Eliziune

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Eliziunea reprezintă suprimarea unuia sau mai multor sunete (vocală, consoană sau întreaga silabă) de la sfârșitul unui cuvânt, rezultând în simplificarea pronunției. Uneori, sunetele pot fi elidate pentru a da un efect eufonic. În mod normal, eliziunea este neintenționată, dar poate fi precaută și indicată în scriere. Rezultatul ei poate fi descris impresionist ca „șters” sau „mut”.

Un exemplu de eliziune intenționată poate fi găsită în poezia latină ca dispozitivul stilistic. Așa stând lucrurile precum unul cuvânt se sfârsește pe vocală și cel urmator se începe pe vocală, cuvintele pot fi elidate împreună. Eliziune era un dispozitiv comun în piese lui Catullus. De exemplu, primul vers al Catullus 3 este: „Lugete, O Veneres Cupidinesque”, dar aș fi citită ca „Lugeto Veneres Cupidinesque”.

Forma elidată a cuvantului sau propoziții poate a deveni o alternativă pentru forma completă. Acesta există în engleza și este numită „contracțiune” (cum cannotcan't). În multe limbi romanice marcarea eliziunii este obligatorie (franceza le + amourl'amour, italiana la + Italial'Italia, dar spaniola la + esperanzala esperanza).

Procese asemănatoare includ sincopă — eliziunea vocalelor între consoane (latina tabulaspaniola tabla), și afereză — eliziunea vocalei neaccentuate la începutul cuvântului.

Epenteză este o opoziție pentru eliziune, unde sunete sunt adaugate pentru a face pronunție mai simplă.

Vezi și[modificare | modificare sursă]