Emil Hațieganu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Emil Hațieganu
Emil Hațieganu.jpg
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Tritenii de Sus, România Modificați la Wikidata
Decedat (80 de ani) Modificați la Wikidata
Cluj, Republica Populară Română Modificați la Wikidata
PărințiIoan Hațeganu Modificați la Wikidata
Frați și suroriIuliu Hațieganu, Eugen Hațieganu, Simion Hațieganu, Ioan Hațieganu
CetățenieFlag of Romania (1952-1965).svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiejurist Modificați la Wikidata
Activitate
OrganizațieUniversitatea Babeș-Bolyai din Cluj  Modificați la Wikidata
Partid politicPartidul Național Român din Ungaria și Transilvania, Partidul Național-Țărănesc  Modificați la Wikidata
Logo of the Romanian Academy.png Membru de onoare al Academiei Române

Emil Hațieganu (n. 9 decembrie 1878, Tritiul de Sus, comitatul Turda, Regatul Ungariei - d. 13 mai 1959, Cluj, Regiunea Cluj, RPR) a fost un politician și jurist român, membru proeminent al Partidului Național Român din Ungaria și Transilvania și succesorului său, Partidul Național-Țărănesc. Emil Hațieganu a fost fratele medicului Iuliu Hațieganu. Înainte de arestare, a fost ales membru de onoare al Academiei Române (1945).

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut în familia unui preot greco-catolic de pe Valea Someșului, având alți 4 frați (Iuliu Hațieganu, Eugen Hațieganu, Simion Hațieganu, Ioan Hațieganu).

Născut la Tritenii de Sus, Transilvania (în acea vreme în Regatul Ungariei, Austro-Ungaria), Hațieganu a studiat și practicat dreptul. A devenit profesor la Universitatea din Cluj și a deținut funcția de rector în perioada 1929-1930. După primul război mondial și după Revoluția Crizantemelor din Ungaria, a fost prezent împreună cu Partidul Național Român din Ungaria și Transilvania la adunarea de la Alba Iulia, care a cerut unirea cu România, fiind membru în Consiliul Director desemnat de participanți.

Ministru al Muncii și Securității Sociale din echipa ministerială a lui Iuliu Maniu, Emil Hațieganu împreună cu Gheorghe Mironescu l-a înscăunat pe Carol al II-a la întoarcerea în țară, ca rege al României. De asemenea, a deținut funcția de ministru de stat pentru Transilvania. În 1940, a devenit cunoscut pentru protestul său împotriva cedării Transilvaniei de Nord Ungariei.

Retras din viața politică în timpul celui de-al doilea război mondial, Emil Hațieganu s-a reîntors în fruntea opoziției înainte de căderea dictaturii pro-naziste a lui Ion Antonescu. După începerea ocupației militare sovietice din România, Hațieganu a deținut funcția de Ministru PNȚ fără Portofoliu în primul guvern Petru Groza al Partidul Comunist Român.

A fost fondator și director, între 23 august 1920 și 27 septembrie 1923, al revistei Glasul libertății care a apărut la Cluj, cu subtitlul „Foaie pentru popor, organ al Partidului Național Român”.

Deținut politic[modificare | modificare sursă]

În anul 1945 a fost arestat la Sibiu de autoritățile comuniste și anchetat de temutul ofițer de Securitate Gheorghe Crăciun.[1] A fost condamnat pentru sabotaj la detenție în Închisoarea Sighet în anul 1951. În 1955 a fost eliberat.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Vladimir Tismăneanu, Cristian Vasile (ed.), Raportul Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Editura Humanitas, București 2007, pag. 785-808.

Legături externe[modificare | modificare sursă]