Dreptul concurenței (Uniunea Europeană)
În Uniunea Europeană, dreptul concurenței urmărește menținerea unui mediu concurențial în cadrul Pieței Unice Europene prin reglementarea comportamentelor anticoncurențiale ale întreprinderilor, asigurându-se că acestea nu formează carteluri sau abuzează de poziția lor dominantă, prevenind astfel practici care ar putea afecta concurența loială și interesele consumatorilor.
Dreptul european al concurenței de astăzi se bazează în principal pe articolele 101-109 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), precum și pe diverse regulamente și directive relevante. Cele patru domenii principale de reglementare sunt:
- Cartelurile și alte practici anticoncurențiale, inclusiv coluziunea, reglementate de articolul 101 din TFUE.
- Abuzul de poziție dominantă pe piață și prevenirea constituirii de monopoluri, reglementate de articolul 102 din TFUE.
- Fuziuni și achiziții, inclusiv controlul fuziunilor, achizițiilor și al altor operațiuni de concentrare economică care implică întreprinderi cu o cifră de afaceri semnificativă în Uniunea Europeană, conform Regulamentului (CE) nr. 139/2004 privind controlul concentrațiilor economice.[1]
- Ajutoare de stat, inclusiv controlul ajutoarelor directe și indirecte acordate de statele membre întreprinderilor, reglementat de articolul 107 din TFUE și de Regulamentul (UE) nr. 651/2014 privind ajutoarele de minimis și alte norme relevante.
Autoritatea principală responsabilă pentru aplicarea dreptului concurenței în Uniunea Europeană este Comisia Europeană, prin Direcția Generală Concurență. Totuși, în anumite sectoare, precum agricultura, gestionarea ajutoarelor de stat este coordonată de alte direcții generale. Comisia Europeană are competența de a dispune recuperarea ajutoarelor de stat acordate în mod necorespunzător, cum a fost cazul Malev Hungarian Airlines în 2012.[2] Printre principalele cauze judecate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în domeniul dreptului concurenței se numără cazurile Consten & Grundig împotriva Comisiei Europene și United Brands împotriva Comisiei Europene.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ „EUR-Lex – 32004R0139 – EN – EUR-Lex”. eur-lex.europa.eu. Accesat în .
- ^ „Terms of Service Violation”. Bloomberg Businessweek. Arhivat din original la . Accesat în .
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Jones, Alison și Sufrin, Brenda (2007) EC Competition Law: Text, Cases and Materials, Oxford University Press, Ed. a 3-a.ISBN: 978-0-19-929904-1ISBN 978-0-19-929904-1
- Monti, Giorgio (2007) Dreptul concurenței CE, Cambridge University Press,ISBN: 0-521-70075-2
- Wilberforce, Richard (1966) Legea practicilor restrictive și monopolurilor, Sweet și Maxwell
- Whish, Richard (2008) Dreptul concurenței, Ed. a VI-a. Oxford University Press,ISBN: 978-0-19-928938-7
- Tobler, Christa Arhivat în , la Wayback Machine. </link>; Beglinger, Jacques; Wessel Geursen (2011), Essential EU Competition Law in Charts, Budapesta: HVG-ORAC / EMMeijers Institute of Legal Studies, Universitatea Leiden. ISBN: 978-963-258-118-7=. Vizualizarea legislației UE în domeniul concurenței, eur-charts.eu.
- Szyszczak (2007) Reglementarea statului pe piețele concurente din UE
- Geradin (Ed) (2000) Liberalizarea monopolurilor de stat în Uniunea Europeană și nu numai
- Quigley & Collins (2007) Legea CE privind ajutorul de stat
- Biondi și colab. (2003) Legea ajutoarelor de stat în Uniunea Europeană