary. Douglas Harper, Historian. http://dictionary.reference.com/browse/stagflation (accessed 5 May 2007).
  2. ^ British House of Commons' Official Report (also known as Hansard), 17 November 1965, page 1,165.
  3. ^ a b Edward Nelson; Kalin Nikolov (). Bank of England Working Paper (PDF) (Report). Introduction, page 9.
  4. ^ Mankiw, N. Gregory (). Principles of Macroeconomics.  page 464
  5. ^ Kollewe, Julia (). „Inflation: what you need to know”. The Guardian. UK. Arhivat din original la . 
  6. ^ Иванян Э. «История США». М., 2008, с. 498
  7. ^ International Financial Statistics. IMF, Washington, D.C.
  8. ^ J. Bradford DeLong (). „Supply Shocks: The Dilemma of Stagflation”. University of California at Berkeley. Arhivat din original la . Accesat în . 
  9. ^ Burda, Michael; Wyplosz, Charles (). „Macroeconomics: A European Text, 2nd ed”. Oxford University Press: 338–339. 
  10. ^ Hall, Robert; John Taylor (). Macroeconomics: Theory, Performance, and Policy. Norton. ISBN 0-393-95398-X. 
  11. ^ Macroeconomics: Principles and Policy, 13th edition, "Ch. 10 Bringing in the Supply Side: Unemployment and Inflation?", William J. Baumol, Alan S. Blinder, Cengage Learning, 2012, 2016.
  12. ^ Barsky, Robert; Kilian, Lutz (). „A Monetary Explanation of the Great Stagflation of the 1970s” (PDF). University of Michigan. 
  13. ^ Helliwell, John. „Comparative Macroeconomics of Stagflation”. Journal of Economic Literature. 26 (1): 4. 

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikţionar
Caută „stagflație” în Wikționar, dicționarul liber.