Erzsébet Ádám

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Erzsébet Ádám
Erzsebet Adam.jpg
Date personale
Născută[1][2] Modificați la Wikidata
Târgu Mureș, România Modificați la Wikidata
Decedată (67 de ani) Modificați la Wikidata
Târgu Mureș, România Modificați la Wikidata
Căsătorită cuVictor Gyözö Hajdu Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațieactriță Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materUniversitatea de Arte din Târgu Mureș
Prezență online

Erzsébet Ádám, cunoscută și ca Elisabeta Ádám,[3] (n. ,[1][2] Târgu Mureș, România – d. , Târgu Mureș, România) a fost o actriță română de etnie maghiară. A făcut parte timp de 21 de ani din trupa Teatrului Național din Târgu Mureș (1969-1990) și a jucat în mai multe filme românești.[4][5]

Biografie[modificare | modificare sursă]

Activitatea teatrală[modificare | modificare sursă]

S-a născut la 5 ianuarie 1947 în orașul Târgu Mureș din județul Mureș.[4][5][6] A fost o fată retrasă și timidă în anii de școală, dar, cu toate acestea, și-a dorit să devină actriță.[7] A absolvit cursurile cu predare în limba maghiară ale Institutului de Teatru „Szentgyörgyi István” din Târgu Mureș în 1969,[4][5][6][8] având rolurile de absolvire Elena din Copiii soarelui de Maxim Gorki și Carol din Orfeu în infern de Tennessee Williams.[8] I-a avut ca profesori în timpul studiilor pe Miklós Tompa, László Tarr și Levente Kovács.[7] Modelele sale profesionale au fost, potrivit propriilor afirmații, Margit Kőszegi, Duci Szabó, Clody Bertola și Leopoldina Bălănuță.[7]

A fost angajată, după absolvire, ca actriță la Teatrul de Stat din Târgu Mureș,[4][5][8] unde a jucat în drame, comedii și comedii muzicale.[7] Primul rol de pe scena teatrului târgmureșean a fost Kati din basmul dramatic Regele-i sub tron al lui László Szekernyés.[7] În cursul carierei sale a interpretat mai multe personaje din dramaturgia contemporană românească: Mira din Camera de alături de Paul Everac, Veturia din Casa care a fugit pe ușă de Petru Vintilă, Muky din Siciliana de Aurel Baranga, Logodnica din Noaptea pe asfalt de Theodor Mănescu, precum și din dramaturgia clasică internațională: Irina din Trei surori de Cehov, Sonia din Vilegiaturiștii de Maxim Gorki, Barbara din Maiorul Barbara de George Bernard Shaw, Bela din Fii bun până la moarte de Zsigmond Móricz, Anna din Nu închidem ușa cu cheia de István Kocsis,[8] Melinda din Banul Bánk de József Katona[4] ș.a., colaborând cu regizorii Constantin Anatol și András Hunyadi.[8]

A jucat, de asemenea, în filme românești precum Doi bărbați pentru o moarte (1969), Bietul Ioanide (1980), Am fost șaisprezece (1980), Zbor planat (1980), Pruncul, petrolul și ardelenii (1981), Calculatorul mărturisește (1982), Pădurea de fagi (1987) și Harababura (1991).[5][7][6]

Recitaluri de poezie[modificare | modificare sursă]

La jumătatea anilor 1970 Erzsébet Ádám a început să pregătească un recital artistic individual pentru a-și extinde limitele activității artistice.[7] A susținut șase recitaluri individuale: „Ca sunetul curat al clopotelor” (Harangtisztán, 1974, din versuri ale poeților români și maghiari din România), „Când tainele dau glas” (Rejtelmek, ha zengenek, 1976, din scrisorile și versurile de dragoste ale poetului clasic maghiar Attila József), „Flori de măceș” (Vadrózsák, 1978, din poezii și balade populare secuiești selectate din colecția lui János Kriza),[4][5][7][8] „Umbra soarelui” (A nap árnyéka, 1980, o monodramă dedicată voievodului transilvănean Gabriel Bethlen pe baza textelor lui Zsigmond Móricz), un recital îmbunătățit din creația lui Attila József și „Iubire, iubire...” (Szerelem, szerelem..., 1985, din versurile și cântecele populare maghiare de dragoste din Transilvania),[7] obținând trei premii (două premii I și un premiu II)[9] la fazele republicane ale Festivalului Național „Cântarea României”,[5][8][9] Premiul U.T.C. pentru slujirea scenică a poeziei,[7] Marele Premiu la Gala națională a recitalurilor dramatice (Bacău, 1986).[3] pentru recitalul eminescian „De ce nu-mi vii”[9] și două diplome pentru cel mai bun spectacol al anului conferite de Asociația culturală „Bartók Béla” din Australia și Asociația culturală „Bethlen Gabor” din Montréal–Canada.[7]

A recitat adesea poezii (în limbile română și maghiară) la evenimentele organizate de Cenaclul Flacăra al lui Adrian Păunescu.[10][11][12] Recitalurile ei de poezie au fost înregistrate pe discurile Harangtisztán (Kaláka Records, New York, 1977),[7][6][13] Rejtelmek ha zengenek: József Attila szerelmes versei és levelei (Electrecord, București, 1978), Vadrózsák (Electrecord, București, 1979), A nap árnyéka (Electrecord, București, 1980)[7][13] și Szerelem, szerelem... (Electrecord, București, 1985).[13]

A participat în anii 1970 și 1980 la turnee teatrale în limba maghiară în Statele Unite ale Americii (1973, 1976, 1978), Canada (1976, 1978), Europa de Vest (Amsterdam, Paris, Berna, Zürich) și Australia.[4][5][7] A fost invitată să recite poezii în limbile maghiară și română la mai multe emisiuni de televiziune atât în România, cât și în Ungaria, precum și pe scena Teatrului Cetății din Gyula.[5]

Denunțul adresat conducerii partidului[modificare | modificare sursă]

Erzsébet Ádám a fost soția scriitorului și gazetarului Győző Hajdu (1929-2018), fost membru supleant al Comitetului Central al Partidului Comunist Român (1984-1989)[3][7] și președinte al Asociației Culturale și de Prietenie „Egyutt – Împreună”. Într-un memoriu în cinci pagini, scris în 17 iulie 1987 (după revenirea dintr-o deplasare la Londra, efectuată în perioada 14 mai – 26 iunie pentru susținerea unui recital de poezie) și trimis Elenei Ceaușescu,[3] actrița Erzsébet Ádám mulțumea pentru șansa „de a sluji și peste granițele țării cauza nobilă a partidului nostru re­voluționar, cauza iubitei noastre patrii, România socialistă” și informa cu acel prilej că activitatea artistică a Tea­trului Național din Târgu Mureș și atmosfera moral-politică din cadrul colectivului s-au deteriorat în ultima veme.[9] Ea se plângea conducerii partidului că directorul teatrului, Iulius Moldovan, prezentat ca o persoană compromisă „prin beții și viață personală imorală”, o marginaliza și le favoriza pe actrițele care se aflau în grațiile lui.[3][9] Regizorii András Hunyadi și Elemér Kincses erau acuzați că au „ve­deri și manifestări spe­cifice naționa­lis­mului maghiar” și că dezaprobă fățiș, din acest motiv, acțiunile soțului ei de sprijinire a politicii Partidului Comunist și recitalurile ei poetice în limba română, această atitudine fiind tolerată prin pasivitate de directorul român al teatrului.[3][9] Actrița aducea la cunoștință unele manifestări antiromânești ale artiștilor maghiari de la Teatrul Național din Târgu Mureș cum ar fi intonarea Imnului Ungariei și Imnului secuiesc cu ocazia unei de­pla­sări în satul Ceuaș și propunea numirea unui nou director care să fie „un om de teatru competent, cu prestigiu moral și profesional, capabil să transpună cu consecvență în viață, în acest domeniu specific de activitate, politica re­voluționară a partidului nostru”.[3][9]

Incidentul cântării Imnului Ungariei și Imnului secuiesc a avut loc în ianuarie 1987, cu ocazia unei petreceri de după spectacol.[14] Actorul György Kárp, care a fost timp de cinci ani secretarul de partid al teatrului, a fost contactat două zile mai târziu de ofițerul de securitate responsabil cu viața culturală a județului și a negat existența acestui incident, dar ofițerul i-a descris în detaliu așezarea persoanelor la masă ca și cu ar fi fost acolo.[14] Locuitorii satului Ceuaș au fost chemați timp de o săptămână la organele de securitate, dar dosarul a fost închis după aceea.[14]

Acuzațiile aduse de Erzsébet Ádám nu au avut repercusiuni nici asupra conducerii teatrului și nici asupra funcționării instituției, iar majoritatea colectivului a aflat de existența scrisorii abia după Revoluția din decembrie 1989, care a dus la căderea regimului comunist din România.[14] Directorul Iulius Moldovan, care a rămas la conducerea teatrului până în 1991, a afirmat că scrisoarea ar fi fost scrisă de Győző Hajdú, iar această opinie a fost împărtășită și de alte persoane.[14]

Activitatea din perioada postcomunistă[modificare | modificare sursă]

Relațiile dintre Erzsébet Ádám și restul colectivului secției maghiare a Teatrului Național din Târgu Mureș s-au deteriorat după Revoluția din decembrie 1989, iar ceilalți actori nu au dorit să mai joace pe scenă alături de ea începând din iunie 1990.[14] În urma acestor evenimente, actrița a părăsit scena târgmureșeană la mijlocul anului 1990, când era la apogeul capacităților sale creatoare, și a mai jucat rar pe scenele unor teatre din București.[14] Actrița s-a mutat pentru un timp, împreună cu soțul ei, la București, unde Győző Hajdu a înființat, cu sprijinul poeților Adrian Păunescu și Corneliu Vadim Tudor, o publicație intitulată Împreună – Együtt, care milita pentru reconcilierea româno-maghiară și îi calomnia constant pe conducătorii Ungariei.[15]

Fostul activist comunist s-a înscris după Revoluție în Partidul Socialist al Muncii (PSM), condus de Ilie Verdeț, și a fost ales vicepreședinte al acestei formațiuni politice, participând în această calitate la campaniile de presă împotriva UDMR.[16] După intrarea PSM la putere ca parte a „Patrulaterului roșu”, Erzsébet Ádám a fost numită în noiembrie 1995 în funcția de director adjunct al Centrului Cultural Român din Budapesta, iar această decizie a provocat nemulțumiri în cercurile intelectuale românești[17] și maghiare.[18][19] Odată cu schimbarea majorității politice în urma alegerilor parlamentare din noiembrie 1996, actrița Erzsébet Ádám a fost rechemată din funcția de director adjunct al Centrului Cultural Român din Budapesta cu începere de la 1 februarie 1997.[16] Ea s-a pensionat în 1999, după 30 de ani de activitate.[20]

Soții Hajdu au locuit începând din 1978 într-o casă naționalizată cu etaj de pe Bulevardul 1 Mai (azi Bulevardul Cetății) din Târgu Mureș, după ce activistul comunist îi facilitase fostului proprietar al casei, Ferenc Gyöngyösi, un permis de emigrare în Ungaria. [15] După Revoluția din 1989, ei au făcut mai mute demersuri pentru cumpărarea locuinței, dar primarul Imre Fodor a refuzat.[15] Fostul proprietar al casei a obținut retrocedarea locuinței, după un lung litigiu, în anul 2002,[21] iar soții Hajdu au fost nevoiți să părăsească casa cu un etaj din centrul orașului și s-au mutat în noiembrie 2011 într-un apartament cu două camere dintr-un bloc construit de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) în cartierul rezidențial Belvedere.[15]

Erzsébet Ádám a decedat în 20 decembrie 2014 la Târgu Mureș, la vârsta de 67 de ani.[22]

Roluri în piese de teatru[modificare | modificare sursă]

Actrița Erzsébet Ádám
  • Cafeneaua amintirilor (spectacol de varietăți)
  • Harangtisztán („Ca sunetul curat al clopotelor”, recital de versuri ale poeților români și maghiari din România, 1974)
  • Rejtelmek, ha zengenek („Când tainele dau glas”, recital din scrisorile și versurile de dragoste ale poetului clasic maghiar Attila József, 1976)
  • Vadrózsák („Flori de măceș”, recital de poezii și balade populare secuiești selectate din colecția lui János Kriza, 1978)

Filmografie[modificare | modificare sursă]

Piese interpretate[modificare | modificare sursă]

Discuri[modificare | modificare sursă]

  • Harangtisztán (Kaláka Records, New York, 1977)
  • Rejtelmek ha zengenek: József Attila szerelmes versei és levelei („Când tainele dau glas”, Electrecord, București, 1978)
  • Vadrózsák („Flori de măceș”, Electrecord, București, 1979)
  • A nap árnyéka („Umbra soarelui”, Electrecord, București, 1980)
  • Szerelem, szerelem... („Iubire, iubire...”, Electrecord, București, 1985)

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b „Erzsébet Ádám”, Internet Movie Database, accesat în  
  2. ^ a b Ádám Erzsébet, Discogs, accesat în  
  3. ^ a b c d e f g Lavinia Betea, „Castingul delațiunii: «Actorii teatrului, băuți fiind, au intonat imnul maghiar și imnul secuiesc»”, în Jurnalul Național, 27 august 2009.
  4. ^ a b c d e f g Magyar színházművészeti lexikon. Red. Székely György. Budapesta: Akadémiai. 1994. ISBN 963-05-6635-4  
  5. ^ a b c d e f g h i István Katona Szabó, „Színházi kislexikon (1944–1981)”, în A Hét évkönyve, 1982, București, 1982, pp. 189-190.
  6. ^ a b c d Ana Todea, Portrete mureșene. Dicționar biobibliografic, Biblioteca Județeană Mureș, Târgu Mureș, 2013, p. 15. ISBN: 978-973-0-14068-2
  7. ^ a b c d e f g h i j k l m n o Zeno Fodor, „Valori ale teatrului românesc: Ádám Erzsébet. «În meseria noastră nu există odihnă...»”, în revista Teatrul, anul XXX, nr. 7-8, iulie-august 1985, pp. 84-89.
  8. ^ a b c d e f g Maria Marin, „Viitorul rol: Adám Erzsébet”, în revista Teatrul, anul XXV, nr. 1, ianuarie 1980, p. 87.
  9. ^ a b c d e f g ***, „Scrisoarea actriței Adam Erzsebet către Elena Ceaușescu”, în Jurnalul Național, 27 august 2009.
  10. ^ Răzvan Ionașcu (), „Lucruri inedite despre poetul Adrian Păunescu: «Avea iubite în toată țara»”, Libertatea, accesat în  
  11. ^ Florin Băltărețu (), „Externată pe ușa din dos”, HotNews.ro, accesat în  
  12. ^ Győző Hajdu (), „Trăiască România! Trăiască tricolorul! Participanților la festivalul internațional care aduc un omagiu operei poetului Adrian Păunescu”, Cuvântul liber, Târgu Mureș (132), accesat în  
  13. ^ a b c „Ádám Erzsébet”, Discogs, accesat în  
  14. ^ a b c d e f g „Feljelentették a marosvásárhelyi színházat Elena Ceaușescunál”, Szekelyhon.ro, , accesat în  
  15. ^ a b c d Ervin Szucher (), „ANL-s lakásba költözhetett a kommunista rezsimet kiszolgáló Hajdu Győző”, Krónika, Cluj-Napoca, accesat în  
  16. ^ a b Romániai Magyar Szó, București, 13 ianuarie 1997.
  17. ^ Népszabadság, 17 noiembrie 1995.
  18. ^ Romániai Magyar Szó, București, 25-26 noiembrie 1995.
  19. ^ Szabadság, Cluj-Napoca, 10 februarie 1996./
  20. ^ Ion Drăgan (), „Interviu Adam Erzsebet”, Petrica1dragan's Blog, accesat în  
  21. ^ Ervin Szucher, „Ádám Erzsébet lerombolná a házat”, în Krónika, Cluj-Napoca, 11 martie 2003.
  22. ^ Népujság, Târgu Mureș, anul LXVI, nr. 295, 23 decembrie 2014, p. 4.

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • ***, Rejtelmek ha zengenek, 1978.
  • ***, Magyar színházművészeti lexikon, Akadémiai Kiadó, Budapesta, 1994.
  • Iosif Sava, Muzica în zgomotul lumii: 8 martie - 4 septembrie 1991, Du Style, București, 1995. - 240 p.
  • Zeno Millea, 1989-1998: istorie „maghiaro-maghiară” în citate, ARED, București, 1999. - 136 p.
  • Grid Modorcea (red.), Dicționarul filmului românesc de ficțiune, Ed. Cartea Românească, București, 2004. - 640 p
  • Dorin Borda, „Dor de Eminescu, pace și iubire! Interviu cu Ádám Erzsébet, doamnă a scenei românești”, în Cuvântul liber, Târgu Mureș, 14 ianuarie 2009, p. 7, 4 foto.

Legături externe[modificare | modificare sursă]