Drept de corespondență

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Dreptul de corespondență este reprezentat de dreptul părintelui necustodian sau a altor persoane semnificative din viața copilului de a menține legături personale cu copilul prin faptul că minorul și adultul în cauză pot să se întâlnească față-față pentru anumite perioade de timp. Dreptul de corespondență este una dintre modalitățile recomandate de lege pentru menținerea de legături personale între un părinte (sau o altă persoană semnificativă cu care copilul a dezvoltat legături de atașament) care nu locuiește permanent cu minorul. Dreptul de corespondență este atât un drept al adultului în cauză cât și un drept al minorului.

Dreptul de corespondență implică atât legături prin scrisori cât și prin mijloacele moderne de comunicare (telefon, mesagerie electronică, etc.)

Există și alte forme de realizare a legăturilor personale ca de pildă dreptul de acces, dreptul de vizită, accesul părintelui la informații privitoare la minor sau dreptul de găzduire.

Suport legal[modificare | modificare sursă]

În România suportul legal este asigurat de Legea 272/2004 prin articolele 14-17

Drepturile părinților și ale copiilor ca membrii unei familii[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]