Sari la conținut

Bazarianca, Cetatea Albă

45°53′15″N 30°8′48″E (Bazarianca, Cetatea Albă) / 45.88750°N 30.14667°E
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Bazarianca, Tatarbunar)
Bazarianca
Базар`янка
—  Sat  —

Bazarianca se află în Regiunea Odesa
Bazarianca
Bazarianca
Bazarianca (Regiunea Odesa)
Poziția geografică
Bazarianca se află în Ucraina
Bazarianca
Bazarianca
Bazarianca (Ucraina)
Poziția geografică
Coordonate: 45°53′15″N 30°8′48″E ({{PAGENAME}}) / 45.88750°N 30.14667°E

Țară Ucraina
Regiune Odesa
Raion Raionul Cetatea Albă
Comunitate teritorială unită[*] Tuzla

Cod KOATUU5125080201
Atestare1806

Suprafață
 - Total1,04 km²
Altitudine10 m.d.m.

Populație (2001)
 - Total1.153 locuitori
 - Densitate1.109 loc./km²

Fus orarUTC+2
Cod poștal68162
Prefix telefonic4844

Prezență online

Bazarianca (în rusă Базарьянка, transliterat: Bazarianka, în ucraineană Базар'янка, transliterat: Bazareanka) este un sat în raionul Tatarbunar din regiunea Odesa (Ucraina). Are 1,153 locuitori, preponderent ucraineni.

Satul este situat la o altitudine de 10 metri, în partea estică a raionului Tatarbunar, pe malul nord-estic al Limanului Burnas. El se află la o distanță de 23 km sud de satul Culevcea. În apropiere de Bazarianca, se varsă râul Alcalia în Lacul Burnas.

Prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 18061812, Rusia a ocupat teritoriul de est al Moldovei dintre Prut și Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la turci, denumind ansamblul Basarabia (în 1813) și transformându-l într-o gubernie împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău[1]). În urma Tratatului de la Paris din 1856, care încheia Războiul Crimeii (1853-1856), Rusia a retrocedat Moldovei o fâșie de pământ din sud-vestul Basarabiei (cunoscută sub denumirea de Cahul, Bolgrad și Ismail). În urma acestei pierderi teritoriale, Rusia nu a mai avut acces la gurile Dunării. În urma Unirii Moldovei cu Țara Românească din 1859, acest teritoriu a intrat în componența noului stat România (numit până în 1866 "Principatele Unite ale Valahiei și Moldovei"). În urma Tratatului de pace de la Berlin din 1878, România a fost constrânsă să cedeze Rusiei sudul Basarabiei.

Harta etnică a lui J.Perthes din 1861 menționează localitatea ca fiind locuită de români (aparținea la acea dată României). Satul Bazarianca a fost repopulat în anul 1892 de către coloniști germani. O lungă perioadă, a aparținut de satul Tuzla.

După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Bazarianca a făcut parte din componența României, ca localitate suburbană a orașului Tuzla din județul Cetatea Albă. Pe atunci, majoritatea populației era formată din germani, existând și o comunitate mare de ruși. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 477 locuitori din sat, 388 erau germani (81.34%), 72 ruși (15.09%), 14 români (2.94%) și 3 evrei.[2]

Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța au fost anexate de către URSS la 28 iunie 1940. După ce Basarabia a fost ocupată de sovietici, Stalin a dezmembrat-o în trei părți. Astfel, la 2 august 1940, a fost înființată RSS Moldovenească, iar părțile de sud (județele românești Cetatea Albă și Ismail) și de nord (județul Hotin) ale Basarabiei, precum și nordul Bucovinei și Ținutul Herța au fost alipite RSS Ucrainene. La 7 august 1940, a fost creată regiunea Ismail, formată din teritoriile aflate în sudul Basarabiei și care au fost alipite RSS Ucrainene [3].

În perioada 1941-1944, toate teritoriile anexate anterior de URSS au reintrat în componența României. Apoi, cele trei teritorii au fost reocupate de către URSS în anul 1944 și integrate în componența RSS Ucrainene, conform organizării teritoriale făcute de Stalin după anexarea din 1940, când Basarabia a fost ruptă în trei părți. În anul 1954, Regiunea Ismail a fost desființată, iar localitățile componente au fost incluse în Regiunea Odesa.

Începând din anul 1991, satul Bazarianca face parte din raionul Tatarbunar al regiunii Odesa din cadrul Ucrainei independente. În prezent, satul are 1.153 locuitori, preponderent ucraineni.



Componența lingvistică a comunei Bazarianca

     Ucraineană (84,48%)

     Rusă (9,89%)

     Română (3,73%)

     Bulgară (1,47%)

     Alte limbi (0,26%)

Conform recensământului din 2001, majoritatea populației comunei Bazarianca era vorbitoare de ucraineană (84,48%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (9,89%), română (3,73%) și bulgară (1,47%).[4]

1930: 477 (recensământ) [2]
2001: 1.153 (recensământ)
  1. ^ Lucian Predescu - Enciclopedia României (Ed. Cugetarea – Georgescu Delafras, București, 1940), p. 563
  2. ^ a b „Rezultatele recensământului din 1930 în județul Cetatea Albă” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  3. ^ Florin Constantiniu - O istorie sinceră a poporului român (Ed. Univers Enciclopedic, București, 2002), p.340-353
  4. ^ „Rezultatele recensământului din 2001 cu structura lingvistică a regiunii Odesa pe localități”. Institutul Național de Statistică al Ucrainei. Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]