Emil Hațieganu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Emil Hațieganu
Emil Hațieganu.jpg
Emil Hațieganu
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Tritenii de Sus, Tritenii de Jos, Cluj, România Modificați la Wikidata
Decedat (80 de ani) Modificați la Wikidata
Cluj, Republica Populară Română Modificați la Wikidata
PărințiIoan Hațeganu Modificați la Wikidata
Frați și suroriIuliu Hațieganu, Eugen Hațieganu, Simion Hațieganu, Ioan Hațieganu
CetățenieFlag of Romania (1952-1965).svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiejurist Modificați la Wikidata
Activitate
OrganizațieUniversitatea Babeș-Bolyai din Cluj  Modificați la Wikidata
Partid politicPartidul Național Român din Ungaria și Transilvania, Partidul Național-Țărănesc  Modificați la Wikidata
Logo of the Romanian Academy.png Membru de onoare al Academiei Române

Emil Hațieganu (n. 9 decembrie 1878, Tritiul de Sus, comitatul Turda, Regatul Ungariei - d. 13 mai 1959, Cluj, Regiunea Cluj, RPR) a fost un politician și jurist român, membru proeminent al Partidului Național Român din Ungaria și Transilvania și succesorului său, Partidul Național-Țărănesc. Emil Hațieganu a fost fratele medicului Iuliu Hațieganu. A participat ca deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.[1]:p. 77[2]Înainte de arestare, a fost ales membru de onoare al Academiei Române (1945).-

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut în familia unui preot greco-catolic de pe Valea Someșului, având alți 4 frați (Iuliu Hațieganu, Eugen Hațieganu, Simion Hațieganu, Ioan Hațieganu).

Născut la Tritenii de Sus, Transilvania (în acea vreme în Regatul Ungariei, Austro-Ungaria), Hațieganu a studiat dreptul la Facultatea de Drept din Cluj. A fost judecător la Hida, Ileanda Mare, Huedin și Cluj. A devenit profesor la Universitatea din Cluj și a deținut funcțiile de decan la Facultatea de Drept în perioada 1921-1922 și rector al universității în perioada 1928-1929. [1]:p. 174

Activitate politică[modificare | modificare sursă]

A fost membru al PNR. În noiembrie 1918 a fost ales vicepreședinte al Senatului Național Român condus de Amos Frâncu, iar din 16 noiembrie a fost președintele Consiliului Național Român din Cluj. Ulterior, a făcut parte și din Consiliul Dirigent în comisiile pentru ocrotiri sociale, agricultură, justiție, fiind și șef al resortului de codificare. [1]:p. 174 A fost un membru marcant al PNR și PNȚ, fiind ministru în guvernele Mironescu, Vaida-Voevod, Maniu și Groza. [1]:p. 174

Ca ministru al Muncii și Securității Sociale din echipa ministerială a lui Iuliu Maniu, Emil Hațieganu împreună cu Gheorghe Mironescu l-a înscăunat pe Carol al II-a la întoarcerea în țară, ca rege al României. De asemenea, a deținut funcția de ministru de stat pentru Transilvania. În 1940, a devenit cunoscut pentru protestul său împotriva cedării Transilvaniei de Nord Ungariei.

Retras din viața politică în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Emil Hațieganu s-a reîntors în fruntea opoziției înainte de căderea dictaturii pro-naziste a lui Ion Antonescu. După începerea ocupației militare sovietice din România, Hațieganu a deținut funcția de Ministru PNȚ fără Portofoliu în primul guvern Petru Groza al Partidul Comunist Român.

Activitate publicistică[modificare | modificare sursă]

În perioada 1912-1918 a condus publicația Curierul judiciar din Cluj, iar în timpul ocupației horthyste în Ardealul de Nord a condus singura publicație românească rămasă în zonă, ziarul Tribuna Ardealului. [1]:p. 174

De asemenea, a fost fondator și director, între 23 august 1920 și 27 septembrie 1923, al revistei Glasul libertății care a apărut la Cluj, cu sub titlul „Foaie pentru popor, organ al Partidului Național Român”.

Deținut politic[modificare | modificare sursă]

În anul 1945 a fost arestat la Sibiu de autoritățile comuniste și anchetat de temutul ofițer de Securitate Gheorghe Crăciun.[3] A fost condamnat pentru sabotaj la detenție în Închisoarea Sighet în anul 1951. În 1955 a fost eliberat. A decedat la Cluj, la 9 mai 1959.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e Ioan I. Șerban (coord.), Dicționarul personalităților Unirii. Trimișii românilor transilvăneni la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia, 2003
  2. ^ Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia, pe site-ul Institutului Național al Patrimoniului, accesat la 6 mai 2018
  3. ^ Vladimir Tismăneanu, Cristian Vasile (ed.), Raportul Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Editura Humanitas, București 2007, pag. 785-808.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Ioan I. Șerban, Dorin Giurgiu, Ionela Mircea, Nicolae Josan, Dicționarul personalităților Unirii. Trimișii românilor transilvăneni la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia, 2003, ISBN 973-8141-90-7


Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Daniela Comșa, Eugenia Glodariu, Maria M. Jude, Clujenii și Marea Unire, Muzeul Național Transilvania, Cluj-Napoca, 1998
  • Gelu Neamțu, Mircea Vaida-Voevod, 1 decembrie 1918. Mărturii ale participanților, vol. I-II, Editura Academiei Române, București, 2005, ISBN 973-27-1258-9 (vol. I); ISBN 973-27-1264-3 (vol. II)
  • Florea Marin, Medicii și Marea Unire, Editura Tipomur, Târgu Mureș, 1993
  • Silviu Borș, Alexiu Tatu, Bogdan Andriescu, (coord.), Participanți din localități sibiene la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, Editura Armanis, Sibiu, 2015

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]